G
160 aprobate
gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152

Pe o inscripție greacă din Tomis (azi Constanța) apare traco-dacicul ”KAGA” (κάγα), însă omega din Κωγαίονον („cōnsacrātum”), care notează o vocală lungă [ō], era pronunțată un pic diferit în dialectul dacic local. Fiind plasat într-o poziție atonă și având acel ”κάγα” de mai sus, care putea avea un alfa lung accentuat sau nu (în piatră nu se sculptează semnele diacritice), intuiesc că omega era de fapt o fază intermediară *ô, adică un diftong [uo].
https://web.archive.org/web/20150222020903/http://soltdm.com/sources/inscr/kaga/kaga_e.htm

În lituaniană, vocala lungă în poziție atonă devine un diftong: kamuolỹs „minge”, nepuotis „nepot” (*népōts), gùrguolė „grup, mulțime, grămadă”.

În proto-albaneză, vocalele lungi *ā și *ō s-au comasat în *ō înainte de consoanele nazale și /r/ dând diftongul *ue, care la rândul său va evolua dialectal în Tosc /ua/ și Gheg /uo/, /ue/: kapua ~ kapue „cocoș” < lat.*cappō, -ōnem (it.capone, rom.căpune), shërbetuar < lat.servītōrem, muaj ~ v.alb.muoj „lună” < *māsnian (PIE *mḗh₁n̥s: lit.mė́nuo, lat.mēnsis), vatër ~ voter „vatră” < *ātrā (*-am), vallë ~ vollë – „fructul sorbului” < IE *ālu-, ālo- "o plantă amară". În poziție neaccentuată, *ā și *ō rămân ca foneme separate dând /o/ și respectiv /e/. (Vladimir Orel – A Concise Historical Grammar of the Albanian Language) *ē și *ā s-au comasat la o dată și mai veche, la fel ca în dialectul dacic, iar *ū va da /i/ sau /y/ în funcție de context. Nu cred că era valabil pentru limba Dacă. Unii lingviști cred că proto-sl. *kāzàti este un coradical al dac. κάγα, Κωγαίονον, dar o versiune centum. Tiparul unei ”forma mentis” dat prin Lat.dīcō, -ere "a spune/zice" and dicō, -āre "a consacra" în prima legătură de mai sus ar putea trimite spre radicalul *sekʷe-, *skʷē- ”a spune, a vorbi”. Un *skʷē-go- ar fi devenit cu siguranță *(s)kāgo-. Vezi Lit.sárgas ”tutore, păzitor, custode” și dac.(hidronimul) Sargetia(s) – Σαργέτιας/Σαργέτια care nu și-a făcut treaba de a păzi tezaurul dacic! https://en.wiktionary.org/wiki/sargas https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Slavic/kazati https://starlingdb.org/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=1670&root=config În Moldova sunt și acele adverbe vechi, avídoma, hójma (*hójoma), aváloma, analizate superficial de către Hajdeu. Ca terminație seamănă cu ”-ăm/-ăn” din eng. often, random, seldom (vechi seldan), whilom, o alterare a unei desinențe *-anē (lat. -nē, alb.-inë). https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Germanic/-an%C4%93 Singurul adv.care se întâllnește și în albaneză este akoma (încă), probabil coradical cu acuma. Încă unul cu terminația asta ar fi vetëm „only, just, alone/numai, singur, doar” (*swetām-?). E posibil să avem și aici vocale lungi transformate în diftongi, deși e greu de crezut. Sunt considerate slavice, dar eu zic că sunt altceva. Poate fi acest -m din adjectivele alb. gzuem „încântat”, burrnuem (bărbat viril, valoros), bekuom (binecuvântat), gavrruem (adj. gol). Este o terminație de participiu pasiv foarte veche, aproape ieșită din uz, care formează adjective azi. Vocala tematică pare să fi fost lungă la un moment dat. Apar și printre tracismele atestate niște diftongi – probabil din vocale lungi: Quemedava, guolēta sau *guolīta (Γυολητα), coadama sau *cuodama (Κοαδάμα, gr.Potamogeton, ”limba apei”). Paliga și alți lingviști (mai serioși) afirmă că începând cu secolul 2 e.n. au loc multiple prefaceri de ordin fonetic în toponimia TDM (traco-daco-moesică). Eu cred că încep și mai devreme cu un secol în acele părți unde tracofonii devin bilingvi sau chiar trilingvi. Dacă considerăm inelul din Ezerevo (sec.IV) și cele câteva inscripții funerare în „scrīptiō continuā” s-ar putea conchide că graiul tracic era ”săra c” în vocale lungi.