Ce părere aveți, domnule profesor ION COJA, despre Justiția din România?
Sunt o victimă a acestei justiții, așa că nu pot să fiu decât subiectiv! Am fost și înainte de 1990 o victimă a justiției, a justiției ceaușiste, a unor buzuri săvârșite la Constanța de nume mari dintre baronii locali… Am pus pariu cu ai mei că abuzurile respective vor fi descoperite până la urmă și lucrurile se vor îndrepta. A durat vreo doi ani – ceea ce atunci mi s-a părut foarte mult, până ni s-a făcut dreptate. Azi, ne luptăm în justiție cu mafia din Constanța de mai bine de 20 de ani și nu am reușit să ne obținem dreptatea, adică pământul de la părinți, pământul pentru care noi, frații Coja, am fost declarați „copii de chiaburi”!… Cu consecințe nu tocmai plăcute la vremea aceea!… Rețineți: în doi ani ni s-a făcut dreptate pe la sfârșitul anilor 70… Am făcut memorii la CC al PCR, la Procuratura Generală, s-a admis recursul extraordinar și ni s-a dat dreptate. Ba mai mult, a intervenit și Controlul Muncitoresc, și baronii locali vinovați, în frunte cu un grobian numit Tăvală, au fost destituiți din funcțiile deținute!
Am auzit de Controlul Muncitoresc. Ce era acesta?
Prea bine nu știu, dar toți aveau teamă de „controlul muncitoresc”. Se pare că era un corp juridic de elită, de incoruptibili! Nu iertau pe nimeni! Sau aproape pe nimeni! Exista pe atunci sistemul juridic, ca-n orice stat, dar acest sistem era supus controlului exercitat de partid, de partidul comunist. Nu funcționa perfect acest control, dar avea totuși o anumită eficiență! Aveai unde te adresa pentru a reclama un abuz! În cazul nostru, al familiei noastre, eu m-am ocupat cu memoriile și relamațiile. Majoritatea memoriilor le-am făcut către Ceaușescu. Azi nu mai există o asemenea instanță. M-am dus la Iliescu în persoană să reclam abuzurile lui Mazăre, infractorul pe care Iliescu l-a salvat dându-i un decret de grațiere la câteva ore după ce acesta a fost condamnat definitiv la închisoare, cu executare!… Și Iliescu ce a făcut? A pus secretara să-l caute pe Mazăre, Mazăre nu a fost găsit pe telefon, eu am plecat din audiență cu promisiunea că Iliescu îl va găsi și-l va face atent asupra abuzurile săvârșite împotriva moștenitorilor Coja! Ghiniounl nostru a fost că pămîntul moștenit, grădina de 9 ha pe care munciseră ani de zile frații Stefan și Zaharia Coja, era în zona cea mai râvnită a orașului: pe malul lacului Mamaia! Înainte de 1990 eram foarte revoltat de ce mai auzeam că pățesc și alții cu justiția! Eram convins că mai rău nu se poate!… Și s-a putut! Nu trebuie uitat că regimul instalat după 1990 a debutat prin cea mai mare ilegalitate din istoria justiției române! Record mondial absolut de injustiție, de încălcare a nenumărate legi! Nu este cazul să ne mirăm de in-justiția de azi!
Ce părere aveți despre Codruța?!
Ca să am o părere bună mă împiedica dosarul Microsoft! Cum a fost posibil un jaf atât de mare să fie apărat de DNA prin acceptarea unui tertip avocățesc?!… Ar trebui să existe un plafon: când în joc este un prejudiciu prea mare, să nu mai funcționeze prescrierea!
Dar ce părere aveți de înregistrările cu procurorii care dictează martorilor ce să scrie în declarațiile lor?
Am văzut câteva emisiuni tv pe acest subiect, cu participanți care mai de care mai specialist, care perorau cu vehemență împotriva procurorilor care s-au pretat la acest abuz! Am fost și eu la procuratură, inclusiv la DNA, să dau cu subsemnatul în calitate de reclamant! Și am pățit la fel: procurorii mi-au dictat de câteva ori declarația, modificând formularea pe care o imaginasem eu. Aproape că m-am supărat, dar mi s-a explicat că sunt niște formule și mențiuni care trebuie folosite, pentru ca declarația să fie clară juridic și inatacabilă! Mă întreb: marii juriști care comentau în studiou la Antena 3 sau la România TV nu cunoșteau cum se dau declarațiile într-o audiere la Procuratură? Chiar și la tribunal președintele de ședință dictează grefierului ce să scrie, reformulând spusele împricinaților! S-au spus multe minciuni împotriva Codruței! Dar nici ea nu pare ușă de biserică! N-avea cum să fie „ușă de biserică” și să acceadă la funcții atât de importante într-un sistem juridic atât de corupt!
Cum vi s-au părut abuzurile de la DNA Ploiești?
Am înțeles la un momemt dat că un procuror de la Ploiești îi cerea unui inculpat, devenit complice turnător al procuraturii, să ofere o informație cu care procurorul să vină de hac „mafiei motorinei” din România!… Păi dacă abuzurtle de la DNA Ploiești au avut drept miză demontarea acestei mafii „a motorinei”, eu deduc din asta că acei procurori și-au înțeles corect misiunea și că acțiunea lor nu putea să nu deranjeze persoane, fizice sau juridice, la care ajung o parte din banii furați de la stat de „mafia motorinei”, după o schemă valabilă în toate județele. Cei mai mulți bani cheltuiți de partidele parlamentare nu vin de la cotizații, ci din furt, din ce fură diversele mafii ocrotite de marile partide, nu cumva să li se aplice legea! Dacă asta este vina reală a procurorilor de la Ploiești, eu concluzionez: Jos Pălăria! Dar nu pot să pun o concuzie! Pare că mint cu toții! Că nu este vorba de un conflict între cei buni și cei răi! Între cei care încalcă legea și cei care o apără! Când pionul principal al apărării Codruței Kovesi este un infractor de talia lui Johannis, e greu să te pronunți în apărarea ei! Oricât de antipatici ți-ar fi detractorii ei.
Ion Coja
La ultimele alegeri președințiale românii au avut de ales între două persoane care nu erau tocmai ușa de biserică. Astfel, aveam de ales intre un descendent al sașilor și unul al arnautilor albanezi, dovadă a intoleranței românești cum ar spune udmristii. Dar, asemănările dintre cei doi nu se opresc doar la aceste detalii (posibil infractori, cetățeni români de alte etnii), mai este un amănunt, poate cel mai important, amândoi reprezentau serviciile (unul SRI, altul SIE) și amândoi fuseseră informatori în alte servicii (unul STASI, altul al sovieticilor). Cu alte cuvinte serviciile competente și profesioniste (în viziunea legionaruiui traumatizat) au venit cu cele mai bune soluții pentru români. Sătuli să tot aleagă intre răul cel mai mic, în înțelepciunea lui poporul a ales răul cel mai mare. Istoria a demonstrat că răul cel mai mic a devenit mai mare și mai odios. Poporul a vrut oleacă schimbare, cât de mare poate fi un rău mare, și în înțelepciunea lui nu a greșit. Ce se întâmplă acum este reacția răului mic nemulțumit de cașcavalul primit. Faptul că serviciile se cotonogesc e ceva normal, frustrații din 1989 și au amintit că au multe polițe de plătit colegilor. Colegii nu stau nici ei degeaba așa s-a redeschis dosarul Revoluției și au uitat de „pomenile porcilor” și au început dansul DNA. Pentru că nu există onoare, serviciile fiind, chipurile, de militarizate, apar povești noi cu iz chinezesc, Shanghai. Spuneam cu ceva vreme în urmă aici, cu înjurăturile și apelativul de rigoare ale sforaitorilor acestui site, că sloganul „proletari din toate țările, uniți-vă!” a fost înlocuit, la vremuri noi cu sloganuri noi, cu cel mai practic „securiști din toate țările, uniți-vă și faceți bani!” Astfel, înțelegem de ce societatea deschisă și globalismul sunt reperele acestui secol al cărei temelie se bazează pe servicii. În mod normal acestea colaborează, ce vedem la noi nu pare o colaborare, dimpotrivă pare un război pe moartea politică. În realitate jucătorii tăcuți și ascunși su găsit modalitatea elegantă de a face un pic de curățenie. Pur și simplu au scos golanii în fața să – și dea pumni și picioare ca apoi să aibă motiv să-i treacă pe linie moartă. De ce fac acest lucru? Colegii lor i-au sfătuit că asta este cea mai simplă modalitate de a scăpa de proști, lichele, urmași degenerati care de (in)competenți de sunt lasă urme și oamenii și-ar putea pune întrebări. Dacă îți pui întrebări începi să cugeți la răspunsuri, dacă cugeți înseamnă că exiști. Băieții din servicii te vor preocupat de consum, de idei nobile (lupta împotriva poluării), educat conform noilor standarde asta pentru unii, alții aflați la treptele inferioare ale piramidei lui Maslow nu au timp de politică, de talk-show, alții de la bază și în subsolul piramidei lui Maslow au ca singură preocupare supraviețuirea.
Mizerabilii lui Hugo rămâne o capodoperă tocmai faptul că surprinde un element definitoriu al existentei umane, oricât ar trece timpul acest element rămâne, injustitia și faptul că Jean Valjean este un personaj cât se poate de real.
Pe cine să susții? Pe cei care nu se rușinează să vorbească de Jean Valjean ori pe cei care gândesc precum Despot Vodă „și mâna zdrobitoare să fie deocamdată: ascunsa-ntr-o mănușă? Sunt cei drept puțini.
În Sumer s-a găsit o tăblița de lut care prezintă un proces cu jurați. Poate am să-l postez.
Domnule profesor, dacă tot ați adus vorba despre Microsoft, ce părere aveți despre următoarea golăneală despre care șușotește tot târgul? Operațiunea ”șantajarea” a fost scoasă de la naftalină de Băsescu și Macovei care, răscolind prin hârtiile jegoase din muzeul SIPA și reținând ori fotocopiindu-le pe cele cu un conținut cât mai interesant despre vitejiile private ale magistraților, procurorilor, grefierilor, avocaților etc, etc. Astfel, cu brațul plin de informații cât mai barosante, se spune că, Băsescu s-ar fi strecurat la Cotroceni unde ar fi chemat pe fiecare proyagonist SIPA în parte căruia i-ar fi promis că, nimeni afară de el nu se va distra cu golănelile lui însă pentru asta trebuie să fie cumințel și mai ales, ascultător. Astfel, protagoniștii, asemeni pekinezilor, s-au instalat cu toții pe lăbuțele din spate și au început ca să chelălăie de plăcere. Au trecut anii, unii au murit, alții au ieșit la pensie ca și Băsescu iar nepoțica lui de suflet Luluța, venind la tronul DNA bine instruită de trădătoarea Macovei, s-a și pus iute pe treabă și continuând strategia înaintașului ei a reîmprospătat arhiva lui intimă reactualizând unele informații sau creind altele iar prin aplicarea unei idei personale, deoarece i se părea că arhiva ar fi neândestulătoare, a pus la treabă trupa de procurori mercenari ca să o completeze cu cât mai multe dosare pline cu denunțuri bine prelucrate astfel că, luând act de ce se spune prin târg, noul protagonist și-a dat iute seama că nu are absolut nici o șansă ca să scape cu obrazul curat așa că, s-a înregimentat rapid. Dar pentru orice eventualitate, Luluța le-a actualizat periodic memoria chemându-i pe rând la cazarmă unde le-a reamintit că, la prima ieșire din front dosarul va ajunge la instanță de unde numai protagonistul va pleca însă doar… spre Jilava! Cu timpul, dosarele ale căror așa zise fapte s-au cam prescris ori au fost închise definitiv, ori poate, întretimp … s-a mai descoperit câte ceva! Și uite așa dar mai ales ca urmare a imboldurile nemțești transmise prin viul grai Iohannis, dosarul Microsoft s-a prescris datorită ”nepăsării” clasice ale unora dintre procurorii care au dormit cu poponețul pe el și mai mare rușinica, a trebuit ca să-l închidă luându-și la revedere de la protagoniști! Dar … au rămas restul, stiva de vinovați care sunt cuminței! Așa a cam început lumea să vorbească și mai ales, ca să-și explice prescripțiile care se manifestă rând pe rând fără nici o sancțiune din partea celui care a stat pe respectivul dosar dormind în pace precum cloșca pe ouă iar nimeni nu l-a trezit din letargie! Nu cumva yoată lumea așteptatocmai aceste buclucașe de prescripții? Așa se cam pare! O fi adevărat, știi?!
justitia a fost deposedata de functiunea sociala fiind singura putere decisiva in stat. este singura care trage la raspundere pentru incalcarea legii. asta din punct de vedere teoretic. practic, creezi o structura, o denumesti de elita pe banii fraierilor si apoi o deturnezi de la scopul ei: adica o pui in situatia de a face ceea ce face in ziua de azi: apara si protejeaza hotii. trecerea basescului si a lui macovei prin dregatorii a ucis sepranta de viata a Romaniei. macovei e cea care a instaurat dezastrul in justitie iar basescu l-a desavirsit. deci justita a pierdut rolul social fundeamental, indispensabil unei soceitati normale. nu se mai imparte dreptatea ci se aplica arbitrariul intereselor care decid verdicte, pornind de la judecatori santajati, procurori care fac dosare la ordin unde se falsifica dovezi si sefi din justitie care acopera aceste fapte fiind partasi, direct interesati, la ele. acesti sefi din justitie sint in strinsa legatura cu hotii lor: gittenstin, klemm, ambsadorii olandezi, suedezi, francezi, austrieci, servicii secrete straine, etc. amintiti-va, atunci cind va bintuie gindul ca justitia ar imparti dreptatea, cazul fostului parlamentar Ion Stan caruia dna i-a facut dosar la indicatii externe. asta inseamna ca hotii lor sint mai tari decit ai nostri. acest fapt spune doar ca nu exista justitie. sfatul meu e sa nu aveti asteptari acolo unde mafia a decis ca e zona ei de interes. ea are mijoacl sa impuna. Romania nu are mijloacle sa-si apere interesele pentru ca hotii nostri au dat mina cu hotii lor. cum iesim de aici? he he, asta da subiect catre care trebuie sa ne indreptam atentia noastra. si da, nu se paote iesi decit prin munca specifica serviciilor de informatii dupa legal in politica printr-un partid cu oameni car isi iubesc si slujesc patria. intr-o lupta acerba ca aceasta nu stai in politiiceni ca astia deja au dat mina cu mafiotii si au devenit scalvii lor. itit trebuie oamni care stiu sa culeaga informatii si care sint capabili sa proceseze si sa ia acele masuri care maximizeza rezultatele asa cum impune intresul nostru national. doar un partid „militarizat” poate rupe acest cerc vicios. nu mai exista democratie atita vrme cit avem si am avut presedinti care au spus ca daca sint alesi ei ofera totul la schimb. deci votul nu pare sa mia conteze. de ce credti ca s-a introdus pragul electoral? mai multe partide, mai putin control…mai putine partide, mai mult constrol…daca s-ar fi pus 10% pragul minim, nu ar fi existat udmr. asta inseamna ca cineva are interes ca acest „partid” sa existe si atunci s-a decis 5%, procentul de aur. si iarasi hotii lor au dat mina cu hotii nostri si au nenorocit Romania.
UN ROMÂN ADEVARAT NU POATE SUSTINE PE STRAINI SA VINA EI SA NE ADUCA „JUSTITIA INDEPENDENTA” !
pentru simplu fapt ca tara, instititiile statului sant de multa vreme ocupate de straini santem tocati marunt sistematic dezbinati destramati indobitociti spalat pe creier…pentru a accepta „valorile” occidentului..totul nu-i decat batjocora umilire si asuprire….
daca ei sant experti in manipularea si masluirea a ziselelor „alegeri” democratice din patru- n patru ani, unde pleaca ai lor si vin ai lor la…ciolan, la indeplinirea misiunii de colonizare…ce mare lucru fraudarea unui referendum de schimbare a Constitutiei in 2003 pentru ca vanzarea de neam si pamant stramosesc catre babilonia comunista ue, sa se faca legal…si cozile de topor, strainii sa nu aiba nici o vina pentru dezastru planificat, ci, binenteles, poporul român „inapoiat hot corupt balcanic fanatic…”
asadar, la orice incercare a prazii de a scapa din coltii lupilor, strainii si cozile lor de topor reactioneaza, ca de-aia sant straini si cozi de topor…ii apara pe straini, pe ai lor, de noi, de poporul umilit si asuprit…ca nu cumva procentul de 88% din bogatia tarii aflata in mana lor(dupa cum spune insusi INS)sa scada, ba dimpotriva…se actioneaza sistematic…nemteste…pentru ca procentul sa creasca pana la 100% daca se poate… si…. se vede treaba ca se poate, dupa asa propaganda sustinuta, asa plan de eliminare a indentitatii nationale si crestine de spalare de creiere,de manipulare si indobobitocire
…se poate….dar, nu e totul pierdut…nu mor caii cand vor cainii…
iar caii sant cai…sant ai nostri, asa gloabe cum sant…
E DE PREFERAT HOTUL NOSTRU, CORUPTUL NOSTRU, DECAT HOTUL STRAIN, DECAT CORUPTUL OCCIDENTAL !
pentru ca…asa cum spunea Mugur Vasilu : „A fost şi este periculos, pentru scopurile şi idealurile organizaţiei sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români; chiar şi pentru simplu fapt că un român, oricât de ticălos ar fi, poate la un moment dat să iasă din ascultarea lojelor şi să nu fie de acord cu distrugerea propriului său popor.”
adica…mai de folos ne este noua sa ne fure hotii nostri,coruptii nostri(hoti pe buna dreptate, corupti pe buna dreptate) de un miliard de ori, decat sa primim “justitia independenta” straina, occidentala, care sa vina ea cu obraznicie sa ne aduca statul de “drept”, condamnand pe hotii nostri pe coruptii nostri, dar protejand pe hotii lor pe coruptii lor, in cel mai pur stil mafiot :
https://m.activenews.ro/stiri/In-comparatie-cu-cea-americana-politica-romaneasca-este-o-oaza-de-cinste-omenie-seninatate-si-liniste-Sau-Al-Capone-da-lectii-de-morala-gainarilor-romani-149270
asadar, pana poate unde merge obraznicia si sfidarea strainilor si a cozilor de topor? daca am ajuns sa fim mitraliati si improscati cu cu penali si…inculpati -( CHIAR DACA E PE BUNA DREPTATE – NU CONTEAZA IN FATA NELEGIURILOR OCCIDENTULUI ANTIHRISTIC SATANIZAT !!!), mintind senin si ranjind in fata… ca negru e alb si albul e negru, cand rezultatul hotiei lor, (care intrece orice hotie din istorie) hotia si coruptia occidentului “civilizat”, hotia si coruptia celor care ne dicteaza noua “justitie independenta” e ca :
“82% din bogăţiile produse anul trecut au mers direct în buzunarul, în mâinile a 1% din populaţia globului”
– hotie rezultata din politica lor „civilizatoare” in toata lumea !
http://www.flux24.ro/romania-nu-exista-la-marele-forum-de-la-davos-70-de-sefi-de-stat-si-de-guvern-prezenti/