Adrian Majuru «Pax Mafiotica» 1 septembrie 2018, 11:22

Motto: „Experienţa istorică arată că legile pentru cei buni se nasc drept reacţie din fărădelegile celor răi”(Publius Cornelius Tacitus) În «Pax Mafiotica», Şantajul este rege. Şantajul impune decizia şi determină finalitatea.

«Pax Mafiotica» este posibilă numai în ţările aflate în sclavie economică şi la popoarele care acceptă în mod absurd, inexplicabil, supunere necondiţionată sub lovituri de bici. «Pax Mafiotica» înseamnă războiul ca remiză pe cheltuiala proştilor. Şantajul îi adună pe toţi decidenţii în sfera lui de protecţie şi de interes. Cât priveşte decidenţa, aceasta este moştenită prin părinţi în cazul vechiului PCR şi prin includere de castă în cazul Serviciilor derivate din Securitate. Poporul intră în sclavie deplină pentru cel puţin câteva generaţii, odată instalată  «Pax Mafiotica».

Poporul român singur, nu are şanse de izbândă să distrugă cangrena «Pax Mafiotica» şi lantul interşantajabilităţii care o susţine, deoarece, «Pax Mafiotica»  deţine pârghiile de represiune: jandarmerie, servicii, procuratură şi diverse mijloace de intervenţie şi de propagandă.   Românii sunt administraţi de nomenclatura comunistă şi clientela ei unită în «Pax Mafiotica». Această realitate nefericită mai însemană şi altceva: «Pax Mafiotica» este lipsită de scrupule şi poate merge până acolo încât să distrugă statul român pentru protejarea intereselor sale, şi sub stipendiile marilor imperii şi puteri economice.

«Pax Mafiotica» s-a instalat gradual în ultimii 20 de ani  pe fondul trădării stipendiate a pseudo-intelectualilor de camarilă, şantajabili cu dosar şi capricii împlinite. Dar nu trebuie să omitem aici şi regretabila pasivitate civică a poporului român şi mai ales a marilor oraşe. «Pax Mafiotica»  nu poate fi eliminată decât aşa cum a fost adusă între anii 1945-1955: prin intervenţie externă.

«Pax Mafiotica» ştie de această reală primejdie şi de aceea a vândut suveranitatea naţională şi independenţa economică a ţării, către marile puteri financiare, care ar fi putut interveni radical, cum au facut-o în privinţa regimului Ceauşescu. Resursele minerale ale României, pădurile, capitalul imobiliar, şi mai ales neprotejarea deliberată a popriului popor prin introducerea experimentală a codexul alimentar, distrugerea deliberată a cercetării competitive faţă de profilele similare din Occident, toate au fost oferite de «Pax Mafiotica» marilor puteri economice, primind în schimb protecţie în faţa unui popor pe cale să se revolte. (Sublinierea redacției)

Nu există decât o singură posibilitate de revenire şi anume: în trecut să nu ai păcate cu care să fii şantajat, la timpul prezent să fii neintimidabil şi necoruptibil şi pentru timpul viitor să-ţi pui gândurile şi sentimentele cu lacătul cel mai perfect. Pentru că, din patologie se ştie că principalul duşman nu-i agresivitatea microbilor, ci este vulnerabilitatea organismului. Iar dacă priviţi mai cu atenţie către  «Pax Mafiotica» se va observa cu uşurinţă că are zero sensibilitate umană şi zero Dumnezeu ca model.

În schimb, găsim surplus de viclenie şi surplus de răutate, ca scop în sine. Atotputernicia lor are semn de egalitate cu iadul la timpul prezent şi cu dezastrul la timpul viitor. Iar «Pax Mafiotica» are o foarte crudă particularitate şi anume aceea de a fi mai fără scrupule faţă de concurenţi decât faţă de adversari.

Citeste mai mult: adev.ro/pedavg