“Lya Benjamin – Notă asupra editiei

“…în editia de fată s-apăstrat textul original chiar siatunci când unele formulări se dovedesc marcate de optica supravietuitorului”.

122

“Formulări” ne-corectate, ne-explicate de editor (nota mea, PG.).

“Dr. Alexandru safran, Rabin sef al Cultului Mozaic din România – Prefată (Bucuresti 21 ianuarie 1946)

“Exercitarea aptitudinilor memoriei la o colectivitate trebuiesă aibă în vedere un scop moral”.

“Iudaismul care vede Istoria străbătută de Duhul lui Dumnezeu, ce se manifestă prin legi etice inexpugnabile atribuie functiunii de adu-cere aminte o functiune primordială. Regulile vietii etice evreiesti purced de la comandamentul aducerii aminte. (…)

“Ca popor, Biblia ne-a învătat de la începutsă tinem minte,să nu uităm. «Adu-ti aminte de zilele cele demult, cugetă la neamurile trecute!» Ni se atrage luarea aminte, cu stăruintă, ca nu cumvasă uităm, de pildă, necazurile pricinuite în vechime de amaleciti. «Adu-ti aminte cum s-a purtat cu tine Amalec pe drum, când veneati voi din Egipt… nu uita aceasta!» (subl. mea, P.G.). Noi, gândindu-ne la episodul amalecit, avemsă tragem învătăminte. Vorbind oamenilor, noroadelor, lumii despre acest episod, Biblia supune pe fiecare în parte sipe toti laolaltă unui proces moral, le aduce înaintea privirilor motiv de judecată, de socoteală, de revizuire a constiintei 5)”.
(…) “Rostul etic pe care autorul l-a propus alcătuind această lucrare va fi siprin aceasta atins, dacă ea va contribui la respectarea comandamentului simplu, sinaic: «Să nu ucizi!»”

“Matatias Carp – Cuvânt înainte, Ianuarie 1946

“Toate afirmatiile cuprinse în această lucrare sunt controlate, verificate sise sprijină pe dovezi (…).

“Materialul a fost adunat încă din iunie 1940, iar sistematizarea am început-o în primăvara 1943, ajutat de o singură colabor[ato]are: sotia mea.

Atentie: Matatias Carp reproduce aici acte oficiale – însăfără trimiteri la fondurile de arhivă.

123

“Vol. 1 «Legionarii siRebeliunea»” Pagina 24, nota 2 din subsol:
“Recensământul oficial efectuat sub guvernul Antonescu, cu sectiune specială pentru locuitorii de origine etnică evreiască. in Basarabia siBucovina, provincii cedate (subl. mea, P.G.) URSS în iunie 1940 sicotropite 6) (subl. m.) în vara anului 1941”.

Pagina 38:
“Evreii (din Basarabia siBucovina de Nord – n.m.) au fost jefuiti de trupele de ocupatie” 7) (sublinierea mea, P.G.);

Pagina 55, Nota din subsol, în legătură cu “scăpările de ură siincitare la asasinat din întreaga presă”:

“Pamfil seicaru, bunăoară spunearăspicat sifără înconjur într-un ‘Apelcătre Români’, în Curentul din 2 iulie 1940: «in lunile iulie siaugustsă manifestăm un maxim de disciplină natională (s. mea). Evreii însăsă se gândească lucid la ziua de mâine. La acel ‘mâine’ care se apropie cu fulgerări de furtună.să nu fie acel mâine al crâncenelorrăfuieli,să nu fie acel mâine al scrâsnirilor de dinti, al remuscărilorvăicărite… (s. mele, P.G.).răbdare siliniste pentru acel mâine care vine implacabil ca sidestinul»” 8)

Pag. 89:
“Cronologia istorică a persecutiilor împotriva evreilor” începe de la 6 septembrie 1940: “Regele Carol al II-lea abdică de la tronul României siîncredintează generalului Ion Antonescu conducerea statului, acordîndu-i puteri dictatoriale” 9)

Pag. 126:
“27 noiembrie 1940: (…) D-na Eva Goldenberg din Aleea Modrogan nr. 9 revenind din oras acasă, a găsit în apartamentulsău un grup de refugiati 10) (s. mea) care luaseră în stăpânire tot mobilierul, covoare, îmbrăcăminte, lenjerie, veselă etc.”

124

Vol. 2, “Pogromul de la Iasi” Pag. 7, din “Lămurire”:

“…teritoriile cotropite (s. m.) larăsărit de Prut”.

Pag. 9 “Privire generală istorică”:
“in Iunie 1941 opera teutonă de exterminare a evreilor încă nu începuse 11) (…) De aceea Iasii – simbol monstruos de prigoană, jaf simăcel – nu găseste termen de comparatie înapoia sa, ci numai în lunile siîn anii următori, la Odessa, Golta, Katyn 12), Kiew, Maidanek, Auschwitz, Belsen…”

Pag. 10:
“Pogromul de la Iasiarerădăcinile adânc înfipte în putregaiul politic al pseudo-democratiei românesti. 13) (…) El nu a început în «Duminica ceea» de 29 iunie 1941; nici cu trei zile înainte [la 26 iunie, n. mea], când s-au produs primele omoruri; nici la 22 iunie când s-au deschis ostilitătile; nici la 6 septembrie (1940 – precizarea sisublinierile mele, P.G.), cu un an înainte când s-au înscăunat Ion Antonescu cu legionariisăi sinici măcar la 27 decembrie 1937 când Carol al II-lea (…) a încredintat destineletării guvernului antisemit al lui Goga siA. C. Cuza. Originile pogromului de la Iasi, ca siale întregului lant de crime, jafuri sisuferinte ce i-au urmat până la 23 august 1944, trebuiesccăutate într-un trecut îndepărtat (…)” [în] “Sistemul oficial antisemit 14) de guvernământ inaugurat la 1867”(…)

“…cele 275 pogromuri organizate de oligarhia sipolitia taristă nu au dat decât 15) câteva sute de morti”.

Pag. 12:
“Când s-a aflatcă operatiunile militare germano-române de la capul de pod Sculeni au fost zădărnicite prin dibăcia sibravura infanteristilor sitanchistilor sovietici 16) (subl. mea, P.G.), nelinistea s-a transformat în panică”.

Pag. 13:
“Dar anii s-au scurs sia venit ziua în care aucăzut lanturile. La 23 august 1944 Armata Rosie a eliberat nu numaipământul

125

românesc, ci sisufletele încătusate. Zorii zilelor de libertate sidemocratie au luminat atunci pentru prima oară orizontul României” (s. mea sitrimiterea la proza-de-stat-si-de-partid semnată: Lilly Marcou).

Pag. 16:
“Directiunea Generală a Politiei din Ministerul Afacerilor de interne – vestita Sigurantă – varămâne în istoria prigoanelor reactionare cu o faimă de multe ori egalată cu cea a Ohranei tariste 17) a Intelligence Service-ului britanic18) sau a Gestapo-ului german. Decenii de-a rândul metodele eisălbatice de teroare sitortură au înăbusit initiativele de libertate siprogres, iar celulele ei ferecate au închis oamenii muncii sipe îndrăznetii mucenici pentru o viată mai bună a poporului (s. m.).

Pag. 23, “Cronologie istorică 19 iunie-6 iulie 1941”:
“Războiul monstruos al fascismului 19) împotriva Uniunii
Republicilor Socialiste Sovietice (s.m.) – de multă vreme hotărît”.

Pag. 25:
“La (…) Sculeni 20) se desfăsoară un măcel îngrozitor, preludiu demn de tragedia ce se pregăteste la Iasi. Acolo hoardele cotropitoare s-au lovit din prima zi de rezistenta eroică a Armatei Rosii (sic). O încercare vicleană reusise gratie surprinderii siun cap de pod mărunt de vreo 5 km adâncime fusese stabilit pe malulrăsăritean al Prutului. Acolo si-au înfiptcălcâiul (sic) două batalioane din regimentul german 305 comandat de colonelul Buck sibatalionul maior[ului] Garaiac, din regimentul 6 vânători de munte comandat de colonelul Emil Maties. Ofiterii acestui regiment blestemat, care a semănat moarte pe tot drumul de la Sculeni la Odessa au cerut în mod special comandamentului germansă li se repartizeze tocmai acel sector, pentru a serăzbuna pe evrei (subliniat în text) care i -ar fi umilit în retragerea din 1940” (celelalte sublinieri îmi apartin – P.G.).

Pag. 74:
“Masacrul de la Sculeni, nr. 23, Depozitia martorului Lt.-col. Muresanu Romulus, audiat în ziua de 27 iunie 1947 decătre judele instructor special g-ral C. A. Av. Ionescu Emanoil”:

“(…) Ofiterii din R[egimentul] 6 V[ânători de Munte] cu garnizoana în Bălti – din informatiile pe care le detin – fiind umiliti în

126

timpul retragerii din Basarabia în 1940, au cerut siau obtinut de la comandamentul german pe lângă care erau afectat i casă li se repar-tizeze ca sector de luptă Sculenii, cu intentia de a serăzbuna pe evreii care-i umiliseră”(subl. mea).

Pag. 76:
“Nr. 25 A: Apostila pusă de col Maties Ermil (…) pe ordinul din 30 iulie 1941:

“«Eu stiucă s-arăspuns la această chestiune: De mirarecă se mai revine într-o chestiune din care ostasii acestui regiment de la Sculeni au avut f. mult de îndurat de pe urma tuturor jidanilorrămasiîn acest târg (s.m.). De aceea au fost executati conf. ord. sup.»” 21) (subl. în text).

Vol. 3, “Transnistria”

Pag. 7: “Privire generală istorică”:
“Pepământul acesta [dintre Nistru siBug] s-au desfăsurat câteva secole de viată sidurere evreiască.”

Pag. 8:
“Aurora timpurilor noi s-aarătat după aceea [după ultimele pogromuri rusesti, cele din 1917], luminoasă siplină de sperantă. Aproape un sfert de secol evreii dintre Bug siNistru au trăit ca oame-nii între oameni 22)” (subl. mele).

Pag. 9:
“Ceva mai apăsati, în liniste relativă sisuperficială întreruptă mereu de violente sisângeroase manifestări de ură ale drojdiei, încurajată de conducerea superioară [sic!] românească 23) au trăit evreii dincoace de Nistru 24)”.

Pag. 27: “Cronologie istorică”:
“29 iunie 1940: in executarea conventiei de cedare a Basarabiei, a Bucovinei de Nord sia câtorva localităti din judetul Dorohoi 25), începe retragerea trupelor române de-a lungul întregei frontiere, de la Ceremus la Dunăre. Unitătile venite din Basarabia peste podurile Prutului, de la Galati până la Herta, se pare (s.m.)că au avut o atitudine demnă silinistită 26). in orice caz nu s-au semnalat în urma lor fapte

127

remarcabile 27). Cele intrate în tară peste Prut siSiret în Bucovina au comis crime simasacre oribile alecăror victime au fost multi evrei din orasele sisatele asezate pe drumurile de retragere.”

Pag. 33:
“Armata invadatoare (s.m.) afăptuit masacre în toate satele locuite de evrei din judetul Storojinet”;

Pag. 34:
“5 iulie 1941. La Rostochi-Vijnita au fost măcelăriti aproape toti evreii (…) Măcelul a fostfăptuit de localnici (subl. mea) cu sprijinul soldatilor români” 28).

Pag. 36:
“[Briceni, Lipcani] târguri cu vechi asezări evreiesti sunt pustiite de hoardele în trecere” (subl. mea).

Observatii provizorii

1) Românii acuzati de masacrarea evreilor au fost condamnati (multi au fost executati) între: 1944 si1951, după cum arată sinumeroasele documente reproduse de M. Carp – vezi siNota 8 la primul capitol.
Dar evreii vinovati de persecutarea, de masacrarea ne-evreilor, a românilor, înainte, în timp, în numele apărării sovietismului? Pe când Nürnberg II, fie sidupă 62 ani?

2) “Conceptia istorico-geografică” a lui Matatias Carp, nu un oarecare ciocănar, nici doar telal abia stiutor de carte, nici ucenic croitor scolit apoi la Moscova, ci un, dragă-doamne, intelectual (avocat, secretar al Uniunii Comunitătilor Evreiesti, fiu al unui senator, gazetar, scriitor): prin logică-inversă, gândire de beton-armat silimbă-de-lemn este riguros aceeasicu a ultimului activist-troglodist-bolsevist;

3) in cele 3 volume alcătuind Cartea neagră… nu există o singură mentionare a întregului adevăr:

a) înainte – în timp (cu un an întreg) – de “Transnistria” existase o “Săptămână Rosie” – în Basarabia, în Bucovina de Nord siîn

128

Herta – adevăr istoric pe care istoricul M. Carp îl tace în modrăsunător;

b) în Transnistria fuseseră deportati decătre români sitigani. Cumrămâne cu obiectivitatea cu care a fost scrisă siaceastă

istorie sub vestmântul: mărturie?; cumrămâne cu monopolul instituit de

evrei asupra suferintei?: potrivit autorului a existat un singur genocid:

al Evreilor; “doar” Evreii au fost lichidati de români 29).

N O T E

1) Cât de “necontenit” s-au revărsat textele “dezinformatoare”? intre 23 august 1944 si22 decembrie 1989 (45 ani!) în România nu a putut fi imprimată sidifuzată o singură propozitiune despre exactiunile evreilor dintre 28 iunie 1940-22 iunie 1941 – sidupă 23 august 1944, victime: ne-evreii;autorul ar fi fost, pe loc, arestat-condamnat sipentru“ură de rasă”. in schimb, despre exactiunile românilor, victime: evreii, au fost tipărite, difuzate, popularizate zeci, sute de volume de mărturii, romane, poeme, piese de teatru, filme… Scriind: “…confirm, după 50 ani (subl. mea, P.G.)că M. Carp redă cu exactitate…”, Radu Florian indică momen-tul scrierii prefetei: 1990-1991. Or până atunci se adunase o bibliotecă imensă – siunilaterală. Faptulcă Radu Florian este supravietuitor al Trenului Mortii nu-i dă dreptul de a minti, de a trafica adevărul istoric privitor la “tăcerea” asupra suferintelor evreilor side a acuza vacarmul sicantitatea “textelor dezinformatoare”. Radu Florian: bolsevic fanatic, fanatic anti-român, mi-a fost lector de marxism-stalinism la Universitatea Bucuresti sianchetator-acuzator (împreună cu L. Tismăneanu, Al. Graur, M. Novicov, Iorgu Iordan “sialti tovarăsiîn civil”) în “procesul” înscenat în iunie 1956 la decanatul facultătii de Filologie – acuzatii: afirmasemcă Basarabia (de la ea pornim, la ea ajungem…) este românească, a fost re-răpită nouă de rusi;că “limba moldovenească” nu există, în “Republica Moldovenească” se vorbeste limba română;cărăzboiul împotriva Finlandei, din 1939, fusese unul “nejust” (de agresiune), nu “just”, cum ne învătase la curs tovarăsul nostru de nădejde, Radu Florian.

2). Aceasta fiind limba română în care “se exprima” tovarăsul Radu Florian: (oameni) “asasinati cu cruzime”… Ceea ce ar însemnacă au existat sicazuri de (oameni) “asasinati cu delicatetă…”

3) in capitolul următor se va vedea, cu probe,că “discriminarea rasială” (“ura de rasă”) nu a avut legătură cu tragedia.

129

4) Numai tragediile suferite de evrei, nu sicele provocate de ei.

5) Neîntelegînd trimiterea la “episodul amalecit” m-am adresat Bibliei în româneste, 1968, Iesirea, cap. 17:
“8. Atunci au venit Amalecitiisă se bată cu Israelitii la Rafidim. “9. Iar Moise a ziscătre Iosua: «Alege bărbati voinici sidu-te de te
luptă cu Amalecitii! (…)

“13. si a zdrobit Iosua pe Amalec sitot poporul lui cu ascutisul

sabiei.

“14. Atunci a zis Domnulcătre Moise: «Scrie aceasta în carte spre pomenire sispune lui Iosuacă voi sterge cu totul pomenirea lui Amalec de sub cer!»

“15. Atunci afăcut Moise un jertfelnic Domnului sii-a pus numele «Domnul este scăparea mea!»

“16.căci zicea: «Pentru că mi-au fost mâinile ridicate spre scaunul Domnului [în timpul luptei, “când îsiridica Moise mâinile, biruia Israel; iar când îsilăsa el mâinile, biruia Amalec”- n.m.] de aceea va bate Domnul pe Amalec din neam în neam!”

Am confruntat cu varianta franceză, La Bible, Gallimard, Pléiade,

1956:

“16. «Puisqu’une main est contre le trône de Iah, guerre de Iahvé contre Amalec de génération en génération!»”,

Cu varianta ecumenică, tot franceză, La Bible (TOB), Poche,
1979:
“16. «Puisqu’une main s’est levée contre le trône du Seigneur, c’est la guerre entre le Seigneur et Amalec d’age en age!»”

Tot nu am înteles ce a vrutsă spună A. safran: care o fi, aici, “procesul moral”? Despre ce fel de “judecată, socoteală, revizuire a constiintei” vorbeste? “La Rafidim” s-au înfruntat două tabere: “Au venit Amalecitiisă se bată cu Israelitii”. Motivul încăierării? Vechi cât lumea: Israelitii încălcaseră teritoriul Amalecitilor (întins din sudul Palestinei până în apropierea Egiptului, în Peninsula Sinai). Ce le reprosează – în veci Evreii Amalecitilor? Fireste:că nu se lăsaseră măcelăriti. Morala? Din spusele rabinului Safran: invadatorul (prin gura cronicarului evreu), învingînd cu ajutorul lui Iahve, are în mod necesar dreptate (în numele lui Iahve), iar învinsul (cu ajutorul lui Iahve) este pedepsit sicu uitarea în vecii vecilor – în numele lui Iahve.

Aceasta nu poate fi morală. Pentru că este partială, deci schioapă: A. safran pretindecă “episodul” se adresează “noroadelor, oamenilor, lumii”, adică sine-evreilor. Da de unde! O învătătură astfel prezentată este numai pentru uzul evreilor: ca toti invadatorii, reclamă dreptul lor la

130

ocuparea unor teritorii străine – în virtutea “poruncii lui Iahve” siîn numele lui – asa cum Turcii ascultau de “porunca lui Alah”,făcînd cefăceau în numele lui, cruciatii “în numele lui Cristos”, Rusii în numele țarului, bolsevicii “în numele lui Marx, Lenin, Stalin – siîn al Revolutiei din Octombrie”… Evreii au încercatsă pună stăpânire pe Basarabia (sipe împrejurimi), întâi în numele lui Herzl, inventatorul sionismului; apoi însăptămâna Rosie din 1940, în numele lui Stalin, inventatorul “Republicii Socialiste Sovietice Evreiesti” pepământul românesc al Basarabiei.

6) Nu cedezi decât ceea ce îti apartine, de drept (altfel, ai restitui); deci nu poti cotropi teritorii anterior cedate sub amenintare, ci re-cucerì. “Viziune” istorico-geografică a unui sovietic, fiu de komisar bolsevic (rus), asiat, nu a unui, orisicâtusi, europenizat cetătean român, jurist de profesie sifiu de senator.

Nu a existat vreo conventie, pact, act de cedare a Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a ținutului Herta. “Hârtia” pe bazacăreia sovieticii au ocupat prin violentăpământurile noastre a(u) fost… patru:

1. “Nota ultimativă” a Sovieticilor din 26 iunie 1940;

2. Răspunsul guvernului român (27 iunie) – refuz motivat;
3. Nota ultimativă sovietică din noaptea de 27 iunie 1940;

4. Răspunsul (28 iunie 1940) – acesta:

“Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la fortă sideschiderea ostilitătilor în această parte a Europei, se vede silitsă accepte conditiile de evacuare specificate înrăspunsul sovietic” (subl. m., P.G.).

Deci nu a fost cedare, nici retrocedare, nici restituire; ci evacuare. Dealtfel Gh.tătărescu (prim-ministru în timpulsăptămânii Rosii) si-a intitulat o carte: “Evacuarea (s.m.) Basarabiei sia Bucovinei de Nord”.

7) in conceptia materialist-istorică de tip sovietic a martorului-cronicar M. Carp, (anticipîndu-l pe Radu Florian) “trupe de ocupatie” erau… cele românesti, liberatoare ale unui teritoriu istoric-geografic românesc, ale unei populatii românesti – teritorii sipopulatie ocupate de străinii năvălitori: rusii bolsevici…

8) a) Exemplu de grosolană, obraznică falsificare a unui citat: “incitare la asasinat”, cum pretinde M. Carp, cu o rea-credintăvădită, traficînd, interpretînd pe dos îndemnul: “să manifestăm un maxim de disciplină natională”. Din contra: la 2 iulie seicaru cerea, “răspicat”, vorba lui M. Carp, în plin masacru al românilor: disciplină, deci retinere. insă

131

avertiza: crimele comise în timpul evacuării Basarabiei, Bucovinei siHertei, între 28 iunie si3 iulie 1940, nu vorrămânefărărăspuns-răsplată. “Răspunsul” (Ochi pentru Ochi, Dinte pentru Dinte), cumplit, a venit, după un an, începînd de la 22 iunie 1941, ca urmare a descoperirii întinderii atrocitătilor comise în 12 luni de ocupatie (doar bănuite până atunci, stiute din mărturiile românilor transnistrieni refugiati în România sia polonezilor supravietuitori ai ocupatiei sovietice a estuluitării lor, după 17 septembrie 1939 – siei refugiati la noi);

8) b) Exemplu de grosolană falsificare a adevărului istoric: Pamfil seicaru nu era “antisemit” cum dă de înteles M. Carp, foarte bine plasat casă-i cunoască… dosarul. Potrivit documentelor publicate de Victor Frunză în Destinul unui condamnat la moarte Pamfil seicaru, 2001, rugat de Sergiu Dan de la Centrala Evreilorsă intervină “în favoarea lui Misu Benvenisti sia sionistilor aflati sub anchetă” în chestiunea emigrării spre Palestina, “antisemitul” a scris numaidecât lui Antonescu; în decembrie 1941, în plină campanie oficială împotriva evreilor, “antisemitul” a organi-zat la Curentul o întâlnire a veteranilor derăzboi (Primul) la care au participat sipatru evrei decorati cu Virtutea Militară; o altă Notă a Sigurantei (22 martie 1944) spune: “Evreii reîntorsidin Franta îsimanifes-tează simpatia pentru dl. Pamfil seicaru. Gratie interventiei energice a acestuia pe lângă autoritătile franceze sigermane au putut avea facilităti de transport sichiar cei arestati au fost liberati, după ce la o primă interventie

(…) a legatiei române nu se obtinuse un rezultat satisfăcător”; în fine, “antisemitul” seicaru avea la Curentul (“fituică fascistă”, cum o considerau evreii) ca sef de cabinet pe “Domnul Firoiu” (Willi Feinstein), în redactie lucrau Bercu siRâmniceanu (Finkelstein), iar când, în 1943 (!)rămăsesefără secretară, o angajase pe “doamna Apotheker”!

Nu este vorba doar de ingratitudinea evreilor, ci de consecventa ocultare a adevărului-adevărat din partea lor.

9) Dată fantezistă propusă-impusă de Matatias Carp (vol. 1, p. 89): 6 septembrie 1940. El pretindecă de atunci au început a fi persecutati evreii în România…; sică de atunci începe “Istoria” – nu mai devreme, de pildă din 28 iunie acelasian, când evreii îi persecutau pe români în numele Rusiei; nici măcar din 30 august: cedarea Ardealului de Nord. Nu! După M. Carp, tragediile natio-nale nu i-au privit vreodată pe evreii cetăteni români, îi interesau doar cele comunitare, ba cea din “Săptămâna Rosie” trebuia ocultată, negată.

Să vedem cum este prezentat “Evenimentul 6 septembrie” de Istoria României în date, 1972, lucrare în traditia lui Roller:

132

“(…) izolat, compromis prin politica externă sovăitoare siprin atitudinea capitulantă în fata agresiunii sisilit de fascistii români sigermani (sic – nu side «fascistii sovietici»?- simai pe limba română /sic/ a evreilor: «fasistii bolsevisti»? n.m. P.G.), Carol al II-lea abdică, transmitînd prero-gativele regale fiuluisău Mihai”.

Aceastasă fi fost, pentru evrei, tragedia “momentului 6 septembrie”: abdicarea lui Carol II? M. Carp vreasă dea de întelescă regele fusese protector al evreilor iar alungarea lui deschisese “era persecutiilor antievreiesti”? Dar Carol nu fusese protector al evreilor ci nerusinat profitor (si) de pe urma lor! Abdicarea lui prea-târzie ne costase pe noi, ne-evreii din întreaga tară, stricarea societătii românesti siasa fragilă; fracturarea ei în două tabere artificiale, antagoniste: carlistii si… ne-/anti -carlistii; putrezirea prea-multor personalităti – e drept: nu deosebit de verticale de-acasă; inventarea (!) partidului unic sia Pre-Cântării României – cesă mai vorbim de politica de cedări teritoriale…
“Atitudinea capitulantă” a subiectului logic (Carol II) se manifestase mai întâi prin cedarea Basarabiei rusilor, apoi, la două luni, prin cedarea Ardealului de Nord ungurilor. Dacă M. Carp ar fi indicat – de pildă – data de 14 septembrie 1940 (Proclamarea statului national-legionar), ar fi fost de înteles. Altfel, nu.

in fapt, Istoria Conflictului dintre români sievrei – sicare a dus la tragedia din 1941-44 – începe din 1917 , de la revolutia bolsevică; ba chiar din 1878 – vezi mai departe nota 13 b. Or “istoria” scrisă de evrei (Biblie fiindu-le Cartea Neagră editată în URSS, în 1945, sub directia lui Ilia Ehrenburg sia lui Vassili Grosmann) ocultează atât activitatea, vreme de
22 ani (1918-1940), a bolsevicilor evrei împotriva notiunii sia realitătii: România Mare, de la 1918, cât sitragedia ne-evreilor dintre 28 iunie 1940 si22 iunie 1941 (începutul evacuării Basarabiei, Bucovinei de Nord, Hertei,părăsite în urma diktatului sovietic din 26 iunie 1940, conform Pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939 – siînceputulrăzboiului în Est). in Istoria scrisă de evrei nu există nici perioada ce începe la 23 august 1944 sicare a durat, pentru restul României, până în decembrie 1989, însă pentru Basarabia siBucovina durează. si va mai dura cine stie câte decenii datorită nesimtirii, a inconstientei criminale a “românilor” I. Iliescu, P. Roman, E. Constantinescu, Plesu, Ciorbea, Zoe Petre, Severin, Năstase, Adamesteanu, G. Andreescu sialti bravi pui de daci – semnînd-sustinînd Tratatul cu URSS (cel care anula crima Pactului Hitler-Stalin), apoi Tratatul cu Ucraina (care “consfintea” rapturile teritoriale, consecintă a frontierelor trasate de Molotov în 1940).

in această cumplită Istorie de 70 ani – nu doar de 5 – Evreii au jucat un rol considerabil sinefast în Aparatul administrativo-politico-ideologico-

133

politienesc -militar sovietic sisovietizator – în Rusia, în Karelia, în țările Baltice, în Polonia, în Cehoslovacia, în Ungaria, în Bulgaria, în România, în… – dar unde nu?

10) Ocultate fiind evenimentele dintre 26 iunie – 3 iulie 1940 (refugiul românilor din Basarabia sidin Bucovina de Nord) sicele de după 30 august acelasian (refugiul românilor din Ardealul de Nord), din mărturie nu se întelege cine erau acei refugiati, de unde se refugiaseră, ce li se întâmplase, de ce se refugiaseră…

Chiar asa: de ce se vor fi refugiat românii în blestemata vară a anului 1940?

11) Ba începuse (siteutona sipravoslavnica operă) cu aproape doi ani mai devreme – adevărat, nu prin masacrarea evreilor, ci prin masa-crarea polonezilor decătre:

a) germani, începînd de la 1 septembrie 1939, victime: intelectuali,

prelati (catolici), militari, evrei – însă ca polonezi comunisti, nu ca evrei;

b) rusi(începînd de la 17 septembrie 1939): executii pe loc, arestări, deportări în Siberia, iar pentru mai putin “vinovati”: alungare din case, din slujbe – aceastafăcîndu-se cu aportul extrem de zelos, frizînd isteria, al evreilor – fie veniti cu ocupantii, ca NKVD-isti, fie localnici, voluntari entuziasti în slujba bolsevicilor.

12) Triplu fals:
a) La Katjin a avut loc un masacrufăptuit de bolsevicii rusi, nu de nemtii nazisti;

b) La Katjn au fost asasinati 4.500 ofiteri polonezi decătre bolsevici (printre executori cine stie câti NKVD-isti evrei!) – nu evrei, nu de nazisti;

c) Nu “în lunile siîn anii următori”, ci cu peste un an mai devreme, în luna martie 1940, din ordinul lui Stalin (din totalul de 26.000 civili similitari – numai polonezi), vezi siLe Nouveau Larousse Encyclopédique, 1994.

13) in “putregaiul” românesc, în “pseudo-democratia” carpato-dunăreană, cea pe care scuipă M. Carp side câte trei ori pe o singură pagină

– desitatălsău Horia Carp fusese membru al Senatului României “antise-mite” – evreii au vietuit binisor, chiar confortabil, după 1867 – dar după 1878!; sidupă 1938, când a venit la putere guvernul Goga-Cuza, autodecla-rat “antievreiesc”; sipână “cu trei zile înainte de 29 iunie 1941” (citeste: 26 iunie, tot 1941…-războiul în Est începuse în 22 iunie 1941, cu patru zile simai devreme). De aceea vor fi optat ei cu atâta înflăcărare pentru

134

“adevărata democratie: democratia sovietică”, prin manifeste simanifestatii, în România întreagă – până la 28 iunie 1940; cu ciomege, gloante, foc, oale de noapte, mutilări, linsaj, luări de ostateci, asasinate – începînd din acea zi: 28 iunie 1940 – pe teritoriile abandonate rusilor în urma diktatului.

14 a) M. Carp nu îsicunoaste clasicii: termenul “Antisemitismus” a fost lansat pentru întâia oară decătre germanul Marr, în 1879, deci nu avea cum exista – decât rar – la 1867, în România;

b) in 1866, când s-a redactat Constitutia românească, evreii din România, sustinuti de logistica “Aliantei Israelite Universale” cu sediul în Franta – prin Alfred Crémieux – au încercatsă impună formularea artico-lului 6 (din Constitutia României) astfel: “Religia nu este o piedecă pentru naturalizare în România. O lege specială va regula admiterea graduală a izraelitilor la naturalizare” (s.m.). Nesimtirea, obrăznicia, brutalul amestec (“în treburile interne aletării noastre” – iată unul din putinele adevăruri rostite de Ceausescu – dar strâmb întelese de el însusi) au provocat indignare

– siefect contrar. Drept care art. 7 a sunat – o vreme: “Numai străinii de rit crestin pot dobândi calitatea de român”.

insă în 1878, la Congresul de la Berlin, presiunile teribile, insuportabile ale evreilor, prin Franta siprin Anglia (în ciuda opozitiei Rusiei!) aucăpătat caracter derăzboi împotrivatării noastre. in cele din urmă ni s-a impus : recunoasterea independentei Românieisă fie conditionată de acordarea drepturilor de cetătenie israelitilor (s.m.).

Noii cetăteni-români au folosit din plin:

drepturile economice: mult trâmbitata decătre “istoricii” comunisti de teapa lui Rollerrăscoalătărănească din 1907 a pornit în Moldova, cauza adevărată (ascunsă o jumătate de secol): rapacitatea, necinstea, nemila arendasilor evrei;

drepturile cetătenesti (române):- în timpul primuluirăzboi mondial, sub ocupatie germană, evreii au colaborat cu nemtiifără tresărire,fără scrupule, nepăsători la soartatării sia lor, ocupată, spoliată, umilită, martirizată; i-au denuntat cu seninătate pe “compa-triotii” lor români (din traditia milenară a listelor-negre),făcînd averi colosale pe spinarea nefericitilor jefuiti side administratia militară germano-maghiară;

[supradrepturile de “re-cetăteni români” prin ukazul ocupantului rus, de după 23 august 1944: în timpul secetei din Moldova – 1946-1947 – evreii aflîndu-se siîn fruntea organismelor economice, i-au jefuitfără de rusine pe români în olosul sovieticilor, dar siîn al lor, sustrăgînd o bună parte din ajutoarele interne destinate înfometatilor, cât sidin cele externe, apoi speculîndfără rusine alimentele; a fost nevoiesă intervină Vasile Luca,

135

alertat de “revoltele antisemite din judetele Iasi, Vaslui, Tutova” side zvonurile potrivitcărora “Ana Pauker trimite grâul nostru în Israel, după ce ni l-a luat de la gură”, pentru a domoli zelul neozapciilor evrei.]

15) Ce spuneam de sadomasochismul ruso-evreiesc? După M. Carp, “oligarhia sipolitia taristă” organizaseră, în 12 luni, 275 pogromuri [care] “nu au dat decât (s.m. P.G.) câteva sute de morti”. “Decât”… Au fost cata-logate ca “pogromuri” cca 80% dintre încăierările economice, pricinuite de concurenta mai mult sau mai putin loială pe care si-ofăceau corpurile de meserii, cele mai numeroase fiind semnalate la Kiev sila Odessa între evrei sigreci sicare nu aveau nicidecum un caracter rasial, ci strict economic.

Unul dintre masacre – cel din 1903 (neinclus de M. Carp), de la Chisinău, cu sinistră faimă în toată lumea – este relatat sicomemorat de asa manieră (verbală/scripturală) încâtsă se perpetueze falsul lansat de Cartea Neagră a lui Ehrenburg siGrossman, în 1945, după care Pogromul ar fi imputabil… moldovenilor. Sunt usor de îmbrobodit francezii, englezii, americanii, mai ales culpabilizatii germani, însă nu românii; sinu evreii normali; însă ei tac…

Pogromul din 1903 de la Chisinău a avut loc în Rusia, nu în România; Chisinăul – botezat de rusi: Kisiniov – era, în acel moment (siarămas până la 27 martie 1918) oras ruso-evreiesc, în care populatia băstinasă moldovenească era ultraminoritară siabia tolerată; politia era siea rusească, alcătuită din cazaci, nu din… “jandarmi fasisti”- cum mint cu nerusinare (convinsică nimeni nu-i va contrazice)făcătorii-falsificatorii de istorie, fie ei din Ardealul de Nord, ocupat de unguri, fie din Basarabia siBucovina mereu ocupate de rusi; mereu-mereu “vizitate” de recenti israelieni, dintre aceia care “înainte” (nu atât de “înainte”, încâtsă li se fi sters sângele de pe mâini) fuseseră în fruntea bucatelor siîn “R.S.S. Moldovenească” (dar în a RSS Ucrainene!), ba chiar în fruntea procuraturii, a administratiei, a învătă-mântului, a NKVD-ului, a KGB-ului, iar după ce îsifăcuseră datoria de komisari bolsevici de a distruge-strivi-stârpi tot ce tinea de “nationalismul fasist – siantisemit – românesc”, secăraseră în Israel siîn America.

Nu toti. Unii – cei mai dârji, mai bravi, mai sionisto-bolsevici – aurămas. Ei constituie: “ariergarda-de-la-avangardă”. Pentru evreipământul Basarabiei este “o pozitie” care nu sepărăseste. in Basarabia, actuala “Republică Moldova” vor găsi azil (vezi siP.S. 2), în cazul unei catastrofe în Palestina. Arieristii-avantgardisti de la Chisinău sunt politruci, fosti-actuali NKVD-isti-KBG-isti, veterani ai campaniilor de represiune împotriva “nationalistilor”, specialisti în țările Baltice, caucaziene, mai ales “moldo-venologi”: au lucrat intens – sicu folos – în timpulrăzboiului de pe Nistru, fireste, în folosul Kremlinului. Partea vizibilă a aisbergului este publicatia –

136

în limba rusă, cum altfel! – Evreiscoe mestecco. De la sediul ei sunt conduse actiunile: informare, dezinformare, amenintări cu americanii, calom-niere, acuzatii de “antisemitism” – a cuvintelor, a faptelor care nu sunt ultra-filosemite.

Deocamdată nu se stie care va fi ordinea: întâi evreii vor cere “Republicii Moldova”să plătească pesin miliarde de dolari pentru… daunele suferite de ei, între 1941-1944 side proprietătile lor în Basarabia românească (sic-sic!)? – abia apoi se vor re-instala cei 300.000 (bine: “numai 200.000) de evrei “refugiati politic” din Israel? Sau… invers?

16) in pieptul fiecărui evreu bate inima viteazului krasnoarmeiet, doar Lev Bronstein-Trotki a inventat “instrumentul de impunere a dictaturii proletariatului sia revolutiei permanente”: Armata Rosie. Dealtfel, la începutul anului 2002, când urmările politicii sale criminale au început a-siarăta “roadele”, primul-ministru al Israelului Sharon, într-un miting tinut la Tel-Aviv, s-a adresat rezervistilor în ruseste cu: «Tavarisci!» siafăcut apel la “bravii ostasiai Armatei Rosii”!

17) Nici un cuvânt despre Ceka, MVD, NKVD…să deducem: acestea nu îi, zi-i pe nume: muceniceau pe evrei, ci îi lichidau doar pe, vorba Clasicului: viceversi?

18) Prezenta Intelligence Service-ului în compania Ohranei sia Gestapo-ului în capul sisub pana lui M. Carp se explică astfel: până la constituirea statului Israel, în 1948, organizatiile armate (clandestine) evreiesti Irgun, Haganah, Stern erau desemnate decătre britanici: “teroriste”, pentru că puneau bombe, organizau atacuri împotriva englezilor sia arabilor, de pe urmacărora mureau mult mai multi civili decât militari. insă de cum Israelul a fost recunoscut, teroristi ca Menahem Beghin, Itzak Shamir au devenit fulgerător, nu doar eroi nationali, dar siconducători politici respectabili – respectati pe plan exterior. Pe cel interior (al Palestinei), a fost rândul fostilor teroristisă-i trateze de “teroristi” pe băstinasi, alungati în 1948, nu doar de pepământurile lor, ci sidin tara care le dăduse numele: Palestina – de atunci (de 59 ani!) supravietuiesc în lagăre din Liban, Siria, Iordania, Egipt. si din… Israel, unde indigenii-aborigenii-palestinienii au fost băgati-în-sârme, după o expresie consacrată. Israelienii s-au documentat-inspirat atât din metoda rusească de teroare-teroare-teroare (mostenită de la tari, teoretizată de Lenin, aplicată de Trotski – sicare a dat Gulagul); din cea americană: băstinasii au fost masacrati, supravietuitorii parcati în rezervatii; ca sidin cea sud-africană: apartheidul. Politica Israelului este sionistă – citeste: teroristă, xenofobă, rasistă,

137

segregationistă. Nu stiu ce scrie pe portile lagărelor palestinienilor din Israel, însă dacă cel mai ferocecălău este o fostă victimă, atunci n-ar fi de mirare dacă ar scrie, în ebraică: “Munca te face liber!”

Marele erudit israelian Yeshayahou Leibowitz scrisese mai demultcă toate nenorocirile actuale ale Israelului se trag de la victoria din 1967 asupra arabilor, iar Simone Weil denuntase “cultul fortei” la israelieni – care îi va pierde, fiindcă forta se exprimă prin victorie, cea care nu dă niciodată dreptate – decât învingătorilor.
Câteva citate din scriitorul israelian Avraham B. Yehoshua:
“in acest amar conflict din Orientul Apropiat cele două popoare, israelian sipalestinian au pervertit notiunea de patrie. Pentru evrei patria este o notiune care nu apare în vocabularul lor, iar în Biblie doar în contexul plecării. Dumnezeu i-a spus lui Avram (Facerea, 12, 1): «Iesidinpământultău, din neamultău sidin casa tatăluitău sivino pepământul pe care ti-l voiarăta eu». Ceea ce a sifăcut primul evreu, Avram, tatăl iudaismului (iar sub numele Ibrahim, sial islamismului… – n.m., P.G.). Cât despre palestinieni, ei confundă patria cu casa. Din 1948 fie au fugit de la casa lor, fie au fost alungati side 55 ani supravietuiesc în lagăre de refugiati, ajutati de diferite organizatii caritative. (…) Când un om [un palestinian] îsipierde casa, devine refugiat, chiar dacă a găsit adăpost tot în tara natală. Pentru el casa semnifică acea casă în care au trăitpărintii, bunicii, străbuniciisăi. Dorinta, cerinta celor din lagărele din afara Israelului este, nu doar întoarcerea în Palestina, ci întoarcerea în casa lor – care de obicei nu mai există, fiindcă acolo este statul Israel…”
[Iată de ce, evreii, buni cunoscători ai psihologiei palestinienilor, nu scapă nici un prilej de a distruge casele “teroristilor”, nu de putine ori cu locuitorii în ele, după care promit o “anchetă obiectivă, minutioasă – ca într-o democratie!” – alecărei rezultate nu se comunică niciodată – n.m.].
Despre “implantările în Cisiordania, Gaza”:

“Statul Israel seamănă cu un drogat incapabil de a se libera de drog.

(…) Rolul comunitătii internationale va fi primordial în ajutorarea drogatilor cu ‘implantatii’ de a se dezintoxica”… Avram B. Yehoshua când vorbeste de “comunitate internatională” se gândeste numai la cea europeană sila rolul ei de “reparatoare a stricăciunilor pricinuite de americani”, nu la… comunitatea americană acărei politică a fost sirămâne de sustinere a Israelului cu orice pret, fie sicu al “implantatiilorsălbatice” care nu pe ei, pe americani, îi deranjează…

[Nu voi înceta de a mă bucura de (side a admira) calitatea umană a intelectualilor evrei israelieni, ca sicum acestia ar face parte din alt popor; sinu voi înceta de a mă întrista (sicritica) pe evreii intelectuali din afara Israelului care, în ultimii doi-trei ani s-au degradat, s-au des-umanizat,

138

“proces” evident mai cu seamă atunci când se dezbate chestiunea israelo-palestiniană; sau/sia Holocaustului. Vai, în fruntea acestora se află filosofii Alain Finkielkraut, André Glucksman, eseistul Bernard-Henri Lévy, Bernard Kouchner, Alexandre Adler dintre francezi, iar dintre români nu stiu pe cinesă pun în fruntea cozii: pe Shafir, pe Oisteanu, pe Volovici, pe A. Cornea, pe S. Damian, pe… (R. Ioanid tot nu contează, chiar dacă stiesă se iscălească sisă socotească – stăpâneste bine cifrele… arabe, când esă scrie monstruozităti ca “Holocaustul românesc” ori “400.000 de victime ale românilor” – dar nu stie ce este citatul corect, onest)?]

Cel mai acerb dusman al “teroristilor” palestinieni este Ariel Sharon, desemnat de TPI criminal derăzboi pentru (deocamdată) masacrele din Liban.

Asta-i soarta termenului “terorist”: l-am auzit în gura lui Gheorghiu-Dej, astfel numindu-i pe partizanii nostri; l-am auzit în gura lui Jiang Zemin
– vorbind despre tibetani sidespre uiguri; din gura lui Miloseviciarătîndu-i pe albanezii din Kosovo – auzi-l siîn legătură cu cecenii “fiorosi, barbari,păgâni”- am citat din Eltîn, din Putin, însă sidin Puskin, din Lermontov, din Lev Tolstoi, din Soljenitîn, din Rostropovici, cu totii rusi, crestini pravoslavnici siferoci imperialisti…

19) Faptulcă Italia a participat simbolic la Campania din Est nu îl îndreptăteste pe M. Carpsă folosească ticul verbal/ mental fals: “război fascist”- în care caz cele duse de sovietici au fost/sunt: “(monstruoase)războaie bolsevice”. Alături de germani au luptat împotriva rusilor: români, finlandezi, spanioli, unguri, croati, slovaci, francezi, ucraineni. Dintre toti doar italienii pot fi numiti – abuziv, pentru că generalizator: fascisti… Puteai fi foarte bine: antirus, anticomunist,fără a fi în mod necesar fascist. insă este fatal-normal pentru un mânuitor al nemuritoarei limbi de lemn sovieticesă folosească siîn locul virgulelor calificativul-înjurătură (mai alescă înjurătorul nu îi cunoaste semnificatia).

“Fasist” este forma (sic) rusificată a italianului fascismo, de la

fascia: fasină, mănunchi de nuiele cu secure, insemn al lictorilor romani sidevenit emblemă a partidului socialist, P.N.F., al lui Mussolini (tot socialist fusese sicel al lui Hitler, nazist, adică: Nazional Sozialist). Fascist a fost falsificat în franceză de propagandistii kominformisti, printre autori: inevitabilul Ilia Ehrenburg – dar siValter Roman – silipit… franchistilor în 1936. Intrat în rusă ca neologism, a devenit în limba-sovietică un calificativ generic, injurios-misterios – sicomod: nu cerea eforturi intelectuale mai sustinute decât un râgâit, decât un scuipat. intors în Occident, sub forma unui monstru de limbă side logică (functionînd siazi, mai ales în Franta, pronuntat:“fasist”);rămas în URSS siîntările ocupate de rusi, unde a

139

devenit, nu doar o etichetă facilă – din lene – ci siacuzatie (gravă) care atrăgea grave sigrele condamnări la închisoare; tot facilă-din-lene, dacă suna, de pildă: “organizatie de tip fascist”; “propagandă fascistă”; “fascism românesc”, “tări cu regim fascist” – citeste: toatetările /încă/ neocupate de URSS, “democratie de tip fascist” (!), “spirit fascist” (la Hasdeu, Kogălni-ceanu, Eminescu, Maiorescu, apartinători ai secolului XIX-lea, interziside tovarăsii nostri culturalizatori, veniti dinsprerăsărit, pe tancurile Luminii lui Sadoveanu). A fost pus la treabă decătre Sectia D(ezinformatie), care mai târziu a lansat falsurile lingvistico-politice: glasnosti, perestroika, refuznik. Astfel s- a ajuns la deliruri analfabeto-analfabetizatoare ca: “hitleristi fascisti”, “islamisti fascisti” (Kouchner). A fost dat pe rumânìe: “fascisti legionari” (când legionarii pot fi orice, dar nu fascisti ca italienii; nu nazisti ca germanii; nu franchisti, nu salazaristi, nu trotskisti…). Ultima ispravă apartine istoricului Andrei Pippidi cu : “Fascistul Antonescu”!

20) Sculeni: una din asezările moldovenesti de pe Prut. După 1812 jumătatea de pe malul drept arămas moldovenească, cea de pe malul stâng a devenit localitate aparte, din “altătară”: Rusia. Cu peste un secol în urmă

– la 1821 – în împrejurimile Sculenilor din Moldova se petrecuse o altă trage-die: înfrângerea eteristilor decătre turci simasacrarearănitilor supra-vietuitori decătre evrei. Citez din N. Iorga, România – cum era până la
1918 (reeditare din 1940), capitolul “La un vechi câmp de luptă: Sculenii”: “Că a fost odată aici o luptă,fără puteri multe ori vitejie mare, însă oricum, lupta dintre apăsători siun neam doritor de libertate, prins înrăzboiul sfânt al dezrobirii sale,că aici Grecii au fost striviti, măcelăriti sau izgoniti peste Prut, unde osti rusesti însiruite priviau, cu ochi dusmani pentru Turci, cu ochi crestini, frătesti pentru Greci – aceasta o stiu putini.
Doar bătrânii mai vorbesc uneori depătania ‘volintirilor’(…).

“Jalnica Tragodie, naiva poemăcăinătoare a bătrânului Vornic Alecu Beldiman, spune amănuntit această poveste (…) Cetind din nou lun-gile versuri ticăite, după cunoasterea locurilor, le întelegi mai bine. Iată ple-carea Turcilor din Iasila 13 iulie. ‘Urdia’ se opreste întâi la Copou, târgusorul de azi (…). Pe atunci Evreii ieseni, trezindu-se din groaznica frică pe care le-ofăcuseră eteristii,căutau pe ‘răi’, îi ‘târâiau’ pe stradă, până nu se mai puteau tine în picioare sităbărînd asupra celor istoviti de puteri, îi ucideau cu nesat:

‘Jidovii serăsvrătise, sitotirăii ridicati,

Părîndcă-s volintiri vre unii, îităiau nejudecati: Pe ulită stârvuri multe,căci, ducînd, îi târâia, si undecădea vre-unul, acolo îl sităia’.

“(…) întinsul ses e pustiu (…) numai (…) uriasii plopi negri stau

140

nemiscati în valurile de lumină, ca un trist monument funerar al celor morti, cu eroism, cu cinste, – cu rusine, pentru libertatea elenică”.

21) Textul raportului Regimentului 6 Vânători P.A. No. 700 din 28 iulie 1941către Divizia 14-a Infanterie (Biroul 2 Informatii):
“La ordinul Dvs. No. 24354 din 23 iulie 1941,

“Am onoare avă raportacă în intervalul de la 22 iunie până în prezent, au fost executati un număr de 40 jidani din com. Sculeni-Tg., jud Iasi, 14 jidani în orasul Bălti si120 jidani din com. Mărculesti, jud. Soroca, în total 174 jidani. “1) Din cei 40 jidani predati de Comandamentul German, 14 au fost împuscati, deoarece au încercatsă fugă de sub escortă, iar 28 au fost executati pe D. Stânca, în ziua de 28 iunie 1941, pentru motivele următoare:

“- Autăiat cablul telefonic;

“- Au semnalizat din Sculeni-Tg. armatei sovietice, care se afla pe D. Nord Sculeni, indicând posturile de comandă ale infanteriei siartileriei, precum siamplasamentele bateriilor de artilerie, care au fost bombardate cu precizie de artileria sovietică;

“- Au sabotat armata română sigermană, trăgând foc de arme siaruncând grenade asupra soldatilor în timpul când erau evacuati din Sculeni.

“2) Dintr-un număr de 500 jidani găsiti în orasul Bălti, au fost exe-cutati numai 14 jidani care au declarat, atât ei cât siceilalti jidani care au fost arestati pentru cercetări,că au fost aprigi comunisti siau sabotat armata în timpul ocupării orasului Bălti sicare erau în mare parte autorii incendii-lor din orasul Bălti. Restul de 486 jidani au fost trimisiconform ordinului Comandamentului German la Chestura Politiei Bălti, spre a fi internati în lagăr.

“3) Din cei 120 jidani din Mărculesti care au luptat în rându-rile armatei sovietice (după propriile lor declaratii), un număr de 100 jidani eraurăniti de glont, dovada cea mai indiscutabilă a luptei lor împotriva armatei române, în rândurile armatei rosii. Unii din ei au declaratcă au împins înainte tancurile sovietice care nu mai puteau înainta cu motorul propriu.

“Toti jidaniiarătati mai sus au fost executati, bazându-se pe ordinul Armatei 3-a, No. 1949/1941, comunicat cu al Div.14-a, No. 24153 din Iulie 1941, punctul 2 care specifică: ‘Toti indivizii care trag în trupe siautoritătisă fie executati pe loc’, precum sipe ordinul Armatei 3-a care ordonă ‘să se procedezefără crutare fată de cei găsiti vinovati de acte înregistrate în contra Armatei sicontra țării’.

“Totodată raportămcă datorită actiunii jidanilor din Mărculesti, Regimentul a pierdut în ziua de 12 Iulie 1941 pe Dealul Mărculesti: un Cpt. act., 2 sublocot. rez.răniti, 33 morti si12 dispăruti trupă din compania 2-a siun ofiter rez. mort si14 morti, 6răniti siun dispărut din comp. 4a.

141

“Numărul jidanilor împuscati este prea mic fată de pierderile noastre din cauza lor.

“Comandantul Regimentului 6 Vânători, colonel Maties Ermil. “Ofiter informator,căpitan Ion V. Stihi”

(B.A.R. Arhiva Istorică, fond XXIV, dosar nr. 3 246, f. 68-69. Original)

22) “Sfertul de secol [în care] evreii dintre Bug siNistru au trăit ca oamenii între oameni” – este cuprins între 1917-1941. Sfert de secol în care nimeni sinimic nu-i tulburase acolo, pe… planeta Marte (“cea dintre Bug siNistru”), Palestina imaginară, loculfără locuitori goi – unde, după M. Carp, domnea pacea, bunăstarea edenică, frătia proletară, câstigată cu sabia Brigăzilor de Cavalerie cântate de Isac Babel, osanalizată de simpaticii raducosasiai nostri… Darpământul – dintre Bug siNistru:să nu fi cunos-cut teroarea bolsevică generală din timpul revolutiei sialrăzboiului civil? Dar dekulakizarea – totală? Dar lupta (necrutătoare) împotriva burjuilor? Dar distrugerea bisericii crestine (la propriu, la figurat), feroce? Dar colec-tivizareasălbatică? Dar executiile, arestările în masă, deportările? Dar foametea (programată de Lenin, de Trotski) care a provocat, între 1921 si1922, cu osebire în teritoriul “dintre Bug siNistru”, 11 milioane de victime?; dar “foametea lui Stalin” – 1932-1933 – cu alte 6 milioane de morti?

Iată, după volumele 1 si2 din Cartea Memoriei editată de Iurie Colesnic la Chisinău (vezi Bibliografia) esantioane din localităti din Ucraina, atunci “R.S.S.A. Moldovenească”, doar în perioada 1937-1938, desirepresiunea bolsevică începuse din 1921:

– Orasul Tiraspol: din 335 persoane arestate, 180 au fost condam-nate la moarte siîmpuscate;

– Orasul Camenca: din 24 persoane arestate, 9 împuscate; Raionul Camenca, comuna Valea Adâncă: din 8 persoane arestate, 4 condamnate la moarte siîmpuscate;

Raionul Camenca, comuna Severinovca: din 15 persoane arestate, 9 au fost executate;

– Orasul Dubăsari: din 24 persoane arestate, 16 executate;

Raionul Dubăsari, comuna Lunga: din 12 persoane arestate, 8 împuscate;

– Orasul Grigoriopol: din 24 arestati – 9 executati;

Raionul Grigoriopol, comuna Butor: din 30 arestati, 13 executati;

– “ – – “ – comuna Carmanova: din 38 – 27 executati:
– “ – – “ – comuna Colosova: 41 arestati, 28 executati;
– “ – – “ – comuna Hlinaia: 113 arestati, 92 executati.
Aceasta a fost viata-si-moartea oamenilor sub Soviete, nu doar “între Bug siNistru” ci între Nistru siPacific, în perioada 1917-1953. Dacă

142

nu se poate vorbi de “holocaust” bolsevic în URSS, se poate vorbi de genocid. [Ca sicel din Basarabia reocupată de sovietici, organizat de Stalin si

aisăi între 1946-47 – vezi sicap. “Martiriul Basarabiei – înfometarea”.] M. Carp este martor mincinos: evreii care au vietuit atunci-acolo au

trăit, nu “ca oamenii între oameni”, ci ca supra-oamenii – desumanizati, fiindcă ei nu cunosc mila, compasiunea – lângă sub-oameni siau refuzatsă vadă teroarea, foametea, genocidul bine -organizat, tocmai pentru că foarte, prea-multi dintre eifăceau parte din chiar Aparatul de represiune bolsevic (Brigăzile – de terorizare, fireste – babeliene).

23) intru simetrizare, în legătură cu perioada 28 iunie 1940-22 iunie 1941 sicea din august 1944 până azi, propun: “violentele sisângeroasele manifestări de ură ale drojdiei [evreiesti] încurajate de conducerea superioară sovietică”…

24) in Basarabia, afirmatie de retinut, de asezat lângă cea din Vol. 2, p.10.

25) incă o dată: nu a existat vreo “conventie”, cu atât mai putin “de cedare”, doar ordin de evacuare. Noi numim: “ținutul Herta” ceea ce eufemizează M. Carp prin: “câteva localităti din judetul Dorohoi”;

26) Asadar, M. Carp vorbeste – cum vorbeste – numai de faza finală

a evacuării: trecerea Prutului, de pe malul stâng (ocupat de rusi) pe cel drept. in mărturia sa întinsă pe 3 volume, nu există măcar o aluzie la perioada imediat anterioară: pepământurile românesti cedate bolsevicilor militarii români în retragere, prin faptulcă primiseră ordinul strict al comandantilor (români) de a nu opune rezistentă, fuseseră atacati (de bande de evrei), dezarmati, “retinuti” de “masele truditoresti” sideportati în Siberia, prefăcuti în… prizonieri derăzboi – unrăzboi care nu exista – iar altii pur sisimplu asasinati, ca… “militaristi, fasisti, mosieristi (sic)”; ostasii români au fost umiliti siprin inventia komisarnică atăierii nasturilor de la pantaloni…

27) Dar “episodul de la Sculeni”?, cel din iulie 1940: pro-posta (atacul evreilor), care a atras în iunie 1941 riposta românilor?

28) Sinistră coincidentă (sicronologică, side la cauză la efect) cu masacrul de la Jedwabne, un târgusor din partea estică a Poloniei ocupată de sovietici după 17 septembrie 1939; acolo (sinu doar acolo, ci siîn țările Baltice, siele ocupate de rusi, în 1940) sitot imediat după 22 iunie 1941, după fuga bolsevicilor, localnicii au asasinat 1.600 evrei, sub privirile

143

aprobatoare ale militarilor germani, acuzîndu-i de colaborare cu NKVD la arestarea, deportarea, asasinarea polonezilor.

[in ziua de 10 iulie 2002 s-a terminat ancheta privind masacrul de la Jedwabne. A fost corijat numărul victimelor: de la 1.600, câte figurau pe stela memorialului, la 300. Adevărat: crima începe de la unu, deci chiar până la 300 sitot e lungă calea mortii. Dar oare va fi de acord Elie Wiesel, paznicul unicitătii (sial imensitătii) Holocaustuluisă fie corectată cifra de 1.600 sisă fie restabilit adevărul (macabru, însă adevăr)? A, dacă adevărul ar fi dictat o augumentare a numărului victimelor dintre evrei, totul ar fi fost în regulă – dar nu este].

29) in 1970-1971, când eram mereu convocat de Zaharia Stancu, presedintele Uniunii Scriitorilor pentru a mă lăsa convins-constrânssă scriu în Germania Federală editurii Suhrkampcă… refuzsă-mi fie publicat romanul Ostinato la ei, în Occident, am asistat, martortăcut, dar cu urechile ciulite la frânturile de propozitiuni, la mormăiturile, bodogănelile la telefon, plângerile (mie…) din care am înteles:

Multi erau scriitorii evrei supărati-foc pe Zaharia Stancu fiindcă îndrăznise (!)să scrie sisă editeze o carte precum satra (sidespre tiganii trimisila moarte în Transnistria – dealtfel prefatată de un evreu, S. Damian). Cel mai gălăgios, mai vehement era Baranga: el umbla larăutu, la Paul Georgescu, la Crohmălniceanu, la Paul Cornea, la Nina Cassian, la Radu Bogdan, la Cosasu… – dar la cine nu? – cu proteste-hotărîte, cu “demascări”, cu pâre, cu liste de semnături cu cereri de a fi “oprită” cartea lui Stancu, pe motivcă… se scrisese totul (“o dată pentru totdeauna”- am re-citat din clasicul Radu Florian) despre lagărele din Transnistria – si, ca argument suprem, dădea titlulcărtii sale Ninge peste Ucraina (1945, ed. II: 1946)…

Deci: fiindcă evreul Baranga scrisese despre martiriul evreilor, ne-evreul Stancu comitea o gravă greseală politico-rasistă scriind sidespre al tiganilor…

A N E X A
(informatii extrase din volumul
Industria Holocaustului, reflectii pe marginea exploatării
suferintelor evreilor

de Norman G. Finkelstein – vezi Bibliografia)

Rămânînd la Elie Wiesel: celebrul mitoman, nu doar ca “istoric”, ci sica… auto-biograf: a pretinscă, imediat după liberarea din lagărul Buchenwald (în altepărti afirmacă de la Auschwitz fusese liberat…), la

144

vârsta de 18 ani, citise Critica ratiunii pure în… idis, limbă în care nici până azi nu a fost tradusă; a sustinutcă el citeste în gând (doarcărtile sale!) atât de intens, atât de cu pasiune, încât…răguseste;că un taxi care-l izbise la orăspântie îl aruncase până la următoarea (în New York, distanta dintre “blocuri” fiind cea dintre două străzi paralele) etc, etc;

L-a cautionat pe alt mitoman sifabricant de istorie, “scriitorul de limbă engleză” Jerzy Kosinski; în cartea (autobiografică, scrisă în poloneză!) The Painted Bird, acesta povestea cum, în Polonia, separat fiind depărintii internati la Auschwitz,rămas orfan, fusese martirizat (sexual) detărani polonezi, fireste, antisemiti sadici… Wiesel i-a dat o înaltă pretuire “pentru autenticitatea mărturiei de supravietuitor al antisemitismuluisălba-tic sial Holocaustului ucigas – polonez”- însă nu a mai suflat un cuvânt după sinuciderea martorului Kosinski: ros de remuscări, acesta re -mărturisise: petrecuse întreaga perioadă arăzboiului sia ocupatiei germane împreună cupărintii, ascuns în casele unortărani polo-nezi care stiaucă găzduitii sunt evrei sicare erau riscurile. Deci tot ceea ce scrisese în The Painted Bird erau pure inventii, calomnii la adresa goi-lor în general, a polonezilor în special; le asternuse pe hârtie (în poloneză) la îndemnul protectorilor siconsilierilorsăi evrei; traducătorii în engleză introduseseră în text ce sicât voiseră, el însă, autorul, nu protestase, fiindcă tot cefăcea fusese pentru cauză, nu?; apoi încasase premii peste premii, primise, modest nevoie-mare, laurii siargintii “martorului supravietuitor al Holocaustului polonez”;

Wiesel: l-a acuzat-batjocorit pe Shimon Perez (fostul ministru de externe al Israelului) pentrupăcatul-de -moarte de a fi vorbit de “două holocausturi: Auschwitz siHiroshima” – când Holocaustul-Auschwitz este, nu-i asa, unic…;

Wiesel face parte din World Jewish Restitution Organisation (WJRO), organizatie ce si-a propus “recuperarea bunurilor pierdute de evrei în timpulrăzboiului”;făcînd presiuni neîncetate asupra Congresului american, se prezintă în numele lui la “datornici”, siîi someazăsă plătească neîntârziat, altfel americanii se vor supăra-foc sise vor opune la primirea lor în Europa, în NATO…;

– Ca de pildă Polonia: lichidată ca stat în 1939 – de Hitler side Stalin -, ruinată întâi de dubla ocupatie: germană sirusă; apoi de ocupatia doar sovietică (1944); de comunism, până în 1989 – i s-a cerutsă restituie de urgentă 6.000 bunuri imobiliare ale evreilor dinainte derăzboi, unele nemaiexistînd, altele servind ca spitale, scoli, precum sio multime de terenuri evaluate (la Washington) la zeci de miliarde de dolari; când parlamentul polonez a propus o limitare (diminuare) a “reparatiilor”, pentru a evita bancrutatării, Elan Steinberg din WJC a acuzat guvernul polonezcă a emis un “act fundamental… antiamerican”, iar Israel Singer a cerut

145

Congresului (american, nu israelian!) “supravegherea, verificarea listei devărsăminte siluarea de măsuri în caz contrar”; Benjamin Gilman a afirmat, tot în fata Congresului: “răspunsul lor [al Poloniei sial României]să constituie unul din criteriile evaluării relatiilor bilaterale” (americano-poloneze/si- române – nu israelo-poloneze sinu israelo-române, din moment ce Recuperatorul-Beneficiarul este statul Israel);

– Ca de pildă “Republica Moldova”, o parte din Basarabia – strivită, suptă de evrei între 1812-1918; a doua oară însângerată side ei între 28 iunie 1940-22 iunie 1941, “administrată” side evrei, din 1944 până în 1989 – câte zeci de miliarde de dolari pretind evreii de la nefericita Basarabie, victima lor vreme de 151 ani?;

– Ca de pildă România (căreia i se ceresă plătească între 10 si50 miliarde de dolari!): în 1998, Avraham Hirschson, presedinte al Comisiei Knessetului (parlamentul Israelului) ce se ocupă de “restituiri” sitotodată reprezintă Israelului în World Jewish Restitution Organisation “a omagiat complicitatea Congresului american în actiunea de extorsiune de fonduri”. Amintind “încăierarea” cu Primul ministru român [Radu Vasile, poetul…], a povestit:

“in mijlocul discutiei, i-am spus:

“«stiti, peste două zile voi depune în fata Congresului – spuneti sidumneavoastră: ce osă le spun?…»

“Brusc, atmosfera s-a schimbat radical…” (s. m. P.G.) Obrăznicia, impostura (dictează, amenintînd, în numele Statelor

Unite ale Americii!), brutalitatea (i se mai spune: tâlhărirea) cu care executătări ruinate economic de comunismul instaurat pentru decenii sidecătre ei, evreii, l-au determinat pe un avocat al supravietuitorilorsă atragă atentia celor din WJROcă au mers prea departe cu “industria Holocaustului” sică animatorii – agentii-executori, zapciii – “se fac vinovati de provocarea unei abominabile resurgente a antisemitismului în Europa”.
«Fondurile recuperate de latările de Est vor fi consacrate operelor

caritabile», asigură Stuart Eisenstat. “Una din operele caritabile”, explică Norman Finkelstein : introducerea în fortă si“predarea obligatorie în scoli siîn universităti a materiei: Holo-caustul nazist”. Hirschson (Vâsinski II, la Bucuresti, în 1998) a fondat numai din “recuperările” amintite o organizatie “care propagă ideologia sionistă, pură-dură, mobilizînd mii de participanti; tineri din întreaga lume «mărsăluiesc» spre lagărele din Polonia, acolo primesc o instructie aleasă…”- aleasă-instructie care îi determină pe multisă se mute în Israel…

“Industria Holocaustului, cea mai mare tâlhărie din istoria umanitătii”, continuă Norman Finkelstein, “este subiect tabu în Statele Unite, iar pe situl internet H-Holocaust (www2.h.net.msu.-edu.) sunt cenzu-

146

rate mesajele critice, oricât ar fi de documentate”.
Revenind la Elie Wiesel: în discursul de receptie a Premiului Nobel pentru Pace (1986), laureatul a spus:

«Jursă nu tac (subl. mea, P.G.) atunci când audcă fiinte omenesti sunt persecutate sau umilite»
Vorbe-vorbe-vorbe. Minciuni-minciuni-minciuni.

Wiesel nu numaică tace suferinta siumilinta simoartea fiintelor omenesti victime ale sistemului comunist, dar insultă memoria milioanelor de nevinovati, asa cum afăcut la Sighet, în vara anului 2002: a refuzatsă viziteze Memorialul Victimelor Comunismului, în schimb s-a veselit foarte la Cimitirul Vesel dinsăpânta. Iliescu si-a frecat palmele: avea alături, geamăn, un alt impostor (vezi scrisoarea lui Gheorghe Dima, în nota de la cap.1).

Escrocul de istorie side morală Wiesel, în numele Statelor Unite ale Americii, a santajat România, impunîndtăcerea, nu doar asupra lui Ion Antonescu, dar mai cu seamă asupra faptelor mur-dare, criminale ale evrei-lor împotriva românilor între 28 iunie 1940-22 iunie 1941, apoi din 23 august 1944 până în zilele noastre.

Cum a maifăcut – siaresă mai facă cine stie câtă vreme…

147

Falsificarea istoriei
se poate face sipunînd în scenă cearta dintre doi goicărora le acorzi dreptatea-rabinului

“Steaua galbenă” este subintitulat capitolul: “Port sistigmat vestimentar” din cartea lui Andrei Oisteanu Imaginea evreului în cultura română – studiu de imagologie în context est-central european, Humanitas, Bucuresti, 2001. Citez de la pag. 146:
“in 1994, într-un interviu publicat de revista franceză La Vie (nr. 2546, 1994), regizorul Lucian Pintilie a amintit de «evreii care purtau steaua galbenă sicare măturau Bucurestiul» la începutul anilor ‘40. intr-o pagină de jurnal scriitorul Paul Goma a comentat astfel acest episod: «stiam […]că, în România, evreii suferiseră persecutii […], dar nu purtaseră stea galbenă» (sublinierea apartine lui A. O., n. m. P.G)

(…) Trebuiesă observ – ca rabinul din celebra parabolă – faptulcă, în felul lor, ambii interlocutori au dreptate”.

Aceasta este o variantă, nu doar prescurtată – fatal, includerea în volum obligă – ci, trivial vorbind: rasolită, deci falsificată, a altui text care măcar dădea citate corecte sicorect indica sursa: “roman”, nu “jurnal”, publicat în revista 22 din 4-9 ian. 1996, pag. 12, sub indicatia: “eseu”, purtînd acelasititlu: “Stigmatul etnic”. Primul capitol: “Paul Goma versus Lucian Pintilie”. Acolo citatele erau mai bogate si, am mai spus: fidele, în schimb (!) lipsea trimiterea la rabin.

Nici în periodic nici în volum autorul nu a respectat adevărul continut în citatele de el produse – pentru un motiv simplu: nu a înteles ce “contineau”, altfel nu ar fi scris, negru pe alb, în 22, cu o candoare egalată doar de neinteres (citeste: insensibilitate la tot ce este ne-evreiesc): “Nu mă interesează (…) polemicile dintre Paul Goma siLucian Pintilie”; si: “…dar anume acest subiect fiind suficient de interesant side important merită câteva precizări, pentru a-l scoate din zona ambiguă a «amintirilor din copilărie»”.

Mărturisesc, umil: pe mine mă interesează ce va spune rabinul. Atât despre portul stelei galbene, în Bucuresti, cât sidespre… “zona ambiguă a «amintirilor din copilărie»”. si asa, putin, sunt curiossă aflu cui va da dreptate inteleptul Rabin: lui Pintilie – care “vede” cai verzi pepăreti din filmele sale turnate după nemuritoarele texte de Băiesu, de Petru Dumitriu-Canalìu – sau lui Goma, siel cu “ambigue” amintiri-din-copilărie? Desiluzie: Rabinul Oisteanu atâtă curiozitatea cititorului (sia

148

autorului citat) apoi, senin, trece la alte celea, nesinchisindu-se de faptulcă promisese “ambilor interlocutori, dreptate”. Modul în care semnatarul “studiului de imagologie” manipulează citate, nu doar falsificîndu-le prin modificare activă, ci prin omisiune (pasivă, în principiu), folosindu-le, nu ca izvor de informatie, fie el sipolemic, ci doar ca pretext al propriului monolog dezordonat nu face deloc cinste unui om de stiintă, fie el siimagolog. Pentru că: întrebarea la care trebuiasărăspundă A. O.- din moment ce evocase “polemicile dintre P.G. siL.P.” (care însă nu-l interesează!) era aceasta:

Au purtat sau ba evreii stea galbenă?- “la începutul anilor ‘40” (citat din A. O.) în timp ce măturau străzile Bucurestiului, asa cum afirmase L. Pintilie (sifusese contrazis de P. Goma)?

in locsărăspundă (la propria întrebare), retoricianul A. O. însiruie ordonante, ordine, contra-ordine, anulări de ordine, abrogări de ordine… Cu eforturi considerabile sicu multă bunăvointă am putea deducecă, la urma urmei…, în Bucuresti, Evreii nu vor fi purtat stea galbenă… Dar de ce nu o spune limpede? Fiindcă pe de o parte i-i lene; pe de alta: i-i tare lene. Asa a fost învătat, asa l-am învătat noi, ne-evreii:să nu argumenteze, fiindcă lui, ca evreu, i se va da totdeauna dreptate, nu pentru că ar avea dreptate, ci pentru că este evreu, iar adevărul evreului holocaustolog, chiar mincinos, este considerat de facto: literă de… Capital!

Că pe A. O. nu-l interesează polemicile dintre P.G. siL.P. – nici

o supărare(-n ciuperci)! insă pentru că el s-a băgat în vorbă, pentru că el ne-a folosit, prin citate, (el) era obligatsă iasă – din vorba sidin citatele noastre – ca un om de carte (side onoare) ce vreasă fie. Dar am spus: i-i lenesă ducă la capăt ce începuse…

Abia citindu-l pe A. Oisteanu, am înteles: un rabin este acel întelept care face pace între doi evrei – sinumai între evrei. Or Pintilie sicu minepăcătuim grav prin faptulcă suntem goi (cesă facem: nu suntem cu totii perfecti). Un rabin nu are cumsă decidăcă… “amândoi avem dreptate, în felul nostru”, nu pentru că noi, goi-ii am refuza dreptatea rabinului, ci pentru că pe rabin nu-l interesează polemicile dintre goi! in textul din 22 A. O. mă cita (citîndu-l pe L. Pintilie) mai pe larg. Paragraful nu vorbea doar de evrei, ci side nemti, de la ei pornea – iată pasajul din interviul lui L. Pintilie (în franceză): “Ces visages d‘Allemands sont pour moi associés a ceux des juifs portant l’étoile jaune et balayant les rues de Bucarest un an plus tard”.

149

Ce vor fi avînd “ces visages d’Allemands” cu… prefectura?
in volum A. Oisteanu a renuntat la germanii “văzuti” cu ochii copilului L. Pintilie din pasajul citat în revista 22. Adevărat, în romanul Evadam (din care un fragment fusese publicat în revista Timpul) nici eu nu zăboveam la cestălalt neadevăr vehiculat în interviu…

…in legătură cu germanii din Sudul Basarabiei, colonizati de rusiîn locul moldovenilor alungati de noua stăpânire, începînd din 1816, ajunsiîn 1940 la cca 100.000 suflete… După 1918 deveniseră fideli cetăteni români de etnie germană (fosti fideli cetăteni rusi). Nu au suferit deloc după instaurarea regimului bolsevic: în virtutea întelegerii Hitler-Stalin din 23 august 1939, au fost repatriati (în Germania, fireste) sinu “deportati”, cum scrie A. Oisteanu în textul din 22,fără a indica: decătre cine deportati sideportati, unde? El nu stie (ceea ce este de mirare) sau nu vreasă stie (ceea ce devine gravissim)că, în ziua de 6 iulie 1940, la Chisinău a fost organizată o maresărbătoare narodnică, truditorească, în cinstea… încheierii ocupării decătre Rusia Sovietică a teritoriilor românesti Basarabia, Bucovina de Nord, Herta. La tribună se aflau Hrusciov, Mehlis sialti monstri, iar ca invitat, un ofiter superior german din SS. Garda de onoare (a tribunei oficiale) era formată, jumătate-jumătate, din ostasiai trupelor NKVD side SS, componenti ai unui batalion german, venit în URSS (prima etapă: capitala… fructului antantei hitlero-staliniste: Chisinău), pentru a-i recupera sirepatria pe colonistii germani sia se perfectiona în subtilitătile artei Gulagului, cum scrie Gr. Vindeleanu – vezi-i mărturia mai departe.

Aceasta a fost istoria-mare, cea în care A. Oisteanu a refuzatsă se amestece. Dacă i-i lene… Acum istoria-mică, ignorată de Lucian Pintilie, însă, după unrău obicei carpatodanubian, comentată, vehiculată, impusă:
Dacă el, în vârstă de 7 ani, se afla în 1940-41 la Bucuresti, ca basarabean, atunci era un refugiat acărui familiepărăsise Basarabia înainte de 3 iulie 1940. Deci nu putuse vedea “repatrierea nemtilor” (sinu “deportarea”, cum scrie A. O. cu indiferentă egalată doar de ignorantă) – aceea aveasă înceapă în august. Concluzie – dublă:

a. Lucian Pintilie nu a avut cum vedea, în Bucuresti, în timpulrăzboiului, evrei purtînd stea galbenă – fiindcă nu au existat;

b. Lucian Pintilie nu a avut cumsă-i vadă pe colonistii nemti din Basarabia sisă le plângă de milă până la a le asocia/suprapune chipurile cu/pe cele ale evreilor, în Basarabia, din care el plecase înainte de repatrierea colonistilor, pe Dunăre, îmbarcati pe nave fluviale la Reni…

150

– din motive de (blestemată) cronologie…1)
in chestiunea “stelei galbene” mă las pe mâna “Dreptului între popoare”, “Cetăteanului de Onoare al Israelului”, Raoul sorban (op. cit. p. 23):
“Multe din prevederile acelor legi discriminatorii nu s-au aplicat niciodată. Au fost elaborate sub presiunea nazistă, dar s-aucăutat sicăi de a fi ocolite. Se elabora legea, dar siregulile… antilegii! Au fost sivoci care cereau ca sievreii din Româniasă poarte ‘Steaua lui David’. si acestei presiuni i s-a găsit solutie, în urma întrevederii dintre Maresalul Ion Antonescu sidr. Wilhelm Filderman, presedintele Uniunii Comunitătilor Evreiesti. La 6 septembrie 1941 Maresalul a dat dispozitie ca semnul distinctivsă fie suprimat din România. Cine a maifăcut asa ceva? Tot atunci Consulatul Român din Paris a cerut ca o măsură simi-larăsă fie valabilă sipentru evreii cetăteni români, aflati în Franta”.

in studiul de aproape 500 pagini (cu ilustratiuni) cercetătorul Andrei Oisteanu, pentru a zugrăvi “imaginea evreului în cultura română”, a vorbit de calităti, cusururi, meserii, înclinatii, reusite intelectuale… Cu lene sicu convingereacă nu contează ne-argumentele sale, ci faptulcă goi-ul cititor arsă-l creadă, oricum: «Domnule, ce învătat e nepotul luirăutu!” Numaică a uitat ceva esential pentru evreul din această parte a Europei populată de lituanieni, polonezi, ucraineni, unguri, rusi, români: muzica.
in carte există doar două aluzii:
1. La pagina 193, în capitolul desprepăstorit: “…în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, lăutarii evrei din România (subl. mea) interpretau în idis un cântec popular evreiesc intitulat «Eu, biet cioban»”;
2. La pagina 197, în capitolul despre “agricolizarea” evreului:

“si nu este întâmplător faptulcă imnul miscării sioniste, Hatikvah («Speranta»), devenit din 1948 imnul national al Statului Israel, are influente din folclorul muzical moldovenesc (piesa Cucuruz cu frunza sus)”.
Să ocultezi muzica într-un studiu despre evreul din Europa Centrală side Sud: un act motivat nu doar de ignorantă, ci de rea-vointă
– dacă as firău, l-as acuza pe autor de… “antisemitism”!să admitemcă, bietul A. O. este afon. insă nimeni nu i-a cerutsă ne siintoneze Cucuruz cu frunza-n sus (nu: “frunza sus”- una; a doua: partea muzicală a actua-lului imn national israelian nu “are influente din…” – ci este chiar melodia de origine; sinu “din folclorul muzical moldovenesc”, ci din cel basarabean, binisor diferentiat de cel de pe malul drept al Prutului,

151

moldovenesc-general, după tragedia sfâsierii țării Moldovei la 1812), cisă aibe idee: ce este muzica sila ce slujeste ea.

Dacă A. O. este un respins de muzică, va fi avînd măcar ceva cunostinte de arte plastice -să nu fivăzut nici reproduceri ale tablourilor semnate de oarecarele Chagall (la verisoara sa, Ancarăutu, istoric de artă) acărui viziune este bântuită-legănată de miri, măgari – silăutari?să nu fi auzit vorbindu-se, în familia sa de evrei bolsevici originari din judetul Orhei, perăut – dealtfel, de la râul cu acelasinume si-a luat unchiulsău după tată, pseudonumele literar,că tot martirizase el, cu sadică simohorâtă plăcere, cultura română pret de trei decenii – despre lăutarul evreu Lemes? in toată modestia: dacă mi-ar fi citit textele publicistice siromanul Profil bas, apărut în franceză în 2001, la Editions de Syrtes, Paris, s-ar fi documentat în vederea studiului (de imagologie). Muzicalmente evreul poate fi privit din trei unghiuri:
l. Lăutarul – ca meserias;

2. Instrumentistul cult (as umple trei pagini – fiecare cu câte două coloane – cu numele violonistilor, ale pianistilor, ale sefilor de orchestră evrei – de ieri, de azi);

3. Producătorul fenomenului klezmer.

– in provinciile românesti din Nord: Ardeal, Maramures, Bucovina – cu osebire în Basarabia ocupată de rusievreul lăutar era o prezentă curentă. Ba lăutarii evrei erau chiar mai numerosi(ca scripnik-i) decât lăutarii tigani, specializati în tambal siîn instrumente de suflat, din alamă, clarinetul intrînd siel în dotarea evreului – în scurtă vreme evreii aveausă devină străluciti contrabasisti sitambalagii – în America.

O figură de legendă a fost în secolul al XIX-lea lăutarul evreu Lemes (sau: Lemis), supranumit “Barbu Lăutaru al Basarabiei” (Hasdeu, Alecu Russo, Kogălniceanu, Iorga, G. Madan, Stere). Acest Lemes a fost nu doar un muzîkant, cum vor fi fost sute între Riga siOdessa, cântînd la nunti, hore, baluri, sindrofii. Ci mult mai mult – în Basarabia ocupată de rusi: el a fost interpretul,păstrătorul, colportorul valorilor de poezie, de melodie, de identitate ale “moldovenilor”, rupti de fratii lor – începînd cu doina intrată siea în folclorul idis, numai cu partea muzicală: “Prutule, râu blăstămat,/ Care-n două ne-aităiat…”. Lăutarul evreu Lemes, cântînd sila “soarélele” de la curtile marilor boieri basarabeni rusificati: Cantacuzino, Moruzi, Sturdza, Catargi, Krupenski s.a., a jucat rolul de… pedepsitor-la-cererea-victimelor: poftit, angajat, plătit împărăteste de cei

152

care, pentru titlul de kneaz îsivânduseră moldovenitatea. Lemes, dăruit sicu o voce sfâsietor de frumoasă, le amintea în “moldoveneste” ce anumepărăsiseră, trădaseră. Fanariotii rusificati îsirememorau “faza interme-diară”, moldovenească siplângeau de betie cu bale, rusească, cu lacrămi cât pearja, îsizmulgeau à la russe, bărbile, se loveau cu pumnii în cap (tot după modelul pravoslavnic), si, mazochisti, continuau a-i cere lui Lemes: «Ia mai zi un cânticel în limba maicii noastre (sic) -să maivărsăm o lăcrămioară». Vai, katharsis-ul moldo-rus stârnit de scripcarul siguristul evreu Lemes prin limba română – se rezuma la kef-ul anual, nu se con-cretiza în ctitorirea vreunei tiparnite cu litere “moldovinesti”, nici a unei scoli, măcar de dascăli bisericesti – “în limba maicii”…

– Decurgînd firesc din primul punct (lăutarul evreu, acel meserias care contra plată executa comanda clientului: polonez, rus, ungur, moldo-vean, în limba sicu materialul comanditarului), s-a închegat o nouă expresie muzicală: klezmer-ul. Pentru uz propriu evreii lăutaripăstrau ca atare ori modificau teme muzicale existente în comunitătile pentru care executau comenzile, dotîndu-le cu texte în idis, astfel creînd un nou fol-clor muzical: (există în Europa de Est altul, cu texte în idis, însă muzica
– iudee – are inflexiuni melodice liturgice, de sinagogă sia inspirat jazz-ul vocal practicat în Franta de Michel Jonasz).

Ciudat si, la urma urmei, explicabil: klezmer-ul, născut în Europa s-a cristalizat în afara ei, în “emigratie”:

– în America (mai cu seamă la New York);
– în… repatriere – în Palestina.

Amândouă locurile atât de altundeva aflate – fată de Basarabia – siatât de îndepărtate unul de altul au produs klezmer din aceeasimotivatie intimă: nostalgia (să-i zicem pe româneste: dorul), după acea patrie în care se simtiseră bine sidacă nu de -a dreptul pierdută, sigur:părăsită, desisubiectul cântăret se afla, în sfârsit, la Eretz Israel). Nostalgie exprimată printr-o veselie înlăcrimată, usor disperată – desisăltăreată.

Fidelitatea melodică, preponderent moldovenească, tinînd seama side faptulcă de secole Ucraina dintre Bug siNistru fusese populată majoritar de moldoveni – va fi semnificînd, simultan: desemnarea patriilor de substitutie siconjurarea soartei de a face din Israel cu adevărat țara Promisă, nu doar un stat, acolo, ca atâtea altele – temere, vai, adeverită, după 1948…

Sub formă onestă, cu indicarea originei: “pe o temă populară

153

poloneză”, “pe o melodie din Basarabia” sau maghiară, bulgărească – încă o dată: mai ales moldovenească – câteva bune decenii klezmer-ul a favorizat structurarea unei variante a jazz-ului newyorkez (Benny Goodman la clarinet a participat la câteva înregistrări istorice). Asta a durat cam până în 1948, câtă vreme evreii nu au avut o patrie oficial recunoscută.

Există o sumă de piese “americane”, înregistrate la New York începînd de prin 1909 sicare, sub titluri ca: “A vaibele a tsnien”, de Tarras (cu poznasele surori Bagelman), “What can you mach? S’is America” de Lebedeff, “Freilicher Yontov” de Brandwein, “Yddisher march” (“mars” alcătuit din “Ciocârlia” curată, împletită cu o doină sicu o horă), “Second Avenue square dance”, de acelasiTarras popularizează, casă spunem asa, folclorul moldovenesc, în sens larg, în stare aproape pură, recognoscibil, nu doar după oarecari hore, doine, sârbe, ci sidupă clasice ca “Ciobanul care si-a pierdut oile”, “Ciocârlia”, “Hora Mare” (extrasă de Brandwein, în 1924, din… Rapsodia română nr. 1 de Enescu…).

După 1948 aurăsărit klezmerieni “independenti”: înregistrează discuri cu melodii ucrainene, unguresti, poloneze – mai bine de trei sferturi basarabene – însă nu mai indică originea, cumfăceau bătrânii Steiner, Tarras, Brandwein, Hoffman, Fried, ci pretindcă este “muzică traditională evreiască din Europa de Est”!

Cel mai nerusinat dintre clarinetisti (simai lipsit de har)rămâne newyorkezul David Krakauer, altfel director de “scoală de klezmer”… După el s-au luat o multime de clarinetnici de la Tel-Aviv, mai ales dintre recent recuperatii din URSS: ei prezintă (sivând)fără tresărire discuri cu Ciocârlia, cu Hora Staccato (predilect clarinetìte – siindecent schelălăite) sub eticheta: “muzică traditională evreiască” sinu s-a găsit nici un etnomuzicolog evreu (mă gândesc la prietenul sivecinul meu de Drumul Taberii, Harry Brauner – câtă vreme a trăit)să atragă atentia calpuzanilorcă (si) aceste melodii, sub forma lor cunoscută, nici măcar nu sunt “din folclor”, deci anonime, ci apartin unui anume Grigoras Dinicu: el le-a cules, le-a prelucrat-aranjat, le-a semnat, le-a scos în lume…

si jazz-ul împrumută de peste tot, însă el se prezintă – în scris – cu titlurile pieselor, nu indică… “originea etnică” a temelor.

in klezmerul nou (si, fie vorba între noi: de o calitate muzicală întristătoare – este adevărată zicerea: «Evreii sunt supradotati muzical – darsă te ferească Dumnezeu de evreii afoni!») este pusă în evidentă “originea etnică” (deci: proprietatea – as zice: mosteniritatea) –

154

mincinoasă, abuzivă, confectionată pe loc, în graba-mare.
Ca sicum evreii nu ar fi produs de totdeauna o muzică sioriginală side valoare.

N O T E

1) Regizorul Lucian Pintilie, ca artist, a fost remarcabil până în momentul în care si-acăutat scenariile de film în texte de Băiesu, de Petru Dumitriu-Canalìu. Se vedecă el nu cunoaste functia sacră a cuvântului, ignoră etica – doar a mărturisit singurcă înainte de 1989făcuse “totul – ca toată lumea” – pentru a-sisalva talentul.

Se stie: talentul-la-român: el este un lucru foarte mare!, vorba cuiva. Alibiul “talent” a acoperit cu tolu-i murdar, zdrentuit,răumiro-sitor multe demisii morale ale multor talentati, chiar geniali compatrioti, ducînd drept în subterana pactului cu diavolul securitătii (pact încheiat, după cum a mărturisit cu jumătate de gură după ce Iliescu a fost, în sfârsit trimis la plimbare, fiindcă iată cum aratăcăinta lui: «Am fost sieu… agătat, dar am dat note numai câtevasăptămâni…). Un om amenintat, santajat, torturat, pentru a da o notă informativă este,rămâne o victimă. insă “artistul” care, pentru a obtine, de pildă, un pasaport de serviciu, îsioferă… serviciile (ca Lucian Pintilie) – ce este el: un martir pe altarul artei curate?; un Sfânt-Gheorghe al Rezistentei prin Cultură însulitînd balaurul totalitarismului terorist comunist? Sau o oarecare secătură cu care nu este recomandabilsă te însotesti nici pentru a trece strada?

intr-un interviu dat televiziunii franceze Lucian Pintilie, întrebat fiind: cum de el, înainte de 1989, singurul român-la-Paris carecălătorea în România după plac nu fusese… pedepsit de “emisarii” lui Ceausescu (trimitere în “subsolul” cunoscut atunci, spre securistul Haiducu-Hirsch, cu misiunea de a-i suprima pe V.tănase sipe P. Goma), arăspuns, întepat: Ceausescu nu-i putea face lui nimic, fiindcă el este cunoscut pe plan mondial, s-ar fifăcut un scandal monstru dacă s-ar fi întâmplat una ca asta!; apoi el, Pintilie, îl amenintase – pe Ceausescu!: dacă i s-ar

suspenda pasaportul, ar face scandal, ar da interviuri, ar divulga (! -să se remarce conditionalul-perpetuu) ce se întâmplă, cu adevărat, în tară (cesă se întâmple: foame -frig-dărâmări-teroare)… De aceea lui Ceausescu îi era frică de el, Pintilie, de dezvăluirile, în fine, de amenintările cu dezvăluirile, dacă i se va lua pasaportul de serviciu… Dar nu de acest motiv L. Pintilie atăcut.să acceptăm: pentru a obtine ceva (un pasaport cu mai multe intrări-iesiri), artistul român de mare

155

valoare – ce spun eu “mare valoare”, de-a dreptul de geniu! – consimtea la o “mică derogare de la morală” – fiind el grijuliul care nu-silasă talentulsă-i moară.

in termeni vulgari, de sedintă comunistă, aceastăsănătoasă, justă atitudine se chema: “a da dovadă” sisemnifica: a da arvună, a da aconto
– pentru ceva neprecizat. Astfelvăd eu interventia lui Lucian Pintilie în chestiunea stelei galbene pe care ar fi purtat-o evreii, pe străzile Bucurestiului, în timpulrăzboiului.

Mă întreb siacum, după aproape un deceniu de la citirea acestei afirmatii iresponsabile, mincinoase:

«in ce scop Lucian Pintilie, marele nostru regizor (cel care era atât de mare, încât nu avea nevoiesă facă plecăciuni, în directia celor care nu le meritau – însă aveau putere, aveau bani…) s-a trezit spunînd neadevăruri strigătoare la cer – minciuni care stropesc cu noroi nu doar augusta sa persoană, ci înfundă până la bărbie, în calomnie, biata comunitate românească în integralitatea ei?»

El se afla la Paris la începutul anilor ‘80, cândsăptămânalul L’Express a publicat “statistica lichidării evreilor”, petări – inspirată de Elie Wiesel – din care reieseacă România îsilichidase evreii “în proportie de 80%”, pe când Ungaria “doar 40%”; cum era în excelente relatii cu Eugène Ionesco, dacă nu va fi asistat la “discutia” lui cu Wiesel, i se va fi povestit cum Ionesco i-a reprosat amicului declaratia

– mincinoasă istoric – anumecă familia sa din Sighet fusese arestată în aprilie 1944, decătre… jandarmi români. Oricum, frecventîndu-i pe Ionesti, Pintilie se scăldase într-o atmosferă de onestitate intelectuală, de tolerantă, de democratie în sensul bun al termenului; Eugène Ionescu, dacă nu era – sinu putea fi – “antisemit”, nu era nici fanatic filosemit.

Să fi intentionat L. Pintiliesă-i facă lui Ionesco “o floare” prin o asemenea declaratie? Dacă ar mai fi fost în viată, când au apărut declaratiile sale – cum ar fi primit Ionesco un astfel de… omagiu?

Atunci de unde i se trage lui Lucian Pintilie convingereacă, în timpulrăzboiului, evreii din Bucuresti purtau stea galbenă – evrei cu stea galbenăvăzuti de el, cu ochii lui?

Sau va fi expectorat siel vorbe-vorbe, pentru că era de un bon ton (altfel profitabil, material)să compătimesti suferintele evreilor, “în schimb”să taci cu un curaj admirabil suferintele provocate nouă – ca basarabeni – de ei, evreii? Vasăzică Pintilie “îsiaduce aminte” (sic)să fivăzut cu ochii lui umilintele, suferintele evreilor din Bucuresti, “în timpulrăzboiului, purtînd stea galbenă”, dar nu-siaduce aminte nimic-deloc (să nu-i fi povestit nimicpărintii?, refugiatii din preajmă?) de(spre) suferintele ne-evreilor din Basarabia, pricinuite de bolsevicii evrei –

156

sibulgari side găgăuzi, la Tarutino – în blestematasăptămână Rosie:
28 iunie-3 iulie 1940?

Cum se va fi chemînd această “memorie”? Minciună. Iar pentru că Lucian Pintilie a frecat multă vreme pavèlele Parisului: couardise.

Ce -am ajuns noi, românii (“cei mai dârji anticomunisti din Europa de Est” – citat din Coposu, din Ana Blandiana, din Liiceanu): nici nu clipim în fata minciunilor monstruoase, a calomniilor, a acuzatiilor proferate de evrei la adresa întregei comunităti românesti – operatie de pregătire a terenului în vederea re-jefuiriitării – temeinic jefuită side ei în o jumătate de secol;

Nu tresărim când unul de-al nostru, din slugărnicie, supralici-tează minciunile -calomniile-acuzatiile delirante ale evreilor, ne împroască el cu produsul latrinei marxist-bolsevist-sioniste – de ce?

Fiindcă noi, românii suntem… culturali; nu se facesă atragem atentia unei glorii culturale nationalecă este un abject slugoi.

157