Paul Ghițiu sună alarma

Publicat de |2019-04-04T11:42:00+03:004 aprilie 2019|Doctrină naţionalistă, Textele altora|

România, o colonie uitată de lume, pe drumul spre dezmembrare

FacebookTwitterg+Email
În această lume în care densitatea evenimentelor și viteza cu care ele se desfășoară sunt deja amețitoare, în care atenția se mută de la un pol la altul din Vest în Est și invers propulsată de schimbări derulate cu accelerată repeziciune și cu îndoită importanță, România nu mai pare a exista decât pentru a fi trasă de urechi, șutuită, flegmată, violată și apoi trimisă la spălat closete de către șefii ei din UE și NATO.
Nimic demn de atenție nu mai pornește de aici; România nu mai are inițiative, nu mai face conexiuni și interconectări între terți, nu mai suscită, nu mai incită, dispare. Ca o imagine care, cu trecerea anilor, se estompează, devine neclară, apoi lasă cartonul doar cu niște pete de culoare stinse.
România de astăzi nu mai știe să zică altceva decât: Să trăiți! Am înțeles! Vom executa ordinele! Ne aliniem deplin! Suntem un partener (a se citi o slugă) demn de încredere! Urmăm întru totul…!
Și nu mă refer numai la prezența diplomatică, prezența ca stat suveran, inteligent, cu idei, cu voință și pricepere în arena politică mondială. Nu, mă îngrozesc de tot mai inexistenta relevanță a României pe plan comercial, științific, cultural. Mă înfricoșez de aplicarea întocmai și cu mare viteză a ordinelor primite, prin rețelele administrative internaționale, de la mafia bancară globalistă, pentru distrugerea ființei umane și schimbarea din temelii a lumii. Pentru distrugerea a tot ceea ce poate da omului verticalitate, demnitate, personalitate.
Aceiași stăpâni care ne impun mișcările exterioare, ne jefuiesc în interior și fac tot ce pot pentru a fractura din temelii societatea românească, pentru a aplica și aici rețeta dezbinării prin ură, dispreț, intoleranță. Sub îngrijirea lor atentă și cu fondurile de rigoare, românii ajung în pragul în care vor fi gata, în scurt timp, să-și taie gâtul unii altora pentru  idei care nici măcar nu sunt ale lor. Pentru interese care nu sunt ale lor, pentru obiective care le sunt adânc contrarii.
Ferestre de oportunitate pierdute; poate definitv.
România putea să facă niște mișcări ce i-ar fi adus un avantaj imens astăzi și mai ales mâine; putea să joace inteligent pe piața politicii internaționale (vezi Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia etc), să-și îmbunătățească  prezentul și să-și consolideze viitorul. Mă refer la dezvoltarea, din vreme, în anii trecuți, până recent, a relațiilor politice și, mai ales economice, cu alte zone emergente și mai ales cu Rusia și China. Putea să se situeze între vechile puteri și noile puteri mondiale. Putea să profite,  așa cum fac toți cei care ne dau peste degete, dar se înfruptă intens din relațiile politice și economice cu acestea. În timp ce toate statele central și est europene profită de și au relații bune cu Rusia (dincolo de bruiajul oficial, chiar și Polonia și statele baltice) și cu China, România are cu ele cea mai proastă relație politică și nesemnificativă relație economică.
Relațiile economice sunt la nivelul de comă indusă. Indusă cu bună știință din afară și executată cu multă prostie și trădare a intereselor naționale din interior. Cele politice, asemenea. Vizita vreunui ministru rus sau chinez poate fi tratată ca un eveniment deosebit, iar prezența omologilor români în aceste state asemenea. Probabil că nici în următorii ani și, posibil, niciodată, România nu poate spera la o vizită a lui Putin și Xi, sau a urmașilor acestora la conducerea celor două state. De ce? Pentru că România nu a făcut nimic pentru a-i interesa, nu mai are nimic care să-i intereseze. Jocurile sunt pe cale de a fi făcute pe o hartă a lumii de pe care România lipsește; adică nu e nici măcar o pată albă.
România a avut o fereastră de oportunitate excepțională cu cele două. Cu Rusia datorită încercuirii acesteia de amenințarea teroristă, militară și economică americană. Cu China datorită interesului acesteia de a investi și în mod deosebit de a crea breșe și de a așeza capete de pod în Europa pentru Inițiativa Belt and Road (BRI) de reașezare a relației Chinei în sistemul economic și politic mondial, dar și de contracarare a unei agresive poziționări militare americane. În schimb, sub presiunea SUA și UE, România a refuzat investițiile chinezești, chiar și cea pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, în valoare de peste 7,5 miliarde euro fiind încă incertă, și este pe punctul de a goni, la indicațiile americane, grupul Huawei.
O economie mondială multilaterală și
În timpul acesta, refuzând politica de confruntare promovată de SUA, Europa se mișcă tot mai mult pe coordonatele proprii. Președintele chinez Xi vizitează Italia, se întâlnește cu Merkel, Macron și Juncker, trece prin Monaco. Italia devine prima națiune din G7 care semnează un parteneriat cu BRI, porturile și aeroporturile italiene intrând în ecuația chineză. Merkel declară că BRI este un proiect important și că Germania vrea să joace un rol de prim plan. Monaco, doritor de turiști chinezi, este primul stat european care va fi acoperit complet de Huawei în 2019 cu rețeaua 5G. Macron este înmuiat puternic prin cumpărarea a 300 de Airbus-uri și a tehnologiei aferente pe care China o va folosi pentru dezvoltarea propriei producții de aeronave.
Declarațiile de după întâlnirea lui Xi cu cei trei  vorbesc despre cooperare pe 3 fronturi:
1. Accentul pe multilateralism „puternic și eficient”.
2. Acțiuni comune cu Beijing-ul pe schimbările climatice și biodiversitate.
3. Un parteneriat economic-comercial cu respectarea intereselor reciproce. Adică, exact politica oficială a BRI începând din 2013.
Și chiar dacă Merkel a avut grijă să amintească și de SUA „fără care nu poate exista multilateralismul”, tot ea a avertizat că războiul comercial SUA-China „lovește economia noastră germană”.  Deci…
Reconectat la Italia după peste 600 de ani noul drum al mătăsii va accelera integrarea euro-asiatică și despărțirea de SUA.
Revenind la Rusia, nu trebuie decât să amintim de finalizarea în curând, contrar poziției și presiunilor americane, poziției birocraților Comisiei europene și a falangei pro-americane din Parlamentul european, a lui North Stream 2; de revolta tot mai fățișă a sectorului de biznis european împotriva sancțiunilor americane la adresa Rusiei, care lovesc în interesele lui economice, de ignorarea sancțiunilor cu orice risc și de continuarea investițiilor bilaterale (chiar azi se deschide o nouă investiție Mercedes în Rusia). La rândul său, important capital rusesc, din zona oligarhilor, dar și din cea a companiilor de stat rusești este prezent în economia europeană sub diverse forme. Cooperarea merge înainte, se diversifică și se amplifică, multe voci politice, economice și culturale europene cerând abandonarea de către UE a sancțiunilor la adresa Rusiei.
…o lume multipolară
În planul partidei de șah geopolitice cu SUA, după Siria, Iran, Liban, Moscova atacă în chiar coasta americană, susțindu-l pe Maduro și interesele ei economice în Venezuela. Sosirea de curând a două avioane cu militari, conduși chiar de șeful marelui stat major, și cu echipamente militare, anunțarea dezvoltării cooperării militare, asistența antiteroristă, inclusiv față de terorismul energetic, care are ca țintă rețeaua de electricitate a Venezuelei, și o poziție inflexibilă în fața amenințărilor americane, sunt dovada unei schimbări a jocului.
Rusia, încercuită de peste 400 de baze militare, cu unele extrem de apropiate de localități importante, cum este cazul Sankt-Petersburgului la doar 100 și ceva de km de bazele din statele baltice, s-a decis să contra-atace.  Susținută de Cuba, o expertă a supraviețuirii în condițiile unei blocade economice de zeci de ani și a multor tentative de destabilizare și de intervenții para-militare , Rusia aduce o gravă atingere imaginii de putere mondială necontestată a SUA. În ecuația venezueleană, un nod important în strategia de reformare multi-polară a lumii, a intrat fățiș și China, care a trimis de asemenea două avioane cu peste 100 de militar, ajutoare și echipamente. Ca și Rusia, și ea urmărește „marcarea” locului de prim rang pe scena mondială, mutarea presiunii militare din jurul propriului teritoriu în regiunea proximă adversarului și protejarea uriașelor investiții făcute până acum în economia venezueleană, în care Rusia și China sunt, de departe, principalii creditori.
O situație favorabilă ciopârțirii României
Adunând cele de mai sus,vedem că:
1. Biznisul european presează asupra politicienilor europeni în direcția cooperării și integrării tot mai mari euro-asiatice, în primul rând cu China și Rusia.
2. Politic, Europa refuză „oferta” americană împotriva Chinei, Iranului, Rusiei; refuză recunoașterea Înălțimilor Golan ca teritoriu israelian; refuză sporirea contribuției la NATO (Germania a declarat că nu-și va spori bugetul militar, nu e singura, iar modelul ei va fi urmat); refuză, în războiul rachetelor și militar în general dintre SUA și Rusia, de a deveni un teritoriu pentru un Război rece 2.
3. Europa este deja parte a BRI.
4. Rusia și China au argumente, și vor căpăta și mai multe (state privesc cu speranță către el) pentru a forța SUA să se așeze la masa tratativelor pe dimensiunea militară și a redefinirii zonelor de influență, deci au instaurat de facto o lume multipolară. Evident, orice mișcare în acest plan va avea multiple urmări în cel economic.
În cadrul acestui tablou dinamic, care se schimbă cu repeziciune și ne duce către o cu totul altă imagine decât în urmă cu doar câțiva ani, România își pierde cu și mai multă repeziciune orice interes pentru cei care, la o adică, ar fi putut fi o frână în fața unei colonizări totale și a unei dezmembrări la care se lucrează din exterior, prin anihilarea oricărui centru și oricăror pârghii de decizie, și din interior, prin antagonizarea segmentelor de populație fie pe criterii politice, culturale, regionale.
Subminate grav, coeziunea și solidaritatea între regiunile istorice se îndreaptă către zero și negativ. Tot pentru a le rupe una de cealaltă, nu au fost făcute nici autostrăzile, care să le lege și să sporească echilibrarea și coeziune lor.
Jocul geopolitic s-a mutat la nivel mare, la care nu mai este deja nevoie de deschiderea și bunăvoința României, care oricum încă lipsesc. Pe acest drum, dihonia internă va spori, iar în exterior nu există niciun sprijin real, niciun interes economic sau politic, niciun angajament opuse celor care promovează această politică.  Ruperea României prin lipirea (autonomia în primă etapă) Transilvaniei și Banatului la zona noului imperiul de influență germană devine o probabilitate în perspectiva următorilor cel mult zece ani. De aici încolo totul e posibil. Chiar desființarea oricărei urme de statalitate românească.
.