Text propus de dl IULIAN MAREȘ
*

3-„PATRIA ESTE NORODUL, IAR NU TAGMA JEFUITORILOR!”, neica Tudor!

„Coborând scările clădirii divanului domnesc, unde pierduse un procesul cu Nicolae Glogoveanu, Tudor a ameninţat pe boieri cu degetul, zicând: „Pe unde pun azi cocoanele voastre panglicile, vor pune într-o zi oltenii mei curelele opinicilor”. Tudor ar fi declarat episcopului de Argeş, Ilarion: „De-oi trăi, voi face douăsprezece perechi de opinci din pielea a doisprezece boieri divaniţi”. ”
Toţi contemporanii care l-au cunoscut au relevat caracterul său sumbru, posomorât şi aspru. Vorba lui era scurtă, poruncitoare şi elocventă. Toată înfăţişarea lui avea „un aer de comandir”. Pe cât de puţin era respectat şi temut de soldaţii săi Ipsilanti, pe atât era Tudor de ai săi. Zilot Românul a prins toate aceste trăsături într-o frază pătrunzătoare şi justă: „Cu adevărat avea omul şi duh firesc, şi vorba lui puţină, şi totdeauna pe gânduri; şi când îl frigea cărbunele ce-l avea ascuns în inimă scăpa câte o vorbă desperată asupra tiraniei”. Iată însuşirile pe care Tudor avea să le pună în serviciul misiunii sale revoluţionare: o minte ageră şi o largă experienţă a oamenilor, o voinţă dârză şi o ambiţie puternică, un dar natural de comandant şi hotărârea de-a merge până la capăt. În clipa în care a ridicat steagul pentru cucerirea „drepturilor patriei” sale, el s-a îmbrăcat „cu cămaşa morţii”. Patria pentru Tudor nu era „tagma jefuitorilor”, ci poporul, cu al cărui „sânge s-au hrănit şi s-au poleit tot neamul boieresc.
Tudor ar fi declarat episcopului de Argeş, Ilarion: „De-oi trăi, voi face douăsprezece perechi de opinci din pielea a doisprezece boieri divaniţi”. În 1821, vorbind cu Ilarion despre boierii care se angajaseră în lupta contra stăpânirii otomane şi au fugit apoi la Braşov, a izbucnit: „Ii voi scurta de o palmă, pe câţi sunt boieri divaniţi; îi voi “umplea apoi cu paie şi-i voi trimite plocon din partea ţării la curţile împărăteşti, unde or să fie negreşit puşi la muzeu; căci acolo e locul lor, lângă hiarele sălbatece”.

Portretul fizic

Un contemporan care l-a văzut și a stat de vorbă cu Tudor Vladimirescu, deși nu îi era prieten și nici admirator ni-l descrie astfel: ”Om de statură mai înalt decât de mijloc, talia bine proporționată, față blondă, mustața galbenă, părul castaniu, obrazul mai mult rotund decât oval, nici prea durduliu, nici prea slab, cu o mică bărbie, om nu urât; sta drept, țanțoș, vorbă brevă(scurtă), răstită și destul de elocventă, aier de comandant; pe atunci, când l-am cunoscut, să fi avut 40 de ani (în pragul revoluției de la 1821)…Netăgăduit că era un om de inimă. Cine știe ce ar fi fost într-o altă sferă, într-o altă epocă, cu spiritul mai cultivat un asemenea om! Avea stofă de om mare, dar timpul, locul și mijloacele i-au lipsit”.