Patapievici, un individ care trebuie compătimit. E tarat și anormal.

Buta Dumitru

NUMAI EVREII AU DREPTUL ÎN DEMOCRAȚIE SĂ SCRIE,SĂ FACĂ FILME DESPRE ROMÂNI PRIN CARE ÎI PONEGRESC ȘI-I
UMILESC PRIN MINCIUNI DE ÎȚI STĂ MINTEA ÎN LOC.
Exemple:. Cel puțin ideologic, evrei ca Patapievici au lucrat și mai lucrează și azi mai mult sau mai puțin vizibil împotriva rumînilor și Rumîniei. Vă redăm cîteva din opiniile lui Patapievici care nu sînt deloc mai prejos decît cele culese de Leon Volovici de la intelectualii rumîni.
Cîteva citate care l’au consacrat pe Patapievici, din volumul ”Politice”, ediţia 1996 despre rumîni și Rumînia:
Pagina 34:
”Un popor cu substanţă tîrîtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrîncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.”
Pagina 49:
”Puturoşenia abisală a stătutului suflet rumînesc… spirocheta rumînească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într’un trup inconşient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.”
Pagina 63:
”Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.”
”În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i’au lăsat rumînii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne’au luat în urină slavii: se cheamă că ne’am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne’au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut’o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne’o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne’au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi’au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i’au dovedit.”
Pagina 64:
”Rumîna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…”
sau:
”Rumînii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.”
Cîtă distanță este între ce spune un evreu rumîn și cineva care a iubit neamul rumînesc precum Martha Bibescu, deși se trăgea dintr’o familie de fanarioți (Mavrocordat):
”Va veni o vreme cînd se va acorda atenţie acestui popor, prea puţin luat în seamă. Cîntece şi armonii se vor auzi venind de la această ţară despre care nu se prea vorbeşte. După mii de ani de vieţuire, acest neam se va ridica şi lumea se va uimi ca de o minune, aflând, în sfîrşit, cîte lucruri a ştiut neamul acesta despre conştiinţa universală. Bucuriile acestui popor au rămas ascunse; nefericirile lui n’au fost cunoscute. Nimeni nu i’a scris mitologia. Puţini i’au cunoscut istoria. Şi, totuşi, oamenii aceştia au avut mai mult decît oricare alţii geniul mitului…”
În lumina celor spuse mai sus întrebarea care va rămîne fără răspuns în continuare este:
Va supraviețui crypto-evreul fără restul națiunilor, fără noi ceilalți, ”goyimii”?