Pacatul tradarii

surena

Ghinionul nostru sau păcatul nostru?

Motto:
” La o parte cu Acesta! Eliberează-ni-l pe Baraba!
….
Răstignește-l! Răstignește-l ” Evanghelia după Luca.

În istoria noastră domnitorii s-au omorât între ei pentru putere chiar dacă erau frați vitregi sau poporul și-a abandonat conducătorul în mâna dușmanului, deși aceștia erau o mână de oameni, cum a fost în cazul lui Brâncoveanu sau Vladimirescu, dar nu s-a întâmplat ca aceste lucruri să fie intr-o zi sfântă. În decembrie ’89 conducătorul statului și soția acestuia erau executați în stil bolșevic de câțiva bolșevici, deveniți peste noapte capitaliști, pentru numeroase „crime”, cea mai mare fiind acea de „comunist naționalist” pentru că asta a fost Ceaușescu până în ultimul moment. Ceaușescu are,ca orice om și conducător, păcatele lui, poate și crime, dar merita un proces corect, nu um simulacru de proces și o execuție intr-o zi sfântă. Dorind să scape de el, „decembtiștii” trădători și puciști, nu și-au dat seama că executându-l pe Ceaușescu l-au făcut nemuritor. Practic l-au pus în același tablou cu Brânvovenii, cu Horea, Cloșca, Vladimirescu, Codreanu, Antonescu, adică a românilor executați în urma trădării. Pe de altă parte, există o lege nescrisă atunci când este vărsat sângele unui nevinovat ca poporul să suporte păcatul dacă putea să preîntâmpine fapta. Până la moartea sau pedepsirea (puțin probabilă) a criminalilor din decembrie ’89 poporul român își va duce crucea pentru nepăsarea sa, atitudinea lipsită de credință, deși erau sărbători sfine, și putea cere clemență. Și nu era nevoie de demonstrații masive, era nevoie de câteva sute….
Democrații, deveniți peste noapte, decembriști ar fi ținut cont de „vocea poporului” și făceau pasul înapoi. Dar, exact ca în „Cronica unei morți anunțate, poporul aștepta sacrificarea „tătucului” pe altarul libertății.
Deci,nu putem vorbi de ghinion…putem vorbi de păcat și de iertarea acestuia.
Astăzi păcătuim prin faptul că nu ne recunoaștem vina colectivă și eroarea de judecată de atunci ori a părinților noștri și dăm vina pe ghinion, pe trădători, pe forțele străine. Și da au fost și acestea! Dar, am fost și noi și nu ne-a păsat și am asistat, exact ca în romanul lui Gabriel Garcia Marquez, indiferenți la cronica unei execuții anunțate în care rolul lui Santiago Nasar era jucat de Ceaușescu iar rolul gemenilor Vicario (joc de cuvinte cu Sicario- asasin) este jucat de Ili(escu) &Co, fost răsfățat al regimului, propulsat de regim în funcții, ca și ceilalți asasini.
Ion Iliescu va deveni, în scurt timp, cel mai iubit președinte democrat, adulat iar mai târziu cel mai înjurat tocmai de cei care l-au adulat. De la extaz la agonie nu e decât un pas…. În 1968 Ceaușescu atingea cerul tocmai datorită ovațiilor poporului la un miting. În decembrie 89, criminalii au ales aceeași scenă: un miting și în huiduielile poporului Ceaușescu era trântit la pământ, era înfrânt, terminat politic. Dar, alegând să-l execute păpușile, abil manevrate de Marele Manipulator , nu și-au dat seama că infrântul, terminalul poate muri învingător. Executându-l pe Ceaușescu păpușile au creat mitul Ceaușescu și l-au transformat din invin în învingător și poporul răspunzător. Ori păpușile au devenit păpușar ori Marele Manipulator s-a înșelat.
P.S În momentul în care Ceaușescu a fost condamnat era minor, deci el trebuia achitat și amendat, cel mult trimis 3 luni la o școală corecțională, conform legislație. Dar a fost condamnat pentru că a „sfidat” instanță de judecată și prin argumentele lui de „țăran” școlit a pus în dificultate judecătorii, apărătorii democrației. Întoarcerea spatelui către instanță a fost bomboana peste colivă și până cei mai anticomuniști participanți la proces i-au lăudat atitudinea.
Atunci a început mitul, dar, odată cu puterea și păcatele ei, s-a uitat, a venit decembrie 1989 și mitul s-a reaprins. A fost nevoie de 2 procese și o execuție că mitul să meargă mai departe…. între acestea, captiv, prins intr-o bula de timp, se află poporul și România… De mai bine de 3 decenii irosește timpul și boicotează istoria, dar nu ca să învețe a da binețe, ci în încăpățânarea de a-și recunoaște păcatul.
P.S.S Acest comentariu este despre păcat și recunoașterea lui, nu în apologia președintelui comunist. Oricum el nu are nevoie de apărători…a dovedit acest lucru în timpul proceselor iar eu nu sunt în măsură nici să judec, nici să apar o asemenea personalitate….