Cap. 15 Păcatul cel mai mare
*
(Fragment din romanul ȘEITANII )
*
(…………..)
…Și mai lipsește ceva din dactilogramă, din transcriere, ne-a avertizat Nikita!… A consumat, adică a schimbat vreo opt casete, fiecare de-o juma de oră!… Și de fiecare dată când schimba caseta, se pierdeau câteva minute bune din conversația la cel mai înalt nivel planetar.
…Cam așa am simțit mai apoi, după meci, când mi-am dat seama, nu de la început!… Ci abia a doua zi!… Nivel planetar!… Finala intergalactică, asta a fost… Se întâlneau evreul cel mai doxat de pe plaiul mioritic și românul cel mai deștept foc – altul mai dihai eu nu am cunosut nici până azi… Evident, cei cunoscuți numai de prin cărți, alde domn Nae sau coconu Mihăiță, nu se pun la socoteală… Dar chiar dacă aș face-o, tot pe undeva în primele 10 locuri ar sta neclintit nea Petrache, chiar dacă n-a publicat în viața lui nicio carte…
Oricum, la ora respectivă era de departe number one de pe Dâmbovița și toate celelalte rîuri interioare, chiar dacă de lucrul ăsta nu mă prinsesem decât eu, văru Aurică și încă vreo câțiva nămeți, ca Ion Papuc, Marcel Petrișor, Pucă și… și mai cine? Pan Izverna?…
Măi, Svetanco, care a fost punctul culminant al meciului dintre Zamolxe și Moise?… Momentul în care ar fi trebuit să mă simt eu, dar și tu, persoana cea mai norocoasă de pe planeta Pământ pentru că am fost de față acolo, martori, când unul sau altul dintre cei doi fără de pereche a spus, a făcut sau a dres nu știu ce grozăvenie! Ce? Ce a fost să fie mai de pomină din tot ce am auzit și văzut?!… Ce zici, înțeleapto?
A rămas Svetuța cu ochi mari deschiși pe partea cealaltă, unde-și ține ea amintirile și gândurile!… Nu chiar toate! Mai are ceva amintiri și prin alte părți ale anatomiei!… Dar amintirile alea nu au nicio legătură cu întrebarea mea!…
Apoi își face ochii mici, apropiindu-și pleoapele, de parcă lumina de afară ar împiedica-o să vadă mai bine înlăuntrul creierașilor…
Nu-și pusese problema asta, așa că m-a privit ușor buimacă încercând să găsească ceva prin amintirile din cimitir de care ne erau doldora creierașii amândoi… Am căzut de acord cu Sve, mai apoi, că lucrul cel mai important, mai memorabil, pe care ea cu siguranță n-o să-l mai uite vreodată, l-a spus județul Muscel, azi desființat, prin fiul coanei preoteasa, care coană mare, când mai venea câte unul să i se mire ce ficior diștept a năsădit, comenta folcloric: Eh, maică, așa a lăsat Dumnezeu ca, din când în când, din iapă țigănească să se nască, adică din ea, și câte un bidiviu boieresc: nea Petrache!… Robul lui Dumnezeu Petre Țuțea…
Da, momentul acela, care a tranșat soarta finalei, a fost atunci când armăsarul de Muscel a făcut teoria păcatului, nu mai știu de la ce stârnit, și ne-a lămurit pe toți cei de față care este păcatul cel mai mare! Ce-l poate comite un om, neisprăvitul, nevolnicul, ne… ne-de-toatele!
Plictiseala, cică!
Plictiseala a spus?… Plictiseala ați spus?!… Eu la Sve, ea la mine, ne-am uitat unul la altul cruciș de mirare: Plictiseala, un păcat?! Ba chiar ăl mai mare păcat?! De unde și până unde?!… Apoi ne-am uitat amândoi la 07! Ca la un arbitru! Pricepe ceva?!
Al dracului, uite la el că nu se miră deloc! Ci și-a aplecat un pic tărtăcuța spre urechea dreaptă, ca și cum ar fi vrut să spună că s-a făcut ora 6 fără 5 minute… Dar de spus ne spune cu totul altceva!…
Asta trebuie să aibă legătură cu Parmenidele dumneavoastră…
De ce al meu?
Când l-am întrebat pe vărul Nicu, în 64, după eliberare, și Petre Țuțea ce-a făcut pe la Aiud?, fără să știe de ce l-am întrebat de dumneata în mod special, mi-a răspuns cam așa, adică exact așa, citez: „Ne-a vorbit zi de zi de Parmenide, să nu uităm că nu există doi, nu există decât Unu!” Apoi a precizat: nu este obligatoriu să pui majusculă la unu!… Mă știa că-s un dobitoc de ateu nevindecabil!… Așa a început vindecarea mea, de la această vorbă a lui Nicu Steinhardt… A dumitale! A lui Parmenide…
S-a îndurat nea Petrache de prostănacii cu care își pusese în cârd, așa că a dat să ne lămurească: Într-o lume în care Dumnezeu a lăsat ca tot ce există să fie unic, să nu existe nici măcar două fire de iarbă sau de nisip identice, nu ai niciun motiv să ți se facă urât de o priveliște atât de minunată!… Mereu alta!… Oricare ar fi ea!
Ceva în genul ăsta!…
Cunoșteam „placa”, dacă mi se îngăduie să zic așa! Ne-o punea deseori domn profesor, să fie sigur că tolomacii de noi, cei de față, nu vom uita, ba chiar vom și înțelege până la urmă cum vine că nu există doi, există numai unu… numai Unu!… Dar legătura cu madam plictiseala era o noutate complet nouă… Parcă o ținuse ascunsă, să decarteze cu ea numai la întâlnirea cu un adversar pe măsură!… Unul ca acest 07, înțeleptul lui Sion!… Fusese și omul la înălțime, a priceput minten!… N-aș fi zis!…
Sve însă, mai neofită, cere ore suplimentare de consultații de la domn profesor: cum adică nu există două lucruri identice, domnule profesor?… Chiar o sută de stilouri identice, o mie de nasturi, un milion de… Iar povestea cu clonele…
Nu-s de Domnul făcute, intervine Măndelul…
Începeam să-mi revin la nivelul intelectual care m-a consacrat: Ci-s fabricate de om! De domnul inginer! Producție de serie!… Ford al vostru… Asta nu are nicio legătură cu Creația!… Ai văz’t la Paris, adaug eu, la unchiul Costică, că făcuse o mulțime de variante, dar niciodată două la fel…
Iar clonarea?… Asta mie-n sută este „opera” Scheithanului…
Și fiul coanei preotese mă completă: Noi ne bucurăm să-l descoperim pe Dumnezeu cât mai des, la tot pasul dacă s-ar putea… Și uităm că mai este pe lumea asta și Ne-fârtatele, Ducă-se pe pustii, de unde a venit, Ucigă-l toaca, de care fuge ca din pușcă când o aude… Nu există pentru tovarășul Dracu bucurie mai mare decât să-i vadă pe fiii Domnului că se plictisesc!… Că li se face urît de lume, că nu știu ce să mai inventeze, cu ce să-și mai omoare timpul!…
Iar m-am băgat, iluminat: Păi asta-i o vorbă foarte tare: cică își omoară timpul!… Omul!… Ce crimă poate fi mai cumplită?!… Numai decidul poate fi mai… Dar deicidul nu poate fi păcat, pentru că nu ai niciodată ocazia să-l faci!… O singură dată s-a… Mă rog, situație excepțională, nu se pune!… Dar timpul?!… De care ne plângem toți că nu ne ajunge, că ce bună ar fi eternitatea să avem parte de ea?!… Și ce să faci cu eternitatea, caraghiosule, când tu te plictisești și de scurta clipă care ni s-a dat! E clar că n-o meriți dacă te plictisește!…
De parcă nu spusesem nimic, nea Petrache și-a văzut de ale lui: să te plictisești este o insultă adusă Creației, Domnului! Pentru tine a făcut Dumnezeu lumea, și ți-a dat minte ca să te tot minunezi ce alcătuire ingenioasă, ce risipă de inspirație, de armonii, de coincidențe, de paradoxuri, de soluții…
A zis bine domnul Ionică!… Este o formă de deicid, Șeitanule!… Să omori timpul!… Nu știe ce să facă ca să-și omoare timpul cu fleacuri… Ciudată idee a mai avut și limba română!… Nu știe ne-omul cum să-și omoare timpul!…
Și concluzia, din înălțimile Sionului: Voi, românii, dacă sunteți un neam de oameni deștepți, să știți că nu sunteți așa din născare!… Limba română vă face așa…
La acest punct al dezbaterilor țin minte că am ezitat, am fost tentat să mut discuția pe idiș și ivrit, cum naiba se face că n-au și evreii o limbă ca lumea!… Dar ar fi fost prea devreme să părăsim subiectul… Ia să vedem ce mai zice autorul despre păcatul cel mai mare!… Ne-a cam rupt gura la toți cu povestea asta!… De mirare, de minunare, descoperind motive neșteptate să-i dau dreptate, nu prea mai țin minte ce a mai adăugat nea Petrache… Nea Petruș…
Dar aș putea dezvolta subiectul cu comentariile mele, așa nevoiașe cum sunt! Da, nea Petrache onorase, ca o gazdă perfectă, întâlnirea la cel mai înalt grad, făcuse oficiile de gazdă punând pe masă ce avea mai bun în frigider: un răspuns nou, trăznet, nemaiuzit, nemaigândit de nimeni la întrebarea pe care ne-am pus-o fiecare în încercarea de a ne feri să păcătuim dinaintea Domnului!… Să nu ucizi, să nu furi, să nu minți, să nu te mânii, să nu te arăți măreț, să nu pizmuiești pe alt rob al Domnului, gândind că pe tine Domnul te-ar iubi mai puțin… Și alte păcate, ca suicidul… Ca…
Și fiecare dintre noi – sunt gata să pun pariu pe orice și cu oricine!, s-a gândit că se impune, avem nevoie de, o ierarhizare! Supuși păcatului cum suntem, ca nu cumva să cădem tocmai în păcatul cel mai greu de iertat, cel mai greu de îndurat după ce l-ai săvârșit!…
Evident, ne-am zis, păcatul mâniei este mai „accesibil”, mai greu de evitat și mai ușor de iertat, decât alte păcate, nu le mai zic pe nume… Și ne trezim în mijlocul cimitirului, parcă pentru a se auzi și pe lumea cealaltă vestea cea nouă, aflând noi cei trei de față primii că ar exista un păcat ăla cel mai mare, mai mare ca oricare, de care nici nu ne-ar fi trecut prin freză să ne ferim că este un păcat, dacă nu se găsea acest pehlivan, acest haiduc, acest ins care în viața lui nu a avut și el norocul să dea peste unul mai deștept ca el!, un nenorocos, nenorocitul!, și ăsta așa s-a gândit, domnilor, să facă de neuitat după amiaza de basm, înscriind-o în eternitate: să ți se facă urît de lumea asta, să nu știi ce să mai faci și să faci fel și fel de nimicuri ca să-ți omori timpul cu care te-a înzestrat la naștere Bunul Dumnezeu, zestre nemeritată!… Cică-i mare, marele păcat!…
Cu nimic nu te arăți mai nedemn de norocul de a te fi născut om, iar nu omidă păroasă ori dihor!… Mai mare insultă, mai prostească desconsiderare pentru Creație nu se poate închipui!… Nec plus ultra!… Mai mare ultragiu adus Celui ce te-a zămislit, dar n-a mai apucat să te isprăvească…
Cine ar fi zis că banala și inevitabila plictiseală poate fi atât de… de nocivă! De… Cumplită!
Mda, se pronunță și vocea Sionului, oficial și aulic: Mda, este un mare păcat… Ai mare dreptate, Învățătorule!… Este chiar păcatul cel mai mare, deși este cel mai frecvent, mai des întâlnit… Măi, copii, în ce ne-a spus domnul Petrache e mai multă teologie ca-n șapte tratate, indiferent despre ce religie ar fi vorba! La Aiud și-n alte temnițe înțeleg că nu te-ai plistisit!… Și știu bine că nici pe alții nu i-ai lăsat să de plictisească!…
Nu i-ați lăsat să păcătuiască!, punctă și Sve, ca să fim siguri că toți cei de față am înțeles!…
Bine crescut cum e, a zis și nea Petrache ceva spre lauda amfitrionului: Dar zici că nici dumneata nu te-ai plictisit în cimitirul ăsta, singur cuc mai multe ore pe zi, zilnic… Stai bine cu păcatele! Te iubește Cel de sus!
Ești tare, barosane!, mi-a venit să completez… Ce comparație să facă, între dormitorul supraaglomerat, 80 de paturi suprapuse pe 3 etaje, în care nu te poți simți singur nici măcar o clipită, și cimitirul singuratecului jid…
Ca să nu par prost, după vechi obiceiuri din părinți, am pus la un moment dat întrebarea: să te plictisești sau să fii plictisitor? Care-i marele păcat?… Dar nu am stârnit nicio continuare, niciun răspuns, pleoștindu-mă oareșicât, dar asta pe termen scurt!… Mi-am revenit și am continuat urcușul!…
…Mai departe nu mai zic nimic, ar însemna să bag de la mine… Să vedem numai în dactilogramă cam pe unde a fost momentul în care s-a ajuns la clipa cea mai înaltă a zilei!… Plictiseala, deci?!… Cumătra… Nu-i de colo!… Al dracu’ domn profesor! Ce să-i treacă pe sub…
Cu ce să-i compar chelia majestuoasă, perfect finisată, lustruită ca …un bronz de Brâncuși?, doar s-au cunoscut! Cu… cu pista bine asfaltată a unui aerodrom, de unde decolează ideile mai ceva ca avioanele de pe aeroportul ăla londonez deasupra căruia, clipă de clipă, se află mereu câteva avioane, care decolează ori se pregătesc de aterizare, în roi neodihnit… Mai ceva ca muștele la miere!… Ca o aură nevăzută de proști, ca o ceață, ca o… Ca o aură, domnule… Ăsta-i cuvîntul! Altul nu-mi trebuie!
*
Cum este restul romanului? L-ați putut ține la acest nivel atât de ridicat?
Pe când în librării?
Succes mai departe.