Victor Grigor
327 aprobate

grigor.victor@yahoo.com
188.27.147.146

 

Este specific pentru omul lipsit de spirit autocritic ( adica de obiectivitate) sa nu vada decat cusururile si greselile celorlalti, pe ale sale , niciodata. Atunci cand este lipsit de argumente, se leaga de greseli de ortografie, de dezacorduri, de parca ar exista posibilitatea corectarii textului odata postat. Dar profundele sale dezacorduri de observatie si logica nu le sesizeaza. Faptul ca ma acuzati ca as fi afirmat ca” portul popular il avem de la romani’ este cea mai clara dovada a acestui mod de lucru specific tuturor adeptilor dacitatii pure. Ei care nu accepta ideea romanizarii, ii acuza constant pe cei care o afirma ( chiar daca nu neaga in nici un fel componenta dacica _ de latinism, adica extremistii dacisti, care nu recunosc decat originea noastra dacica, ii acuza pe cei care vad si componenta latina_ de extremism! Eu am enumerat o multime de termeni autohtoni ce denumesc elemente de vestimentatie taraneasca rom^neasca., adica am acceptat ca avem o mostenire pre-romana, insa am subliniat ca predominant la costumul masculin este componenta romana, nu cea dacica, uzand de metoda comparatiei formelor vestimentare si a termenilor care denumesc aceste forme. In urma compararii acestor elemente a reiesit cu claritate ca vestimentatia masculina taranesca nu seamana cu cea dacica si ca majoritatea termenilor care denumesc acest port sunt de origine latina. Contraargumentele dvs. sunt de o naivitate induiosatoare: ” costumul popular se poarta ocazional” si ,deci, nu mai are nevoie de crapatura laterala la camasa! Eu am apucat in zona mea vremea cand era purtat zinic si de toata lumea , fara nici o crapatura la camasa si fara nici un accesoriu pentru fixarea stransa a cioarecilor sau a itarilor la glezne , desi , asa cum ziceti, ar fi fost un „accesoriu util” Faceti o vizita la un muzeu etnografic ca sa va convingeti singur de adevarul afirmatiilor mele.

Vesmitele dacilor erau, asa dupa cum s-a constatat dupa analizarea resturilor cromatice minuscule descoperite in partea superioara a columnei ( mai putin afectatata de intemperii) de culoare inchisa, lucru confirmat si de statuile reprezentand daci realizate in maniera policroma. Deci ei nu faceau exceptie de la regula ce domina vestimentatia popoarelor din zona nord -mediteraneeana; celti, germani, slavi, la care cromatismul vestimentar era nelipsit, lucru valabil si in portul lor popular. Intrebarea ca de ce portul popular italian nu este dominat de alb, ca in cazul celui rom^nesc, ma amuza, pentru ca el nu este decat copia intrebarii pe care adversarii romanizarii o pun( celor care nu sunt de ecord cu ei ): De ce in Italia sunt atatea dialecte iar in Rom^nia numai unul singur? Raspunsul este acelasi pentru ambele intrebari: pentru ca in Italia relatia romanilor cu populatiile italice a fost total diferita de relatia romanilor cu diversele populatii colonizate sau cu autohtonii din Dacia. Din acelasi motiv , italienii isi zic astazi italieni si nu romani, asa cum isi zic: rom^nii ( armanii, ramanii, rum^nii) sau rumansii din Alpi.

Pentru italieni romanitatea n-a insemnat un deziderat atat de ardent si nici un titlu atat de ravnit si de pretios cum a fost ea pentru locuitorii Balcanilor , Carpatilor , Alpilor sau ai Coastei Dalmate( dupa cum ne informeaza Constantin Porfirogenetul). Culoarea alba reprezenta insemnul cetateniei romane si, implicit, al drepturilor conferite de aceasta ). Intr-un teritoriu populat masiv de colonisti proveniti dintre neromani , de veterani ajunsi cetateni gratie efectuarii serviciului militar si de bastinasi lipsiti de drepturi civice, toga alba era elementul vestimentar care distingea pe cel privilegiat de omul de rand, exact cum inainte distinctia o facea PILLEUS-ul purtat numai de aristocratia daca. Toga a disparut ca element de vestimentatie, odata cu distrugerea vietii urbane si ruralizarea fortata a romanitatii orientale, dar albul vestimentatiei a ramas un simbol al statutului de om liber, la fel ca si caciula , purtata si ea acum de toti membrii comunitatii.

De asemenea, in acord cu situatia portului popular rom^nesc raportat la cel al dacilor, din multele reprezentari de traci din pictura ceramicii grecesti antice, in nici o situatie portul tracic antic nu se aseamana cu cel popular al rom^nilor sud-dunareni, asa cum nici portul portul popular grecesc nu are nimic in comun cu cel grecesc antic. Desigur aceasta realitate contravine flagrant directivelor impuse culturii rom^nesti de catre adeptii curentului dacoman ce bantuia politica noastra prin anii ’70- ’80 ai sec. trecut. Si atunci, ce puteau face oamenii din cultura pentru a-si castiga o paine? Dadeau apa la moara continuitatii nealterate a portului dacic pana in zilele noastre, eliminand pana si ideea vreunei cat de neinsemnate contributii romane.

Doamna etnolog , pe care o venerati atat, a facut si dansa exact ceea ce au facut majoritatea celor din breasla de unde isi castiga painea. in acest climat, nu a fost de mirare ca informatiile despre cromatismul vestimentar al dacilor n-a strabatut pana la urechile publicului rom^nesc decat foarte t^rziu, iar la unii nici pana azi. Deci, in concluzie: portul popular rom^nesc , in afara de sarica si caciula, nu are nici un element indiscutabil dacic, in timp ce termenii ca si formele elementelor vestimentare desemnate prin ei , dovedesc originea romana a celorlalte.