„Oricât de muritori am fi…”

CD

MINTEA, VIAȚA ȘI PERSPECTIVA IMORTALITATII
De CD

În timp ce toate ființele vii de pe planeta sunt muritoare, numai genul uman are acces la conștiința de sine a propriei sale mortalități. Desi toate fiintele din natura botanica si zoologica nu stiu ca sunt muritoare ele au totusi instinctual de a cauta sa se perpetueze ca specii prin asociere spre procreare cu cele mai adaptate si mai superioare exemplare din comunitate, asigurand nu numai supravietuirea speciei dar si perfectarea ei evolutiva.

Această cunoaștere a propriei noastre limitari temporale nu ne indeamna pe toti din păcate să îmbrățișăm un set mai înalt de obiective și principii pentru identitatea pe care ne-o modelăm noi înșine în cadrul unor procese mult mai mari decât noi înșine, niste muritori. La unii se manifesta tendinta de a se evidentia in cadrul genului si sa se distinga prin virtuti morale si calitati intelectuale pe care le cultiva sa poata asigura nu doar perpetuarea specie dar si perfectarea ei printr-o perfecta potrivire de character si echilibru fiziologic.

Evolutia noastra ca muritori se bazeaza si pe educatia primita si cultura pe care o acumulam, iar contributia fiecarui individ la imbogatirea culturii ajuta la o perpetuitate spirituala ce transcede de la stramosi la nepoti si astfel se asigura nemurirea noastra doar pentru ca in viata noastra trecatoare am facut bine si am cautat sa facem cu tot dinadinsul Binele pentru comunitate, fiind virtuosi si dand dovada de straduinta si generozitate.

Căci oricât de muritori am fi, civilizațiile în care ne-am născut pot fi sau nu limitate de aceeași sfarsire/disparitie. Dacă o civilizație are capacitatea morală de a supraviețui, de a prospera și de a se perpetua sau nu, depinde în întregime de alegerile făcute de cei care alcătuiesc respectivul corp social și care pot influența spiritual, cultura care se întinde pe nenumărate viitoare generații.

Cultura și arta sunt o componentă esențială a modului în care ne vedem pe noi înșine și modul în care vedem lumea în care trăim. Sunt instrumente, dar sunt și fundații pentru a judeca așa-numita „realitate” în care trăim. Nu există o realitate pe deplin “obiectivă”. Acest lucru se datorează faptului că așa-numita realitate „obiectivă” se bazează în cele din urmă pe simțuri și simțurile noastre nu sunt obiective, așa cum putem vedea chiar și în domeniul vizual, unde de fapt ceea ce vedem este o percepere selectiva.

Cu cat ochiul este mai antrenat el va distinge mai multe detalii, mai multe culori si nuante si o va face la viteze din ce in ce mai mari.
Deci unul cu o vedere neexersata va vedea o alta “realitate obiectiva” fata de unul cu o vedere exersata.

Dar perceperea realitatii obiective poate fi doar un pretext in a scuza alegerile noastre indoielnice, doar pentru ca noi vedem altfel realitatea obiectiva nu trebuie sa urmam calea nu tocmai confortabila a Virtutii ci putem alege calea comoda spre desfranare.

Aceste două căi s-au prezentat în orice moment și în toate culturile și a fost destinul nostru să alegem după care dorim să fim ghidați, pe măsură ce folosim timpul scurt care ne-a fost alocat pentru a ne actualiza potențialul înnăscut de creativitate și bunătate… sau invers a risipi acele potențiale.

Sa privim in trecut la Principiile Renașterii, astfel cum sunt întruchipate în filosofia morală, evolutia religioasă, știința, arta și cultura politică a diferitelor mari culturi ale lumii incepand de la lumea antica.
Lumea chineză ne ofera o introducere în viața și mintea lui Confucius și a adepților săi, care au proiectat în timp cât și în filozofie o Societate Perfecta la fel ca bătăliile purtate în Grecia și Italia de pitagoreici, Socrate și Platon care au căutat să creeze o cultura și o educație, un sistem bazat pe Legea Naturală, Rațiune Creativă, Bunătate și Iubire intr-o Societate Perfecta.

Exista dragostea pentru Frumos si Perfectiune care inspira si indrepta spiritul omenesc spre tot ce este mai bun, mai placut si mai virtuos.
În măsura în care toți membrii acelei societăți s-au străduit spre aceste obiective nobile și în măsura în care conducerea ei a făcut-o și ea (sub ideea lui Platon despre regii filosofi), atunci societatea s-ar bucura de „Mandatul Cerului” sau Tianxia confucianista.

Această înțelegere a Societatii Perfecte s-a reflectat și în culturile hinduse și budiste, pornind de la principiile confucianismului printr-o interpunere dialectică despre natura minții, înțelegerea și modul în care cineva începe călătoria către înțelepciune.

Candva s-a înțeles mai bine că atât politica, cât și economia sunt în aval de cultură, o determina. Dacă valorile și pasiunile unei societăți sunt adaptate la Binele, Frumosul și Dreptul sau dacă sunt temperate de contrariile acelor virtuți vor spune multe despre practicile estetice și munca creativă a artiștilor pe care o societate îi prețuiește și prin care societatea este la rândul ei modelată.

Expresii ale artei, de la literatură, poezie, pictură, muzică și teatru sunt exemplele care măresc profunzimea propriei noastre conștiințe de sine, și îmbunătățim puterea noastră de a uni pasiunile personale ale fiecărui suflet cu cerințele rațiunii, datoriei și conștiinței. Este contributia individului direct sau indirect la actul de cultura, educatie si justie, act ce se transmite paradigmatic peste generatii si ne asigura perenialitatea noasta ca indivizi ai genului uman.

Acestea sunt expresia călătoriei sufletului spre maturitate si imortalitate si sunt condiții prealabile ale unui cetatean veritabil in orice stat național independent si suveran cu o Societate Perfecta.