Surena
1.617 aprobate
icannen@yahoo.com
92.85.42.202
Nu stiu ce se intampla cu noul format de comentarii,dar am postat trei „drepturi la replica” si nu a aparut niciunul,mai mult odata a „crapat” si site-ul. E frustrant pentru ca pierzi si ideile.
Asa ca in loc sa-i raspund „criticului” si neprietenului Regelui m-am gandit sa-l las pe reputatul istoric militar Alesandru Dutu sa-l lamureasca.
D-ul prof.Dutu este de profesie istoric,dar si colonel in armata romana, vicepresedinte al Comisiei Romane de Istorie Militara, redactor la Revista de Istorie Militara si cercetator stiintific in toate institutile de istorie, teorie, studii operative si strategice ale Romaniei. Castigator al Premiului „Mihai Viteazul” acordat de RIM pentru lucrarea ” Intre Wehrmacht si Armata Rosie” si al Premiului „Nicolae Balcescu” din partea revistei Magazin Istoric pentru lucrarea ” Armata romana in al doilea razboi mondial. Dictionar enciclopedic”. D-ul prof.Dutu este unul dintre cei mai reputati istorici pe care ii avem in acest moment cu privire la cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Articolul de mai jos a fost scris de d-ul istoric in 2015,dar este si va fi permanent de actual.
„23 August 1944
Indiferent de percepţia publică şi de poziţia divergentă a memorialiştilor şi specialiştilor (din ţară şi de peste hotare) în ceea ce priveşte semnificaţia actului de 23 august 1944 (unii apreciindu-l ca un act de demnitate naţională, alţii ca un act de trădare naţională, alţii deformându-i sau diminuându-i importanţa), consider că acesta reprezintă, în primul rând, trecerea României de partea Naţiunilor Unite, într-un context extraordinar de dificil pentru ţară, în care circa 1 000 000 de militari sovietici reuşiseră deja să rupă frontul româno-german, în cadrul operaţiei ,,Iaşi-Chişinău@, și să producă mari pierderi trupelor române (mai ales în sudul Basarabiei – circa 80-90% din efective și tehnică de luptă, la diviziile aflate pe direcția loviturii principale a inamicului), să creeze două breşe (la sud de Iaşi, adâncă de circa 80 km, şi la est de Vaslui, adâncă de 110 km), ajungând, la 23 august 1944, la 50-60 km de aliniamentul fortificat din poarta Focşanilor.
Succesul fronturilor 2 şi 3 ucrainene s-a datorat superiorităţii zdrobitoare de forţe în sectoarele de rupere, cantităţii şi modului de folosire a artileriei şi tancurilor, care au înlesnit pătrunderea rapidă a infanteriei. Sovieticii au mai beneficiat şi de faptul că Înaltul comandament german retrăsese, cu puţin timp înainte, de pe frontul românesc circa 12 divizii, majoritatea blindate şi motorizate, pe care le-au deplasat pe frontul din Polonia, spre a întări direcția strategică Varșovia-Berlin. Din acest punct de vedere, aliații germani au urmărit, în primul rând, propriile interese strategice și nu interesul României de a-i apăra cât mai mult granița răsăriteană. Înfrângerile înregistrate pe frontul din Moldova au constituite o realitate, care trebuie luată în seamă atunci când se face referire la actul de la 23 august 1944.
Cei care contestă oportunitatea trecerii României de parte Naţiunilor Unite, în acel moment, invocă poziţia fortificată Focşani-Nămoloasa-Brăila, aflată în faţa trupelor sovietice și ignoră (sau nu cunosc) faptul că aceasta nu fusese organizată din timp pentru o apărare îndelungată, cu toate că era clar că, mai devreme sau mai tîrziu, urma să aibă loc confruntarea cu sovieticii în acea zonă. De asemenea, nu se ia în considerare faptul că unităţile de profil din zona fortificată aveau un efectiv de doar 15 000 de militari, că cele care trebuiau să sosească din zona interioară (de recruți) nu ajunseseră încă (din diferite motive), iar cele care se repliau de pe front, sub presiunea continuă a trupelor sovietice, aveau o capacitate combativă mult prea redusă spre a mai putea fi luate în calcul pentru o rezistenţă serioasă. Acest lucru avea să fie recunoscut și de generalul Ilie Şteflea, fostul şef al Marelui Stat Major român, care referindu-se la oportunitatea întoarcerii armelor aprecia că situaţia trupelor române în ziua de 23 august 1944 ,,nu mai permitea restabilirea apărării pe frontul fortificat chiar dacă trupele noastre ar fi continuat să lupte”.
Dacă aliniamentul fortificat Focșani-Nămoloasa-Brăila nu mai putea fi apărat, nu mai puteau fi oprite nici trupele sovietice, căci este greu de crezut că I.V.Stalin ar fi dat ordinul de încetare a ofensivei (chiar dacă la începutul operației ,,Iași-Chișinău@ nu se luase în calcul depășirea zonei fortificate) spre a se putea discuta condițiile de armistițiu cu români, așa cum dorea Ion Antonescu. În schimb, depăşirea liniei fortificate de către trupele fronturilor 2 şi 3 ucrainene ar fi transformat întregul teritoriu naţional într-un devastator teatru de război pe care s-ar fi confruntat circa 3 000 000 de militari români, germani şi sovietici, fără a mai lua în calcul reluarea acţiunilor aviaţiei americane şi engleze, cu circa 700-800 de avioane, care bombardaseră intens în spaţiul românesc în primăvara şi vara anului 1944, lansând şi numeroase manifeste prin care cereau încetarea imediată a luptelor şi capitularea necondiţionată.
Sigur că ideal ar fi fost să se poată rezista pentru a se putea negocia armistiţiul cu sovieticii şi a se putea obţine condiţii cât mai favorabile pentru ţară, aşa cum dorea și mareşalul Ion Antonescu. Deşi îndrăzneaţă, concepţia lui Ion Antonescu a fost însă, în acel context strategic, nerealistă deoarece, la 23 august 1944, sovieticii nu mai erau în situaţia de li se impune condiţii. În afara ruperii frontului românesc, ei beneficiau deja de sprijinul necondiţionat al puterilor occidentale (SUA și Marea Britanie), care au avut atunci o altă strategie în ceea ce priveşte România şi alte interese est-europene (mai ales după debarcarea din Normandia). Oricât de bine intenţionat ar fi fost Ion Antonescu, speranţa sa în realizarea unei înţelegeri anglo-americane cu germanii (pentru a opri înaintarea trupelor sovietice spre centrul Europei) nu avea nici o şansă de realizare atâta timp cât S.U.A. şi Marea Britanie nici nu-şi puneau măcar problema încetinirii pătrunderii trupelor sovietice în Europa. Dimpotrivă. De altfel, în ianuarie 1943, la Casablanca (ianuarie 1943), conducătorii celor trei mari puteri stabiliseră deja obligativitatea capitulării necondiţionate pentru Germania şi aliaţii ei (inclusiv pentru România), iar englezii recunoscuseră deja (primăvara anului 1944) preponderența sovietică în soluționarea problemei românești. Din acest punct de vedere, eşecul preliminariilor româneşti de armistiţiu, din primăvara anului 1944, când se mai dădeau încă lupte în Crimeea, este semnificativ. Cu atât mai mult la 23 august 1944, când sovieticii zdrobiseră, practic, trupele românești din sudul Basarabiei și de la est de Siret.
Atacată terestru şi aerian de trupele celor mai mari puteri ale lumii, România nu putea să reziste singură puternicei ofensive aliate. După cum nu ar fi putut obține acordul Germaniei pentru încheierea armistiţiului sau încetarea luptelor, aşa cum dorea (din loialitate militară) Ion Antonescu, ocuparea Ungariei de către Germania, în martie 1944, fiind relevantă în acest sens.
Neîmplinirea speranţelor şi idealurilor româneşti după trecerea de partea Națiunilor Unite s-a datorat unui complex de factori, între care un rol important l-au avut abuzurile şi ingerinţele noului aliat sovietic şi dezinteresul puterilor occidentale faţă de România, care a fost plasată, în octombrie 1944, în sfera de influenţă sovietică. Orice analiză obiectivă a acelei epoci nu trebuie să treacă peste faptul că până la 12 septembrie 1944, când a fost impusă Convenţia de armistiţiu, România şi-a asumat poziţia de stat suveran şi independent, guvernul şi Înaltul Comandament Român, făcând încercări numeroase de a trata cu sovieticii de pe poziţii egale şi de a impune punctele de vedere româneşti. Dacă rezultatele au fost minime, aceasta s-a datorat abuzurilor sovietice și regimului dur de armistiţiu impus de Moscova, cu acordul aliaţilor occidentali.
În altă ordine de idei, în plan politic intern, opțiunea românilor la 23 august 1944 a fost democrația, nu comunismul sau totalitarismul. Deși s-a vorbit şi s-a scris mult despre faptul că trecerea de partea Naţiunilor Unite a adus (sau impus) comunismul în România, nimeni nu a făcut public vreun document sau vreo declaraţie oficială (sau neoficială) făcută la 23 august 1944 (sau în zilele imediat următoare), care să se refere, cel puţin, la simpatia regelui, a guvernului sau a partidelor politice democratice faţă de partidul sau regimul comunist. Chiar dacă momentul a facilitat accesul la putere al partidului comunist (alături de celelate partide politice), procesul de comunizare a țării a început mai târziu, lupta pentru cucerirea puterii politice în stat fiind declanşată de comunişti după acordul de procentaj din octombrie 1944 dintre I.V. Stalin şi Winston Churchill, iar procesul de cucerire efectivă a întregii puteri în stat în urma impunerii prin forţă de către sovietici a guvernului prezidat de dr. Petru Groza, la 6 martie 1945. Cu sau fără 23 august sovieticii tot instaurau comunismul în România, așa cum s-a întâmplat în toate statele unde a ajuns Armata Roșie.
Dincolo de aceste triste şi dureroase realităţi, care nu pot fi ignorate sau minimalizate, un adevăr se impune cu certitudine: din momentul în care a trecut de partea Naţiunilor Unite, România a adus Aliaţilor un avantaj strategic extraordinar, concretizat în prăbuşirea frontului german la flancul său sudic, în efectuarea într-un timp extrem de scurt a unei mari translaţii de front spre vest de până la 900 km, în provocarea unui adevărat seism în sistemul politic dominat de Reich şi în asigurarea logistică a Wehrmacht-ului. Punând la dispoziţia Naţiuilor Unite întregul său potenţial militar, economic şi financiar România a adus o preţioasă contribuţie la obţinerea victoriei din mai 1945, armata sa acţionând într-un spaţiu european de maximă anvergură pe direcţia generală Bucureşti-Budapesta-Viena şi Praga până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial în Europa.
În al doilea rând se impune a fi amintit adevărul că Înaltul Comandament român a avut o conceţie strategică proprie privind operaţiile militare ce trebuiau desfăşurate pe teritoriul românesc, că, iniţial, s-a încercat să se evite confruntarea cu vechiul aliat german căruia i s-a propus să se retragă de pe teritoriul controlat de guvernul român şi chiar să se realizeze un aliniament de armistiţiu cu noul aliat sovietic în zona fortificată F.N.B., sau la est de Bucureşti spre a păstra o zonă liberă de orice prezenţă militară străină în care guvernul român să-şi desfăşoare nestingherit activitate.
Din păcate, aceste ultime două intenţii lăudabile nu au putut fi transpuse în practică deoarece atât vechiul cât şi noul aliat au tratat România ca pe un stat inamic. Ignorând propunerile româneşti, Hitler a ordonat reprimarea acţiunii româneşti, iar I.V. Stalin a cerut Frontului 2 ucrainean să-şi îndeplinească mai departe misiunile de luptă, fără să ia în calcul încetarea focului de către trupele române şi începerea luptelor împotriva celor germane. Rezultatul a constat în dezarmare după 23 august 1944 a circa 160 000 de militari români (după cifre oferite de Comisia română pentru aplicarea armistițiului), sechestrarea şi capturarea flotei şi în alte numeroase abuzuri, în dezacord total cu importantul efort de război românesc. Din acest punct de vedere, România s-a aflat în august 1944, într-o situaţie singulară în istoria conflictelor armate.
Apoi, nu trebuie uitat faptul că trecerea României de partea Naţiunilor Unite la 23 august 1944 a deschis calea pentru împlinirea idealului românesc de eliberare a părţii de nord-vest a ţării ocupată de Ungaria în 1940, fapt împlinit prin luptă eroică şi jertfă vrednică la 25 octombrie 1944. Chiar dacă acesta a fost singurul obiectiv naţional împlinit pentru care poporul român şi armata sa luptaseră în cel de-al doilea război mondial (confirmat prin Tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947), actul de la 23 august 1944 rămâne important in istoria României..
sursa: prof.univ.dr. Alesandru Dutu
P.S D-ul prof.Dutu este si autorul a doua carti remarcabile: „Situatia evreilor din Romania 1939-1941” care a fost interzisa la publicare si d-ul prof.Coja va poate povesti acest moment de necrezut, intamplat dupa 1990 si „Sub povara armistitiului : armata romana in perioada 1944-1947”.
Cu tot respectul,d-nul profesor o da usor la intors,deci asteptarile Maresalului erau nerealiste pentru un armistitiu,intracit sovieticii erau in avantaj net pe pozitie de forta deci nu li se puteau pune conditii,dar complotistii se asteptau ca dupa capitulare NECONDITIONATA,Romania sa poate trata ca stat suveran si independent pina la semnarea unui armistitiu ,perioada nedefinita si incerta !Cine era complet lipsit de simtul realitatii!!!!!!!!???Dar telegrama primita in ziua respectiva in care se accepta propunerea de armistitiu a Maresalului de catre partea sovietica?Eu cred ca miroasea tradare ,lasitate si incompetenta!De ce l-au lasat singur pe Maresal,cind le-a propus colaborarea,chiar preluarea puterii?Avantaj pentru aliati?DESIGUR!PENTRU NOI,NU!Noi jertfe de razboi,jaf si reeducare,nerecunoscuti drept cobeligeranti care au contribuit decisiv la victorie!
De ce spuneți că o dau la întors. Dl Surena, colaborator prețios, mi-a trimis textul dlui Duțu cu recomandarea de a fi publicat pe prima pagină. M-am executat. Care-i vina mea? Acest site publică și păreri contradictorii.
Ma refeream la domnul profesor Dutu, nu la dv, !
pe linisa Focsani-Namoloasa Galati-Braila-Dunare-Delta Dunarii-Marea Neagra
se putea rezista maxim o luna de zile, nu cum abereaza unii istorici(special sa-l denigreze pe Rege) ca s-ar fi putut rezista, 4 luni, 6 luni….. si alte vrajeli!
Raportul de forte era net in favoarea rusilor!
Erau 2 milioane de rusi impotriva la doar 600.000 soldati romani si nemti, care NU mai aveau tancuri Blindate Panzer dupa ce Hitler si le-a retras din Romania ca sa starpeasca dupa 10 august rebeliunea poloneza!
Cu ce ai fi vrut sa rezisti la Focsani? cu mitraliere si cu soldati? ar fi iesit macel, rusii aveau rachete Katyusha cu care puteau matura toata Europa, si au si facut-o! aveau tancuri, blindate, avioane, si 2 milioane de soldati doar pe frontul din Moldova!
cum ai fi vrut tu sa-i opreasca Antonescu pe rusi in Focsani? el astepta doar bomba atomica , singura care mai putea salva ceva, si sa-i opreasca pe rusi la Focsani, insa dupa cum s-a demonstrat dupa razboi Hitler sabota fabricarea bombei atomice special ca sa o vanda americanilor dupa razboi, si sa primeasca la schimb azil in america, USA si america latina.
In toamna lui 1944 si in 1945 Hitler a testat bomba atomica in miniatura in insula Ruegen dupa cum sustin unii istorici, insa nicidoata nu au folosit-o pe front contra inamicului.
Pentru ca Hitler incepand cu episodul Stalingrad a fost un sabotor al Germaniei special ca sa-si salveze pielea, avand informatii pe surse la nivel inalt ca americanii vor castiga razboiul, si au productie masiva cu care nu pot concura nemtii.
Istoricul vorbeste de ruperea frontului la Iasi dar nu spune de ce s-a rupt frontul. Din cauza tradarii!
Cativa generali in deplina intelegere cu regele au „actionat” atunci, deci asta nu e un argument pt 23 august.
Mai intai provoci agravarea situatiei, apoi il arestezi pe maresal si spui: „Am salvat tara in ultimul moment!” Nu merge…
Istoricul ne explica faptul ca pe 23 august situatia tarii era foarte grea si ca trebuia facuta o schimbare. Ok, si cine spune altceva?
Fii atent! Chiar maresalul recunoscuse asta si tot el ceruse si armistiul. Notitele sale din seif arata foarte clar ca a discutat despre armistitiu chiar in acea zi cu regele, altfel cum s-ar fi oferit Sanatescu sa aduca el acea scrisoare?
Prin urmare, regele care ne-a spus in toate interviurile ca maresalul voia sa duca razboiul pana la capat alaturi de Hitler, ce face? Minte, evident! De ce minte? Ca sa isi justifice prostia facuta, avand in vedere ca si complotistii au realizat foarte repede dupa 23 august in ce situatie au dus tara.
Retragerea blindatelor de catre nemti si a unei parti insemnate din trupe i-a oferit maresalului ocazia sa incerce obtinerea armistitiului. Stii bine ca armata romana a fost incadrata in cea germana si ca, daca ar fi incercat o schimbare, ar fi ajuns la un conflict cu nemtii si la ocuparea tarii. Ori in momentul 23 august armata germana incepuse retragerea catre Ardeal, o parte din ea era deja in Polonia, iar armata romana se retragea catre sud, adica cele 2 armate incepusera sa se desparta. Intelegi, stimate domn?
Istoricul ne spune ca linia F-N-G nu era pregatita pt o rezistenta INDELUNGATA!!! De unde ai inteles ca maresalul voia sa reziste pt o perioada indelungata? Eu nu am afirmat asta, ci ca voia sa organizeze retragerea si rezistenta PANA LA SEMNAREA ARMISTITIULUI. Armistitiul il ceruse, trebuia sa astepte raspunsul, apoi sa il semneze. Intre timp nu trebuia sa lupte?
Apoi istoricul face o presupunere:”este greu de crezut!!! ca Stalin ar fi oprit ofensiva…”; e doar o presupunere. In conditiile respective, cu armata germana retragandu-se catre Ardeal si cu cea romana catre sud, incotro ar fi depus rusii efort mai mare, care era obiectivul lor principal? Ocuparea Romaniei sau infrangerea Germaniei?
Nu trebuia sa rezistam 6 luni, era suficient pana la venirea raspunsului. Poti sa fii sigur ca nu ar fi semnat rusii?
Concluzia pe care o trage istoricul referitor la intentiile SUA si MB de a nu opri inaintarea rusilor in Europa o fi corecta, numai ca asta o face acum, cand avem atatea documente. La momentul 23 august regele ce stia? Ce motive avea sa il aresteze pe maresal? Ca sa nu imi vorbesti de vreo mare minte luminata si cu experienta ca sa prevada asa ceva!
Din pacate, si istoricul introduce o tema falsa, ca 23 august ar fi fost facut special pt a impune comunismul in Romania. Cine a spus asta? Tradarea regelui din acel moment nu consta in asta, ci in Poarta de la Iasi, arestarea maresalului din alte motive decat armistitiul.
Trage si o concluzie pertinenta: Romania a adus ALIATILOR un avantaj strategic. Da, lor, noua nu.
Stalin nu putea sa dea ordin de incetare a focului doar pt ca romanii o facusera. de ce ar fi facut-o, cand regele i-a pus tara la dispozitie, inconstient, dar a facut-o?
Adica de vina sunt rusii ca nu au oprit si ei focul, nu cei care au dat ordinul de a-l opri fara a semna mai intai armistitiul?
Orice om cu mintea intreaga isi da seama ca mai intai semnezi, apoi opresti focul.
Iar acei mari „eroi” care au facut 23 august, spune-mi tu, de ce nu au cerut si ei armistitiul, ci au dat ordin armatei sa opreasca focul?
Nu era nici o urgenta in a-l aresta pe maresal in acea zi, puteau sa o faca la intoarcerea lui de pe front, peste o saptamana, spre ex. Numai ca, odata ce maresalul ceruse armistitiul, le era teama ca daca il va semna, nu vor mai putea sa scape de el.
Discutia din masina cu care a plecat regele la Dobrita este relevatoare:
Emilian Ionescu – aghiotantul regelui – povesteste cum, dupa arestarea maresalului, regele a plecat in Gorj, la Dobrita, pt a se ascunde. Printre insotitorii sai s-au aflat Mircea Ioanitiu, Emilian Ionescu, un sublocotenent de jandarmi Negroponte. Acesta din urma a intrebat de ce maresalul nu a fost mai prevezator si nu a salvat chiar el tara. Ioanitiu i-a raspuns ca maresalul cunostea demersurile care se faceau de catre Maniu si Bratianu pt retragerea tarii din razboi, chiar si el a dus unele tratative. Atunci Negroponte a intrebat – de ce nu l-au ajutat Maniu si Bratianu pe maresal sa incheie armistiul? Ioanitiu i-a raspuns: „ai fi vrut sa-l ajute pe Antonescu, pt ca acesta sa uzurpe mai departe drepturile coroanei?”
Nu cumva sunt adevarate cele de mai jos?
Regele in fata lui Gh Bratianu – „Daca îl lasam pe Antonescu sa faca singur armistitiul, ne va tine sub papuc”.
Oricum, observ ca iar eviti sa raspunzi punctual. Te-am rugat sa iei fiecare fraza a mea si sa o demontezi, absolut totul: traderea regelui in diverse situatii, inclusiv legat de Declaratia de la Budapesta, limba romana ca „limba vorbita”in casa sa, minciunile regelui despre arestare, despre intalnirile cu comunistii etc.
Poti?
DOMNULE! frontul s-a spart pentru ca HITLER si-a retras TOATE diviziile blindate din Romania!!
Nu poti tu cu o mitraliera in mana sa te lupti cu 10 rusi dotati cu tancuri, artilerie Katyusha, aviatie, de unul singur!
dumneata esti cel care scoate din context, nimeni altul!
Hitler a fost un sabotor al Germaniei, a refuzat replierea si spargerea cercului in care au cazut 1 milion de soldati germani si aliati la Stalingrad.
El special lucra deja pentru americani, inca din decembrie 1942, stiind pe surse ca razboiul e pierdut de partea Germaniei, neputand face fata concurentei si productiei de razboi americane.
Nu degeaba generalii nemti i-au pus bomba lui Hitler in iulie 1944! Ei doreau ca americanii deja debarcati in Normandia sa intre in Berlin, si nu rusii, in timp ce Hitler tragea de coata situatia in favoarea lui Stalin pe front, si in favoarea americanilor in spionaj(tehnologie militara, atomica etc).
Generalii nemti au fost impuscati si arestati pentru tradare, desi tradatorul era Hitler ca sa-si salveze pielea el si anturajul sau(Eichmann, Mengele, Eva Brown, doctorul morell etc)
Iar lui ANTONESCU in 5 august 1944 Hitler i-a promis la intalnirea ultima ca ii va retroceda Ardealul de la unguri pentru ca s-a suparat pe Horty, care a anuntat Arimstitiul cu rusii in martie 1944, iar Antonescu chiar l-a crezut!
A spus veturiei goga, vaduva neagra( care l-a otravit pe Goga) : ,,poti sa-mi pupi mana, am obtinut Ardealul de la Hitler,,
6 august 1944, dupa care a plecat la baile Olanesti sa se trateze 2 saptamani, timp in care parasutisti NKVD au ajuns la Baile Olanesti sa arunce in aer pe Antonescu, dar au fost arestati si impuscati.
Tot in 5 august 1944 lui Antonescu i-a promis bomba atomica Hitler, ca sa-i opreasca pe rusi la Focsani.
Iata motivele reale pentru care Antonescu a fost arestat! nu cele din filmele SF mincinoase ale diabolicului sergiu nicolaescu precum ,,oglinda,, 1993.