STIMATE DOMNULE PROFESOR ION COJA,

In legatura cu participarea Dv. La emisiunea postului NASUL TV din seara zilei de 10 aprilie ac, privind tratamentul de care s-au bucurat soldatii sovietici cazuti prizonieri la romani, in timpul razboiului, vreau sa aduc o completare, care confirma adevarurile afirmate de Dv. Concret : sunt originar din comuna Borca, jud. Neamt, aflata atunci pe Domeniul Coroanei Borca. Ocupatia principala a locuitorilor comunei, in afara de cresterea vitelor, era munca la padure. Eram in timpul razboiului iar eu aveam vreo 6 – 7 ani. Cum toata suflarea barbateasca valida din comuna se afla pe front, pe la Stalingrad, stepa calmuca sau in muntii Caucaz, este normal ca nu mai erau oameni care sa lucreze la padure. Ori atunci, ca si in prezent, romanii, dar in primul rand nemtii, aveau mare nevoie de lemnul romanesc. Atunci autoritatile au recurs la munca prizonierilor de razboi sovietici, capturati de armatele romane. Asa am aflat, copil fiimd, ca pe paraul Borcii, un numar apreciabil de prizonieri sovietici lucreaza la padure, adica la doborat si fasonat, munci grele si periculoase, efectuate insa sub atenta grija a tehnicienilor romani, pentru ca acestia sa nu se accidenteze.

De unde stiu eu toate astea ? Pai iata de unde : La noi, atunci, dar sunt convins ca si in prezent, lumea era foarte evlavioasa, mergea in fiecare duminica la biserica, unde ducea ca jertfa, in memoria celor plecati definitiv, si slava Domnului, eran de 3 ani in razboi si fiecare familie avea pe cineva decedat, disparut sau prizonier, deci repet, ducea ca jertfa ce avea , ce reusea sa pregateasca mai bun, de la placinte, colaci, prajituri, coliva, pana la cei mai nevoiasi care duceau fructe sau pur si simplu floricele din porumb. Dupa terminarea slujbei, dar in primul rand dupa ce preotul termina cititul acelor kilometrice pomelnice pentru morti, toate jertfa era impartita intre enoriasi. Ei bine, in iarna anilor 1943 – 1944, sau cel putin de atunci im aduc eu bine aminte, printre enoriasi a aparut un grup de vreo 8 – 10 persoane, care nu mai erau localnici ci prizonieri de razboi sovietici, care lucrau la fasonat pe paraul Borcii. Veneau in fiecare duminica, grupati, intrau in biserica, se asezau intr-un loc mai in fundul bisericii, rezervat repede de catre localnici, participau cuminti la slujba, efectuand toate gesturile pe care le faceau si romanii, respectiv ingenuncheau sau isi faceau cruce. Ce era insa mai important, era ca la sfarsitul slujbei aproape toata jertfa era oferita prizonierilor sovietici, spre furia cersetorilor romani de profesie , de o anumita etnie, care vedeau in ei niste concurenti redutabili.

Romanii, buni crestini, le era tare mila de acesti prizonieri, chiar daca ei apartineau unui stat care, de-a lungul istoriei, a adus atatea si atatea nenorociri poporului roman. Dupa slujba, grupul de prizonieri se intorcea civilizat,cu darurile primite de la biserica la locul lor de munca pe paraul Borcii, fara a fi insostit de un jandarm roman. Fenomenul s-a repetat pana in preajma lui 23 august 1944.

Eu cred ca fenomenul de la biserica din Madei nu a fost singular, nu am verificat, dar cred ca s-a repetat si la alte biserici din comuna.

Dupa 1948, cand domeniile coroanei au fost desfiintate, inginerul Voiculescu, seful Ocolului silvic Borca, a fost transferat, apoi arestat si judecat, dar tot din auzite, cică doi dintre fostii prizonieri de pe Borca ar fi depus marturie ca ei au fost tratati cu multa omenie de catre inginerul Voiculescu.

 

inginer Constantin Cojocaru