Cristina-Emanuela Dascălu, omagiu solemn adus veteranilor de război: „România își pleacă fruntea în fața eroilor care ne-au scris libertatea cu sânge și sacrificiu”
Photo of Curierul Românesc Curierul Românesc12/11/2025 1.645 1 minute read
Deputatul AUR de Iași, Cristina-Emanuela Dascălu, a transmis un mesaj puternic de recunoștință și respect cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, aducând în prim-plan sacrificiul generațiilor care au luptat pentru independența, demnitatea și libertatea României.
În declarația oficială publicată pe site-ul Camerei Deputaților, parlamentarul ieșean – vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ și membru al Comisiilor pentru politică externă, afaceri europene și drepturile omului – a subliniat că păstrarea memoriei eroilor nu este un exercițiu simbolic, ci o obligație morală națională.
„România își pleacă fruntea cu respect în fața celor care au scris cu sânge, curaj și jertfă istoria libertății noastre”, a transmis deputatul, reamintind că fiecare veteran poartă în spate o poveste despre suferință, onoare și iubire de țară.
Cristina-Emanuela Dascălu a atras atenția asupra realității dureroase prin care trec azi mulți dintre veteranii României, mulți dintre ei uitați, invisibili pentru instituțiile care ar trebui să îi protejeze.
„Fiecare medalie purtată pe pieptul lor reprezintă o poveste despre onoare, sacrificiu și dragoste de țară. Din păcate, prea mulți dintre acești eroi trăiesc astăzi în anonimat și lipsuri. Datoria noastră, ca reprezentanți ai poporului român, este să le restituim demnitatea”, a punctat deputatul AUR.
Angajament ferm pentru drepturile veteranilor
Parlamentarul a reiterat sprijinul pentru inițiative legislative dedicate veteranilor, menite să le ofere:
✅ pensii demne, care să reflecte sacrificiul lor,
✅ îngrijire medicală adecvată,
✅ programe care să păstreze memoria eroilor în educația tinerelor generații.
„România are viitor doar dacă își cinstește trecutul. Cinste și onoare veteranilor de război!”, a subliniat Cristina-Emanuela Dascălu la finalul mesajului său.
Un apel la memorie, demnitate și unitate
Prin declarația sa, deputatul AUR de Iași transmite un semnal clar: eroii noștri nu merită doar comemorări, ci respect concret, vizibil și continuu.
Mesajul devine astfel nu doar un omagiu, ci și un apel la solidaritate, responsabilitate civică și prețuire autentică a valorilor care ne definesc ca națiune.
Operaţia „Citadela” prin care ruşii au dat o palmă occidentului
Lângă Odesa, NATO a construit un centru logistic, de unde conducea operaţiile ucrainiene şi tirul de rachete asupra teritoriului rusesc, ceea ce nu putea fi tolerat multă vreme de comandamentul rusesc.
Compelxul militar purta numele oficial de Elges Ashore Complex şi era mândria occidentalilor, care îl credeau invincibil. Pentru asta l-au şi numit Citadela, care era un scut antirachetă, cam ca cel de la Deveselu. Era format din mai multe clădiri şi un buncăr.
Cea mai importantă era clădirea cu patru etaje, care adăpostea radarul AMSP1, cu cei patru ochi ciclopici (antene) cu care putea urmări peste 100 de obiective în mişcare, de la distanţe de peste 1000 de km. Alt centru important era cel de lansatoare de rachete din scutul de apărare, care putea lansa rachete Tomahawk, dacă primea permisiunea.
Al treilea element a fost un sistem subteran de buncăre, unde se prelucrau datele primite de la sateliţi, de la propriul radar şi de la alte centre de comandă NATO. Aici se stabileau traiectoriile şi obiectivele care urmau să fie lovite de pe teritoriul rusesc. Citadela era apărată de sisteme antirachetă de tip NASEMS norvegiene şi IRIS-T germane, poziţionate de jur împrejurul centrului, într-un număr neobişnuit de mare: 36 de bucăţi!
Citadela însă, avea un punct slab: şi anume, când a fost proiectată, nu existau rachete hipersonice. Şi fiindcă occidentul nu le are nici azi, în arogana lui, socotea că afirmaţiile ruseşti sunt propagandă.
Creierul Citadelei era compus din radarul performat aflat în clădirea cu patru etaje, de unde pândea tot ce mişcă, pe o rază de 1000 de km. Fără el, toată Citadela ar fi orbecăit în întuneric. Strategia rusească l-a avut în centrul atenţiei. Dar Citadela avea un sistem inteligent, cu elemente care se sprijineau între ele. Ca să distrugi radarul, trebuia să-l loveşti mortal. Dar dacă se apropia de el vreun obiect în mişcare, se activau cele 36 de sisteme antiaeriene. Era un nod gordian, pe care ruşii trebuiau să-l deznoade.
Comandamentul rusesc a început să adune date şi informaţii. Sateliţii de tip Persona au scanat Citadela centimetru cu centimetru iar sateliţii Liana înregistrau tot ce însemna radiaţii electromagnetice: convorbiri telefonice mobile, semnale ale radarelor şi semnalele radio transmise de la şi spre Citadelă.
Ruşii au trimis şi nişte avioane SU 57 în proximitatea graniţei Ucrainei, ca să provoace reacţiile de apărare ale sistemului, care apoi au fost captate şi analizate de profesionişti. S-au efectuat astfel hărţi în trei dimensiuni ale Citadelei, cu toate clădirile şi poziţiile lansatoarelor de rachete, cu coordonatele buncărului şi a centrelor de comandă.
Apoi ruşii au aflat toţi parametrii instalaţiilor existente, de la timpul scurs de la datul comenzii, până la pornirea rachetei spre obiectul care venea spre Citadelă, cu toate datele tehnice ale radarelor şi a sistemelor de rachete. Apoi, datele au fost completate de serviciile de informaţii ruseşti, care aveau infiltraţi printre angajaţii bazei, care au fotografiat planuri şi rapoarte, clădiri şi instalaţii şi au trasmis numărul personalului militar şi capacitatea lui de luptă. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.
La începutul lunii noiembrie 2025, comandamentul rusesc având deja toate informaţiile necesare, a definitivat planul atacului. El a fost realizat cu un minim de mijloace tehnice, dar cu un maxim de inteligenţă. Era prevăzut un atac în trei faze, care urmau să se deruleze într-un timp de doar 15 minute. Prima fază consta în asigurarea tăcerii totale, asemăntoare cu liniştea dinaintea furtunii.
„Liniştea” impusă a fost asigurată prin sistemele electronice de bruiaj şi de derutare a radarelor, prin distorsionarea sau anihilarea oricărei unde electromagnetice din jurul Odesei, ceea ce a afecat grav comunicaţiile, de la telefonia mobilă, semnalele radar, GPS şi StarLink. Citadela s-a scufundat din punct de vedere al comunicaţiilor, în întuneric.
În data de 6 noiembrie 2025, la ora zero ora Moscovei, sistemele Kasuka 4, de pe teritoriul Crimeii şi-au început activitatea. Ele trebuiau să „orbească” radarul principal al Citadelei. Iar sistemele de bruiaj mobile instalate pe navele ruseşti din Marea Neagră, au avut misiunea de a bloca radarele sistemelor NASAMS şi IRIS-T, operaţie care a reuşit deplin: pe monitoarele radarelor nu se vedeau decât linii şi purici.
Pe întregul teritoriu al Citadelei s-a declanşat alarma. Pe mulţi i-a cuprins deruta şi panica, fiindcă numeni nu ştia care era cauza. „Toţi se uitau cu mirare şi nu ştiau de unde vine.” La patru minute după ora zero, a pornit spre Citadelă al doilea val, format din 48 de drone Lancet, prevzute cu inteligenţă artificială. Ele aveau sarcina de a distruge toate cele 36 de sisteme antirachetă. Aceste drone erau comandate exclusiv de inteligenţa de la bord, căreia i-a fost precizat obiectivul pe care trebuia să-l distrugă. Cum o făcea, cum zbura, era treaba ei. Astfel că s-a creat un stol de drone, care zburau aparent dezordonat şi incoerent, dar fiecare spre ţelul ei precis.
Toate cele 36 de sisteme antirachetă NASAMS şi IRIS-T ale bazei au fost lovite 1 la 1, cu viteza de 300 km/h. O dronă pentru fiecare sistem antirachetă. O precizie nemaiîntâlnită în istoria militară. Iar celelalte 12 drone Lancet, care fusesera prevazute ca înlocuitoare a celor care eventual ar fi ratat ţinta, s-au reorientat şi au lovit alte obiective, precum generatoare diesel sau vehicole blindate.
Dupa ce de pe locul unde fuseseră sistemele antirachetă se ridicau coloane de fum iar Citadela, spunea” propaganda rusă” cu mare satisfacţie, arăta ca o cutie de conserve ciuruită, a fost lansat cel de-al treilea val de atac, consistând din trei (doar trei) rachete Zircon. Fregata Amiral Grigorovici, aflată în alarmă la sute de km de Odesa, a primit ordinul de lansare.
Trei hiperrachete Zircon au ajuns în câteva secunde la înălţimea de 30 de km. unde au dezvoltat viteza de 9.000 km/h (Mach 8). La această viteză, plasma produsă de propulsoarele rachetei produce ea însăşi radiaţii electromagnetice puternice, care fac racheta nedetectabilă pentru radare. Apoi, când au ajuns deasupra bazei Citadela, s-au repezit din înaltul cerului, vertical, fiecare asupra ţintelor lor.
Prima dintre ele a penetrat acoperişul clădirii cu patru etaje, avariind-o. A doua rachetă, pătrunzând prin acelaşi locaş produs de prima rachetă, explodează în mijlocul clădirii, prăbuşind-o şi îngropând sub ea resturile a ceea ce a mai rămas din radarul american.
A treia rachetă Zircon, special dotată cu un cap perforator, străpunge plăcile de beton şi de metal de deasupra buncărului, ajunge în centrul lui şi explodează, transformând totul într-un glob de foc. La ora 0:15, operaţia militară specială de lângă Odesa a fost încheiată. În acest atac, pe lângă distrugerile imense produse de drone şi de cele 3 rachete Zircon, au fost cu siguranţă decimaţi şi mulţi specialişti şi ofiţeri de rang înalt NATO.
Ruşii spun că n-a fost doar un atac tactic, ci o lovitură geostrategică de mari proporţii, care a schimbat umblarea timpului. A fost o acţiune precisă şi dură, care a distrus un centru NATO considerat inexpungabil. Când s-a aflat de isprava asta, în centrele NATO s-a instalt panica.
Gradul de distrugere al Citadelei a fost analizat de comandamentul rusesc cu informaţii culese pe trei căi independente. Sateliţii Liana au constatat că după atac, s-a aşternut o tăcere (electronică) aproape totală. Tot personalul bazei rămas în viaţă, era în stare de şoc.
Al doilea canal de informaţii au fost comunicaţiile ucrainiene, care după o vreme, au început să funcţioneze. Se relata despre gradul de distrugere al Citadelei cu expresii, auzite printre pocnituri şi pârâituri, precum lovituri fatale, distrugere completă, dezastru nemaivăzut, dar mai ales, erau multe cereri de ajutor pentru răniţi.
Al treilea canal a fost satelitul Persona, care a survolat zona şi a fotografiat şi filmat proporţiile dezastrului. Erau atât de mari, încât Citadela nu va mai putea fi reconstruită niciodată. Iar fotografiile în infraroşu arătau încă focare de incendiu, care mistuiau ultimele resturi combustibile rămase din Citadela NATO.
Operaţia aceasta a fost o lecţie pentru tot Occidentul, care poate că se va trezi, după această operaţie care a produs un gol imens în sistemul de apărare NATO. S-a fragilizat frontul estic şi sistemul de apărare al Ucrainei, Marea Neagră a devenit un lac rusesc, ţărmul Ucrainei nu mai poate fi apărat de vasele şi aviaţia rusă.
Nici un vas nu va mai putea aduce armament pe mare pentru Ucraina, iar ţara asta bătută de Dumnezeu şi condusă de un excroc ca Zelenski, nu mai poate exporta nimic pe mare, nici chiar prin portul Constanţa, dacă Rusia nu va fi de acord. Aceasta este noua realitate, pe care Occidentul trebuie s-o recunoască, vrând nevrând.
Centrul economic, politic şi strategic al lumii s-a mutat în Asia, iar zvâcnirile SUA ca să se arate încă puternică, precum o face în Venezuela, îi va aduce numai necazuri. Dar să vedem ce învăţăminte ar trebui să tragă România de pe urma distrugerii Citadelei, privind securitatea sa: Deveselu, zero, Kogălniceanu, zero, Securitatea oferită de articolul cinci, zero.
Bazele militare şi soldaţii străini sunt motive de insecuritate. Pentru asta trebuie desfiinţate, soldaţii străini trimişi la mămicile lor, iesirea din NATO şi EU necesară şi declararea României ca stat suveran şi neutru. Apoi, trebuie să devenim prieteni cu Rusia, China şi cu SUA. Asta ar fi cea mai sigură cale de a ne asigura securitatea.
Adrian Majuru – Ce vor khazarii?
„Se ştie că, atunci când e să dispară un popor, întâi dispare înalta societate şi odată cu ea şi literature.”, afirma scriitorul sârb Milorad Pavič în romanul lexicon „Dicţionarul khazar”. Putem oare considera România, din punctul de vedere al literaturii şi al înaltei societăţi, că se află în afara acestei ecuaţii enunţate de Pavič? Nicidecum!
De ce se referă Milorad Pavič la acest crud adevăr istoric? În primul rând, din perspectiva ţării sale. Teritoriile nu aparţin celor care le revendică, ci numai celor care le stăpânesc! De pildă, Kosovo este vatra de formare a poporului sârb. Astăzi este o zonă locuită în majoritate de albanezi. Musulmani. Sunt în istorie circumstanţe istorice care pot reformata cultural populaţii sau chiar popoare întregi. Dar sunt şi alte circumstanţe în care se pot împlini respectiva reformatare culturală a unui popor, precum şi recalibrarea lui intelectuală faţă de puterea de reacţie şi diminuare la adaptare. Este vorba de circumstanţe impuse, planificate cu atenţie şi monitorizate în detaliu. Cu alte cuvinte, cum poţi lua în stăpânire o ţară? Ce faci cu poporul care o locuieşte?
Milorad Pavič avertizează de fapt asupra celei mai teribile arme de distrugere a unui popor. Este vorba de cea mai primejdioasă realitate cu care s-ar putea confrunta un popor înainte să dispară din istorie: alterarea valorilor!
Prin alterarea valorilor, un popor poate deveni altceva în decursul timpului sau poate deveni foarte vulnerabil în perspectiva unei eventuale colonizări culturale din exterior. Valorile sunt forţele care modelează întreaga societate şi dau consistenţă rezistenţei în faţa presiunilor de schimbare venite din exterior. Când valorile din interior dispar prin marginalizare continuă, în vidul creat, pot fi aduse noi valori culturale, diferite etnic, dar şi confesional. În fond, procesul de romanziare s-a petrecut la fel în mai puţin de 200 de ani!
România se va destrăma tocmai din această cauză: alterarea deliberată a valorilor.
Iar această destrămare are ca punct de plecare exact profeţia lui Milorad Pavič: „Se ştie că, atunci când e să dispară un popor, întâi dispare înalta societate şi odată cu ea şi literatura.” Pe internet circulă câteva articole cu argumente ample despre adevărul enunţat de Pavič. Iată care sunt realităţile care vor determina destrămarea ţării noastre:
– „(…) în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;
– crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;
– îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;
– distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;
– disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor instituţii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie – rezultatul s-a văzut!”
Alterarea culturală este determinată pe trei căi:
1. Slăbirea şi aservirea economică, banul determinând chiar schimbarea etniei, după modelul clienţilor romani, care în schimbul stipendiilor se transformau în supuşi fideli ai patronului. Apoi avem precedentul Greciei, de stat falimentat şi apoi vândut la bucată.
2. Asimilarea cu altă etnie şi aici vezi; mediatizarea spectacolelor subculturale a programelor de divertisment cu nuanţe de mahala de etnie rromă (miss piranda, nunţi şi petreceri cu interlopi), includem aici şi muzica ca factor cultural formator (manelele).
3. Diminuarea patriotismului care se manifestă prin promovarea obedienţilor politici ca mari valori pe când românii care au ceva de spus în profesia lor sunt marginalizaţi. Totul se aseamănă cu un genocid cultural foarte dibaci făcut.
Alterarea valorilor este primejdioasă cu atât mai mult cu cât se face cu mâna noastră. Cu sprijinul elitelor trădătoare, care pentru zece arginţi vând tot.
Ce vor khazarii? Patria lor! ar putea fi răspunsul. Care patrie? Cine sunt ei? Khazarii sunt turci iudaizaţi în secolul VIII şi care au rămas aproximativ în vatra imperiului lor din Europa Orientală (Ungaria, Polonia, sudul Rusiei). Acest imperiu a existat între Marea Caspică, Munţii Caucaz şi fluviul Nistru la apus. Dar spaţiul românesc de azi nu a fost în afara zonei lor de stăpânire şi influenţă. Nu insist aici asupra acestor detalii atât de îndepărtate, le-am publicat în studiul meu „Evreii khazari. Istorie şi etnografie românească” (revistele „Altera”, anul IX, nr. 20-21, Tg.-Mureş, 2003, şi „Plural”, nr. 27, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2006, dar şi volumul „Legenda Khazară”, Editura Caligraf, 2008).
Revenind la întrebarea din titlu, îmi amintesc de câteva precedente istorice, pentru care istoria încearcă diferite abordări. Sub Stalin, prin anii 1945-1948, a existat proiectul unui stat iudeu în Crimeea, dar Stalin s-a opus acestui proiect argumentând, într-un final, că există deja o republică evreiască cu centrul la Birobidjan, pe fluviul Amur, în Extremul Orient, îndepărtând acest proiect de Europa. Într-un târziu a fost îndepărtat şi el, prin otrăvire, fiind cunoscut deja publicului larg „complotul medicilor evrei de la Kremlin”.
Dar khazarii sunt poate cel mai fascinant popor din istorie. Au dispărut în aparenţă fără urmă prin anul 1000, dar au rămas totuşi aici. Prin disimulare, substituire şi întotdeauna printr-o foarte abilă şi subtilă particularitate. Iată un detaliu banal în aparenţă: Ungaria este o ţară catolică, dar maghiarii ardeleni sunt astăzi reformaţi. Iar partea cea mai arhaică a Transilvaniei, vechii soldaţi de frontieră, avangarda cuceririi Transilvaniei în Evul Mediu îndepărtat, este din nou aruncată în faţă! Secuii, care nu sunt maghiari, etnic vorbind, ci „evrei neofiţi”, după cum spun unii ardeleni, sunt îndemnaţi la nesupunere civică şi sunt invitaţi la referendum local în martie 2012, pentru mult visata autonomie. Dar se pare că nu numai Transilvania este miza, ci întreaga Românie.