Prigoniţi, alungaţi şi jefuiţi de comunişti, macedonenii speră încă să li se facă dreptate
P24 | 2015-03-01 21:01


Parcul Obor din faţa Primăriei Sectorului 2 este adesea loc de întâlnire a unor comunităţi. Este şi cazul macedonenilor, care vin zilnic în parc. Sunt oameni de vârsta a treia, care menţin legăturile dintre membrii comunităţii, fac schimb de informaţii. Cea mai dureroasă problemă care îi preocupă este cea a despăgubirilor pe care statul român le-a promis de peste 70 de ani.
Zilnic, între 8 şi 10 macedoneni, nu întotdeauna aceiaşi, se întâlnesc în Parcul Obor. Când vremea este rece, ei se retrag la una dintre cafenelele din incinta pieţei, unde petrec 2-3 ore împreună. Cunoscuţi ca buni familişti, ei se interesează despre evoluţiile sociale ale unor membri ai comunităţii, nunţi, botezuri sau înmormântări. În ultima vreme, ei au însă o altă preocupare, aceea a despăgubirilor pe care statul român le datorează după naţionalizarea din anii ’50. Puţini mai sunt cei care au trăit schimbul de populaţie dintre România şi Bulgaria din 1940, cei mai mulţi s-au născut în România, când cedarea celor două judeţe din sudul Dobrogei către Bulgaria s-a făcut cu obligativitatea unui schimb de populaţii. Statistica arată că în 1940 circa 100.000 de români au părăsit Cadrilaterul şi 61.000 de bulgari au părăsit România pentru a se instala în Bulgaria. Potrivit înţelegerilor, macedonenii sau aromânii ocupau casele bulgarilor din România şi primeau 10 ha de pământ cu posibilitatea cumpărării terenului timp de 3 ani. În momentul schimbului de populaţii, macedonenii şi-au lăsat terenurile agricole nerecoltate, şi-au vândut bună parte din animale şi au migrat în baza angajamentelor dintre cele două state.
Vremuri grele, dar vii în memorie
Nicolae Beca povesteşte că, după împărţirea Macedoniei, familia sa a migrat în nordul Cadrilaterului, la Durastor şi Kaliakra, unde a primit case şi terenuri. „Ne-am făcut şi case noi, pentru că mulţi bulgari nu plecaseră în Bulgaria veche. După venirea comuniştilor, bulgarii nu ne-au mai despăgubit pentru ce am lăsat în urma noastră. Alţi membri ai familiei au plecat spre judeţul Ialomiţa. Fiecare familie îşi trimitea delegaţi prin împrejurimi să afle unde sunt case şi terenuri libere sau zone depopulate. Şi în România s-a întâmplat ca şi în Bulgaria. Noi eram foarte uniţi şi suntem şi acum. Cei mai mulţi locuim în Cartierul Colentina, Pantelimon şi mai sunt prin sectorul 3”, spune Nicolae Beca. El nu a uitat vechea îndeletnicire a strămoşilor lui. Şi acum creşte câteva sute de oi în Argeş şi vinde brânză, deşi a trecut de mult de vârsta pensionării. Nicolae Beca este şi dirijorul unui grup folcloric al aromânilor. Macedonenii au avut reprezentanţi de seamă în guvernele postdecembriste româneşti sau în funcţii importante în stat. “În vremea guvernării ţărăniste, Mircea Ciumara, machedon de-al nostru, a reluat procesul de retrocedare”, spun aromânii.
„Ponta a blocat retrocedările”
Nicea Nicea spune că abia anul trecut a reuşit să obţină o hotarâre judecătorească pe Legea 189. „În martie anul trecut, Ponta a blocat retrocedările pentru şase luni şi a spus că ne dă banii în tranşe de 40 şi 60%. Eu am de recuperat 400.000 de lei. Numai gura e de el. Pe 20 decembrie, am primit o înştiinţare în care eram informaţi că după Anul Nou se vor relua plăţile. Suntem în martie şi nu am văzut nici un ban. Ei nu se mai satură de furat şi pe noi ne plimbă cu vorba”, spune Nicea Nicea cu tristeţe în glas.
Ion Piti povesteşte că familia lui a fost de două ori deportată. „Prima dată am fost deportaţi din Cadrilater în Dobrogea, comuna Kogălniceanu. Pe timpul foamei, familia a plecat în Timiş. În 1951, comuniştii ne-au mutat cu domiciliul forţat în Bărăgan. Am stat 5 ani în bordeie săpate în pământ, deşi noi nu ne-am implicat politic, şi am lucrat la fermele confiscate de comunişti. Eu am de luat vreo 30.000 de lei, alţii au mai mult”, povesteşte Ion Piti.
Obiceiurile de ieri, în variante actuale
Spiritul comunităţii este foarte viu la macedoneni. Tinerii râd de părinţii lor că se întâlnesc atât de des. Unii mai răutăcioşi spun că parcă sunt un trib în Bucureşti.
„Tineretul râde de noi că ne tot întâlnim în parc, mai bem o cafea, ne mai încălzim cu o tărie. Ei spun că stăm ca pe vremuri, când părinţii noştri se întâlneau la poartă şi-şi povesteau necazurile şi problemele. Dar la noi, bunicii sunt foarte respectaţi dintotdeauna. Ei erau cei care deţineau averea, deci portofelul era la ei. Ne întâlnim mai ales la nunţi. Limba macedoneană o vorbim toţi în familie. Cu tinerii e mai greu, ei sunt obligaţi să ştie bine româna ca să muncească, să se descurce în viaţă, dar acasă toţi vorbesc limba noastră. Când părinţii noştri au venit în România au încercat să păstreze etnia. Ei nu se căsătoreau cu femei de altă etnie. După venirea comuniştilor, mulţi au plecat la şcoli, în alte oraşe şi au început să se căsătorească şi cu români. Asta e viaţa, nu ne puteam opune. Ne merge vestea că noi, macedonenii, suntem zgârciţi. Noi ne limităm întotdeauna la cât avem. Nu o să vedeţi macedonean cerşetor. În plus, pe noi nu prea ne interesează ce vor unii sau alţii. Auzim că sunt parlamentari care vor să ne declare minoritate ca să fie aleşi ei în Parlament. Noi suntem români de etnie macedoneană, nu ne interesează ce vor ei să facă”, spune Gheorghe Carabaşu.
Comenteaza