Doar 15 județe este soluția pentru scăderea cheltuielilor bugetare ?

 

Burghelea Cătălina

22:05 03.06.2022

Harta României s-ar putea schimba, deoarece tot mai multe voci spun că țara noastră nu poate susține cele 41 de județe și municipiul București. Ar fi necesară o reorganizare urgentă. Șeful Camerei de Comerț și Industrie din România, Mihai Daraban, a făcut acest anunț surprinzător.Președintele CCIR afirmă că este neapărat nevoie ca în România să nu mai existe comune sub 5.000 de locuitori. Din moment ce în Constituție nu este precizat un număr de județe pe care România trebuie să le aibă, reducerea lor ar duce la reducerea cheltuielilor. În felul acesta ar exista mai puține instituții, cum sunt prefecturile cu personalul aferent acestora.Reorganizarea teritorială totală a țării, prin comasarea numărului de judeţe la 15, reprezintă o prioritate pentru reducerea cheltuielilor bugetare, spun reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).În acest sens, CCIR a organizat o întâlnire de lucru cu organizaţii patronale şi profesionale sectoriale importante, cu care a discutat despre situaţia economică actuală, posibilităţile de dezvoltare şi de promovare a produselor şi serviciilor româneşti şi modalităţile de reducere a cheltuielilor publice.Potrivit acestor organizații, este prioritară reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15, precum şi redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori.„Reorganizarea ar trebui să se realizeze pe modelul organizării Curţilor de Apel, care sunt în număr de 15, respectiv la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Alba-Iulia, Târgu Mureş, Bacău, Braşov. Se poate prelua acest model şi în cazul judeţelor, mai ales că în Constituţia României nu se vorbeşte de un anumit număr de judeţe. Evident, acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenţi, fiind, totodată, şi un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente şi transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiţi în economia românească”, a explicat CCIR.Semnatarii reorganizării teritoriale a României sunt Camera de Comerţ şi Industrie a României, Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România (PATROMAT), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) și Asociaţia Brokerilor din România.