Revoluţiile de pe Facebook
şi intelectualii absenţi ai României

Aşa am putea spune dacă intrăm doar ca şi vizitatori imparţiali pe toate paginile create pe Facebook, care cheamă la protest. Şi e greu să nu te molipseşti. Chiar dacă ajungi să te cerţi. N-are rost să intru în detalii. Cine a participat fie şi minim la un schimb de replici pe pagina ”21 decembrie 1989-2013”, ştie la ce mă refer.
E şi de bine şi de rău, există multă ignoranţă, confuzie, prostie, dar şi opusul lor. Există cei sinceri dar şi infiltraţii unei grupări sau alteia. Există ameninţări urâte care pot degenera în ceva urât. Ca şi în realitate. Şi tot ca şi spaţiul real, spaţiul virtual are şi el ofiţerii lui. Plus că, să nu uităm, trăim în România, unde serviciile care funcţionau pe vremea lui Ceauşescu şi cele de pe vremea lui Iliescu şi altele noi s-au re-înnoit, multiplicat, diversificat. Sunt atât de multe încât se spionează şi între ele – comic, nu-i aşa?
Oricum ar fi, un lucru e sigur, vocea protestelor – fie ele cu Roşia, Pungeşti, Moşna, fie ţintite spre politic- nu mai poate fi ignorată. Starea de fierbere nu mai poate fi ignorată.
Evident, am vrea să ştim cui aparţin aceste voci. Cei de la Uniţi Salvăm nu sunt prea clari în privinţa identităţii lor. Nici alţii care strigă în portavoci. Unii dintre cei care strigaseră Jos Băsescu anul trecut, strigă acum Jos Ponta. Băieţii de la galeriile sportive sunt leitmotivul protestelor. Mai rămân cei neafiliaţi şi care caută sincer adevărul şi binele pentru ţara asta, dincolo de textul oricărei declaraţii sau lozinci. Ei nu ating încă o masă critică de sute de mii şi nu sunt organizaţi. Ba chiar sunt suspicioşi faţă de cei organizaţi, pentru că nu ştiu interesele cui îi mână pe aceştia în luptă.
Întreaga noastră viaţă în scumpa noastră ţară pare un experiment social. Ni se îndeasă pe cap boneta strâmtă a mankurtizării, la nesfârşit. Suntem re-educaţi de re-educaţii şefi. Poate că domnul Pleşu e deprimat sincer că suportăm încă şi nu suntem cu toţii în stradă. Dar de ce nu ne spune?
Şi totuşi, un lucru pare sigur, cu toţii sunt supăraţi pe toată clasa politică. Cu toţii vor ceva, există o căutare care nu poate fi ignorată.
De ce intelighenţia tace?
Mai ciudat e că vocile intelighenţiei – impuse neoficial ca un fel de lideri de opinie- nu comentează fenomenul. Unii ziarişti aşteaptă să fie ca în Kiev, ca să scrie. Unii îl ignoră complet, alţii îl bagatelizează. Întrebat ce crede despre proteste şi revendicările lor, Andrei Pleşu părea, deunăzi la o lansare a cărţii sale „Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri”, să nu aibă o opinie, de vreme ce lucrurile sunt prea tehnice. Adică, vezi Doamne, nu înţelege cum e cu cianurile şi gazele de şist, şi a deviat elegant să dea un răspuns legat de latura socială a fenomenului.
Ne vine greu să luăm de bună incapacitatea domnului Pleşu de a articula o părere faţă de ceva atât de evident. Tocmai dumnealui care transformă şi subiecte minore în articole spumoase? Evident, nu ne aşteptam din partea domnului Pleşu la efuziuni exagerate, precum cea a proaspătului director TVR, care, ca într-o gazetă de partid, scrie că societatea civilă dezmeticită ”trăieşte o nouă epocă de glorie după cea din anii 1990-1991”.
Dar şi tăcerea e un răspuns. Cin’ să fie de vină? Vina noastră comună care trebuie să ne împiedice să mai dăm cu piatra? Domnul Pleşu îşi mai aminteşte, cu siguranţă cum prolifera, în 90, zădărnicia de a porni o vânătoare de vrăjitoare. Consecvent ca atunci, să ignore oare că în Piaţă s-a strigat iarăşi ”Păcat, păcat pentru sângele vărsat” şi ”Iliescu judecat pentru sângele vărsat”?
Există vreo morală minimă în a sta la umbra vreunei poziţii, fie ministeriale, fie gazetăreşti, şi să păstrezi tăcerea când socialul e contorsionat de corupţia conducătorilor care îşi bazează funcţiile pe crime trecute sau prezente şi pe impostură? Nu cumva volumul dvs se intitulează de fapt Cum să duci cu vorba 23 de ani? Întrebări şi răspunsuri… adică şcolăreşte, de la A la B şi apoi la Z. Iar astăzi ne reproşaţi că românul e adormit şi incapabil să se organizeze. E dresat, domnule Pleşu. Mankurtizat (adică torturat psihic şi fizic până a devenit sclavul perfect). Iar dumneavoastră, ca şi ceilalţi reprezentanţi ai aşa-zisei intelighenţia, priviţi de sus. Neimplicaţi, poate, în tot acest dresaj de 23 de ani? Sau mankurţi şefi? Istoria ne va pune pe fiecare la locul său.
Cu multele semne de întrebare care există, vocea protestelor nu poate fi ignorată. Nu pentru că ea ar aparţine unei grupări sau ale alteia. Dacă reuşim să vedem dincolo de interesele grupurilor, vedem că mai există ceva ce credeam că pierdusem în 89 sau sub bâtele mineriadelor lui Iliescu. Există o căutare. Ne bucurăm s-o găsim, proaspătă, chiar la tinerii aceştia pe care ne supărăm deseori că gândesc simplist, că nu înţeleg fondul problemei pentru că nu cunosc trecutul, cu teroarea lui ceauşistă peste care s-a aşezat perversitatea fesenistă şi din care s-au născut partidele cu toată mocirla luptei lor pentru putere.
Poate că tinerii nu ştiu istorie (dar parcă noi o ştim? Şi dacă o ştim, ce-i învăţăm pe ei din ea?) dar nu mai vor mocirla. Deşi, unii poate că ştiu. Altfel n-ar striga ”Jos Comunismul” şi ”Jos Iliescu”, două spectre care se prefac că nu mai există, dar ”bântuie” încă România. (Ca să folosesc termenul „spectru” folosit Marx în prima frază a Manifestului Comunist – ”Un spectru bântuie Europa- spectrul comunist”).
Poate că tinerii ştiu. Protestele lor au evoluat de astă vară. Sau poate că li s-au adăugat alţii, mai coerenţi, aşa încât zornăie mai puţin din monede şi au început să strige lucruri cu sens.
Băiatul cu megafonul, de acum 3 săptămâni din Piaţa Universităţii, a avut o logică perfectă. A comparat situaţia din Pungeşti cu colectivizarea din 50. Bineînţeles că lucrurile sunt mai complexe de atât, dar fondul e acelaşi. Comunismul (lui Dej sau Ceauşescu) şi neo-comunismul (lui Iliescu, Roman, Năstase, Ponta, etc) cu toate nuanţele lor, au ceva în comun – moartea, metoda, trăsăturile, limbajul. Paternul e acelaşi, la infinit – intimidare, violenţă, ascunderea adevărului, deformarea insidioasă a realităţii, spălarea creierului, instigarea unora împotriva celorlalţi şi, cel mai adesea, crimă.
Paternul a fost acelaşi în închisorile comuniste, la colectivizare, în beciurile securităţii, în 89, la mineriade. În iunie 2102, când Ponta a răsturnat guvernul Boc (mai subtil), paternul era acolo. Şi acum, la Pungeşti, e tot acolo. Un premier care refuză un dialog cu nişte oameni îndreptăţiţi să-şi apere ”sărăcia” lor de-o viaţă, care denaturează adevărul, îi tratează ca pe nişte infractori şi le trimite jandarmii să-i bată şi să-i amendeze, are aceeaşi natură lipsită de scrupule ca Ceauşescu care a ordonat armatei în 89 să tragă în populaţia Timişoarei, ”fără nicio justificare”.
Un alt tânăr, care îl susţine pe Willy Schuster în lupta lui, îmi vorbea de Gavrilă Ogoranu. Era fascinat de tăria de caracter a celor care au format rezistenţa din munţi, împotriva comunismului. De acolo a învăţat, mi-a spus el, că metodele comuniştilor de atunci de a falsifica realitatea şi de a supune minţile şi vieţile oamenilor, sunt izbitor de asemănătoare cu metodele politicienilor de azi.
Nu vârsta, nici experienţa, nici istoria citită nu sunt garanţii ale înţelegerii. Inima bună şi mintea deschisă, sunt. Pe cei care le au nu poţi să-i minţi. Ei simt schizofrenia.
Schizofrenia din presa scrisă, televiziuni, radio, din gura politicienilor, etc. Acum 2 săptămâni, pe Radio Cultural, la o emisiune de noapte – Chef de vorbe (iarăşi vorbe, nu-i aşa) – Daniela Vasile, realizatoarea, a venit cu tema traumei sociale. Emisiunea se realizează cu un invitat în studio şi cu răspunsuri date în direct, ascultătorilor care sună. Poate voi reveni, căci merită să dezvolt mai pe larg ideea, dar acum, voi semnala pe scurt un lucru: emisiunile acestea sunt din genul acela care îţi arată foarte clar că n-am scăpat de natura duală/schizoidă cu care ne-au re-educat anii lungi şi grei de îndobitocire comunistă. Am rămas la fel: una gândim, alta spunem şi alta facem. Realizatoarea – şi face acelaşi lucru constant, emisiune de emisiune – se preface că aruncă o temă interesantă. Dacă cei care sună, bat câmpii apolitic, acritic şi amoral, îi lasă să abereze în voie. Dar dacă cineva îşi permite să exprime vreo idee, care poate fi critică, i se taie vorba sau este decuplat. Astfel s-a întâmplat la emisiunea de acum 2 vineri, când două persoane care au legat trauma socială (doar asta asta era tema emisiunii) de protestele împotriva guvernului au fost duşi cu vorba spre generalizări despre trecut şi apoi tăiaţi.
Realizatoarea adusese în discuţie experimentul Piteşti, experimentul re-educării şi întregul ”experiment” comunist care ne-a lăsat traumatizaţi. Vorbea în abstract de ”consecinţele actuale ale traumei” dar n-a permis celor doi ascultători care sunaseră, să pună în context trauma din trecut cu trauma de acum, prin exemple clare, recente. Pare absurd, dar asta se întâmplă şi în alte cercuri, şi la alte conferinţe mai în temă. Chiar şi la cele cu temă anti-comunistă. Par rupte de realitate, iar trecutului nu i se dă voie să vină, să explice prezentul. De ce?
Întreaga noastră viaţă în scumpa noastră ţară pare un experiment social. Ni se îndeasă pe cap boneta strâmtă a mankurtizării, la nesfârşit. Suntem re-educaţi de re-educaţii şefi. Poate că domnul Pleşu e deprimat sincer că suportăm încă şi nu suntem cu toţii în stradă. Dar de ce nu ne spune?
Pungeştiul şi Roşia nu sunt cazuri izolate. Ceea ce se întâmplă acolo e emblematic pentru toată România. Conducători surzi care te folosesc doar când au nevoie la alegeri. Miliţie care te ciomăgeşte la tine în curte. Nu că ai făcut ceva rău ci că vrei să poţi trăi în ţara ta.
Termenul revoluţie la noi e controversat. E compromis de marxism-leninism pentru că are semnificaţia crimei – ”doborârea violentă a întregii orânduiri sociale” se face prin ”revoluţii sângeroase”. În 89, revoluţia în sensul ei criminal, au făcut-o ei, iar nouă ne-au servit gogoriţa schimbării.
Revoluţia, în sensul ei bun, am putea s-o facem noi, dar fără metodele lor. Pentru asta avem nevoie de o revoluţie în gândire. Să ieşim din logica lor, să învăţăm din trecut să nu facem ca ei. Asta vor tinerii din stradă – schimbarea pentru care au murit cei care le puteau fi astăzi părinţi. Dincolo de cianuri şi fracturări hidraulice, căutarea ieşirii din mocirlă.
Andrei Plesu nu are ce cauta in discutia asta despre binele Romaniei. La fel si pt. alti asa-zis „intelectuali”, antiromani dovediti pe care, daca-i scuturi, nimic nu se alege din ei, nici moral, nici profesional. Prin „intelectual”, eu inteleg un om care-si foloseste intelectul, un creator util societatii, nu unul inchipuit, cu mana-ntinsa, fiinca nu stie sa-si castige painea.
Reprosurile facute dlui Plesu il ating drept in cot, dar nici acolo nu-l doare de romani. Tot ce a facut individul asta primitiv, a fost sa-si asigure stomacul, din pacate, pacalind multi gura-casca.
Mai apoi zice autoarea: „…nici experienţa, nici istoria citită nu sunt garanţii ale înţelegerii”, ceea ce mi se pare total eronat, pt. ca insasi istoria citita si experimentata intr-o viata pot garanta intelegerea! Cum sa faci abstractie de istorie? Dar parca si dv. va simteati cam stinghera cand era vorba de storie…
Altfel, fara aceste observatii personale, articolul ar trebui inteles ca un semnal de alarma si ideile aplicate odata si odata.
Continuu o alta idee referitoare la continutul articolului. Am intrat de multe ori pe ziarele unde publicau d-nul Plesu, domnul CT Popescu s.a. Am citit articolele dumnealor si apoi comentariile. Multe comentarii erau peste valoarea articolului, dupa umila mea parere.
De aceea cred ca nu trebuie sa ne mai uitam cu atata sperantza la intelectualii „de serviciu” care ne sunt serviti de mass media sau carora li se face foarte multa reclama.
Exista sute de mii sau milioane de intelectuali anonimi. Ei sunt printre noi si sunt sigura ca foarte multi dintre ei au fost in strada, multi contribuie cum pot la diverse miscari de redesteptare nationala.
Sa-i lasam in pace pe aia de serviciu….ei si-au facut numarul lor, si-au gasit un culcus bun si s-au pensionat….Tot ce mai fac este sa mai scrie pentru bani. Isi castiga si ei existentza. Lasati-i…in plata Domnului. Vremea lor a cam trecut.
Intr-un timp (scarbita de nulitatile care apareau pe sticla) ajunsesem la concluzia personala ca nici unul dintre oamenii care conteaza cu adevarat in Romania nu apare la televizor.
Facem revolutii pe Facebuci, net, ca in realitate nu mai sintem capabili….
Domnule Coja,
Iar ma bag prima…din intamplare, e diferentza de fus orar…iar unii ar putea spune „get a life”…
Ma bucur ca dumneavoastra publicati direct sau indirect (din preluari de pe alte bloguri) ceea ce se intampla in Romania, Pungesti, Bucuresti, Cluj etc…in strada. Stiti ca presa oficiala ori refuza sa spuna ceva, ori bagatelizeaza (daca manifestarea e in favoarea celor care ii platesc, fac din trei sute de oameni in strada trei mii, si viceversa).
Mi-a placut ce a scris „fata” asta, ca sa ma exprim familiar doar pentru ca o consider o „tovarasa” de aceeasi parte a baricadei.
Am cateva observatii personale:
1. Prin 2004 cand eram mai tanara si incepusem sa citesc opinii de pe internet, eram si eu foarte indoctrinata de formatorii de opinie si aveam un mare respect pentru ei….ii urmam, le sorbeam fiecare cuvant si ma bucuram cu frenezia ignoranzei. Mai tarziu, usor, usor, am inteles ca acei formatori de opinie oficiali gen Plesu, Dinescu, Cristoiu, madam’ Mungiu si multi altii, erau de fapt „manipulatorii oficiali”. Erau manipulatori cu acte in regula si pe statele de plata ale stapanilor nostri. Ei dadeau jos si puneau presedinti, scoteau lumea in strada sau o bagau inapoi in case, initiau proteste si greve…aparand la televizorul cu care s-a tot mintit poporul. In ultimii ani, cand dezbaterea s-a mutat de pe forumurile ziarelor pe bloguri, cand intre timp multe ziare s-au demascat ca sunt vandute unor interese care nu erau ale noastre in general, ca scriu la comanda si deformeaza realitatea, a inceput mai multa lume sa inteleaga. Si asta este foarte bine! Deci concluzia mea personala este ca formatorii de opinie care apar in mass media sunt manipulatorii oficiali. Eu personal nu mai sunt interesata de opiniile dumnealor. Intre timp mi-am dat seama ca orice om cu un minimum de materie cenusie in cap si cu elementele de logica elementara pe care le avem din scoala, nu trebuie decat sa aiba niste fapte (daca se poate dintr-o sursa digura) si apoi sa inceapa singur sa puna lucrurile cap la cap…
2. Domnul Plesu este un intelectual talentat, scrie foarte frumos si la cata publicitate gratuita are, cred ca si vinde extrem de bine. Totusi, dumnealui (ca multi altii mai putin vizibili) traiesc din acest „sistem ticalosit” bine mersi…Face parte dintre romanii care traiesc cu mult peste medie. Orice schimbare de regim ar putea sa-i creeze mari probleme. De aceea d-nul Plesu si multi, multi altii, prefera sa stea linistit, sa nu aiba nici o opinie clara, radicala si/sau revolutionara, pentru nu are nici un interes „sa-si dea foc la valiza”. Asta mi se pare simplu si usor de inteles si chiar daca n-o sa ne explice asta nici un formator de opinie, gandim si singuri, nu? Deci nu trebuie sa ne mai asteptam de la acesti „formatori de opinie”, in traducerea mea manipulatori oficiali, sa ne explice ce si cum, sa ne spuna ce trebuie sa facem ca sa o scoatem la capat sau sa ne fie lideri…EI NU AU NICI UN INTERES. Or, oricat de intelectuali ar fi, se bazeaza si dumnealor pe instinctul primar de conservare. Nu trebuie condamnati, doar intelesi si….IGNORATI!
3. Doamna sau domnisoara care a scris textul, cred ca are o problema cu comunismul (pe care eu nu o mai am, mai ales de cand traiesc afara). Am mai ridicat aceasta problema si pe alte bloguri. Eu nu cred ca astia de la putere mai sunt comunisti sau au fost macar vreodata unii adevarati. Comunism inseamna simplist sa lupti pentru binele comunitatii si nu al tau personal sau al gastii tale. Inseamna sa sacrifici interesul personal pentru binele general. De cand ar vrea comunistii sau neo-comunistii sau neo-bolsevicii cum mai sunt „alintati” pe bloguri, sa ne aduca „fericirea capitalista” prin marile coroporatii internationale gen Chevron sau Gabriel Resources? Aici am nevoie si de parerea dumneavoastra si a altora care comenteaza aici. Ce parere aveti: sunt astia comunisti? Pot fi acuzati de asa ceva? De ce tot ce e rau in tzara noastra este dat „in fundul” comunismului? De ce capitalismul este absolvit si trece suav pe deasupra noastra cu aripi diafane de heruvim? Sunt eu confuza cand cred ca ce se intampla din 1989 incoace n-are nici o legatura cu comunismul? Sunt confuzi cei care spun ca are? Adevarul este la mijloc? As vrea sa se puna in discutie aceasta problema „ideologica”…
Va multumesc!
Hai, Romania!
Definitia pe care o dati comunismului este una utopica, nu are nici o legatura cu realitatea.De unde ati gasit-o? Adevarata fata a comunismului e cea pe care o stim cu totii, de la rusi, chinezi, coreeni, de la noi, etc. Nu exista un comunism bun nici macar la nivel ideologic, daramite in practica. Da, autoarea articolului are mare dreptate, traim in continuare in plin comunism chiar daca acum ii spunem democratie. Partea proasta e ca aceste comunism e implementat acum la nivel global. Ne indreptam vertiginos spre o dictatura globala si absoluta.
Nu stiu ce stiti d-voastra de la cinezi, dar eu stiu ca China este cea mai bogata tzara din lume, probabil prima putere mondiala la ora actuala (chiar daca inca nu recunoscuta oficial, ca amerik nu se lasa detronata cu una, cu doua), stiu ca multa lume de prin nord amerik s-a apucat sa-si invete copiii chineza pentru ca stiu cine vor fi urmatorii stapani ai lumii. Eu stiu ca China produce si „ochi de om”, vorba aia…stiu ca milionarii chinezi s-au raspandit prin lume si au inceput sa-si cumpere proprietati, sa-si deschida afaceri si sa-si trimita copiii la scolile renumite. Mai stiu ca tinerii chinezi invatza de rup, sunt cei mai buni studenti din scolile occidentale. Si dupa parerea mea, Romania ar fi putut deveni o mica China cu industria, fortza de munca () calificata si datoria externa 0 din 1989…
Daca e comunismul asa de rau, cum explicati China?
A…inteleg ca dictatura globala, in acceptiunea d-voastra, trebuie sa poarte tot numele de comunism…ca da bine. Nu cumva sa zicem ceva rau despre capitalism?! Ma rog…mai astept si alte pareri. Multumesc!
Definitia mea am gasit-o in realitatea traita de mine in Epoca Ceausescu: pamanturile nu mai apartineau catorva proprietari, ci statului, iar produsele erau impartzite echitabil. Invatamantul superior era gratuit, nu aveau acces numai cei cu bani, ci toti cei cu minte in cap. Asistentza medicala era gratuita si universala, nu ca in amerik unde se moare cu zile, dar noi vedem in filme spitale model si ne dorim sa avem si noi la fel (omitem amanuntul ca alea sunt particulare si ca trebuie sa cotizezi cu mii de dolari pe luna pentru o asigurare medicala familiala). Muncitorii de la forja sau din mina aveau salarii mai mari decat judecatorii. Fiecare om avea un acoperis decent deasupra capului si nu traiau in cutii de carton si nu se numeau homelessi. Statul asigura locuri de munca pentru toti cetatzenii si nu exista somaj. Parazitismul era considerat infractiune. Etcetera. Eu de acolo am luat definitia comunismului, din practica…
Ca unii nu au trait vremurile sau au trait dar au vrut sa vada numai altceva…este problema lor!
„Muncitorii de la forjă sau din mină aveau salarii mai mari decât judecătorii”! Excelentă observație…
Dvs. vedeti numai o latura a societatii chineze, cea pozitiva, asa cum multi de la noi vad doar latura negativa a perioadei ceausiste. V-ati intrebat care e pretul pe care omul de rand il plateste? Cat despre capitalism, e o alta latura a aceleasi realitati.