FIŞĂ PENTRU O ISTORIE A OMENIEI ROMÂNEŞTI
De mai multă vreme mă gândesc la utilitatea şi posibilitatea unei istorii româneşti urmărită din perspectiva acelui concept moral care constituie contribuţia cea mai importantă pe care o aducem la tezaurul civilizaţiei universale. Din păcate, pentru mine, ideea scrierii acestei Istorii a omeniei româneşti, a faptelor româneşti semnificative în plan etic, nu o pot susţine cu toate informaţiile de specialitate absolut necesare, ci numai, ca amator, cu unele observaţii şi propuneri poate utile celor care, stându-le în putere, vor şi scrie vreodată, cât mai curând, ISTORIA OMENIEI NOASTRE.
Dacă nu mă înşel, ideea mea nu e tocmai nouă, încercări de a face o astfel de istorie sau de a da istoriei noastre o asemenea perspectivă putând fi considerate şi câteva din lucrările, îndeosebi cele destinate străinilor, scrise de M. Kogălniceanu. Mi-aduc bine aminte de două menţiuni făcute de marele patriot: dacă pe vremea sa în ţinuturile româneşti se aflau mai mulţi ţigani decât în alte părţi ale Europei asta se explica prin aceea că la noi ţiganii nu au fost niciodată ţinta unor persecuţii, chiar veritabile şi sistematice pogromuri, cum s-au petrecut lucrurile aiurea, în Europa. Acest episod îmi sugerează obiectul unei secţiuni a viitoarei istorii: relaţiile dintre români şi minorităţile naţionale, chestiune demnă de urmărit în contextul european al evenimentelor de această speţă. Din datele pe care le am, pot crede că acest capitol va fi unul de cinstire a unor virtuţi româneşti constant dovedite de-a lungul anilor.
Tot la Kogălniceanu se găseşte şi pomenirea faptului ciudat că în ţările române se găseau cu greu oameni dispuşi să exercite meseria de călău. Las’ că era rar nevoie de ei, dar nici atunci nu se oferea nimeni, pentru câţiva zloţi amărâţi, să ia viaţa cuiva, ca unui pui de găină. Şi condamnatul la moarte, continuă Kogălniceanu, tot aşteptându-şi călăul, ajungea să moară de moarte bună, la adânci bătrâneţi. Consemnând în piesa Credinţa acest episod, unul dintre actorii constănţeni s-a simţit în drept să-mi atragă atenţia că în istoria noastra mai există şi un Lăpusneanu, cu cei câţiva zeci de boieri ucişi… Aşa e, numai că asta e cu totul altceva. Lăpuşneanu ucide din anumite motive ale sale, personale cât de cât, chiar dacă intrau în joc şi raţiuni politice, în vreme ce călăul ucide profesional, indiferent pe cine, fără niciun risc şi fără niciun sentiment faţă de victimă, total inuman. Mult mai uman este ucigaşul, în viziunea populară, pe care ajungem să-l şi compătimim pentru sufletul său chinuit de căinţă… A fi călău este ceva de neînţeles pentru sufletul românesc.
Un alt episod al acestei Istorii, cuprins în piesa mea Credinţa, ca argument al demnităţii româneşti, îl constituie soarta pe care au avut-o evreii din România, în anii cumpliţi ai celui de-al doilea război mondial, când asupra evreilor s-a abătut o crimă de proporţii înfricoşătoare, fără precedent în istorie şi amarnic de rușinoasă pentru prestigiul condiţiei umane. În toată Europa care a cunoscut ocupaţia hitleristă. Cu o excepţie, anume România. După câte ştiam, atunci când am scris piesa amintită, Ion Antonescu nu a făcut pe placul lui Hitler în privinţa evreilor din România şi a rezistat presiunilor de la Berlin, nu a admis deportarea evreilor în lagărele morţii, nici altă formă de genocid. Câţi evrei români au murit la Auschwitz şi-n alte lagăre, erau deportaţi din Ardealul încăput pe mâna horthyştilor. Caz tipic de excepţie care confirmă regula. Aceste date mă îndreptăţeau sa scriu următoarele în piesa amintită:
POETUL: Să-l duceţi pe majestatea sa la Auschwitz!
CAROL: La Auschwitz?
POETUL: Acolo, în câmp pustiu, înfipte în cenuşa de sânge, unele lângă altele flutură mâhnite steagurile ţărilor din care s-au trimis la Auschwitz copii şi femei şi bătrâni, oameni să moară arşi în abatoare!
CAROL (cutremurat): Arşi?! La Auschwitz?!
POETUL: Din toată Europa un singur steag lipseşte! Al omeniei noastre!
(vezi Credinţa, Ed. Eminescu, p. 110)
Aceste date, pe care le ştiam, printre alţii, şi de la prietenii mei evrei, mi-au fost confirmate şi de câteva cărţi apărute la noi după ce am scris piesa amintită. Iar de curând în „Flacăra”, scriitorul Oliver Lustig, decât care puţini sunt mai îndreptăţiţi s-o facă, depune în acelaşi sens o mărturie convingătoare şi impresionantă. De aceea, am înregistrat cu mare şi îngrijorată uimire unele afirmaţii făcute în străinătate, precum că ar fi avut loc în România anilor ’40-’44 un holocaust pentru populaţia evreiască, întristându-mă şi formula „rămăşiţele holocaustului din România”, prin care sunt numiţi concetăţenii noştri de naţionalitate ebraică. Formula poate fi considerată, în cel mai bun caz, neclară, necesitând precizarea că în România niciodată nu s-a produs vreun holocaust sau ceva asemănător. Îmi place să cred că va fi contat atunci, oprindu-l pe Ion Antonescu să-i facă pe plac lui Hitler, tradiţia românească a bunei convieţuiri şi înfrăţiri cu vecinii, colegii, prietenii, concetăţenii de altă naţionalitate şi religie, tradiţia omeniei, al cărei spirit viu l-am întâlnit în jurul meu de când mă ştiu. Ca unul care s-ar putea să mă înşel, căci am luat cunoştinţă cu acei ani din povestirile şi relatările altora, inclusiv ale unora care tocmai în acei ani s-au refugiat la noi, venind din alte părţi ale Europei, aici găsind adăpost şi ocrotire, totuşi, din câte ştiu eu deci, pare că pot spune, cu dreptate, că avem aici un episod de istorie românească cu multiple şi fericite semnificaţii, insuficient cunoscut şi comentat capabil să dea – încă o dată – măsura omeniei noastre, a unei omenii active, pusă stavilă ferocităţii inumane, imunde. Dimensiunile reale ale celor petrecute în România în anii războiului al doilea mondial nu rezultă mulţumitor din menţiunea că în România nu s-au produs crimele şi genocidul din alte părţi ale Europei, căci nu a fost o simplă şi obişnuită, normală abţinere de la crimă, ceva ce nu s-a făcut, ci, dimpotrivă, în contextul acelor ani are valoarea unui fapt, a unui act, valoarea de lucru săvârşit, căci a însemnat împotrivire la dezlănţuirea bestialităţii, implicând anumite riscuri, înfruntate din neputinţa de a abdica de la imperativul străvechi al omeniei.
Obişnuim, în acelaşi context, să comentăm în acelaşi context gestul sublim al reginei Olandei, de solidarizare cu compatrioţii evrei, hăituiţi şi umiliţi de prigoana absurdă, animalică a fasciştilor. Mai puţin spectaculos, dar mai eficace, a fost cred eu modul românesc în care s-a evitat aplicarea politicii hitleriste de exterminare a evreilor. Nu văd niciun motiv pentru care să ocolim acest subiect, chiar dacă unii mai vârstnici îl consideră „prea delicat” şi chiar preferabil să fie dat uitării – după câte mi-am dat eu seama. Motivele lor nu pot fi şi ale noastre, cei născuţi şi crescuţi în anii de după război. Să reprobăm fără menajamente tot ce e de reprobat şi condamnat, dar să distingem între actele izolate şi nesemnificative în plan românesc, naţional, ale unor sceleraţi, puţini la număr, şi atitudinea noastră, în primul rând a maselor largi ale poporului român propriu-zis, dar şi a autorităţilor, a guvernului, faţă de compatrioţii noştri evrei în perioada amintită şi totdeauna. Să nu ezităm a da acestei atitudini dreptul de a fi ceea ce este: parte din istoria noastră, astfel dându-i răsplata recunoştinţei noastre şi a dreptei pomeniri. Răsplata cinstirii după cuviinţă a unui moment ce ne defineşte în ce avem mai frumos şi mai demn, onorându-ne ca oameni, ca români.
Şi fiindcă veni vorba de acei ani de nenorocită amintire, ani ai neomeniei pe cale de a pune stăpânire pe întreaga omenire, aş pomeni şi un alt aspect al omeniei româneşti: tratamentul prizonierilor de război în România. Un coleg îmi povestea despre cunoscutul lingvist Greimas, cât de săritor e să-i ajute pe studenţii români din simpatia ce a dobândit-o pentru noi pe vremea când a fost aici prizonier al armatei române. Un prieten îmi povestea de la el din sat despre un pilot american, paraşutat din avionul cuprins de flăcări şi care, înconjurat de săteni, se străduia, cu pistolul în mână, să explice că dacă e să fie dus prizonier la hitlerişti preferă să se omoare, şi cerea să fie predat armatei române. Era cunoscut armatelor aliate tratamentul de care se bucurau – şi literalmente se bucurau – prizonierii aliaţi în România. Eu însumi cunosc din familie cât de bine au fost trataţi în satele dobrogene prizonierii sovietici. Mă gândesc că cineva ar trebui să adune aceste dovezi, cât mai multe îndeosebi sub formă de declaraţii de la veterani de război care au fost prizonieri în România. De ce să nu le fie organizată chiar o întâlnire de revedere a locurilor unde, la vreme de grea cumpănă pentru viaţa lor, au întâlnit omenia părinţilor noştri?
Toate aceste fapte dovedesc pe de o parte cât de puţin iubit era acel război, pe de alta un înalt simţ de solidaritate umană, de care nu ne-am dezis nici în vremurile imposibile ale celui de-al doilea război mondial. Constat cu uimire că niciunul dintre numeroasele romane despre acei ani nu consemnează acest fapt. Mă rog, n-o fi având literatura rolul expres de a face reclamă faptelor noastre frumoase, dar nici rău nu i-ar şedea s-o facă totuşi. Căci mai mult ca orice altă instituţie, literatura mi se pare cea mai nimerită să discearnă în ţesătura complicată a faptelor istorice firea poporului nostru, specificul românesc în acţiune. Nu e însă mai puţin adevărat că şi istoricii noştri, specialişti în epoca respectivă, au ocolit chestiunea tratamentului la care au fost supuşi prizonierii de război în anii 1940-1945, aspect care, dacă pentru alţii e preferabil să fie trecut sub tăcere, sub tăcere vinovată, pentru noi nu, nu avem motive să-l facem uitat, căci constituie în datele sale atât relative, cât şi absolute, un frumos capitol din ISTORIA OMENIEI ROMÂNEŞTI.
ION COJA
Flacăra, nr. 27 – 2 iulie 1981
*
PS 2026 – Este vorba de un text publicat în urmă cu 45 de ani…
SE BAT EVREII CU JIDANII, SOROSISTII CU SATANYAHII SI UCIGASII CU CRIMINALII !
“Înainte de a fi occidentali și “israelieni”, suntem jidani” . .” https://www.incorectpolitic.com/rabinul-david-stav-inainte-de-a-fi-occidentali-si-israelieni-suntem-jidani/
Sorosistii nu se lasa nici in Vacaria Nazista !
Shobolanii Paduchiosi Nazisti Satanisti Talmudisti se faulteaza reciproc pentru a arata cine este Jupanul !
Spor la cotonageala, SPURCATILOR !
Sa va opriti cand va ramane doar unul – DOLOFANUL !
‘’ „Pălăriile Albe” (White Hats) și Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) au dejucat un complot al „Statului Paralel” (Deep State) care ar fi putut duce la o veritabilă armată de angajați federali concediați –
o forță care plănuia o lovitură de stat împotriva președintelui Donald J. Trump și a administrației sale, în eventualitatea în care democrații ar câștiga (sau ar fura) controlul asupra Camerei Reprezentanților și
Senatului în luna noiembrie.
Situația este în plină desfășurare, așadar nu deținem toate detaliile, dar iată ce știm în acest moment.
Pe 23 septembrie 2026, Comandamentul pentru Operațiuni Cibernetice al Corpului Pușcașilor Marini a interceptat o convorbire telefonică între un fost supervizor din cadrul FBI și contraamiralul Milton Sands – cel care a condus Comandamentul pentru Război Special Naval (Naval Special Warfare Command) până când Hegseth i-a încetat mandatul în august 2025.
Se pare că măsura a fost luată deoarece amiralul s-a opus bombardării ambarcațiunilor traficanților de droguri în Marea Caraibilor și a susținut includerea femeilor ca instructori în cadrul programului de pregătire al forțelor SEAL.
În timpul conversației, fostul oficial federal l-a întrebat pe contraamiralul Sands dacă ar fi interesat să participe la o misiune de amploare care, în caz de reușită, i-ar elimina pe Donald Trump, JD Vance și Pete Hegseth, inaugurând astfel o „nouă eră de prosperitate pentru toți americanii”.
Cel care a inițiat apelul – un individ nesăbuit – a afirmat că reprezintă o coaliție în expansiune de „patrioți” hotărâți să răstoarne regimul autoritar al lui Trump. El a adăugat că, dacă democrații vor ieși victorioși în alegerile de la jumătatea mandatului, peste 1.200 de foști angajați USAID, ofițeri militari, oficiali din serviciile de informații și diplomați străini sunt pregătiți să saboteze președinția lui Trump.
Se pare că amiralul Sands a replicat: „Îl urăsc pe Trump, îl urăsc pe Hegseth, dar asta e cea mai mare tâmpenie pe care am auzit-o vreodată în viața mea. Vă semnați singuri sentința la moarte.
Nu mă includeți pe mine; nu am nicio dorință de a muri”.
Așa cum RRN a relatat încă de la începutul anului 2021, „Pălăriile Albe” monitorizează în mod constant și clandestin comunicările „Statului Paralel”. Acestea includ discuții ale unor agenți federali concediați de Kash Patel – fie pentru că au picat testul poligraf, fie pentru că au refuzat să-l susțină – precum și ale unor ofițeri militari demiși de Departamentul de Război pentru că au ignorat directivele secretarului Hegseth privind „etosul războinicului”.
O sursă din biroul generalului Eric M. Smith nu a precizat al cui telefon a fost interceptat de „Pălăriile Albe” – cel al agentului federal (a cărui identitate nu a fost dezvăluită) sau cel al amiralului Sands – însă l-a lăudat pe Sands nu doar pentru că a respins categoric planul absurd, ci și pentru că, în ciuda disprețului său profund față de Trump și Hegseth, a alertat „Pălăriile Albe” cu privire la posibila lovitură de stat.
„Am auzit conversația; eram pregătiți să instituim o supraveghere strictă asupra amândurora.
Apoi, dintr-odată, generalul Smith a primit un telefon de la amiralul Sands.”
Sursa a adăugat că pușcașii marini (US Marines) și Marina SUA (US Navy) au o relație simbiotică încă din 1834, când Corpul Pușcașilor Marini a devenit o componentă permanentă a Departamentului Marinei. Deși sunt entități distincte, Corpul Pușcașilor Marini funcționează ca o ramură „soră” în cadrul Departamentului Marinei, nu ca o unitate subordonată.
Sursa noastră a menționat că generalul Smith și amiralul Sands se cunoșteau destul de bine, nefiind doar simpli cunoscuți.„Uite, nimeni din cadrul forțelor de operațiuni speciale nu vrea ca persoane transgen sau femei să se ocupe de antrenarea trupelor SEAL – e o nebunie curată –, dar Sands s-a reabilitat.
Nu știa că îl ascultăm. Un agent federal complet dus cu pluta a încercat să-l coopteze într-un plan absurd, iar Sands și-a dovedit loialitatea față de țară, indiferent de simpatiile sau antipatiile sale personale.
Știam cu cine vorbea înainte chiar ca el să ne spună numele, dar, una peste alta, a procedat corect”, a declarat sursa noastră din tabăra „Pălăriilor Albe”.
Pe 26 septembrie, pușcași marini aflați sub comanda generalului Smith s-au deplasat de la Camp Pendleton la locuința agentului federal compromis, situată în Philadelphia, Pennsylvania – un așa-numit „oraș-sanctuar”. Aceștia au utilizat dispozitive de tip Stingray/IMSI – instrumente de localizare a datelor aprobate de guvern și care funcționează cu sprijinul operatorilor de telefonie – pentru a accesa telefonul mobil și rețeaua Wi-Fi de acasă ale agentului. De asemenea, au desfășurat drone și au instalat microfoane parabolice.
„Nu pot intra acum în toate detaliile, dar individul – care locuia singur – menținea contacte frecvente cu alți 15 agenți FBI, cu Kash și cu Erica Chenoweth – o lesbiană detestabilă și fostă directoare în cadrul USAID.”
Sursa noastră a remarcat că săptămâni de supraveghere au dus la o concluzie inevitabilă:
insurgenții Statului Profund plănuiau un eveniment sub steag fals pentru a-l provoca pe președintele Trump să declare legea marțială.
Soldații DSA urmau să se adune la secțiile de votare din districtele electorale cu aspect de MAGA, cu care se ciocneau. Încă nu este clar cum plănuiau să distingă un MAGA de oricine altcineva, deoarece secțiile de votare interzic îmbrăcămintea care divizează politic.
Și dacă MAGA nu mușca momeala, aveau un plan de rezervă: agitatorii DSA și ANTIFA care se deghizau în MAGA urmau să incite la un conflict fals, dar convingător, cu propriii aliați – o teatralitate menită să descurajeze alegătorii să se prezinte în secțiile de votare cu predominanță republicană.
„Stângistii nebuni au imaginat un scenariu în care, dacă ar pune în aplicare această schemă nebunească în zeci de locuri, un președinte Trump ar afla de ea și ar fi obligat să declare stare de urgență națională și legea marțială înainte de închiderea secțiilor de votare. Și să suspende alegerile de la mijlocul mandatului până la restabilirea ordinii.
Federalii, sau foștii federali, care au visat la această idee au promovat ideea că, dacă Trump ar declara legea marțială, 75% dintre americani ar respinge-o ca fiind un plan republican de a fura alegerile de la mijlocul mandatului și de a lansa proteste la nivel național, de la Fairbanks la Key West”, a spus sursa noastră.
„Pălăriile Albe”, a adăugat el, consideră că Erica Chenoweth a pus la cale acest plan și că, atunci când foști agenți federali căzuți în dizgrație au aflat despre el, au făcut tot posibilul să-l ducă mai departe, recrutând inclusiv membri ai forțelor armate – la rândul lor căzuți în dizgrație și nemulțumiți –, provocatori din cadrul ANTIFA și BLM, precum și zeci de foști agenți din diverse servicii de informații.
Despre amiralul Sands, sursa noastră a declarat:
„Poate că era un adept al ideologiei DEI, dar, când a fost abordat de trădători, a pus patriotismul mai presus de pragmatism și a procedat corect, informându-l pe generalul Smith.”
Iar dintre cei 15 foști agenți federali, șapte au fost creierul din spatele descinderii și ocupării ilegale a reședinței președintelui Trump de la Mar-a-Lago, în august 2022, iar șase au depus mărturie împotriva participanților la evenimentele din 6 ianuarie (J6ers) care au luat parte, în mod pașnic, la mitingul lui Trump de la Ellipse, pe 6 ianuarie 2021.
În urma unei supravegheri ample, care a confirmat existența acestei conspirații diabolice și insidioase, generalul Smith i-a prezentat președintelui Trump concluziile „Pălăriilor Albe” și a cerut permisiunea de a-i aresta pe cei 15 agenți federali și pe Erica Chenoweth, sub acuzația de trădare și de inițiere a unei insurecții împotriva președintelui Statelor Unite, ales în mod legal.
Trump, a spus sursa noastră, a rostit trei cuvinte care l-au lăsat perplex pe generalul Smith.
„Știu deja”, i-ar fi spus Trump generalului. „Suntem deja pe urmele acestor ratați.”
Președintele i-a comunicat generalului Smith că agenția *Homeland Security Investigations* (HSI) îi arestase deja pe șase dintre cei 15 agenți federali ticăloși, luni, 19 octombrie.
În ultimele două săptămâni, Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a mobilizat mii de agenți
într-o campanie de verificare „din ușă în ușă”, menită să identifice imigranții ilegali care au votat, în mod infracțional, la alegerile anterioare. Pe lângă vizarea imigranților ilegali, agenții HSI s-au prezentat la domiciliile celor șase foști agenți federali, folosind drept pretext căutarea unor imigranți ilegali.
Deși nu cunoaștem detaliile operațiunii HSI, țintele au fost capturate fără incidente, potrivit celor relatate de președinte generalului Smith. „Dar ceilalți și lesbian ?
Avem în vizor cinci persoane chiar acum, practic chiar la ușa noastră.
Nu pe Chenowith, ci pe foștii agenți. Suntem pregătiți să-i capturăm chiar acum”, i-a raportat generalul Smith președintelui SUA.
Miercuri noaptea, pușcași marini americani de la Camp Pendleton și 29 Palms au luat cu asalt cinci locuințe din California, New Mexico și Nevada. Nu s-a recurs la niciun fel de stratageme sau pretexte;
au forțat ușile și au spart ferestrele, aruncând grenade cu gaze lacrimogene (CS) în interior înainte de a pătrunde. În toate cazurile, cu o singură excepție, țintele au fost capturate fără a se înregistra victime.
Totuși, într-una dintre case, fostul agent FBI și soția sa — cu măștile de gaze aburite și ochii îngustați — i-au văzut pe pușcașii marini forțând intrarea, având asupra lor un mandat pentru trădare.
„Ultima redută !”, a strigat fostul agent federal, deschizând focul cu o pușcă AR-15; gloanțele au străpuns pereții despărțitori, lovindu-l pe unul dintre pușcașii marini în gât și în piept. Focul de ripostă a ciuruit holul. Soția și-a smuls masca de pe față — sângele îi curgea dintr-o rană deschisă în obraz — în timp ce soțul ei striga: „Pentru Obama!”, ținând în continuare degetul pe trăgaci.
Cei doi soți nu au supraviețuit asaltului, iar pușcașul marin rănit a fost transportat de urgență cu elicopterul la Camp Pendleton pentru o intervenție chirurgicală.
„Împreună cu HSI, îi căutăm pe complicii lor. Într-o casă percheziționată, cei de la HSI au descoperit 100 de puști semiautomate și 50 de pistoale. Este o victorie importantă, dar, din păcate, din câte știm, Chenowith a fugit din Statele Unite în Canada.” ‘’