E lung pământul, ba e lat,
Dar ca Săgeată de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Şi-avea o fată, fata lui
Icoană-ntr-un altar s-o pui
La închinat.
Şi dac-a fost peţită des,
E lucru tare cu-nţeles,
Dar dintr-al prinţilor şirag,
Câţi au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.
El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un prinţ frumos şi tinerel,
Şi fata s-a îndrăgit de el.
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.
Şi s-a pornit apoi cuvânt!
Şi patru margini de pământ
Ce strâmte-au fost în largul lor,
Când a pornit s-alerge în zbor
Acest cuvânt mai călător
Decât un vânt!
Ca ieri, cuvântul din vecini
S-a dus ca astăzi prin străini,
Lăsând pe toţi, din cât afund
O mie de crăimi ascund,
Toţi craii multului rotund
De veste plini.
Şi-atunci din tron s-a ridicat
Un împărat după-mpărat
Şi regii-n purpur s-au încins,
Şi doamnele grăbit au prins
Să se gătească dinadins,
Ca niciodată.
Iar când a fost de s-a împlinit
Ajunul zilei de nuntit,
Din munţi şi văi, de peste mări,
Din larg cuprins de multe zări,
Nuntaşi din nouăzeci de ţări
S-au răscolit.
De cum a dat în fapt de zori
Veneau cu fete şi feciori
Trăsnind rădvanele de crai,
Pe netede poteci de plai:
La tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.
Din fundul lumii, mai din sus,
Şi din Zorit, şi din Apus,
Din cât loc poţi gândind să baţi
Venit-au roiuri de-mpăraţi
Cu stemă-n frunte şi-mbrăcaţi
Cum astăzi nu-s.
Sosit era bătrânul Grui
Cu Sanda şi Rusanda lui,
Şi Ţinteş, cel cu trainic rost,
Cu Lia lui sosit a fost,
Şi Bardeş cel cu adăpost
Prin munţi silhui.
Şi alţii, Doamne! Drag alint
De trupuri prinse-n mărgărint!
Ce fete dragi! Dar ce comori
Pe rochii lungi ţesute-n flori!
Iar hainele de pe feciori
Sclipeau de-argint.
Voinicii cai spumau în salt;
Şi-n creasta coifului înalt
Prin vulturi vântul viu vuia,
Vrun prinţ mai tânăr când trecea
C-un braţ în şold şi pe prăsea
Cu celălalt.
Iar mai spre-amiază, din depărtări
Văzutu-s-a crescând în zări
Rădvan cu mire, cu nănaşi,
Cu socri mari şi cu nuntaşi,
Şi nouăzeci de fecioraşi
Veneau călări.
Şi ca la mândre nunţi de crai
Ieşit-a în cale-ales alai
De sfetnici mulţi şi mult popor
Cu muzici multe-n fruntea lor;
Şi drumul tot era covor
De flori de mai.
Iar când alaiul s-a oprit
Şi Paltin-crai a stărostit
A prins să sune sunet viu
De treasc şi trâmbiţe şi de chiu
Dar ce scriu eu? Oricum să scriu
E neîmplinit!
Şi-atunci de peste larg pridvor,
Din dalb iatac de foişor
Ieşi Zamfira-n mers isteţ,
Frumoasă ca un gând răzleţ,
Cu trupul nalt, cu părul creţ,
Cu pas uşor.
Un trandafir în văi părea;
Mlădiul trup i-l încingea
Un brâu de-argint, dar toată-n tot
Frumoasă cât eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea.
Şi ea mergând spre Viorel,
De mână când a prins-o el,
Roşind s-a zăpăcit de drag,
Vătavul a dat semn din steag
Şi atunci porniră toţi şireag
Încetinel.
Şi-n vremea cât s-au cununat
S-a întins poporul adunat
Să joace-n drum după tilinci:
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrângăneii la opinci
Ca-n port de sat.
Trei paşi la stânga linişor
Şi alţi trei paşi la dreapta lor;
Se prind de mâini şi se desprind,
S-adună cerc şi iar se-ntind,
Şi bat pământul tropotind
În tact uşor.
Iar la ospăţ! Un râu de vin!
Mai un hotar tot a fost plin
De mese, şi tot oaspeţi rari,
Tot crai şi tot crăiese mari,
Alăturea cu ghinărari
De neam străin.
A fost atâta chiu şi cânt
Cum nu s-a pomenit cuvânt!
Şi soarele mirat sta-n loc,
Că l-a ajuns şi-acest noroc,
Să vadă el atâta joc
P-acest pământ!
De-ai fi văzut cum au jucat
Copilele de împărat,
Frumoase toate şi întrulpe,
Cu ochi şireţi ca cei de vulpe,
Cu rochii scurte până-n pulpe,
Cu păr buclat.
Şi principi falnici şi-ndrăzneţi,
De-al căror buzdugan isteţ
Pierit-au zmei din iaduri scoşi!
De-ai fi văzut jucând voioşi
Şi feţi-voinici, şi feţi-frumoşi,
Şi logofeţi.
Ba Peneş-Împărat, văzând
Pe Barbă-Cot, piticul, stând
Pe-un gard de-alături privitor,
L-a pus la joc! Şi-ntre popor
Sărea piticul într-un picior
De nu-şi da rând!
Sunt grei bătrânii de pornit,
Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit!
Şi s-au pornit bărboşii regi
Cu sfetnicii-nvechiţi în legi
Şi patruzeci de zile-ntregi
Au tot nuntit.
Şi vesel Mugur-împărat
Ca cel dintâi s-a ridicat
Şi, cu păharul plin în mâini,
Precum e felul din bătrâni
La orice chef între români,
El a-nchinat.
Şi-a zis: Cât mac e prin livezi,
Atâţia ani la miri urez!
Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,
Să crească mare şi voinic,
Iar noi să mai jucăm un pic
Şi la botez!
*
Nota redacției – Am cedat unui dor de George Coșbuc din nu știu ce iscat. Un sentiment care mi-a picat tare bine…
Tot din Cosbuc:
E adevarat ca nici drac sa vezi, nici cruce de el sa-ti faci, dar romanul nu-si pierde firea pt asta, stie el ca si dracul are stapan si ca la urma isi sparge si dracul opincile, ceea ce dovedeste totdeodata ca dracul poarta opinci.
Cat o fi el de drac, ramane de rusine de multe ori, caci omul e dracul. Cand zice romanul catra cel indaratnic: Am sa scot eu pe dracul din tine, adeseori intr-adevar il scoate prin frica si bataie, caci astea doua stau la acelasi raport ca teoria cu practica.
Dar adevaratul stapan al dracului e femeia: nu ma intind la multe argumente, gandesc ca ajunge unul: Femeia a imbatranit pe dracul.
De altfel femeia si dracul sunt prieteni buni si tovarasi: stia bietul mocan ce spunea cand canta.
Sub calcaiul cizmei mele
Sade dracul si-o muiere
Si ma-nvata a face rele.
@ Redactor-Chief, cu caciula-n-mana !
” dor de GEORGE ” avem noi, mai sunt George, mai sunt …
Dupa 28 sextete rimate AAbbbA si cu respiratie bine temperata in ritm de 888884,
textul din Nota Redactiei mi-a amintit de primul meu VW1200 cu care am trait prima explozie de cauciuc pe spate … trezire din vis !
Incerc ” cu emotie tinereasca ” ( din cuvantul unei curvulite simpatice la sedinta organizatiei de partid cu tema : Analiza organizatiei UTC din sectia … , la care toti batraneii au filozofat ” da-bine-i bagata asta -n p – – – a ma-sii ” ) , repet ; incerc sa dreg busuiocu* precum urmeaza :
La dor de GEORGE am cedat
Un 4xV * e de – admirat !
E mare !? Nu-i deloc pacat!
Ca nu-i usor acum de zis:
Scapat-am de COVID : ce vis !
. . . . . . . .
Ca Kastro mi-a picat !
Uite-asa făcui sextetu,
Năsăudeanu nu-si va rupe coastele ,
4 x V * se citeste in doici FIR MAL FAU ca sa iasa azi rima si ritmul in RO,
v-v-v-v he-he-he- heee !
Castro este jucaria de lemn din talcioc care cade totdeauna in picioare indiferent de trambulină ,
iar cacofonia e sub-apă ( Bulă ) !
Ba mai folosii si cateva din vorbele Maestrului din Nota Redactiei , respect toujours !
Semneaza
Ionica D.P. Pogonici