„Prin vulturi vântul viu vuia…”
Nunta Zamfirei

                        E lung pământul, ba e lat,

Dar ca Săgeată de bogat

Nici astăzi domn pe lume nu-i,

Şi-avea o fată, fata lui

Icoană-ntr-un altar s-o pui

La închinat.

 

Şi dac-a fost peţită des,

E lucru tare cu-nţeles,

Dar dintr-al prinţilor şirag,

Câţi au trecut al casei prag,

De bună seamă cel mai drag

A fost ales.

 

El, cel mai drag! El a venit

Dintr-un afund de Răsărit,

Un prinţ frumos şi tinerel,

Şi fata s-a îndrăgit de el.

Că doară tocmai Viorel

I-a fost menit.

 

Şi s-a pornit apoi cuvânt!

Şi patru margini de pământ

Ce strâmte-au fost în largul lor,

Când a pornit s-alerge în zbor

Acest cuvânt mai călător

Decât un vânt!

 

Ca ieri, cuvântul din vecini

S-a dus ca astăzi prin străini,

Lăsând pe toţi, din cât afund

O mie de crăimi ascund,

Toţi craii multului rotund

De veste plini.

 

Şi-atunci din tron s-a ridicat

Un împărat după-mpărat

Şi regii-n purpur s-au încins,

Şi doamnele grăbit au prins

Să se gătească dinadins,

Ca niciodată.

 

Iar când a fost de s-a împlinit

Ajunul zilei de nuntit,

Din munţi şi văi, de peste mări,

Din larg cuprins de multe zări,

Nuntaşi din nouăzeci de ţări

S-au răscolit.

 

De cum a dat în fapt de zori

Veneau cu fete şi feciori

Trăsnind rădvanele de crai,

Pe netede poteci de plai:

La tot rădvanul patru cai,

Ba patru sori.

 

Din fundul lumii, mai din sus,

Şi din Zorit, şi din Apus,

Din cât loc poţi gândind să baţi

Venit-au roiuri de-mpăraţi

Cu stemă-n frunte şi-mbrăcaţi

Cum astăzi nu-s.

 

Sosit era bătrânul Grui

Cu Sanda şi Rusanda lui,

Şi Ţinteş, cel cu trainic rost,

Cu Lia lui sosit a fost,

Şi Bardeş cel cu adăpost

Prin munţi silhui.

 

Şi alţii, Doamne! Drag alint

De trupuri prinse-n mărgărint!

Ce fete dragi! Dar ce comori

Pe rochii lungi ţesute-n flori!

Iar hainele de pe feciori

Sclipeau de-argint.

 

Voinicii cai spumau în salt;

Şi-n creasta coifului înalt

Prin vulturi vântul viu vuia,

Vrun prinţ mai tânăr când trecea

C-un braţ în şold şi pe prăsea

Cu celălalt.

 

Iar mai spre-amiază, din depărtări

Văzutu-s-a crescând în zări

Rădvan cu mire, cu nănaşi,

Cu socri mari şi cu nuntaşi,

Şi nouăzeci de fecioraşi

Veneau călări.

 

Şi ca la mândre nunţi de crai

Ieşit-a în cale-ales alai

De sfetnici mulţi şi mult popor

Cu muzici multe-n fruntea lor;

Şi drumul tot era covor

De flori de mai.

 

Iar când alaiul s-a oprit

Şi Paltin-crai a stărostit

A prins să sune sunet viu

De treasc şi trâmbiţe şi de chiu

Dar ce scriu eu? Oricum să scriu

E neîmplinit!

 

Şi-atunci de peste larg pridvor,

Din dalb iatac de foişor

Ieşi Zamfira-n mers isteţ,

Frumoasă ca un gând răzleţ,

Cu trupul nalt, cu părul creţ,

Cu pas uşor.

 

Un trandafir în văi părea;

Mlădiul trup i-l încingea

Un brâu de-argint, dar toată-n tot

Frumoasă cât eu nici nu pot

O mai frumoasă să-mi socot

Cu mintea mea.

 

Şi ea mergând spre Viorel,

De mână când a prins-o el,

Roşind s-a zăpăcit de drag,

Vătavul a dat semn din steag

Şi atunci porniră toţi şireag

Încetinel.

 

Şi-n vremea cât s-au cununat

S-a întins poporul adunat

Să joace-n drum după tilinci:

Feciori, la zece fete, cinci,

Cu zdrângăneii la opinci

Ca-n port de sat.

 

Trei paşi la stânga linişor

Şi alţi trei paşi la dreapta lor;

Se prind de mâini şi se desprind,

S-adună cerc şi iar se-ntind,

Şi bat pământul tropotind

În tact uşor.

 

Iar la ospăţ! Un râu de vin!

Mai un hotar tot a fost plin

De mese, şi tot oaspeţi rari,

Tot crai şi tot crăiese mari,

Alăturea cu ghinărari

De neam străin.

 

A fost atâta chiu şi cânt

Cum nu s-a pomenit cuvânt!

Şi soarele mirat sta-n loc,

Că l-a ajuns şi-acest noroc,

Să vadă el atâta joc

P-acest pământ!

 

De-ai fi văzut cum au jucat

Copilele de împărat,

Frumoase toate şi întrulpe,

Cu ochi şireţi ca cei de vulpe,

Cu rochii scurte până-n pulpe,

Cu păr buclat.

 

Şi principi falnici şi-ndrăzneţi,

De-al căror buzdugan isteţ

Pierit-au zmei din iaduri scoşi!

De-ai fi văzut jucând voioşi

Şi feţi-voinici, şi feţi-frumoşi,

Şi logofeţi.

 

Ba Peneş-Împărat, văzând

Pe Barbă-Cot, piticul, stând

Pe-un gard de-alături privitor,

L-a pus la joc! Şi-ntre popor

Sărea piticul într-un picior

De nu-şi da rând!

 

Sunt grei bătrânii de pornit,

Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit!

Şi s-au pornit bărboşii regi

Cu sfetnicii-nvechiţi în legi

Şi patruzeci de zile-ntregi

Au tot nuntit.

 

Şi vesel Mugur-împărat

Ca cel dintâi s-a ridicat

Şi, cu păharul plin în mâini,

Precum e felul din bătrâni

La orice chef între români,

El a-nchinat.

 

Şi-a zis: Cât mac e prin livezi,

Atâţia ani la miri urez!

Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,

Să crească mare şi voinic,

Iar noi să mai jucăm un pic

Şi la botez!

 

*

 Nota redacției – Am cedat unui dor de George Coșbuc din nu știu ce iscat. Un sentiment care mi-a picat tare bine…