G
171 aprobate
gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152
Ca răspuns la surena.
Foarte multe popoare aveau o teamă înrădăcinată în credințele lor de a numi zei și animale de pradă după numele lor. Se credea că astfel le invoci prezența și-ți aduc nenorociri. Pentru asta se inventează tot felul de eufemisme și atribute. Pentru lup (și câine?) este arhicunoscut Fryg. daos (*dawos „sugrumător”) și traco-dacicul Daosdava. La noi diavolul/dracul este numit în fel și chip: Năpustul, Necuratul, Bată-l toaca, etc.
Aghiuță nu are vreo legătură cu aghiasma, după opinia mea. Cred că trebuie reconstruit cf. răd. *h₂egʰ- (“repulsive, offensive, hateful, disgusting”) Got.aglus ”dificil, anevoios” și coradical cu numele germanic al Nistrului, Agalingus. La un englez am citit că Goții ar fi numit cursul Nistrului dificil, impropriu navigației. În legătura următoare spune că-i bastarnic.
https://de.wikisource.org/wiki/RE:Agalingus
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Germanic/agluz
V.ind.agha ”rău, malefic, durere”, gr.okhléō ”a supăra, hărțui”, etc. Mai era și un apelativ al diavolul citat de Hajdeu din albaneză. Parcă era Ago sau Agos, dar poate fi traducerea sau aproximarea numelui Lūcifer (”purtătorul de lumină”, ”luceafărul dimineții” un declac după gr.Phōsphóros, care apare de multe ori în inscripții din Dacia romană („Deus Bonus Phosphoros”), dar nu se referă la diavol, evident.
În albaneză au acest ”ag” (*aug-) ”zori, lumina dinaintea ivirii zorilor”, Gr.αυγμα, αυγη (auroră), vb.αυγεω (a străluci, lumina), Rom. (reg. Ard.) ”a se auma (de ziuă)” =a se lumina, a se face ziuă” (pag.449). Am citit mai demult despre un zeu tracic cu o denumire sinonimică acelui Phosphoros, dar de origine tracică. Avea probabil legătură cu alb. izë ”lumină (a stelelor, soarelui); stea” și, posibilă ca ipoteză, chiar top.Aizis(is), deși este un impediment fonetic.
Citez: inscripții din Dacia ”deo Azizo, bono puero conservatori”, ”Azizus Deus”, ”Bonus puer Phosphoros” (pag.391, Sărbătorile și Datinile Romane Vechi)
Acel alb.izë l-am adăugat eu. Marienescu spune că nu exista un Azizus în greacă și latină, dar îl conectează cu gr.Azesia, epitet al zeiței Dēmḗtēr, și αζα ”fierbințeală, ardere, uscăciune”. Probabil sunt coradicale cu lat.aedis, aedēs. Mai menționez *rădăcina *h₂eh₁s- (“to burn, to light”): Arm. azazim ”uscat”, Gr.ἄστρον (ástron, “stea”), Alb.yll, hyll (stea, dumnezeu), cu probabilitate scăzută vezi Rom.iasmă (nălucă), iezmăciune, sau dacicul stărnut (cu stea în frunte).
Alb.izë nu poate fi scos din radicalul acesta decât dacă reconstruiesc *asā (gradație zero) devenit *ahă (var.*ehă) + suf. -z. În schimb *ai-dh-(yos) ”a arde; arzător” e posibil (PAlb. *eʣa), la fel cu Aizis/Aizizis (*aid-yas + loc.*-eis ?) care ar păstra încă diftongul la data respectivă, unde Marienescu plasează centrul focal al idolatriei acelui zeu.
https://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/dacoromania/pdf/BCUCLUJ_FP_279430_1924-1926_004_partea1.pdf
https://en.wiktionary.org/wiki/%D5%A1%D5%A6%D5%A1%D5%A6%D5%A5%D5%B4#Old_Armenian
Chiar mă întrebam de curând dacă alb.djall (diavol) poate fi reconstruit după răd. *ǵhelH-(ro-) ‘evil, unhealthy/rău, nesănătos’ (adică *delo-/-no-) și nu din greco-lat. διάβολος (diábolos → diávolos) ”calomniator”. Eu n-am întâlnit forma djāll (PAlb.*diaβəł), cu [ā] lung, așa cum am găsit atestarea în nordul Albaniei kālë pentru kalë (”cal” < *kəβal < lat.caballus). Vezi și Rus.čort, ”drac, diavol” pe care l-am auzit menționat într-un toponim Ciortolom la Gonța. Cred că se putea traduce ”duhul rău al bălții” sau ”dracul bălții”, dar nu e cert. În limbile slavice, lom însemna ”loc mlăștinos” cf. lui Cihac, dar mai sunt și alb.llom (noroi), rom.loamă din IE *lāmā (“swamp, puddle”: Eng. loam, Lit. lomà, Let. lãma (“puddle, slop, pit, pothole”), Latin lāma (“puddle, slop, swamp, marsh”). https://en.calameo.com/read/001858853a304b0569b28 *ag-lo (sufix *-lo „nomina gentis”, cf. .lui I.I.Russu). Mai e și numele unei ființe malefice din mitologia populară a Maramureșului, Angheluță. Preocuparea lui se învârte în jurul unor maladii sau suferinţe omeneşti (Dorin Ștef). Nu cred că are legătură cu grecul Anghelos, deși este atrăgătoare și facilă o astfel de atribuire. Cred că putem aminti drept posibili coradicali alb.ankth ('frică, coșmar, agitație') cf. IE *anĝhosto- ~ *anĝhosti- (OHG august 'fear'), Alb. ang m 'frică, coșmar' (v.ind.ámhas- 'frică', Lat angor 'agitație, frică') [th] este prob. metateza lui *-st- Albanezii din nord (catolici) mai au Lucë /luță/ ”diavolul” (din Lucius, Lucifer). A nu se confunda cu lucë ”mud, mire/nămol, noroi (lat.luteus) și arom.luț (copil din flori, bastard) că tot avem și noi NP Luță, Luțai (hidronim Luț din lat.luteus ”galben ca lutul”). Era un preot cu numele Luțai din nord-vestul României la tembelizor acum câțiva ani. Posibil să fie moștenit n.pers.Lucius.
Ne complicăm și pierdem în detalii fără să gândim simplu, scăpăm din vedere grecescul δάκος , -εος, τό -dakos de unde vine și denumirea dacilor, în greaca veche desemnând animal cu mușcătura periculoasă , dar și monstru utilizat pentru desemnarea monștrilor marini: dame como presa a los monstruos marinos / ποντίοις δάκεσι δὸς βοράν.
Pentru că grecii antici sunt cei care, pe lângă matematică, fizică, au inventat și istoria și geografia, deci și numele dacilor și a altor popoare ale antichității.
Grecii au transcris în greacă ce au înțeles din pronunția dacilor, exact după modelul cronicarului muntean cu Batîr Jigmont, adică pronunția în maghiară a principelui Sigismund Bathory.
Revenind la Aghiuță se vede clar că etimologia lui este din greacă ἄγιος/ aghios, adică sfânt.
Azizos este un zeu din Palmyria și era Luceafărul de zi, Luceafărul de noapte fiind Arsu, fratele lui geamăn, deci nicio legătură cu tracii sau dacii.
https://www.royalacademy.dk/Publications/Low/2084_Hvidberg-Hansen,%20Finn%20Ove.pdf
Despre legăturile Palmyrei cu Dacia
https://www.youtube.com/watch?v=KKGkyTIE8gU
https://www.youtube.com/watch?v=nVMshrZLBIg
https://www.youtube.com/watch?v=GP39I4k8_j0
https://starlingdb.org/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=+327&root=config
Consultă situl ăsta înainte de a propune ceva naiv ca mai sus. Grecii n-au numit niciun rahat la nord de Tracia propriu-zisă, cu atât mai puțin o confederație nord-tracică, care nu vorbea greaca antică decât la nivel de elite, și asta la cei apropiați de cetățile pontice. După ce intră Romanii în Balcani, limba de prestigiu și de largă circulație va fi latina.
Mi-am notat toate posibilitățile pentru a traduce etnonimul Dākus (Dākia) cu fonetism romanic, dar n-am găsit nimic promițător: dac, apel.depreciativ din Bucovina (=tânăr nemanierat, grosolan), alb.doq (adj. untamed),
dak (”big ram”/berbec mare) reconstruit după capul meu din răd. *dʰew- (“to swell”), apoi Proto-celt. *doklo- ‘hair, lock of hair’ cf. IE *dok’-lo- ‘thread, hair’ (Skt.daśā- ‘fringe’, Got. tagl ‘a single hair’, Croat. dláka ‘a single hair’) considerând poate că Dacii erau pletoși, considerând o formă *dachi (dar cam devreme pentru transf. *cl spre rom.chi). :)
Am considerat și răd. *denk̂- (a mușca) cf. gr. δᾰ́κος (dákos) ”dangerous, noxious animal; bite, sting” < δάκνω (dáknō, “I bite”) Lat. Rhenus ‘Rhine’ (Rinul) din PIE: *(H)reyH- ‘flow’ (IEW: 330)
Nu știu dacă reconstrucția *per-rāno- este corectă. Var. dialectului Gheg ar fi avut vocale nazale dacă cădea un [n]. Eu aș fi sugerat suf.derivativ *-ō (gen.sg. *(Ø)-nés) cum este *ǵʰmṓ (gen. *ǵʰm̥nés) ”earthling/pământean” din v.Lit. žmuõ „man”.
https://en.wiktionary.org/wiki/%C5%BEmuo#Old_Lithuanian
Acestui afix, greaca obișnuia să adauge și un [n] din desinența posesivă la nominativ: lat.Strabō ~ Gr.Στράβων (Strábōn). Suspectez că Tracii procedau similar, fiindcă nu-s denumiri și NP care se termină în -ō, decât cele romanizate: Cotisō, Batō. Vezi (hidron.) Εριγών (*eregʷ- ‘dark’) – azi Cerna Reka, regele Κόσων (Cósōn 42-29 î.d.Hr.), Κίκων (Kíkōn), (hidron.) Στρῡμών (Strūmṓn), Δρήκων (Drēcōn; prob.Bega), Γηιστων / Gēistōn (orașul Rogozen, Alexandrovo), și multe altele.
Singurele excepții de la satemizare le-am explicat în comentariile precedente și le-am luat din albaneză, pentru că în română nu găsești cuvinte dacice cu acel context fonetic. De exemplu, vezi Alb.darë/danë (clește) < PAlb.*daknā, coradical cu gr.δάκος (dákos), δάκνω (dáknō, “to bite”) de mai sus. https://en.wiktionary.org/wiki/dar%C3%AB#Albanian
În română e posibil să fi moștenit donț (coltuc de pâine), dar mă îndoiesc ținând seama de variantele sale (dronț, drunțiu, drunț) sau de Lit.dúona f. ”pâine”. https://en.wiktionary.org/wiki/duona#Etymology_3
În Bythinia apare o așezare Dakibiza, însă de fapt este *Dakidiza (gr.Δακίδιζος), în aria ”diza” (cetate), care se întinde peste Thynia și Bithynia (o emigrație asianică a acestui trib). Un copist confundă beta cu delta și nu pune nici semnul diacritic (macronul) de asupra lui alfa, dacă exista.
PS: știu și de Azizos al semiților de la Pîrvan, dar Marienescu argumenta ceva pe baze IE. Din păcate nu este coroborat de alte atestări din spațiul mai larg al Balcanilor. Eu cred că Aizis poate fi explicat și prin altceva decât un Dac. *aiʣ- ”capră sau țap”. Am notat și ipoteza de a fi un fitonim – *aig’- ”stejar” (lit. aižuolas/Let.uôzuōls ”stejar”, engl. oak, Alb. enjë < *aignjā. ”tisă englezească/Taxus Baccata; ienupăr împuțit/Juniperus foetidissima”), dacă *Berzobis (lat.Bersobis) este ”apa mestecenilor” (*barʣ-, pl. berʣ-?, cf. Oset.bærz ”idem.”) și nu o apă numită Repedea, ca atâtea altele, atunci și Aizis s-ar putea referi la un fitonim.
Bârz – afluent al Nerei
PSS: alb.enjë cred c[ a fost etimologizat greșit (au și var.venjë), dar reconstrucția sa (*aignjā) este bună spre aproximativă. Acel [nj] nu poate proveni decât dintr-un proto-alb. *g(')n.
https://en.wiktionary.org/wiki/enj%C3%AB
Lat. Rhēnus este un împrumut gallic (*Rēnos), din Proto-Celtic *rēnos ‘large expanse of water/întindere mare de apă: ocean, mare, fluviu’ cf. PIE *h₃reyH- (“to flow/a curge”). Proto-celtica este singura ”limbă” IE care asimilează diftongul *ey în [ē] și rămâne astfel de multe ori în limbile celtice insulare (vezi dicționarul etimologic al lui R.Matasović). Paradoxal, *ē din IE *ē devine *ī și în cuvintele celtice native, și în cele împrumutate Germanilor, inclusiv în acest hidronim (*Rīnaz).
*ey > *ē este ulterioară transformării *ē > *ī
De multe ori consult dicționarul de rădăcini celtice pentru a verifica dacă nu sunt și cuvinte dacice, deși sunt puține izoglosele cu albaneza. Au aceleași transformări fonetice ale rezonantelor silabice, ceea ce-i rar la nivelul limbilor indo-europene. Bineînțeles că unui PCelt. *ē îi corespunde un Proto-Daco-Alb. *ā, iar PIE *ey devine Proto-Daco-Alb. *ī, ulterior /i/.
PS: chiar vechiul irl.rían are un ī lung, nu ē, cum ar fi fost normal. PCelt. *rēd-o- ‘ride/călări’ → v.lrl. réidid,
PIE *weyh,t-i- ‘willow, withe/salcie, nuia’ → PCelt.*weti- ‘white/nuia (de salcie sau răchită)’ → lrl.feith ‘o plantă cățărătoare’
https://en.wiktionary.org/wiki/r%C3%ADan#Old_Irish