o stire fierbinte :
Swoboda către Ponta:
Demisionezi sau PSD iese din PSE !
Surse credibile au declarat pentru Starea Presei că Hannes Swoboda i-ar fi comunicat lui Victor Ponta următoarele alternative personale de urmat, pe care le are la dispoziţie în acest moment: demisionează din funcţia de prim-ministru sau Partidul Social Democrat va fi exclus din Partidul Socialiştilor Europeni (PSE).
Hannes Swoboda este liderul PSE. Motivul supărării sale extreme este că, după lovitura de stat eşuată de anul trecut, el şi confraţii săi din PSE s-au pus chezaşi pentru Ponta şi PSD că aceștia vor respecta statul de drept şi valorile europene.
Or, în acest moment Swoboda este în pole position pentru a deveni noul preşedinte al Parlamentului European, dacă după alegerile europarlamentare PSE va deţine majoritatea în PE, acum deţinută de PPE.
Aşadar, miza PSE este uriaşă şi Partidul Socialiştilor Europeni este pe cale să piardă pe mâna lui Ponta din România şi a PSD-ului său cu apucături de sorginte chino-putiniană.
Aceleași surse ne-au declarat că în acest moment Liviu Dragnea stă în block-starturi, pregătindu-se pentru funcţia de prim-ministru ad-interim.
Aşa se explică faţa albă cu pete violacee deţinută de Eugen Nicolicea, debusolarea din PNL, cu Crin Antonescu mai inconsistent ca oricând, ca şi no commentul altor lideri sau miniștri USL.
*****
Comentariul nostru: I-am auzit pe USL-iști și gașca lor înfierându-i pe ambasadorii care au îndrăznit zilele trecute să critice nebuniile din Parlament, ale celor mai penibili parlamentari pe care i-a avut România vreodată! Cum de-și permit acești ambasadori, acești musafiri, să se amestece în bucătăria noastră, în „afacerile noastre interne”?!…
Cu un discurs aparent naționalist, aceste pușlamale politice simt funia că li se apropie de par și zbiară ca înecații în numele demnității naționale pe care, zic ei, au lezat-o ambasadorii!…
Iată că acestor ambasadori venerabili li se alătură și persoane din conducerea UE. Doamne, ajută să nu fie doar un zvon, ci adevărul adevărat!
Stimați domni ambasadori, stimați lideri ai Europei Unite,
exact asta așteptăm de la dumneavoastră de 23 de ani, poate și mai dinainte de 1990: să vă amestecați în treburile noastre interne atunci când vedeți că în fruntea țării au ajuns niște bandiți, escroci și criminali, care au fraudat alegerile, au denaturat legilația și însăși ideea de democrație și de stat de drept, instituind o dictatură a hoției, a mafioților incompetenți și hulpavi, nesătui de banul public, de putere!
Interveniți, oameni buni, în numele valorilor cu care ne-ați momit să vă venim alături în UE și în NATO! Dați acestor valori consistență, puneți în funcțiune solidaritatea întru democrație și legalitate la care ne-ați invitat după 1990!
Regret că o faceți așa de târziu! Sper să rămâneți pe această poziție și să înțelegeți că ce s-a întâmplat recent în Parlament sunt simptomele unui cancer care afectează întreaga clasă politică, nu numai un partid sau două!
Dați-ne o mână de ajutor ca să putem da de pământ cu toți mizerabilii care ne conduc, președinte de Țară, președinți de Camere, președinți de partide parlamentare și toți acoliții lor!
Sistemul politic de tip mafiot pe care această bandă l-a instituit în România după 1990 nu poate fi răsturnat, demontat, distrus, fără ajutorul comunității europene. Ați făcut primii pași în direcția cea bună! Țineți-o tot așa! Felicitări și Recunoștință!
Doamne, ajută!
Ion Coja
Cand toate institutiile nationale tradeaza interesul national si poporul, atunci la cine sa te mai indrepti decat la cele internationale?!? Daca sistemul nostru nu mai functioneaza, si legea nu mai are puterea sa-l intoarca impotriva criminalilor si sa-l puna in miscare, atunci trebuie sa ne adresam unor institutii mai inalte si mai puternice! Fie ca demersul nostru va reusi sau nu, in calitate de aparator ai democratiei, libertatii, egalitatii si fraternitatii trebuie sa irosim toate posibilitatile! Nu putem asista neputinciosi si nici nu putem sa ne acceptam soarta in acest secol al vitezei, secol in care informatia circula inca liber, dreptul de exprimare este functional, secol in care exista atatea institutii internationale care sunt puse inca in slujba interesului oamenilor si al drepturilor lor! trebuie sa ne facem cu totii datoria si sa tragem toate semnalele de alarma pentru a frana acest tren al autodistrugerii libertatilor si drepturilor abia castigate si obtinute cu atatea sacrificii si eforturi!
Domnule Coja
Eu cred că un naţionalist NU are voie să cheme NICIODATĂ în ajutor străinii !!!
Cel mult, îi poate suporta, o vreme, ca pe un rău inevitabil la un moment dat.
Ceea ce aţi făcut dumneavoastră este mai mult decât o crimă. Este o GREŞEALĂ.
Sunt dezamăgit pentru că gestul dumneavoastră mă pune în situaţia de a nu mai înţelege care este sistemul dumneavoastră de valori.
M-aţi băgat în ceaţă.
PS
Chiar sunteţi convins că golănia din parlament nu a fost făcută de către (o parte din) usl cu ştirea/aprobarea europei, sau a americanilor, poate la comanda lor ?
Pe blogul dumneavoastră – privitor la colindul de la tvr – a fost propusă, cu argumente plauzibile, ipoteza că respectivul colind este o provocare/diversiune care să grăbească introducerea legislaţiei anti semite …
Şi chiar dacă aţi fi convins că europa ar fi de bună credinţă (că d-aia ne-a şi pus pe butuci, de trebuie să o ştergem la fund ca să avem ce mânca) tot NU aveţi dreptul să o chemaţi !!!
Pe noi azi ne conduc cei care au venit la putere în decembrie 1989 cu ajutor străin! Și care se mențin la putere cu ajutor străin! Dar asta nu însemnă că toată străinătatea îi susține!
La fel, sunt impotriva UE, iar nimeni nu a făcut mai mult decât mine și băieții de la Noua Dreaptă, în 2003, ca să cadă referendumul! Și a căzut de fapt, dar printr-o hoție vizibilă și de pe lună, referendumul a fost declarat corect!
În UE nu este o unitate totală de vederi. În Parlamentul UE există mulți euroceptici, de exemplu. Așa căaprecieri globale, de câte ori se fac, sunt greșite! Judecăm de la caz la caz!
Așa cum, în caz de catastrofă naturală, acceptăm ajutorul umanitar al străinătății, la fel acum, când trăim o catastrofă social-politică, trebuie săacceptăm orice ajutor!
Iar dacă acceptăm de la Ue nu stiu ce credite nerambursabile, de ce n-am accepta și intervenția UE împotriva unor bandișți cu care nu ne putem lupta în limitele legalității, căci au desființat-o, funcționează numai când le convine lor.
În situația extrem de gravă în care ne aflăm nu putem refuza niciun ajutor! Toți speră să ne ajute China! Și nimeni nu are nimic de obiectat!…
Noi de ce i-am așteptat pe americani? Ca să vină și să schimbe regimul politic! Noi n-o puteam face cu Armata Roșie peste noi!
Nu vă grăbiți să respingeți ori să combateți vreo idee, vreo poziție, înainte de a fi sigur că ați înțeles-o!
Chiar dacă USL a făcut ce a ăcut cu acordul USA, terbuie precizat: cu acordul unor politicieni din USA. Nu cu acordul tuturora!
Îl sprijină pe Ponta UE? Nu! Îl sprijină numai unii din UE, nu toți!
Corect .
politicienii sunt hoti pentru ca asa cere protocolul nr.8 din „Protocoalele inteleptilor…”
Faptul ca am ajuns sa cerem ajutorul organismelor internationale, este un alt pas pe drumul noii ordini mondiale…
orice miscare este anticipata, dar cel mai rau lucru este sa nu faci nimic!
Pentru d-na Mariana! Revolutie nu ne mai trebuie,noua ne trebuie instante judecatoresti drepte si cinstite care sa-i condamne pe hoti,corupti si mincinosi la ani grei de inchisoare,pentru unii chiar pe viata,sa nu mai vada Soarele in libertate! Revolutiile nu au adus nimic bun,decat pierderi de vieti omenesti,distrugeri materiale si morale si altele asemenea!
Domnule Miroslav, pai tocmai pentru astea, pentru instante judecatoresti drepte,se bate Basescu de noua ani cu javrele. Nu vezi??? E chiar asa de greu de vazut?
Doar asta a fost si scopul principal a-l celor doua tentavie de inlaturare a lui Basesu, n’asa?
Domnule prof.Ion Coja,in repetate ocazii mi-am spus punctul de vedere in privinta partidelor aflate,vremelnic,la conducerea tarii noastre.Eu va propun,ca si in alte dati,sa faceti o intalnire cu directionalii asociatiilor Vatra Romaneasca,Sindicatul cadrelor Militare disponibilizate si in rezerva,Cultul Eroilor,Asociatia cadrelor Militare in rezerva,Sindicatele din invatamantul preuniversitar si puneti in ordinea de zi conceptul de unire si de insusire a unui nou partid,capabil sa conduca aceasta tara Romania! Dupa aceea vom vedea cine ajunge la Cotroceni,poate ii schimbam locatia de functionare a presedentiei in alta parte. Parca m-am saturat sa mai aud de Cotroceni.Pentru mine Cotroceni reprezinta un fel de „Cotruta” unde pisica i-si deapana somnul!Astept sa ma sunati! Cu stima,acelasi!
Din nou cu jalba-n proţap la „Înalta Poartă”? Ce încredere poţi să ai în UE care nu este altceva decât o noauă Uniune sovietică din perioada anilor 1950 -1960? Doar sloganele diferă,scopul este acelaş -spolierea ţării noastre! Sfântă naivitate!
Pentru domnul Nicu,acei doi (cinstiti) chiar au fost nepriceputi in a conduce Romania cu demnitate si credinta,in scgimb au fost cei mai mari”smecheri” in a se pricopsi ei si prietenii lor!
Acuzatia e gratuita. N’ai nicio dovada ca sa sustii acuzatiile. Daca nu ti-ai dat seama in cei trei ani de guvernare ca Boc este cinstit, inseamna ca, criteriile tale de evaluare a cinstei sunt cu susul in jos asa cum sunt toate in tara asta… Nu te mai uita la Antena 3 pentruca nu acolo se formeaza cultura politica, ci formeaza-ti opiniile observand adevarul si cerand intelepciune de la Dumnezeu pentru a nu rataci.
si p-asta: pe unul din putinele bloguri sanatoase, sa gasesc afirmatia, si inca repetata, cum ca bocul ar fi fost cinstit… Pai, daca a fost cinstit, asta inseamna culmea ticalosiei!
Dle Miroslav, spui despre acest blog ca e sanatos. Afirmatia este corecta. Acum ramane de stabilit cum sunt oamenii care isi spun opiniile pe acest blog.
In general sunt nationalisti. Problema apare atunci cand unii sunt nationalisti doar din reflex, caldicei, fara insusirea unei culturi politice adecvate si fara insusirea unor convingeri de nezdruncinat, bazate pe valorile de dreapta. Si aici as mentiona in primul rand valorile crestine. Un crestin adevarat trebuie sa fie CORECT pana la sange, ceea ce implica a fi corect si cu adversarii.
Eu unul, chiar daca nu-i impartasesc latura politica, nu pot decat sa fiu corect in a-l judeca pe Boc. Toata murdaria aruncata supra acestui om a fost gratuita. Si sa sti ca eu nu-mi fac opiniile de la tv, ci urmarind indeaproape realitatile sociale, politice si economice.
nu are cum sa ne ajute europa sa scapam de mafia politica, pentru ca este creatia ei ! nu putem cere lupului sa fie pastor la stina ! Aceasta este capcana diabolica !
Sunt un depresiv/pesimist si nu ma pot trata! AM AJUNS LA O CONCLUZIE FINALA, BAZATA PE EVOLUTIA CICLICA SI ATIPICA A ROMANIEI DE LA ANII 1800 SI PANA ASTAZI, SUNGURA, UNICA CONCLUZIE, CA UN REZULTAT A ANALIZEI COMPORTAMENTULUI SOCIO-POLITIC A ROMANULUI DE PE STRADA SAU DIN PARLAMENT, ESTE CA IN ROMANIA SE POATE FACE CEVA DOAR CAND O DICTATURA AJUNGE LA PUTERE ! NOI, ROMANII, SUNTEM UN POPOR HAOTIC, DAR CU SEVA BUNA. DACA AR PUNE CINEVA BICIUL PE NOI, CU CERTUDINE ROMANIA VA PROSPERA(CITITZI ISTORIA, INDIFERENT DE „AUTOR”….).
Din nou, o intoxicare. Swoboda a infirmat pe contul sau de twitter ca ar fi spus asa ceva.
Păcat!
pana acum ati criticat UE acum vreti sa intervina sa va ajute.
ce fel de om sunteti?
jos tradatorii ! romania in haos ! romania , trezeste-te !
jos tradatorii !
Un semnal de alarma: Limba romana
Solomon Marcus decembrie 15, 2013 Advocacy
Deocamdata nu sunt comentarii 51 Vizualizari
Vestea recunoasterii oficiale a limbii romane ca limba de stat in Republica Moldova a fost primita cu legitima satisfactie, la stanga si la dreapta Prutului. Cultura in limba romana este miza principala a colaborarii dintre Romania si Republica Moldova, ea este garantia unei solidaritati de durata, deoarece vine din istorie si tine de straturile cele mai profunde ale numitorului comun al celor de la stanga si de la dreapta Prutului.
In aceasta privinta, nu este intamplator ca la Bucuresti si la Chisinau apar reviste lunare, cu acelasi titlu: “Limba romana”. La Bucuresti, ea este editata de Institutul de Lingvistica al Academiei Romane si are o vechime de peste jumatate de secol; la Chisinau, ea apare din anul 1991, la initiativa a trei oameni luminati, Ion Dumeniuk, Nicolae Matcas si Alexandru Bantos, care conving Ministerul Stiintei si Invatamantului de la Chisinau sa editeze revista “Limba romana”, in noile conditii, de independenta, ale Republicii Moldova, cand venise momentul ca limba romana sa-si reia si la Chisinau rolul ce-i revenea in haina ei fireasca, latina. Acum, cu recunoasterea limbii romane ca limba oficiala, de stat, a Republicii Moldova, era de asteptat ca si revista “Limba romana” sa capete un nou suflu.
Dar n-a fost sa fie. Pe coperta interioara a revistei de la Chisinau citim: Publicatie editata cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei – Departamentul Politici pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni. Apare fireasca intrebarea: Dar, in noile conditii, nu ar trebui ca si Guvernul de la Chisinau sa sprijine aceasta revista? Raspunsul trist il aflam din editorialul lui Nicolae Matcas “Destinul limbii, destinul revistei”, in numarul 9-12 (219-222), septembrie-decembrie 2013(paginle 7-10) al acestei reviste, din care aflam ca, parasita de cei care ar trebui s-o sprijine, revista risca sa moara; chiar proximul ei numar se afla sub semnul intrebarii. Timp de 22 de ani, revista aceasta a constituit un ajutor esential pentru predarea limbii romane in scolile din Republica Moldova. Este evocat cuvantul rostit de marele lingvist Eugen Coseriu la implinirea a zece ani de existenta a revistei: “Sa nu lasam sa piara aceasta revista […] daca dispare si aceasta revista […] atunci ne-am tradat cultura nationala, ne-am tradat identitatea spirirituala, am tradat dimensiunea fundamentala a omului ca fiinta spirituala: limbajul”. Acest apel al celui mai celebru lingvist roman postbelic era lansat in conditii politice net mai dezavantajoase fata de cele de azi, cand Republica Moldova se apropie de Uniunea Europeana iar la Chisinau nu se mai afla un guvern comunist. dar iata ca lucrurile au evoluat altfel. In finalul articolului, autorul lanseaza un apel disperat conducatorilor actuali ai Republici Moldova, cerandu-le sa constientizeze ca aceasta publicatie are azi acuta nevoie de sustinerea institutiilor statului, pentru a supravietui.
Noi, cei de la Bucuresti, ne intrebam desigur cum ramane cu sprijinul acordat de Guvernul Romaniei acestei reviste. Aflam din articol ca acest sprijiin a constat in acoperirea cheltuielilor privind hartia si tipografia. Dar nimeni nu mai sponzorizeaza munca redactionala, salariile celor care fac revista.
Putem asista indiferenti la incetarea aparitiei revistei “Limba romana” de la Chisinau, exact intr-un moment in care este o tot mai mare nevoie de ea?
Cine este autorul articolului? Solomon Marcus?
Faptul ca niste derbedei au ajuns sa guverneze tara, se datoreaza aproape intregului popor; celor 70% care le-a dat mandat sa terfeleasca totul in tara asta.
E bine ca atunci cand vrei sa darami ceva sa gandesti bine daca ai ceva de pus in loc, si nu orisice….
-Cand Ceausescu a fost dat jos, a fost pus Iliescu, si inca cu extas, parca 80-90%.
-Cand a fost dat jos Iliescu, a fost pus in loc Constantinescu, numa sa fie altcineva.
-Cand a fost inlocuit Constantinescu, (asta si-a recunoscut impotenta) a fost adus din nou Iliescu (cata inconstienta!!!)
-Cand insfarsit au fost pusi la conducere doi insi, Basescu si Boc, cari chiar daca nu s’au priceput prea bine, macar au fost cinstiti si au spus ce gandesc, toata lumea i-au injurat.
-Iaca acuma il avem pe Pinochio si toata gasca de hoti si de incompeteti.
Pana ne tot sucim???????
Corect !
Domn profesor, v-ați dat cu Băsescu și Macovei? Ca să știm dacă vă mai citim. Ce lovitură de stat visați dvs., domn profesor? Păi Băsescu este singurul care de 9 ani o ține din lovitură de stat în altă lovitură. Ce-i aia când parlamentul lucrează la manevrele lui Băsescu? Bun, e rău și Ponta, jos cu el, dar nu în favoarea golanului ăsta de Băsescu.
De unde ați dedus așa ceva? Nu este clar că am lăudat această intervenție și am regretat totodată că o fac atât de târziu?! Că n-au mai intervenit până acum în favoarea legalității etc?! Da, o să revin să clarific lucrurile pintr-un text pe care îl voi trimite și la ambasade etc. Mulțumesc de atenționare!
În altă ordine de idei: nu există perfectul ticălos, care de fiecare dată greșește sau comite vreo ticăloșie! Unul ca Băsescu, Năstase, Constantinescu, Iliescu, Petre Roman, Ponta, Boc, care ne-au făcut mult rău fiecare, din când în când au mai făcut și câte una bună. A semnala astfel de „excepții” și a le lăuda sau susține nu înseamnă că te dai cu inamicul, ci că ești obiectiv și apreciezi ce e de apreciat. Eu așa sunt obișnuit să procedez. Greșesc? Am cunoscut mulți legionari care, când era cazul, recunoșteau meritele adversarilor, ale comuniștilor, ale lui Antonescu. Chiar și pe ale lui Carol!
Vă întreb: Dumneavoastră sunteți de acord cu ticăloșia pe care au încercat s-o facă parlamentarii noștri? Eu mă mir de Băsescu că nu i-a lăsat, doar a făcut și el destule!… Dar, cum vă spuneam, nimeni nu-i ticălos tot timpul. Iar lui Băsescu acum i-a convenit să fie corect, drept! Acum! Nu din onestitate, ci din abilitate și de șmecher ce este! De aceea am intervenit, dar nu ca să-l pomenesc pe Băsescu, ci pe ambasadori! Care trebuiau să intervină și împotriva lui Băsescu! Tot e bine că au făcut-o acum, când Ponta a sărit prea de tot peste ce se poate și ce nu se poate. Există o măsură și în ticăloșie!!!(!!!)
Dupa 1990 am avut numai sisteme politice mafiote..incepand cu ILIESCU SI ROMAN..Ei sunt cei mai vinovati de inceperea si perpetuarea acestui sistem..ei l-au crescut si pe Basescu…si acum..Ar trebui judecati toti parlamentarii..si acuzati de genocid si atentat la siguranta nationala, atentat la viata si istoria acestui popor..Ar trebui pe bune, o REVOLUTIE nu ceea ce a fost…LOVITURA DE STAT…
Domnule Ion Coja,
„Sistemul politic de tip mafiot” din Romania nu poate fi dat jos de Europa/Bruxel. Mafia din Romania e supusa mafiei Bruxelului. Daca mafia din Bruxel zice ca Basescu e bun de presedinte, degeaba voteaza romanii la referendum sa-l dea jos. Daca mafia din Bruxel zice ce e OK sa fim homosexuali, pedofili, etc mafia din Romania executa.
Salvarea Romaniei vine de Sus de la Dumnezeu, cand o sa meritam.
Doamne ajuta!
bravo cu intarziere..mai bine mai tarziu decat niciodata.sa speram ca comunitatea europeana va elimina acest grup de infractori.cu mii de multumiri george.gm
pana acum i-atifacut pe europeni cu tot cu UE albie de porci,acum le cereti ajutorul.
pana acum erau jidani nenorociti acum?
RUSINE tuturor care scriu pe aici asa ceva!!!!
Alta manevra europeana .Ponta este creatia si unealta Europei si a Sionistilor Internationali !Sa demisioneze si sa ii ia alt bandit locul ? Nu ,domnilor banditi europeni .Nu PSD trebuie sa iasa din PSE ,puteti sa-i tineti .Romania trebuie sa iasa din UE !
Da, de acord, dar cine pe cine vedeti mai bun? ca doar nu vreti pe cei pe care I-a ridicat Pres.Basescu si chiar pregatit..anuntat? Adica sa se accentuze puterea neromaneasca la putere ! F.rau dac civici romanii nu ati facut efrortule necesare organizatorice sa preahtit pe altii mai buni sau sa puneti presiunea necesara p Guv.Ponta si pe PNL sa INVETE si sa accepte ca sunt solutii p Romania pt binele ei, nu prin coruptia lor. In fond – desi nu ar fi fost usor si necesiat joc pe muchie de cutit – puteau sa nu se tina de cuvant in priomisiunule facute unora ca Grabriel Resources si Chevron daca acestia au finantat campaniile si le-au dat bani clandestin..dar sa invete si accepte imediat SOLUTII ROMANESTI/in interesul romanilor…ca pe o platforma mai nationala s-au ridicat, si PSD si PNL…Este jenant cit de slabi sunt si cit de manipulabili sau se lasa sa fie asa pt ca sunt NEPREGATITI ; deja din vara lui 2012 s-a vazut ca nu siu nic macar cum se face o campanie de aparare decum de atac..ca nu aveu brouri si consilieri ca lumea de comunicare/realtii international /media…Cei care ar fi trebuit sa-i invete pe Ponat si pe Crin Antonesc cum sa-si pregateasca partidele si interventiile..sunt cei mai vinovati, dar nu vad ca ciea a analizat..Sau a fost POnta santajat si este in linie cu pres.Basescu si a trebuit sa accepte jocuri la care nu face fata…Mai fav e ca nu are pe altii, ca nu a stiut ca PM sa-si formee echipe de consultanti, la nevoie straini, In plus a fugit si mai mult de diaspora , in loc sa invete cit ceva. Putea sa fie scapat de [promsiunile catre RMGR si Chevrin demarind campanii ale romanilor din Canada si din America impotriva lor si a contractelor frauduloase. Sa nu-l fi dus mintea ca nu e grozav …Sa nu-l fi lasat serviciile secrete, sa fi fost blocat, sa fi vrut dar sa nu fi avut personal? Sau toate la un loc..pe linga presiune enroma din partea EU..si interselor de acolo..Il judecati prea asupra cind problema e ca PSD nu mai avea oameni pregatiit si ca ambele partide nu par sa aibe PATRIOTI (iar PNL s-a impanat de neromani care numai la intarirea romanilor nu o doresc ci au alte interese….si s-a vazut bine in cazul lu Daniel Barbu si nu ingeleg de ce nu se vede in cazul altora..
Guvernul Ponta este mult mai mult supus santajului si este mult mai nepregatit decit se astepta cineva si nu vrea sa invete iar PNL e mai necinstit/manipulabil decit ne-am fi asteptat….E in stare sa tradeze Romania si sa se duca la opozitie sau asta e directia spre care e manipulate..Probabil ca scenariul e deja facut..si ca ne trezim in scurta vreme ca ni se soune ca singurl bun pt Romania e MRU..da? Asa vreti?
Cei care critcati guvernul si parlamntul (care, evident ca merita criticate si certate si chiar pedepsite ?!…) dar nu v-ati organizat sa gasiti si insistati pt slutii mai bune si pt ca ei sa le incorporeze..ba mai mult, nu ati ajutat pe protestantii de buna credinta din tomana asta….sunteti mai degraba parte din vina , nu din solutie si va intreb daca va dati seama ca impingeti Romania la a fi ma mult sclava altora…ca este o ipocrizie sa sustineti ca e vreun pericol de la rusi/Putin..Asat e char culmea ! Adica dvs acceptati ca romanii sa-si cumpere gazul propriu extras de Chevron care distruge mut dn mediu si morala oamenilor in loc sa il cumpere cu aclsi pret de la rusi?????Sau ca sa nu foloseasa banii de imprumut (cum a facut guvernul PDL pradutori/impovarand Romania fara sa realzieze NIMIC decit vanzand mai mult..pe nimic..)pt tehnologiile necesare explotarii resurselor si sa-si foloseasca emigratia – cel mai mare potential al Romaniei – ci sa vanda si ce mai ar, resursele si pamantul..cum au planuit cei de dinaintea lui Ponta, de fapt, nu-I asa?
El ca si ai lui n au facut decit sa se lase pe mana acelorlasi manipulatori, inclusiv Amb.SUA, Gittenstein..urmand interesele SUA & co….adica SUA si altele ascunse si care au lansat Campania sperietoare ca USL/Ponta vinde tar rusilor numai ca sa acopere intersele acestora.si ca Romania sa fie mai bine vanduta acestora..iar Ponta sa ajunga sa spuna, „mai bine sa ne vindem prietenilor decit dusmanilor”…
Adica atit de fraieri sa fim incit sa nu mai stim stangul de dreptl si ca am dua ne sunt necesare ca altfel ne deblanam sa ne asam doborti de altii??
Adica, asa cum a sustinut si Dl.Marga cind a prins un pic de ministeriat la MAE (ca dupa aceea a fost inlaturat pt altul mult mai slab…si afon..)nu trebuia ca Romania sa faca negot si economie cum ii era intersul , cu vestul si estul, nordul sau sudul..ci dupa cum dicta poliitca unor interese ascunse neromanesti????
Si dvs ce ati facut pt asta si ce ati spus s cum dovediit ca ati incercta sa ajutati? Nic nu aveti un grupd e economisti care sa fi trimis guvernului propuneri iar de ale noatsre nu ati ascultat desi nic nu sunt altele care sa salveze Romania – si cind, de fapt Romania are marea sansa sa beneficieze de ceva in plus pt rderesare..una naturala, de altfel, dora ca e nevoied e un pic de organziare si de COOPERARE…de cei dedicati si capabili sa fie lasati macar sa li se auda vocile si propuenrile..!Ori tocmai dvs din societaea ciivca romaneasca nu ati dat atentie si niic nu ati cauta solutii ..nu ati pomenti macar „Vrem solutii pt ROmania”..Nu sunteti singurul, din pacate, 99% nu mai stiu acest cuvant..dar tocmai dvs, un om educat/luminat/activ politic in anii 90?
IN fine, whatever, dar pe cine sustineti si cum pregatiti lucrurile sa fi mai bi?
Va rugam sa aveti respectful si responsansabilitatea intelectuala/de analist si cea civica minima sa raspundeti
ca ne-ati luat multora destul timp ca acum sa vedem 0 REZULTATE..
Decit daca ce scrieti nu e de la dvs si vi se impune .. si sunteti conditionat de altii din umbra , adica fara sa dati drumul sub numele dvs nu vi se mai da voie sa tienti acest blog…(daca il tineti dvs si nu altii….care..in fine..)
Cei de buna credinta ne pot scrie si chiar ii rugam direct la adresele de email de la web site http://www.romanianculture.us iar pe dvs Stimaye Porf Coja, va rog sa ne spuneti ce ati facut cu materiale noastre pe care vi le-am dat la Buc. la o mini-conferinta de la Min.Cult. crezind ca va vor imprsiona s veti realiza valoarea lor suficent cit sa popularizati, macar printre colegii umanisti si chira la Facultatea noastra, catre Sectia de Comunicare/Marketing cultural ca nic aucm nu e nu au scos pe nimnei pe care am putea angaja sa preia sfeta promovarii macar catre diasppra, deci in romaneste, daca la a ajunge la mass-media Americana nic vorba..Speram sa invete din zecile de dovezi ale noastre si ca veti stimula pe cit mai mti sa invete cooperarea..macar pe tema asta daca nu si pe cea civica unde poate ca nu sunetti lasat sa faceti ceva concret..Adica nic macar sa inviatti lumea la intilniri si sa incercati organziare …asa cint sa se desrpinda unii care sa cistige rapid ceav experienta..si sa vedem ca la orizont sunt sanseel eca sa avem conducatoir mai buni decit cei de azi….si in nic un caz cei care abia asteaptas a ni se ridce in ca cu totul si sia supra Moldovei..caci aei stiu bine ca romanii sint slabi s cu tupeul carcateristic, profita de asta..Sper ca va treziti …cei care doar stiti sa urlati „demisie”dar nu sa va pregatit pt mai mare resposnabiliatte, implicare, MUNCA organziat….si nu-I lasati pe aceia sa profite de romani pina in pinzele albe
si noi, cei din emigrarie sa nu mai avem o tar romaneasca la care sa venim..sa luam calmante si sa ne cumparam loc de batrinete in alte locuri iar nepotii din America sa niic nu stie ca cele ma mari valori culturale ale seminitiei lor se afla la ore distanta de ei..sau cala rangul cel mai inalt in cultura/arta omenirii e chiar un roman..in 5 muzee mari americane.. si ca pe linga el si eel extsia un mjuzue romanesc cu cea mai mare clectie etnografica/reprezentativa si valoroasa si furmoasa din afar arii…dar , ca si Ponta, ei sa ajunga sa stie ca e important si, cine stie, RELEVANT si pt ei sa se aibe bine cu cel al Holocaustului din SUA si sa uite ca exista celelalte…,Cu pameni de cultura neromana cum are PNL si Crin Antonescu pare ca habar nu are …si fara oameni de cultura cum e cazul PSD-uli… ajungem in curand sa ne prezinte Ungaria in SUA ca si cum Translvania e numai maghiara si nic nu exista dinainte (dar aurul de le RM..?mina de aur cu secole inaintea venirii lor ce era?)si ca Romania e facuta cu cultura evreiasca ….iar romanii ..adica si cei de azi.. trebuie pedepsiti pt bunicii lor nu au vrut sa cada prada bolsevicilor lor….si chiar daca au cazut si zec de mii au fost deja pedepsiti amarnic in inchisori doar pt siau permis – auzi obraznicie – sa aibe OPINIE POLITICA DIFERITA in tara lor….Vreti ca sa fie pedepsiti si nepoti nostri ca sa nu mai aibe pamant romanesc? Caci dac e dupa PNL cum s-a manifestta va cadea din nou in poaele pres.Basescu si va pune tar sub crevasa lui MRU..(ati vazut ce fata are, cita ura degaja..NU va e frica? Mi-e imi e…si am motive serioase..Ar trebui sa intrebati care si sa cereti anchete…sa va aratati dorinta de a nu va lasa controlati si abuzati de cei pe care ii platii cu taxele dvs…si sa va lupati pt patriotii si romanii de valoare existenti, active nu doar din amintiri si anii trecuti…. CInd dvs erati parlamentar ministru la MAE era Dl.Melescanu…Ati urmarit atunc cum si facea misiunea? dac nu atunci a nu stiati destul, va rog sa o afceti acum pt ca lasa sau accepta ca MAE si ICR (inca) sa distruga cel mai mare potential al poporului roman – diaspora sa ca si reprezentarea culturala a tarii si cei mai dedicati fii ai tarii si care am facut numai bine ei, dar totusi suntem cei mai persecutati..adica cel mai important mjzue al tarii, cel mai bun promotor de 30 d ani este …inclusiv subminat programele economice si programle PUNTILOR ROMANESTI PESTE OCEAN…. desi nici macar nu am criticat guvernul catre straini dar mite s fi dezvaluit abuzurile/perecutia mentinuat de SIE asupra noastra chiar in America…De fapt, persecutia poporului roman pt ca tto ce am afct si afcem si avem si prezentam este pt el si el eset cel care are nevoie mare de promovare, nu credeti? Pe el trebuie sa-l aparati si asta se face prin intariera sa..ORGANIZATORICA/obsteasca…si a stimula zeci de perosne de valoare pt a se gasi cine sa devina leaderii mai buni si num ai dupa aceea sa-i daramiati pe cei de acum, pt ca altfel impingeti tara in criza …Stim ca asta se doreste, dvs nu stiit???Se doreste chiar sa apara conflicte care sa ceara interventia MAI…si a amicilor sai din umbra,..Nu uitati cuvintele lui Gittenstein „vreti sa fie ca in Syria”….Eu va rog si va cer sa ajuatti la intarirea civica si sa va dedicati acesteia cu ce puteti..inclusv a scrie derpre cei civici si de merit activi azi….ca daca un cadru didactic si scriitor ca dvs nu, atunci cine?
SOLIDARITATEA EUROPEANA NU ARE NICI O VALOARE NE IAU IN BRATE CA SA NE FURE MAI BINE. CIRCUL DIN TARA ARE UN ROL TIMPIT DAR FIE SI SA IESIM DIN COMUNITATEA ASTA TIMPITA SI TOT E BINE. IN ROMANIA NIMENI NU A MURIT PUR SI SIMPLU DE FOAME PINA ACUM,NU AU OAMENII GRIU DE PIINE SI NICI PORUMB DE MALAI,CA SA BEA APA DE LA FINTINA SI SA MANINCE TURTA. COMUNITATEA A SCOS APA DIN FINTINILE OAMENILRO SI PIINILE DIN CUPTOARELE OAMENILRO,JAVRELE ASTEA EUROPENE AU MUTAT TOTUL LA MAGAZIN NU AI BANI CA I-AI DAT BANCILOR SI TU ROMANE MORI DE FOAME. sA NU CREDETI CA VORBESC IN NECUNOSTINTA DE CAUZA. AM VAZUT OAMENI LA TARA CARE NU AVEAU CE MINCA ACUM 20 DE ANI,FACEAU MINCARE DE FASOLE DE SOIA DE DRAGAVEI DE LOBODA DAR FACEAU CEVA DE MINCARE,LUAU PRUNE DIN COPAC- NU MUREAU,ACUM,ACUM CHIAR MOR DE FOAME SI DE FRIG IN CASELE LOR DE LA TARA,PENTRU CA INCA MAI AU AU CASE PINA CIND LE VOR FURA SAU CUMPARA SI PE ALEA TOT JAVRELE EUROPENE-FRATII CAREVASAZICA….CIND AU DAT LEGEA CUMPARARII PAMINTULUI-POATRE SA IA ORICINE LUMEA NU S-A SCANDALIZAT ATIT. DRACU SA-I IA CU IMUNITATILE SI FRUTISAGURILE LOR DAR LUPII DIN CURTE NU SINT ASA RAI FATA DE AIA DE AFARA.INSA DUMNEAVOASTRA VRETI SA DESCHDETI POARTA SA INTRE LUPII MARI PESTE ASTIA HANDICAPATI AUTOHTONI SI DUPA AIA SA VEDETI CE JUPUITI VOR FI ROMANII….IAR LA ORASE VA FI PRAPAD TOT DE FOAME, MAI GINDITORULE ION COJA-SISTEMUL E ALCATUIT DIN JAVRE DE OAMENI DAR SISTEMUL NICIODATA NU VA FI DECENT PENTRU CA OAMENII SINT JAVRITI SAU INDOBITOCITI. Poate stiti cine va opri si furtisagul din tara si nerusinarea parlamentarilor romani si ambasadorii venerabili si conducerea UE sa-si vada de treburile lor sa nu se amestece in treburile tarii,cind e sa fure ei nu ii deranjeaza nimic. Felicitarile si recunostinta nu merita sa le indreptati catre Comunitatea Europeana-ca doar nu sinteti liceean
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=MmzIqFUjP0s
STIU CA NU VORBESC IN ASENTIMENTUL MAJORITATII ROMANILOR MODERNI INSTRUITI INSA SINGURA REZOLVARE A ACESTEI SITUATII ABSURDE ESTE NUMAI PRIN RAZBOI SI ACESTA VA VENI PESTE INTREAGA EUROPA;ASTA AU SPUS CLARVAZATORI- OAMENI ADEVARATI- OAMENI AI SPIRITULUI-NU RAHATI CU STUDII DIPLOMATICE SAU ACADEMICE. DECI POATE ORICINE SI ORICITI SA STEA IMPOTRIVA RAZBOIULUI SA FACA ALIANTE UE- ONU-FMI- OCULTA, MA-SA TA-SU,RAZBOIUL (SI NU CEL ECONOMIC)TOT VA VENI. INTERESANT ESTE NUMAI DE UNDE VA PORNI. NU VI SE PARE CA ‘BAIETII’ TOCMAI ASTA AGITA SA FACA UN JOC CU FOC?
Să credem că salvarea poate venii numai din afară…poate asta a fost menirea acestui „scandal”.
Petre Țuțea se-ntoarce în mormânt.
Din Gabriel Gheorghe, Petre Țuțea – Între Legendă și Adevăr.
„La începutul anului 1941, pe cînd se găsea la Moscova [n.m. Petre Țuțea], ca membru al delegației române, condusă de Nemoianu, ministru în guvernul Mareșalului Antonescu, pentru a negocia un tratat de comerț și navigație, are o discuție cu un consilier elvețian. La un moment dat acesta îi spune:
– Dumneavoastră prin Nicolae Titulescu, ați făcut România vedetă europeană, iar acum ați cedat pe toate fronturile…
– Domnule consilier, nu vă supărați, cedările noastre au făcut parte din elasticitatea poporului român. N-am fost dispuși să sucombăm, ca Polonia, pe dosarul căreia Stalin a scris definitiv!
Afirmația Dvs. o consider jignitoare și, să aflați, noi nu primim sfaturi de la nimeni pentru aspectele militare, economice și politice care privesc Statul
Român.
În definitiv, Dvs. nici nu sînteți un stat, sînteți o cooperativă. Noi am dat pentru păstrarea ființei naționale, mai multe bătălii decît găurile date de Dvs. în cașcaval.
– De ce ați cedat?
– Am păstrat un sâmbure suveran ca să ne redilatăm la momentul oportun, ca Piemontul în bătălia pentru unificarea Italiei.”
Acţionăm cu o ecuaţie în care necunoscutele x şi y îşi schimbă valoarea în timpul rezolvării problemei, ceea ce în algebră e interzis dar în practica de zi cu zi e nu numai posibil ci chiar obligatoriu.
Iată. Ni se spune:
Se privatizează economia astfel ca ea din proprietate c o l e c t i v ă (x), să devină proprietate p r i v a t ă (y).
Numai că, pe parcursul operaţiei, x şi z şi-au modificat conţinutul, astfel că la sfârşit ne-am pomenit cu următorul rezultat:
Se privatizează economia astfel ca ea din proprietate r o m â n e a s c ă (x), să devină proprietate s t r ă i n ă (y).
Cum oamenii politici au fost cei care au operat criminala substituire de sensuri, nu mai apelăm la ei să o corecteze ci solicităm intervenţia matematicienilor.
Exceptional ! Exceptional desi trist. Trist pentru ca – iata – trebuie sa recurgem la vecini, la prieteni, deci la straini sa ne ajute sa ne rezolvam „treburile interne”. Atata de tare ne-am pus in bratele unor gashti politice (ca partide nu sunt si n-au fost de la revolutie inainte) incat nu ne mai putem apara singuri de acestea. Si nu mai putem fiindca nu suntem uniti, ba mai mult suntem dezbinati pana la paroxism. La dezbinarea noastra istorica, renumita, clasica deja, contribuie acum imperiile media ale mogulilor de presa care isi pun influenta organelor lor de presa sa ii scoata basma curata din multiplele lor jafuri date economiei tarii, intimidand si descurajand justitia si creand in opinia publica o imagine negativa si indemnand interlopii si haimanalele oraselor la nesupunere civica si la defaimarea politistilor, procurorilor, judecatorilor, organizand si conducand adevarate campanii de presa impotriva acestora in scopul devierii atentiei de la potlogariile sefilor lor.