„Nu vă iubesc, dar vă pot fi util!”
Domnule Johannis,
Vă scriu în calitatea mea de român care nu v-a votat în noiembrie 2014…
Nu l-am votat nici pe adversarul dumneavoastră, Victor Ponta. Dar pe dumneavoastră în mod special am încercat și pe alții să-i conving să nu vă voteze, publicând pe site-ul meu mai multe texte privitoare la starea de incompatibilitate a numitului Klaus Johannis cu funcția de președinte al României, ba chiar și cu cea de primar!…
M-am împăcat însă cu rezultatul alegerilor și am încercat să văd partea cea bună a lucurilor, confom principiului românesc că „în tot răul este și un bine”! Iar partea bună a lucurilor constă, după mintea mea, în faptul că România are un președinte al cărui adversar este prim ministru!
În momentul de față, adversitatea dintre dumneavoastră și domnul Ponta este singura noastră garanție că dumneavoastră doi, Președintele României și Premierul României, nu vă veți acoperi unul pe altul, nu veți intra în cârdășie ca să comiteți alte ilegalități!, așa cum au făcut-o cei de dinaintea dumneavoastră!
Căci ați comis unele ilegalități, domnule Johannis, înainte de a ajunge primar! Iar după ce ați ajuns primar, nu v-ați sfiit să comiteți altele mai mari, mai păguboase pentru statul român, pentru concetățenii dumneavoastră! Speranța că acum, ca președinte, nu veți comite alte ilegalități, mai mari, mai dureroase pentru noi, românii de rând, depinde de prezența lui Victor Ponta și a PSD la guvernare! Este singura garanție că veți respecta legea măcar acum, ca președinte!
Nici cu dl Ponta nu mi-e rușine, nu este nici ’mnealui vreo ușă de biserică. Cunoaștem păcatele sale! Apetitul pentru alte ilegalități, mai mari, probabil că ar fi ajuns de nestăpânit pentru el și anturajul său dacă Victor Ponta era ales președinte. Așa însă, mâna lui Dumnezeu a rânduit lucrurile cum nu se poate mai bine în condițiile în care am avut de ales între doi candidați plini de păcate! Sunteți amândoi, Johannis și Ponta, cu un trecut penal dovedit! Numai dușmănia dintre voi, frica de celălalt, vă poate potoli elanul infracțional! Vă poate obliga și motiva pe amândoi să respectați legea și angajamentele luate!
Vi se potrivește oareșicât cealaltă vorbă românească: frica păzește bostana!
Ați dovedit că n-aveți nicio greață să ascundeți adevărul! În campania electorală nu ați suflat o vorbă despre intenția de a-l debarca pe Ponta și de a instala un guvern al foștilor PDL-iști, în frunte cu alt „cârlan”: Predoiu! Dimpotrivă, ați insistat pe ideea că alegerea lui Victor Ponta ca președinte ar face ca în mâna unei singure persoane, a unui singur partid, să se adune prea multă putere, ceea ce înseamnă în fapt instaurarea unei dictaturi! Idee relativ corectă, cu care i-ați făcut să de răzgândească pe mulți dintre votanții lui Victor Ponta.
Dar acum ce faceți dumneavoatră, iubite domnule președinte?! Ne luați drept proști, proștii care nu pricep că vreți să aveți în mână toate pârgiile puterii?! Că vreți să faceți exact ce ne-ați avertizat că sunt intențiile ascunse și inacceptabile ale „nevrednicului” de Ponta?! Cu ce sunteți dumneavoastră mai breaz?!
Mulți care v-au votat încep să nu mai fie credulii cu inima deschisă pentru omul cu intențiile cele mai bune care păreați a fi! Începem să ne dăm seama că serviciile au fost foarte active și au intervenit în mod ilegal în desfășurarea alegerilor, a campaniei electorale, susținându-vă! Iar motivația lor nu a fost interesul național! Devine tot mai evident că sunteți altceva decât cel pe care l-au votat din toată inima tinerii „anti-sistem”!…
Ați dat la debutul ca președinte un semnal care să ne deruteze: l-ați onorat cu însemnele recunoștinței publice pe reprezentantul foștilor deținuți politici. Un gest minunat! Ați semnalizat astfel o direcție, în care să orientați mandatul dumneavoastră, dar pașii următori îi faceți în cu totul altă direcție!… Cine vă duce de mână, domnule Johannis?!…
În ultimele declarații v-ați referit și la familia dlui Victor Ponta!… Cum că faptele penale săvârșite de cumnatul său ar impune un singur gest din partea primului ministru: demisia!
Uitați, vă faceți că uitați, domnule Johannis, dar opinia publică nu uită că nu numai dvs aveți un trecut infracțional bogat, ci și persoane din familia dvs. Mă refer, bunăoară, la acuzele aduse în presă soacrei dumneavoastră – fals în acte pentru dobândirea unor bunuri materiale substanțiale. Nu ați răspuns acestor acuzații, parțial confirmate de justiție! Erați prea ocupat cu campania electorală! Dar acum, când aveți timp liber berechet, nu credeți că ar fi cazul să lămuriți aceste acuzații, iar abia după aceea să căutați paiul din ochiul celuilalt?!
Sau, cumva, imunitatea dumneavostră, o include și pe coana mare?!…
Precizez: aș primi cu mare satisfacție dovada că acuzațiile care vi s-au tot adus nu sunt întemeiate, nu sunt conforme adevărului. Dar cât să mai așteptăm aceste dovezi?! Nici în campania electorală, nici după ce ați câștigat fotoliul prezidențial, nu ați catadicsit să respingeți acuzațiile ce vi se aduc de atâția ani?! Chiar dacă s-au prescris acele fapte, iar noi nu știm, vinovăția dumneavoastră tot vinovăție rămâne! Și este sinonimă cu incompatibilitatea!…
Repet pentru cei care v-au votat și pentru tot românul: situația în care ne aflăm acum este, în mod paradoxal, singura care corespunde interesului public: avem un președinte și un premier aflați „la cuțite”. Cei doi se pândesc unul pe altul să profite de greșeala celuilalt și s-o sancționeze. Fiecare se teme să mai (s.n.) facă vreo ilegalitate, vreun abuz, știind bine că celălalt atât așteaptă!…
Devine un imperativ pentru dumneavoastră ca PSD și Ponta să rămână la guvernare. Ponta este cel mai grijuliu să nu calce strâmb! Nu-și poate permite să greșească!… Dar și dumneavoastră, domnule Johannis, știind că nu puteți conta pe complicitatea guvernului, veți fi un președinte puțin dispus la abuzuri și ilegalități!
Domnule Johannis, dacă v-ați decis să fiți un om corect, cu intenții bune pentru Țară, nu ar trebui să vă deranjeze faptul că nu aveți „un guvern al meu”, cum v-ați exprimat, fără voia dumneavoastră, scăpând pe gură un gând ascuns! Guvernul nu trebuie să fie al președintelui, domnule președinte, ci al celor care l-au votat! Trebuie să fie al Țării, ca și Președintele!
Faptul că încurajați pe față constituirea pe căi ilicite, neconstituționale și nedemne, a unei noi majorități parlamentare, ignorând voința electoratului exprimată la alegerile din 2012, faptul că încercați să-i aduceți la putere pe cei care au susținut regimul Băsescu și au profitat din plin de acel regim, devine un gest de incompatibilitate cu funcția de președinte! Aveți grijă la buna credință și loialitate a celor care vă îndeamnă să faceți acest pas, s-ar putea să fie un pas în gol!… Țara nu are nevoie de un nou referendum privind incompatibilitatea președintelui! Dar dacă insistați, acolo se va ajunge!…
Profit de ocazie și vă adresez, cu toată seriozitatea, cererea expresă și sinceră de a mă pune la dispoziția dumneavoastră și a echipei de consilieri: am o vastă experiență politică, a politicii făcute de pe tușă, dar și în arena politică, ca senator (1992-1996) și lider în Uniunea Vatra Românească, ca președinte al LICAR – Liga pentru Combaterea Anti-Românismului. Vă ofer serviciile mele fără altă pretenție decât aceea de a ști, de a fi sigur că va ajunge la cunoștința președintelui Țării și punctul de vedere al unui septuagenar blamat de unii, dar iubit de alții, pentru crezul său naționalist, constant și fără rabat!
Există un segment naționalist în societatea românească, autentic naționalist! De ani de zile nimeni nu ne reprezintă în structurile politice ale Țării! Și doar nu suntem puțini! Vocea noastră, a electoratului naționalist, se aude numai pe Internet! Nu puteți conduce România fără să-i cunoașteți și pe românii care pretind că vor să dea expresie politică gândirii și modelului lăsate moștenire de un Bălcescu, Eminescu, Iorga, Brătianu, Țuțea, Noica, Mircea Eliade…
Domnule președinte Johannis,
Nu vă iubesc, dar vă pot fi util!
Aveți nevoie de mine, de unul ca subsemnatul
Ion Coja.
Vă stau la dispoziție, spre a vă face cunoscut punctul nostru de vedere, al naționaliștilor români! Foarte pe scurt, acest punct de vedere îl veți înțelege dintr-o mică „fabulă”:
în echipa REAL Madrid au jucat doi mari fotbaliști: Di Stefano și Puskas. Di Stefano dădea pasele de gol, iar Puskas marca. La un moment dat cei doi au ajuns să se urască de moarte, din cauza unei femei. Nu și-au mai vorbit toată viața. Dar lucrul acesta nu s-a văzut pe teren. Di Stefano a continuat să paseze, iar Puskas să marcheze… Făceau parte din aceeași echipă!… Urmăreau același scop: victoria echipei! Salus Reipublicae! Acesta este țelul nostru, naționalist!
À bon entendeur, salut, mon President!
București, 19 februarie 2014
Dorim sa fie un echilibru, bine spus in scrisoare…nu trebuie ca CINEVA SA AIBA TOATA PUTEREA!…e f. bine asa! Dl Ponta a facut niste pasi buni…asa ca nu ne dezamagiti, dle PRESEDINTE si fiti multumit si intelegeti-va cu ce aveti! Oamenii destepti se inteleg intotdeauna. Straduiti-va sa facem niste pasi mai mari si mai buni…sa fim si noi o tara respectata si cu un presedinte onest si patriot! Nu va inconjurati de oameni corupti si indivizi nedoriti de popor! Altfel, NEMULTUMITULUI i se ia DARUL!
Uitați, vă faceți că uitați, domnule Johannis, dar opinia publică nu
uită că nu numai Ponta are probleme si dvs aveți un trecut infracțional bogat, și persoane
din familia dvs. Mă refer, bunăoară, la acuzele aduse în presă soacrei
dumneavoastră – fals în acte pentru dobândirea unor bunuri materiale
substanțiale. Nu ați răspuns acestor acuzații, parțial confirmate de
justiție! Erați prea ocupat cu campania electorală! Dar acum, când aveți
timp liber berechet, nu credeți că ar fi cazul să lămuriți aceste
acuzații, iar abia după aceea să căutați paiul din ochiul celuilalt?!
Sau, cumva, imunitatea dumneavostră, o include și pe coana mare?!…
excelent exemplu domnule profesor dar din Romania avem un exemplu undeva intr-un loc intr-o regiune romaneasca la aceasi echipa
video:
Studenții din Chișinău i-au strigat lui Klaus Johannis: Re-Unire !
http://ziarulnational.md/video…
25 Februarie 2015, Aula Magna a Universității de Stat din Chișinău
– Spicuiri din discursul Președintelui României,
Klaus Johannis Unionistul.
1.
–
„Obiectivele majore au nevoie de date simbolice. În 2018, România va
marca un eveniment deosebit – aniversarea Marii Uniri. Cred cu tărie că
Unirea de la 1918 a fost cel mai profund proiect de țară din istoria
noastră modernă. Cei care au făcut Unirea nu erau nici mai buni, nici
mai harnici decât noi, dar au avut în gând un sentiment care aproape a
dispărut din viața noastră publică din ultimii ani – înaltul simț al
datoriei. Sunt convins că putem găsi împreună, pe lângă moivul de a
marca o istorie comună, un obiectiv pe care Moldova să-l îndeplinească
în relația sa cu UE, iar România să sprijine această etapă a
calendarului aderării”,
2.
– Astăzi, comuniunea de limbă,
istorie, civilizație și cultură face din relația României cu R. Moldova
un episod unic la nivel european. Între noi este ceva mai presus. Limba
noastră comună este mult mai veche decât momentul în care vizionarii
lideri europeni construiau prima comunitate a cărbunelui și oțelului.
Între noi există un amestec de solidaritate greu de definit dar ușor de
simțit, de la Timișoara la Orhei se aude aceeași limbă, iar trecutul
nostru încape între coperțile aceluiași manual de istorie”.
3.
–
Câtă dreptate avea Jean Monnet când spunea, referindu-se la comunitatea
europeană: noi nu coalizăm statele, ci unim oamenii. Rostită de un român
aici, la porțile Europei, această frază are un înțeles aparte. Modelul
de cooperare București-Chișinău este atât de inedit în istoria
europeană, încât sunt sigur că, mai devreme sau mai târziu, oamenii de
pe cele două maluri ale Prutului se vor regăsi nu numai în uniune, ci și
în comuniune, iar experiența lor va deveni parte a patrimoniului
european. Malurile Prutului au fost despărțite o dată de sârmă ghimpată,
dar acest simbol al degradării păcii și libertății nu a fost
caracteristic doar pentru România și Moldova, ci pentru jumătate de
Europă. Acum, două state europene, unul membru al UE și celălalt
aspirant la acest statut, au șansa de a demonstra că solidaritatea nu
doar că poate doborî garduri de sârmă ghimpată, ci poate construi un
viitor comun. Sunt convins că, în timp rezonabil, Prutul va rămâne doar o
graniță geografică, iar R. Moldova va fi membru al UE”,
Domnule Profesor Ion Coja, vreau doar sa va spun cât de mult va apreciez si cât de mândra sunt ca m-am nascut Românca! Va doresc din suflet mult bine,multa sanatate si succes în tot ce veti întreprinde.
Cu toata consideratia, Rodica Axente.
Kissinger a zis ca Izraelul nu mai rezista peste zece ani:
IZRAELUL A IMPORTAT 25.000 DE COPII UCRAINENI PENTRU ORGANE.
TIN SA NU UITATI CA ORGANELE SUNT EXTRASE PE VIU CACI ANESTEZIA DISTRUGE ORGANELE.
NU, JOHANNIS NU POATE FI IN ACEST CAZ DECAT UN TIP SANTAJABIL, DE CATRE MAFIA ORGANELOR .
CA E CANADIANA SAU IZRAELO-CANADIANA – NU STIM.
DAR NIMENI NU POATE GARANTA CA NUMIREA LUI -PRECIS OCULTA – NU ARE NICIO LEGATURA CU ACESTE MAFII CARE PUN LA VARF DOAR OAMENI SANTAJABILI.
CITITI ARTICOLUL IZRAELIT DE MAI JOS:
Presa straina vede razboiul din Ucraina si in lumina mutarii Izraelului in Ucraina si in zona ei.
Cred ca in acest caz si Romania intra in planurile lor diabolice – foarte posibil ca ideea impartirii Romaniei in regiuni si ulterior in zone de influenta, anexabile, poate avea mult de a face cu Iudocraina si extinderea zonei de ocupatie iudaice pentru a deveni un stat, anexand Moldova, Basarabia, Bucovina, pentru a fonda un nou stat iudaic, impreuna cu Ucraina.
http://www.haaretz.com/print-edition/news/ukraine-academic-israel-imported-25-000-kids-for-their-organs-1.2930
Ukraine academic: Israel imported 25,000 kids for their organs
Jews and Israel
have become a major motif of the presidential election campaign in the Ukraine.
By Lily Galili | Dec. 3, 2009 | 2:02 AM | 6
Ucraina academic: Israel importate 25.000 de copii pentru organe
Evreii și
Israel au devenit un motiv major al campaniei pentru alegerile prezidențiale
din Ucraina.
Prin Lily Galili
| decembrie 3, 2009 | 02:02 | 6
Dimensiune text
Comentarii (6)
Print Page
Trimite unui prieten
Share on Facebook
Trimite pe Twitter
Acțiune
TAG-URI
CONEXE
Ucraina
Recoltarea
de organe Israel
Știri Israel
antisemitism
Povestiri apar
pe mai multe site-uri Web Ucraina revendicati Israel a adus în jurul unor
25.000 de copii ucraineni în țară în ultimii doi ani cu scopul de a recolta
organele lor.
Afirmația, care
a fost făcută de către un profesor de filozofie ucrainean și autor la o
conferință de pseudo-academica de la Kiev urmă cu cinci zile, este cea mai
recentă expresie a unui val de antisemitism în țară. Ea vine la cateva
luni dupa un tabloid suedez a publicat un articol întemeiat pe faptul că
Forțele de Apărare Israeliene de soldați au ucis civili palestinieni pentru
organele lor.
Evrei, Israel
și antisemitismul au devenit un motiv major al campaniei pentru alegerile
prezidențiale din Ucraina, cu unele cifre care fac declarații antisemite și
altele le condamna. Unii candidați, printre care un evreu și cineva a
cărui rivali revendicării este evreu, vina o treime rival – premierul Iulia
Timoșenko – pentru a aduce antisemitismul în cursa.
„Sistemul
politic din Ucraina este o parodie a democrației,” Rusia Marele Rabin,
Berel Lazar, a spus.
Vyacheslav
Gudin spus estimate 300 de participanți la conferință la Kiev o poveste
detaliate despre căutare zadarnic un om ucrainean pentru 15 de copii care au
fost adoptate în Israel. Copiii, Gudin a declarat, a fost în mod clar
luate de centre medicale israeliene, în cazul în care acestea au fost folosite
pentru „piese de schimb”. Gudin spus că este esențial ca toate
ucrainenii sa fie constienti de genocid Israel a fost săvârșirea.
Conferința,
unii dintre participanți, acesta aparține unei mișcări slave drepturile,
prezentat, de asemenea, doi profesori care au prezentat o carte vina
„sioniștii” pentru foamete ucraineană din anii 1930, precum și starea
actuală a țării.
Multe site-uri
Web Ucraina acoperit intervențiilor fără a le pune in context. Ca răspuns
la o cerere de comunități evreiești forța de poliție din Ucraina a țării
investighează ZUBR, unul dintre site-urile Web care au raportat intervențiilor.
Între timp,
ucrainenii au demonstrat în fața Ambasadei Israelului din Kiev, marți, pentru a
protesta față o scrisoare semnată de 26 de membri Knesset condamnă ceea ce au
descris ca comentariile antisemite de candidat la președinție Serghei
Ratushnyak. Protestatarii au scandat „Ucraina nu este Fasia
Gaza”, indicând pe care le consideră cele MKS a fi încercarea de a
exercita un control asupra țării lor.
Scrisoarea,
trimisă liderilor ucraineni luna trecută, teama de un nou articulat „val
de antisemitism în Ucraina care a ajuns la un vârf cu autorizarea Ratushnyak,
actualul primar de Uzhgorod, sa candideze la presedintie.” În
campania sa de primar Ratushnyak dat vina Holocaustului asupra evreilor,
declarând că acestea furat proprietate germană, și a avertizat de același lucru
se întâmplă în Ucraina.
Deși
protestatarii nu s-au descris ca suporteri Ratushnyak, fotografii ale demonstrației
au fost postate pe site-ul candidatului la scurt timp după protestul.
RELATED
TAGS
Ukraine
Israel
organ harvesting
Israel news
anti-Semitism
Stories
appearing on several Ukrainian Web sites claim Israel has brought around some
25,000 Ukrainian children into the country over the past two years in order to
harvest their organs.
The claim,
which was made by a Ukrainian philosophy professor and author at a
pseudo-academic conference in Kiev five days ago, is the latest expression of a
wave of anti-Semitism in the country. It comes a few months after a Swedish
tabloid ran an article alleging that Israel Defense Forces soldiers have killed
Palestinian civilians for their organs.
Jews, Israel
and anti-Semitism have become a major motif of the presidential election
campaign in Ukraine, with some figures making anti-Semitic statements and
others condemning them. Some candidates, including a Jew and someone whose
rivals claim is Jewish, blame a third rival – Prime Minister Yulia Tymoshenko –
for bringing anti-Semitism into the race.
„Ukraine’s
political system is a parody of democracy,” Russia’s Chief Rabbi, Berel
Lazar, said.
Vyacheslav
Gudin told the estimated 300 attendees of the Kiev conference a detailed story
about a Ukrainian man’s fruitless search for 15 children who had been adopted
in Israel. The children, Gudin said, had clearly been taken by Israeli medical
centers, where they were used for „spare parts.” Gudin said it was
essential that all Ukrainians be made aware of the genocide Israel was
perpetrating.
The conference,
some of whose participants belong to a Slavic-rights movement, also featured
two professors who presented a book blaming „the Zionists” for the
Ukrainian famine of the 1930s as well as the country’s current condition.
Many Ukrainian
Web sites covered the speeches without putting them into context. In response
to a request by the country’s Jewish community Ukraine’s police force is
investigating ZUBR, one of the Web sites that reported the speeches.
Meanwhile,
Ukrainians demonstrated outside the Israeli Embassy in Kiev on Tuesday to
protest a letter signed by 26 Knesset members condemning what they described as
anti-Semitic remarks by presidential candidate Sergey Ratushnyak. Protesters
chanted „Ukraine isn’t the Gaza Strip,” indicating they consider the
MKs to be trying to exert control over their country.
The letter,
sent to Ukrainian leaders last month, articulated fear of a new „wave of
anti-Semitism in the Ukraine that has come to a peak with the authorization of
Ratushnyak, the current mayor of Uzhgorod, to run for president.” In his
mayoral campaign Ratushnyak blamed the Holocaust on the Jews, saying they stole
German property, and warned of the same thing happening in Ukraine.
Although the
protesters did not describe themselves as Ratushnyak supporters, photographs of
the demonstration were posted on the candidate’s Web site shortly after the
protest.
Legat de reimpartirea Ucrainei sau a Romaniei prin regionalizare asta nu este un proiect nou ci s-a mai incercat si mai demult – http://glasul.info/2015/02/22/proiectul-esuat-al-unui-israel-european-pe-teritorii-romanesti/
În momentul de față, adversitatea dintre dumneavoastră și domnul Ponta ………eroare , nu exista nici o adversitate ,totul este un show ,amindoi sint evrei frati de loja ,B’nai Brith . Amindoi sint subordonati pe cale ierahica masonica ocultei ,adica bancherilor care i-a finantat.
Dumneavoastra domnule profesor nu sinteti evreu ,nu sinteti mason satanic , atunci cum vreti sa fiti invitat in cercul lor ?
Este o cardasie generalizată și între aceși trădători de țară nu au loc decât tot cei de teapa lor – http://glasul.info/2014/08/06/traian-basescu-a-inchinat-romania-ca-ofranda-sionismului/
nick, sustin si sunt cu totul de acord cu ce ai scris dar in opinia mea, opinie caci nu poate fi stiinta, nici unul din cei doi nu mi se pare de nivel a fi in B’nai Brith, doar pozitii de executanti constiinciosi. Dupa cate se poate ghici, in B’nai Brith sunt ticalosi de geniu in timp ce Johannis si Ponta sunt ticalosi de nivel marunt, demonstrat de faptul ca nici unul nu a facut vreodata vreun enunt cat de cat original nicidecum inteligent. Doar eventual in cazul in care B’nai Brith s-ar afla in criza de cadre, ceea ce nu m-ar suprinde si ar fi veste buna, dar desigur, absolut neverificabila.
Un executant docil este cadrul perfect pentru B’nai Brith .Iar Iohanis cel putin e aproape un robot ,cirlanul Ponta ,vorba maestrului Kermit – lici , mai are de invatat ,de asta nu l-au proptit sa iasa primul ,dar invata repede deoarece este void de sentimente pro-romanesti la fel ca Iohanis .