Actorul Danny Glover: Nu Trump a fost cel care a destabilizat Orientul Mijlociu și America Latină! Nu el a început războiul din Afganistan

Au trecut deja mai mult de doi ani de când, în primele luni ale lui 2017, în Statele Unite se desfășurau manifestații de amploare împotriva celui care tocmai fusese ales președinte al țării, Donald Trump. La acele demonstrații – care aveau printre altele ca slogan „Not my president” (Nu e președintele meu) – s-au alăturat majoritatea vedetelor din lumea muzicală și a cinematografiei din SUA. Acest fapt nu ne surprinde dacă ne gândim că Hollywood-ul, și în general industria de divertisment americană, reprezintă unul dintre instrumentele de bază folosite de cercurile oculte de putere globaliste pentru a dresa populația nu doar din America, ci din lumea întreagă. Cele mai multe dintre vedetele din amăgitoarele filme ale fabricii de iluzii marca Hollywood sunt aproape total controlate prin șantaj și dependența lor de celebritate. Prin urmare, deținătorii industriei fake reality a lumii politice și mediatice folosesc aceste „star”-uri pe post de formatori de opinie tocmai datorită prizei la public pe care o au.

Și totuși, un mic număr dintre aceste VIP-uri au curajul să își spună părerea personală, mai ales atunci când ea contravine curentului de opinie impus de mafia globalistă. Iată o scurtă explicație despre ce înseamnă cu adevărat Hollywood venită din partea unuia dintre cei mai faimoși actori, Brad Pitt. Într-un interviurelativ recent, el a avut îndrăzneala să spună lucrurilor pe nume: „Credeți că Hollywood are legătură cu filmele? Acesta este doar un produs secundar. Este vorba despre bani și, mai important, despre putere și control. Oamenii care conduc Hollywood conduc de fapt America și cea mai mare parte a lumii. Lor nu le pasă de filme. Ați auzit de Illuminati? Societățile secrete, politicienii, bancherii și mass-media – aceștia sunt cei care conduc lumea.”

Ținând cont de această declarație bombă, înțelegem mai bine de ce Donald Trump a apărut ca o imensă amenințare pentru acest stabiliment al intereselor financiare și militare globale. Pentru că prin discursurile sale din campania electorală anunța că se va război cu Deep-State și că va reda libertatea și demnitatea poporului american.

Așa cum arătam mai sus, în pofida liniei foarte strictă de cenzură ce este impusă de mogulii de la Hollywood, există actori cunoscuți care s-au poziționat public în apărarea președintelui Trump. Vă prezentăm câteva exemple interesante mai ales prin punctele de vedere exprimate.

Clint Eastwood, câștigător a cinci premii Oscar ca regizor, actor și producător, a declarat că apreciază tendința lui Trump de „a spune ceea ce are în minte” într-o perioadă în care „toată lumea se cramponează de corectitudinea politică”.

Actorul Jon Voight, tatăl Angelinei Jolie, care a fost și el răsplătit cu premiul Oscar, a ieșit de asemenea în sprijinul lui Donald Trump. Într-o scrisoare postată pe site-ul de știri Breitbart, el a scris: „Eu, Jon Voight, pot spune fără ezitare că Donald este amuzant, jucăuș și colorat, dar mai presus de toate este cinstit”. Voight a continuat: „Când a decis să candideze la funcția de președinte știu că a făcut-o cu o convingere adevărată pentru a readuce această țară la prosperitate. El este singurul (dintre candidații înscriși, n.n.) care o poate face”.

Roseanne Barr a postat mai multe tweet-uri în care a afirmat deschis că l-a votat pe Trump. De exemplu acesta: „L-am votat pe Trump pentru a zgâlțâi status-quo-ul & stabilimentul”. Ea a explicat ulterior într-un video filmat în propriul său studio (pentru a nu fi cenzurată de media centrală), că deoarece a recunoscut că l-a votat pe Donald Trump a fost etichetată ca „rasistă” și i-a fost anulat show-ul de televiziune Roseanne – cu alte cuvinte, a fost concediată. Ea a afirmat răspicat că a-l vota pe Trump „nu este permis la Hollywood”.

Un alt exemplu este cel al actorului Danny Glover. Într-un interviu pentru RT, el a evidențiat că „Nu Trump a fost cel care a început războiul în Afganistan, care a impus embargo-uri și sancțiuni Irakului după prima invazie americană”. El a continuat formulând o întrebare: „Cine a destabilizat Libia, Orientul Mijlociu și America Latină?”. Și tot el a explicat că „Destabilizarea a lovit diverse părți ale lumii și nu a fost Donald Trump cel care a creat această situație”.

Dincolo de aceste cuvinte frumoase și onorabile, este totuși cazul să observăm că după începerea mandatului său prezidențial Donald Trump și-a temperat foarte mult discursurile și avântul de luptător împotriva Sistemului (Deep-State). Ba chiar a ajuns să facă exact ceea ce critica la predecesorii săi la Casa Albă. Astfel, a continuat cu sancțiunile nejustificat de dure împotriva unor state ca Venezuela, Iran, China sau Federația Rusă. Sprijină necondiționat agenda Israelului de ocupare a Palestinei, prin sfidarea rezoluțiilor ONU. Participă la o rușinoasă alianță cu Arabia Saudită în atacarea militară și economică a unui stat extrem de sărac, dar care are o poziție strategică esențială, Yemen, unde a provocat – conform rapoartelor ONU pe care însă media centrală le ignoră – „cea mai gravă criză umanitară din lume”.

Rămâne să deducem dacă Trump este un inteligent strateg ce caută să limiteze în moduri surprinzătoare planurile globaliștilor sau a ajuns (și el) un pion al acestora.

Citiți și:
Trump a decis: SUA nu mai sunt jandarmul Orientului Mijlociu
Ritualuri satanice de asasinare a lui Donald Trump
Industria de divertisment asaltează ființele umane cu influențe malefice prin toate mijloacele de care dispune

yogaesoteric
4 iulie 2019