Răspunsurile la argumentele revizioniste
http://motlc.wiesenthal.com/site/pp.asp?c=gvKVLcMVIuG&b=394667
legat de Wiesenthal e articolul asta.
La adresa de mai sus, recomandată de dl Vlad Pușcașu, promotorii Holocaustului resping punct cu punct „argumentele revizioniste”, ale celor care și-au pierdut vremea negând producerea Holocaustului sau măcar dimensiunile acestuia. Cum acest subiect, cu referință la Transnistria, adică la România, ne-a interesat și pe noi – preocupare vie și activă în continuare, am citit cu atenție „răspunsurile”. Mi-a atras atenția fragmentul de mai jos, pe care îl transcriu ca atare, cu unele neglijențe ale traducerii automate aflată la adresa de mai sus:
Comisia Anglo-americană de anchetă, reuniți în aprilie 1946, a pus pierderile totale ale Holocaustului evreiesc la 5.721.500. Pe baza rapoartelor statistice privind ghetourile, lagărele de concentrare și operațiunile de crimă în masă desfășurate de naziști, istoricul și juristul internațional, Jacob Robinson, au ajuns la cifra de 5.820.960. Istoricul german, Helmut Krausnick, a pus numărul de pierderi evreiești mai aproape de șapte milioane. În timp ce cifra exactă nu va fi niciodată cunoscută, cercetătorii Holocaustului găsesc cifra rotunjită de șase milioane pentru a fi în conformitate cu toate dovezile.
M-a pus pe gânduri informația că „ Istoricul german, Helmut Krausnick, a pus numărul de pierderi evreiești mai aproape de șapte milioane. ”
Într-o lucrare aflată în pregătire, am ajuns și eu la aceeași concluzie: victimele holocaustului trebuie să fi fost chiar mai multe de șapte milioane.
Calculul oficial este greșit dintr-un motiv până azi ignorat: numărul real al evreilor din România, aflați în viață în „preziua” lui WW2, nu a fost de circa 700.000, număr dat de recensămîntul oficial și părtinitor, ci de circa 2.000.000 (două milioane). Aceasta este cifra dată de două surse demne de toată încrederea: un legionar, deci un antisemit feroce, poate cel mai, pe numele său CORNELIU ZELEA CODREANU, și un evreu sionist, o celebritate, pe numele său MIHAIL SEBASTIAN.
Calculul efectuat de contabilimea holocaustului a fost abolut rudimentar, primitiv: au scăzut din 700.000 numărul 300.000, adică numărul evreilor aflați în viața asta mizerabilă la sfârșitul războiului, și a rezultat numărul 400.000, numărul de evrei morți în Transnistria, cu care românii și-au încărcat conștiința și palmaresul istoriei lor naționale.
Așadar, numărul 400.000 este mult mai mare, cu cel puțin un milion (1.000.000) de suflete nevinovate. Sau, mai exact spus, ca să luăm în calcul și punctul de vedere al exterminatorilor, un milion de persoane vinovate că s-au născut evrei! Prin adunare cu ceilalți 400.000, rezultă un număr rotund de cel puțin un milion și jumătate, ca să preîntâmpinăm orice negaționism! Un milion și jumătate de victime cu care românii participă la cel mai important eveniment istoric din istoria planetei!
Așadar, punctul de plecare trebuie modificat: evreii trăitori în România în anul de grație 1940 erau două milioane la număr! Ba chiar, după începerea războiului, acest număr a crescut, din pricina zvonului că România își protejează evreii, zvon ticălos, mincinos etc!, prin nimic adeverit!
La nevoie, putem accepta că evreii care au venit în România ca să scape de persecuțiile și genocidul din alte țări, au riscat pe răspunderea lor și pe aceștia să nu-i mai punem la socoteală. A fost alegerea lor să vină în România neavând acte de cetățenie română, se știa că vor ajunge în Transnistria ca persoane suspecte!
Așadar, numărul adevărat al evreilor asasinați la Auschwitz, Dorohoi, Transnistria, Dachau, Buchenwald și alte locații criminale, este 7.000.000, șapte milioane.
E greu de crezut că liderii evreimii nu cunosc acest adevăr! Problema care se pune este următoarea: de ce le-a convenit evreilor numărul 6 în loc de 7 ?! Milioane de victime!
Răspunsul pe care l-aș da eu la această întrebare rămâne pe altădată. Necesită unele cercetări suplimentare, în primul rând accesul liber la arhiva Federației Comunităților Evreilor din România. Din păcate această arhivă a fost strămutată și ea și este inaccesibilă!… Chiar și pentru vajnicii specialiști de la Institutul Elie Wiesel.
Să mai așteptăm!
ION COJA
Deși nu pare important aș vrea să ne aplecam asupra unor principii. În primul rând nu trebuie să cădem în plasa perfida a „industriei holocaustului”, adică nu trebuie să avem în vedere noțiuni ca revizionism, negationism. Noi suntem interesați de aflarea unei cifre cât mai veridice a victimelor din populația de credință mozaica (Atenție la formulare!) care și-a pierdut viața în timpul celui de-al Doilea Război Mondial victime ale regimului nazist, fascist, hortyst și a principalilor responsabili. În al doilea rând trebuie să avem în vedere și acțiunile intreprinse în salvarea credincioșilor mozaici și numărul acestora. Acest aspect este foarte important pentru că deculpabilizeaza poporul german, italian, maghiar etc. de regimurile care au condus aceste țări. După Al Doilea Război Mondial principala vinovata a fost găsită Germania, respectiv partea apuseana. Pe măsură ce Germania și-a plătit vina cu miliarde de mărci către „reprezentantul legitim al evreilor” Israelul s-au cautat și găsit noi responsabili, dar nu chiar cei implicați cu adevărat, cum a fost Ungaria lui Horty. Astfel, dacă în anii 50-60-70-80 nu se pomenește de România constatăm că din anii 90 se încearcă responsabilizarea României la holocaust pe același nivel cu Germania. Mai mult se promovează teza că România a fost una dintre cele mai antisemite țări europene și se satanizeaza mișcarea legionară. Într-adevăr România s-a confruntat cu un antisemitism cu particularitatea că nu a fost unul politic (nu a existat o politică a statului român împotriva evreilor, nu s-au încurajat faptele antisociale), nu a fost unul segregationist (evreii nu au fost expulzați fin orașe, obligați să trăiască în ghetouri, excluși din universități), nu a fost unul religios (nu s-au distrus sinagogi – ce s-a întâmplat în timpul „puiului legionar” este un act al cărei origine nu a fost clar stabilită), nu a fost unul însoțit de pogromuri asupra populației evreiești. Antisemitismul nostru a fost mai mult un manifest de îngrijorare la creșterea alarmantă a numărului de imigranți evrei care au început să denaturează viața economica de la sate și orașe, a dus la o excludere a românilor din universități în dauna evreilor cu bani și la o neputință a clasei politice de a soluționa legal „chestiunea evreiască”. Adică de a expulza evreii care nu dețineau acte legale de ședere, nu cunoșteau limba română (era un număr îngrijorător de evrei care nu vorbeau românește), care comiteau infracțiuni (cămătaria, specula, extorcarea). Antisemitismul românesc a fost unul intelectual în care s-au implicat majoritatea intelectualilor români care prin prezentarea realității „chestiunii evreiești” îi trăgeau de mânecă și „de urechi” prin presă pe politicienii noștri care, la presiunea externă, se făceau că nu văd creșterea alarmantă a numărului de imigranți evrei (în >60 de ani vorbim de peste 1 milion) și problemele sociale apărute. Răscoală din 1907 după cum reiese din documentele vremii a fost generată și apoi instigata de evrei.
Antisemitismul promovat de intelectualitatea românească și apoi preluat de mișcarea legionară a fost unul intelectual, de găsire pașnică, legală de soluții la „chestiunea evreiască ” și nicidecum unul de promovare a violenței și urii rasiale. Dacă ar fi fost de această natură, adică de influența slavă atunci putem fi convinși că România nu mai atrăgea ca un magnet 1/6 din populația evreiască a Europei. Evreii știau că la noi este un antisemitism gazataresc, că politicienii la o presiune mai mare externă ori la câteva pungi de aur închid ochii așa că au dezvoltat adevărate rețele de imigrare ilegală a evreilor. De multe ori se exagera cu „reconstituirea famililor”, cu pogromurile în tarile vecine, cu discriminarea evreilor etc..
Se știa bine că românii sunt antisemiti intelectuali, nu sunt violenți, nu sunt rasiști și că pot fi eliminați ușor din comerț, din industrie și că profitând de faptul că majoritatea populației este țărănească și săracă, doritoare de pământ este o victimă sigură împrumuturilor camataresti și vânzării pe datorie cu dobânda. Evreii și-au însușit la noi cel mai bine proverbul ursul trece, câinii latră așa că nu au fost deloc deranjați de antisemitismul romanesc.
Nu trebuie să generalizam, au existat numeroși evrei onești care au condamnat abuzurile făcute de evrei, segregationismul acestora prin refuzul de a învața limba română și integrarea în societate, de a se deda la socialism radical sau comunism împotriva intereselor statului român.
Au fost numeroși evrei sosiți în sec XVII care au văzut în invazia de la mijlocul sec XIX și începutul sec XX o amenințare pentru evreii romanizati și care au considerat întemeiată acțiunea „antisemitilor” români în rezolvarea „chestiunii evreiești”. Aceste acțiuni erau normale pentru că această comunitate a înțeles că acțiunile sionistilor, comuniștilor și
evreilor neintegrationisti afectează toată populația evreiască. Este evident că acești evrei care aveau cetățenia româna, se considerau români, se integrasera în societate înțelegeau cel mai bine riscul de a prelua și plăti pentru imaginea negativă a evreului. Acești evrei erau ei înșiși antisemiti, ca și românii ceea ce ne dovedește diferența majoră, incomparabila a antisemitismului romanesc.
Ce faceti, domnule profesor, puneti paie pe foc?
Eu cred ca nemtii le aveau bine de tot cu hartogararia si-au lasat (oare de ce?) tone de arhive pe care au pus mana cine-a vrut si si n-a vrut la liber. Si, tot nemtii, stiau bine sa numere!
Si ei au numarat in Romania, inclusiv Basarabia, doar 342.000 de evrei, care era la rusi, iar numarul lor era mai mult decat dublu in Ungaria – 742.000 – pentru ca incorpora si Transilvania. Asa au numart ei in 1941, cred, din moment ce aceste cifre apar la discutiile din cadrul conferintei de la Wannsee din 20 Ianuarie 1942, unde, apropo, s-a discutat nu exterminarea ci emigratia evreilor in noile teritorii ocupat de nemti in Rusia si emigratia in Palestina cum stabilisera cu sionistii.
”NUMBER OF JEWS UNDER GERMAN CONTROL IDENTIFIED
The Wannsee conference then discussed exactly how many Jews would be involved in their planned emigration program. For this purpose,
they divided Europe up into two sections – „A” and „B”.
The „A” territories included Germany and all those countries under direct German occupation: these lands were (with numbers of Jews in parenthesis) :
Germany, (131,800); Austria (43,700); Eastern territories (420,000); General Government (2,284,000); Bialystok (400,000); Protectorate Bohemia and
Moravia (74,200); Estonia (0); Latvia (3,500); Lithuania (34,000); Belgium (43,000); Denmark (5,600); France /occupied territory (165,000)/ unoccupied territory (700,000);
Greece (69,600); Netherlands (160,800); Norway (1,300).
This gives a total of 4,536,500 Jews under German control.
The „B” category countries were those with Jewish populations NOT under German control.
These were: Bulgaria (48,000); England (330,000); Finland (2,300); Ireland (4,000); Italy including Sardinia (58,000);
Albania (200); Croatia (40,000); Portugal (3,000); Rumania including Bessarabia (342,000); Sweden (8,000); Switzerland (18,000); Serbia (10,000); Slovakia (88,000); Spain (6,000);
Turkey (European portion)(55,500); Hungary (742,800); USSR (5,000,000, including as subdivisions the Ukraine (2,994,684) and Byelorussia (446,484).)
This gives a total of 6,755,800 Jews in Europe NOT under direct German control.
These two figures, when added together, give a total of 1 1,292,300 Jews, of which, by the Nazis own estimates, only 4,536,500 were under German control.
4.3 MILLION JEWS CLAIM COMPENSATION FROM POST WAR GERMAN GOVERNMENT
And this is where the figures get interesting: this figure of 4,536,500 Jews is important when it is considered that, until the end of 1987, some 4,384,138 individual claims for compensation had
been made by Holocaust survivors against the post war German government. (This figure is provided by the German government itself on its official website,
http://www.bundesregierung.de/en/dokumente/-, 10001 .14155/Artikel/dokument.htm .
This means, by the Nazis’ own reckoning, that of the estimated 4.5 million Jews directly under their control in 1942, at least 4.3 million had claimed compensation from the
German government for persecution by 1987.
These figures by themselves speak volumes about the true number of Jewish casualties during the war.”
https://archive.org/stream/TheNaziPlanForTheCreationOfIsrael-RevealedInDocuments/TheNaziPlanForTheCreationOfIsrael-RevealedInDocuments_djvu.txt