Domnule profesor ION COJA, cum comentați situația politică din Țară, acum când avem lista viitorului guvern?

Să vedem dacă va primi votul Parlamentului, ceea ce nu este deloc sigur! Ludovic Orban mi-e profund anti-patic, a condus o campanie anti-PSD bazată mai ales pe minciună, pe calomnie. O echipă de țipălăi care au dat jos un guvern care-și făcea cât de cât treaba. Nu au avut nici o idee despre ce va urma dacă guvernul cade. Este trist că un Victor Ponta mai există în politica românească, după demisia cu totul inexplicabilă din octombrie 2015. Dar și mai trist este dacă va fi reales Johanis! Numai perspective sumbre!

Pe cine l-ați dori să ajungă președintel României?

Pe nici unul dintre cei care sunt considerați că ar avea șanse!… M-ar amuza ca guvernul Orban să cadă, să rămână prim ministru interimar Viorica Dăncilă, iar la alegerile prezidențiale să câștige madam Dăncilă fotoliul de la Cotroceni!… Atunci să vezi criză și probleme constituționale pentru guvernarea Țării, când aceeași persoană va fi și prim ministru, și președinte! Va fi de un haz nebun!…

Totuși vom avea un președinte!

Nu-mi doresc decât un lucru: acel președinte să nu fie Johanis! Sforarii din spatele scenei politice au greșit enorm când l-au pus președinte pe Johanis și au mai greșit o dată, și mai rău, când au decis condamnarea lui Liviu Dragnea, excluderea sa din viața politică! Au făcut un gest de trădare a intereselor românești! Mă aștept la orice prostie din partea acestor scenariști amatori, regizori neîndemânateci, așa cum s-a văzut și la Colectiv! Sunt capabili, în prostia lor, să distrugă Țara! Mă întreb de cine ascultă! Cine din afara Țării le dictează deciziile? Cine ne urăște așa de mult?!

Credeți că va dispărea PSD?

Îmi doresc să dispară PSD, dar numai atunci când în România se va ridica alt partid, cel de care avem nevoie! Acum dacă dispare PSD ar fi o tragedie!

Dumneavoastră ce ați făcut cu înscrierea partidului Lista Națională?

Ieri am primit decizia Curții de Apel. Respingere!… O respingere întemeiată, eu sunt de vină că am propus un statut cam donquijotesc!… O să-l pun pe site spre adeverire! N-am ce reproșa justiției! Repet, e vina mea! Trebuia să-mi angajez un avocat specializat în partide politice.
Poate data viitoare…