CD
1.821 aprobate
denitsoc@gmail.com
216.131.75.74
NOUL COMINTERN
– sa născut o nouă secție a Internaționalei Comuniste Revoluționare
De CD
Comunismul de la proiectul făcut de Marx la Internationala AI-a , detaliat de Lenin si redefinit de Troski a evoluat in multe forme si stadii de dezvoltare cu trăsături regionale.
Un exemplu este asa zisul communism chinezesc, care poartă acest nume communist pe care i-l dau adversarii si inamicii ca pe o stigmă. Comunismul chinez nu a fost cel proiectat de Marx care avea scopul coordonării proletariatului din intreaga lume.
Mao s-a orientat diferit de marxismul clasic si chiar si de cel evoluat de la acea perioadă si a cristalizat marxismul classic pe repere confucianiste, mai aproape de simtirea si intelegerea chinezilor. Deci fără baze marxiste nu putem vorbi de comunism si nici de socialism; de altfel tara se numeste Republica Populară Chineză, populară si nu socialistă si nu comunistă.
Corolarul comunismului, visul bolsevicilor era un comunism international in care elita bosevică să dicteze lumii intregi, Global, de alfel acesta este visul Talmudic reproiectat in perspectivă comunistă. Cominternul, sau Internaționala Comunistă, a fost o organizație internațională fondată în 1919 de guvernul bolșevic din Rusia pentru a promova comunismul la nivel mondial.
Scopul său principal era de a încuraja și facilita revoluțiile comuniste în alte țări, cu scopul de a stabili un stat socialist global. Cominternul a oferit sprijin și îndrumare partidelor comuniste din întreaga lume pană a fost dizolvat în 1943 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
De-a lungul anilor 1920, Cominternul a trecut printr-un proces de „bolșevizare”, crescând centralizarea structurii sale și incercand să domine partidele comuniste din alte tări. Dar Mao in China cu influente din partea doctrinarilor indieni se retrage pe o linie nationalistă arătandu-se neinteresat de internationalismul communist, de fapt bolsevic, Talmudic.
Perioada anilor 1928–1933 a văzut Cominternul adoptând o linie ultra-sectariană și denunțând partidele social-democrate drept „fascism social”, tot ce bolsevicii nu puteau controla si domina era declarat gresit, se urmărea de fapt bolsevizarea internatională. Bolsevicii, comunistii evrei rusi se credeau deja o rasă superioară, „Über alles”.
In perioada 1934 – 1943 s-a produs Marea Epurare din Uniunea Sovietică, timp în care mulți oficiali ai Cominternului și comuniști străini care locuiau la Moscova au fost arestați, trimisi in Siberia sau executați. Stalin a dizolvat unilateral Cominternul la 15 mai 1943. În timp ce structurile sale formale au fost desființate, mecanismele de control sovietic asupra mișcării comuniste internaționale au persistat totusi și au fost ulterior parțial reînviate prin Cominform -1947–1956.
În China, Cominternul a colaborat atât cu naționalistul Kuomintang (KMT), cât și cu noul Partid Comunist Chinez (PCC), fondat în 1921. Sub îndrumarea Cominternului, Kuomintang a fost reorganizat pe principii sovietice.
În august 1922, CECI a ordonat PCC să intre în Kuomintang ca indivizi, formând un „bloc în interior” – Primul Front Unit.
Această politică, care viza obținerea independenței naționale și a unificării sub conducerea Kuomintangului, a fost contestată de liderii PCC, precum Chen Duxiu, dar în cele din urmă a fost impusă de Moscova, în urma negocierilor directe dintre reprezentanții sovietici și Sun Yat-sen. Consilierii Cominternului, precum Mihail Borodin, au jucat un rol semnificativ în ambele partide.
Frontul Unit Chinezesc a beneficiat inițial PCC, care a crescut rapid. Cu toate acestea, tensiunile au crescut. După moartea lui Sun Yat-sen, în martie 1925, Chiang Kai-shek și-a consolidat puterea în cadrul Kuomintangului.
În martie 1926, Chiang a acționat împotriva comuniștilor din cadrul Kuomintangului, dar Cominternul, sub conducerea lui Stalin, a ignorat acest lucru și a continuat să sprijine alianța și Expediția Nordică a lui Chiang.
În aprilie 1927, Chiang a lansat un masacru brutal al comuniștilor la Shanghai, punând capăt efectiv Primului Front Unit. Cominternul, căutând să păstreze infailibilitatea lui Stalin, a dat vina pe „dreapta” și „stângista” PCC pentru dezastru. Chen Duxiu a fost demis din funcția de secretar general. ~ comform McDermott, Kevin; Agnew, Jeremy (1996). Cominternul: O istorie a comunismului internațional de la Lenin la Stalin. Londra: Macmillan Press.
Cominternul a insistat că proletariatul urban trebuie să conducă revoluția, o viziune bazată pe teoria marxistă europeană mai degrabă decât pe condițiile chineze. Această perioadă a cunoscut ascensiunea cadrelor chineze instruite la Moscova, „cei 28 de bolșevici”, precum Wang Ming, care au asigurat subordonarea PCC față de directivele Cominternului. Linia Cominternului a pus accent pe conducerea proletară urbană, în ciuda bazei rurale în creștere a PCC sub conducerea unor figuri precum Mao Zedong. Încercările lui Li Lisan de a implementa directivele Cominternului de a cuceri centre urbane majore în 1930 s-au încheiat cu un eșec.
Wang Ming a devenit secretar general al PCC în 1931, marcând apogeul intervenției directe a Cominternului. În urma invaziei japoneze în Manciuria din septembrie 1931, politica Cominternului a devenit din ce în ce mai confuză, prinsă între imperativul de a combate imperialismul japonez, care amenința interesele sovietice, și dogma consacrată a opunerii Kuomintangului ca principal inamic.
O directivă a Cominternului din decembrie 1931 cerea un „război revoluționar național”, dar declara simultan că răsturnarea Kuomintangului era „condiția sa prealabilă”. Conducerea PCC, la fel ca Mao, a menținut un grad de autonomie, parțială datorită comunicărilor neregulate cu Moscova și Shanghai.
Marele Marș (1934–1935), forțat de campaniile de încercuire a Kuomintangului,
l-a văzut pe Mao in ascensiune la preeminență la Conferința Zunyi din ianuarie 1935, provocând conducerea susținută de Moscova. Adoptarea de către Comintern a politicii Frontului Popular la cel de-al Șaptelea Congres (1935) și amenințarea crescândă a expansiunii japoneze au dus la formarea unui al Doilea Front Unit între PCC și Kuomintang în 1937. Însă, până în acest moment, influența directă a Cominternului asupra politicii PCC se diminuase semnificativ si pentru totdeauna spre disperarea lui Stalin si Dimitrov. ~ conform Borkenau, Franz.” Comunismul mondial: o istorie a Internaționalei comuniste”. Ann Arbor: Editura Universității din Michigan.
Mentalitatea necritică, dogmatică, talmudică cultivată în cadrul Cominternului în perioada stalinistă a fost transmisă noilor partide de masă apărute după 1945.
Cominternul a reprezentat un experiment istoric unic în crearea unei rețele globale și transnaționale care a sprijinit mișcările de emancipare și a dat voce grupurilor oprimate, cum ar fi clasa muncitoare, femeile și popoarele din colonii, sub conditia ca doctrina bolsevică să fie ideologia călăuzitoare.
Tendința Militant a fost un grup de deschidere din cadrul Partidului Laburist Britanic, bazat pe ziarul Militant, fondat în 1964.
În 1974, Militant și aliații săi din Suedia, Irlanda și alte țări au format Comitetul pentru o Internațională a Muncitorilor. Organizația a câștigat mai mulți membri în anii 1970 și începutul anilor 1980 și a dominat Consiliul Local Liverpool. În 1983, cei cinci membri ai consiliului editorial al ziarului Militant au fost excluși pentru încălcarea statutului Partidului Laburist, iar expulzările membrilor Militant au continuat pe tot parcursul restului deceniului.
Ted Grant a fost un lider de lungă durată al Militant-ului până când acesta s-a divizat la începutul anului 1992 din cauza mai multor probleme, iar el a fost exclus.
În 1992, Grant și susținătorii săi au format Socialist Appeal (SA) în Marea Britanie. SA au fost excluși din Partidul Laburist în 2021, ca parte a unei epurări mai ample a grupurilor de stânga care îl susținuseră pe fostul lider laburist Jeremy Corbyn, orice membru laburist descoperit ca fiind membru al Socialist Appeal putând fi înlăturat automat.
La Congresul Mondial din 2004, organizația a fost redenumită International Marxist Tendency (IMT).
La sfârșitul anului 2009, a izbucnit o dispută între conducerea IMT și conducerea secțiilor sale din Spania (El Militante), Venezuela (Corriente Marxista Revolucionaria) și Mexic (Partido Comunista Revolucionario).
În ianuarie 2010, aceste organizații, împreună cu grupul din Columbia și secțiunea mexicană, s-au desprins de IMT și au înființat un nou organism internațional, Izquierda Revolucionaria (Stânga Revoluționară). Minoritățile din Venezuela și Spania au ales să rămână în IMT și au înființat noi secții. Noua secție venezueleană a IMT și-a lansat ziarul, Lucha de Clases, în aprilie 2010.
În același an, a avut loc o altă divizare mai mică. Majoritatea secțiunii suedeze, a facțiunilor din Polonia și Marea Britanie și a persoanelor din alte câteva secții au părăsit IMT pentru a forma un nou grup numit Către o nouă tendință internațională. Secțiunea iraniană a IMT s-a desprins, de asemenea, din cauza poziției internaționale privind relațiile de prietenie ale Venezuelei cu guvernul iranian și, în 2011, a lansat Renașterea Marxistă.
Ca parte a unei reorganizări mai ample a secțiunilor sale, Tendința Marxistă Internațională s-a redenumit Internaționala Comunistă Revoluționară în iunie 2024.
“Tovarăși ai Internaționalei Comuniste Revoluționare (ICR) din diferite state ale Braziliei s-au adunat la São Paulo pentru un congres de urgență. Scopul acestuia era fondarea unei noi secții braziliene a Internaționalei și organizarea unei școli de cadre. Zeci de delegați, care fuseseră aleși anterior în sesiuni plenare regionale, au participat la lucrările din perioada 20-23 noiembrie, începând o nouă fază în istoria ICR în Brazilia.
Decizia luată de delegații la congres cu privire la numele noii organizații, Internacional Comunista Revolucionária (Brasil) (RCI Brazilia), este un gest extrem de simbolic. Această alegere unică reflectă dorința camarazilor brazilieni de a înființa o adevărată secție braziliană a Internaționalei. Exprimă încredere în ideile și tradițiile RCI ca fiind capabile să depășească dificultățile trecutului și să deschidă calea pentru viitor.”. ~ conform Johannes Halter, https://marxist.com/rci-brazil-is-born.htm
Internationalele proletare sau comuniste nu au incetat să apară, să se schimbe ca orientare si doctrină, să activeze direct sau in colaborări cu partide mai mari, traditonale. Infiltrarea si readaptarea este caracteristica de bază care face ca aceste miscări doctrinare să persiste si să existe.
In acest peisaj bine colorat politic cu diverse doctrine si ideologii, unele bine mascate este greu pentru un individ fără o educatie decentă in stiintele sociale si politice să poată face o decizie corectă de a se involva in activitatea voluntară si generoasă pe care aceste miscări le prezinta publicului perplex.
Atlanta 01/12/2025
GHID SPIRITUAL
De CD
Oricine are dreptul să nu creadă in deitate/deităti, dar nu’i o sarcină bligatorie a ateistului să atace religia si credinta altora.
Asa cum el, ateistul se bucură de libertatea de a nu crede in zeităti, asa si el la randul său trebuie să respecte libertatea altora in credintă.
Dacă s-ar aplica/respecta peste tot in lume sănătoasele percepte din constitutiile noilor state, din vremurile bune – anii 1920, respectiv cele care prevăd SEPARAREA BISERICII/RELIGEI DE STAT, atunci am vedea ceva progres, social, cultural si financiar.
Religiile/bisericile nu au fost totdeauna un obstacol in calea civilizatiei ci au contribuit cel putin la nivel de bază la instilarea moralei, la educatie si cultură.
Se intelege că sint oameni care prin natura culturii lor sint dedicati religiei, iar altii au nevoie de sprijinul ei. Dar asta nu face ca biserica să incerce să ne aduca pe toti la acelasi nivel al dependentei de biserică. Biserica poate că nu reuseste să ne inalte pe toti spiritual, dar ne dă speranta si ne absolvă de ceea ce ne apasă, chiar dacă uneori fortează nota si promite pasapoarte spre ceruri sau condamnări pentru iad.
Unii consideră Religia ca pe o sete de fictionalitate, la fel cu setea de lectură sau de vizionare a filmelor artistice pe care nu le consumi pentru că intradevăr crezi in fictiunea lor, dar curiozitatea depăseste limitele realului si găseste satisfactie si in fictiune.
Exista a-III-a alternativă: agnosticul.
Deci poti fi credincios, ateu sau agnostic.
Indoiala te plasează de principiu la mijloc, unde nu ai posibilitatea de a deveni extremist/fanatic. Dar marile spirite ale culturii si stiinte au fost totusi credinciosi, decenti observanti ai religiei.
Ai dreptul să te indoiesti de toate si in special de perceptele si dogmele religioase care au adus omenirea de la epoca de aur a imperiului Roman la epoca intunecimii medievale, cum spun unii prin manuale de istorie.
Realitatea este că Imperiul Roman era déjà intrat in putrefactie si moravurile puternic alterate, cand a apărut crestinismul.
Nimic nu mai era de salvat la acea dată, motiv pentru care Imparatul Constantin a incercat să permeabilizeze societatea romană cu crestinii umili, stoici si binevoitori.
Pană la urmă ascetismul si rezilienta crestină bazate pe morala cristică au scos evul mediu la lumină, mai tarziu de cat a sperat Constantin, dar totusi minunea s-a produs,
Crestinismul desi minoritar, prin puterea exemplului de vrednicie si har a creat o nouă categorie morală a populatiei care isi dedicau viata stilului cristic, trăiau viata după modelul lui Hristos, in spiritul Lui si au răspandit Speranta, Increderea si harul omeniei si au cultivat Grija pentru Comunitate. Determinarea si stoicismul crestin a făcut ca populatia fostului imperiu să treacă cu success prin incercări istorice dintre cele mai dezastruoase.
Crestinismul s-a răspandit ca religie, iar biserica s-a inătrit ca institutie preluand partial sarcini si prerogative statale privind, educatia, diplomatia, protectia comunitara a nevoiasilor si ingrijirea sănătătii comunitătii. Biserica era celula comunitătii, după familie, iar religia dădea o marcă identitară credinciosilor. Era o mandrie să apartii religiei crestine.
Renasterea si Reforma sunt privite ca revolutii civilizationale insă de pe premise nu tocmai reale. Renasterea are loc pe fondul inundării occidentului de cultura romano-bizantină, venită din fostul Imperiu Roman de Răsărit inainte si apoi odată cu cucerirea Constantinopolului de Sarazini. Nu a fost o renastere spontană, o pasăre Phoenix, ci a fost o renastere sub influenta masivă si continuă a culturii, artelor si mestesugurilor crestine bizantine, neo-grecesti emigrate in occident, la acea vreme civilizatia si rafinamentul a venit de la răsărit.
Renasterea si Reforma ne-a salvat pentru o scurtă perioadă de infiltrarea insidioasă a bisericii si ea mai coruptă ca oricind, in structurile intunecoase subrede si murdare ale STATULUI. Au mirosit putreziciunea guvernelor corupte si a venit si ea la masa profitului josnic si criminal, dand monopolul asigurat unui popor nesupus ei ca să folosească dobanda si dobanda la dobandă, păcate grele interzise de biserica crestinilor, dar pasate evreilor cotizanti. Profitul din păcat este cel mai mare păcat!
In răstimpuri de reculegere istorică au aparut lideri luminati care au eradicat anatocismul – dobanda la dobandă, ca Al.I.Cuza, dar pe scurtă durată insă, recurentă ce se regaseste si in Codul Civil Roman de la 1925.
Reformele lui Cuza a adus biserica ortodoxă la un nivel material mai normal, eliminand excesele si confiscand marile proprietăti funciare nejustificabile ale bisericii romane cat mai ales a bisericilor de la Sfantul Munte.
Judecata si moderatia trebuie să prevaleze in manifestarile sociale si să dirijeze religia spre destinatia ei consacrată: grija pentru o anumita categorie a populatiei si cei mai important grija pentru celalalt, iubesteti vecinul, grija pentru comunitate!
La biserica/manastirea Golia din Tg. Cucu, Iasi a fost infiintat pe la 1700 un ospiciu de nebuni. Primele surori au fost măicutele.
Ar trebui ca biserica să se limiteze să performeze doar in anumite segmente pragmatice unde poate avea succes cu sensitivitatea si intelegerea traditională.
Hrana spirituală ne-o gătim singuri in functie de gusturi si posibilitătile cognitive, cultură si creativitate. Cind cineva ajunge să fie hrănit spiritual inseamnă ca este dependent, influentat, manipulat sau chiar subjugat de cei care ii furnizează „hrana”.
Bisericile, doar ele insele, neinfluentate si nu organizatiile politice si nici o alte organizatii neguvernamentale sau de altă natură nu ar trebui să joace rolul de bucătar al hranei spirituale. Biserica trebuie să aibe curajul să-si asume această responsabilitate.
Statul prin institutiile consacrate de educatie si invătamant ar trebui să fie singurul care să ne invete prin institutiile specializate, cum să ne pregatim si singuri Hrana Spirituală.
Singura conditie să fii liber este sa ai curajul sa te indoiesti.
Iar cind ajungi să te indoiesti de tine insuti, nu-ti fie frică, fa-o, rezultatul va fi cea mai neasteptată răsplată/revelatie, o innoire a modului de a gindi, de a rationa ce o vei exersa ori de cite ori va fi necesar, de aici incolo, fără teamă.
Dubito ergo cogito, cogito ergo sum. – Renatus Cartesius.
Ca agnostic e mai comod, nu te paste sarcina probei, nu tebuie să dovedesti că există sau nu există Dzeu, doar il prezumi. Sarcina probei revine credinciosilor si ei o dovedesc insă prin modul lor de viată.
Credinta crestină este un stil de viată de o anumită factură morală care inaltă si sfinteste prin har si virtute.
Dumnezeu există pentru că avem nevoie de el
Dacă dovedim că avem nevoie de el am dovedit că există.
Ne punem mereu speranta in Dumnezeu, si Dumnezeu speră ca noi să reusim.
Dzeu ne-a dat religia, o marcă identitară, căreia ii apartinem cu tot sufletul si cu toată speranta.
Atlanta 12/05/2023
Sau de tâmpiţi? :
„individ fără o educatie decentă in stiintele sociale si politice să poată face o decizie corectă de a se involva in activitatea voluntară si generoasă pe care aceste miscări le prezinta publicului perplex”
Tâmpitizarea e in tandem cu mecanizarea (producerii de texte goale sau ‘trash’) pe banda rulanta!