Noi și lumea care vine

“Fii gata intotdeauna!” – deviza pionerului.

Prejudecățile anti-chineză și anti-rusă larg răspândite în societatea globală de astăzi au mult de-a face cu faptul că oamenii au fost condiționati de secole de o viziune asupra lumii foarte subtil ideologizată, cunoscută sub numele de “etnocentrism cultural”[1].

Etnocentrismul este atractiv la suprafață datorită promovării respectului exclusiv pentru cultura proprie considerand-o net superioară altor culturi, pe care de cele mai multe ori nu le cunostem nici macar marginal. De obicei superioritatea culturii proprii se manifesta fată de culturile vecinilor nostri de peste granite, care prin minoritarii lor in tara noastra ne fac cunoscute forme ale culturii lor si poate nu cele mai fericite.

Cati romani au curajul sa se gandeasca sincer care sunt consideratiile lor fata de vecinii nostri geografici? Am putea da vreun exemplu de vecin a cărui cultura sa ne fi trezit admiratia si pe care am considera sa o cunoastem mai indeaproape?
Desigur nu, culturile vecinilor nu sunt demne de cunoscut sau sursa de inspiratie.

Si nu numai noi romanii avem aceste dificultati de apreciere onesta a vecinilor ci majoritatea natiunilor care s-au aplecat mai mult asupra informatiilor vehiculate de presa decat asupra informatiilor provenite din surse academice sigure, prin educatie serioasa. Totdeauna presa a avut agenda sa ideologica care a servit subliminal evident ideologia patronilor de presa, ideologie mereu aceiasi, modulata dupa tipicurile kosher ale kabaleleor ancestrale.

Divide et impera este un dicton in latineste dar era bine cunoscut si intrebuintat la Babilon cat si de celelalte civilizatii antice ale Orientului Mijlociu. Prin presa de zi cu zi, de secole, de cand au inceput sa circule ziarele, am fost spălati la creier si ni s-a infiltrat acest etnocentrism cultural, care ne separa de vecini făra vre-un motiv real si serios.

Si restul europenilor au fost expusi aceluiasi microb care a migrat usor peste ocean, peste tot unde presa a fost un monopol kosher si efectul este acelasi.
Rusii au si ei o usoara tresarire cand aud de “galbeni” si culmea, de parca un izvor otravit nu era de ajuns, mai avem si biserica. Pana si unii preoti, ca sa se dea cititi si la current cu “curentul” modern etnocentrist, veneau cu aceiasi teorie, subliniind evident si superioritatea religiei ce o predicau.

Da, din pacate vine din stramosi aceasta xenofobie nejustificata, practicata cu excelenta de cei ce nu aveau nici un habar de alte culturi, tocmai, pentru ca le urau.
Vechimea depinde de gradul de accesibilitate la presa dar si de puterea de convingere pe care o aveau preotii in formarea opiniilor lumesti.

Un xenofob nu isi va recunoaste viciul si iti va spune ca are respect pentru cultura sau civilizatia germana de exemplu, dar cand ii ceri dovezi a cunoasterii acestei culturi nu le va putea produce. Cei care mai cunosc cel putin cate ceva dintr-o alta cultura nu pot fi xenofobi, ei realizeaza ca asa cum o alta cultura este demna de atentia sa, mai pot sa fie si altele.

Deoarece toate grupurile culturale etnocentriste nu conțin universalitate, „adevărul” se reduce la experiența personală subiectivă a fiecărei culturi. Însăși definiția „cunoașterii” și „adevărului” este astfel aproape impotentă. Posibilitatea cunosterii unei alte culturi este mai redusa si se va realiaza cu dificultate, dar nu este imposibila.

Fiecare cultură este unică și prețioasă, dar unii considera ca trebuie pastrata asa neintinata, cu pretul ignorantei noastra colective si chiar cu religiozitate, pacat
Este un act criminal cand i se impune prin forta o cultura straina unei natii sau unei colectivitati, este un genocid cultural si impunerea unei alte culturi nu va duce oricum la o universalitate culturala.

La fel de periculos este insa si actualul “relativism cultural”[2], apropiat de etnocenrism, care considera ca toate culturile diferă fundamental unele de altele, la fel și cadrele morale care structurează relațiile în cadrul diferitelor societăți. Dar se opune totusi etnocentrismului, impunand respectul unor valori culturale straine, fara a se cauta calea fundamentala de a logodi aceste culturi.

Culturile insa pot intra in mariaje mai fericite cand suporturile social-politice vin de la o natiune care a adoptat principiile multipolare ale multilateralitattii si neamestecului in treburile interne.
Polenizarea încrucișată reusită a culturilor poate avea loc doar în mod organic cand există ceva intrinsec, universal între culturile care se intersecteaza ca să poată servi drept bază pentru schimburile lor poetice, artistice, religioase sau științifice.

Întrucât „întregul” umanității există în mod obiectiv sub forma multor culturi și națiuni răspândite pe suprafața pământului în spațiu și timp, este un fapt al vieții că culturile vor coexista și vor trebui să coexiste.
Urmează apoi întrebările: în ce formă vor coexista acele culturi și cum va fi definit întregul?

Cum pot diverse culturi să interacționeze între ele în așa fel încât fiecare să contribuie cu tot ce este mai bun din propriile descoperiri și comori poetice cu vecinii, dacă nu există „mai bine sau mai rău” (deoarece totul este relativ la experiența personală și „ sentimente”)?

Cum poate exista o armonie a părților în raport cu întregul dacă nu există „adevăr și frumusețe”?
Cum poate mintea cuiva să înceteze a se transforma într-un suflu fără rațiune?
A nu vedea UNIVERSALITATEA MORALEI este un pacat pe care multi idologi il fac in deplina cunostinta de cauza, deviind concepte si limite rationale in cadrul unor culturi.

„Filozofi geopolitici” moderni precum Samuel Huntington și Sir Bernard Lewis a căror ideologie exercită o influență atât de puternică asupra gândirii occidentale de astăzi, au afirmat orbeste fara a considera rolul MORALEI in culturile umane enormitati ce au inca o mare influenta. Ei au sustinut că umanitatea ar putea exista doar ca o sumă de părți infinit divizibile într-un „mozaic multicultural”, în cel mai bun caz ignorându-se reciproc și tolerând diferențele, dar fără a se lua timp pentru a se înțelege sau a aprecia asemănarea noastră.

Huntington a concluzionat în influenta sa carte „Ciocnirea civilizațiilor” că pacea pe pământ este fundamental imposibilă, deoarece confucianismul, hinduismul, islamul, creștinismul și iudaismul sunt toate în mod fundamental incapabile să coexiste pașnic din cauza ideologiilor lor distincte și a diferențelor intrinseci.
El a susținut că războaiele viitoare vor fi purtate nu între țări, ci între culturi și că extremismul islamic va deveni cea mai mare amenințare la adresa dominației occidentale a lumii.

Această perspectivă cinică si chiar criminală a negat în mod fundamental caracteristicile paralele ale fiecărei culturi și descoperiri comune îmbrăcate în înfățișări diferite, dar care conțineau aceeași substanță de iubire, dreptate, adevăr, frumusețe și nobila MORALITATE, modelând atât universul, cât și condiția umană, ca expresie vie a forței cu care ne ghidează creatorul pe parcursul desfăşurarii acestui univers.

Faptul pe care astfel de gânditori precum Huntington și adepții săi aleg să ignore că cele mai mari renașteri și inalte ritmuri de progres înregistrate în experiența umană nu au avut loc niciodată in grupuri culturale distincte si isolate. Sau pur și simplu transformându-se la întâmplare si făcând ceea ce au făcut si strămoșii lor, ci ele au fost modelate prin polenizarea încrucișată a celor mai bune idei ale diferitelor culturi.

Niciodată nu se progreseaza doar înlocuind un set de idei cu altul sau adăugând un set de idei la altul, ci mai degrabă creând întregi noi seturi care sunt mai mult decât suma părților și care conțin grade tot mai mari de cunoastere și cai de comunicare în mod creativ a adevărurilor acelor principii universale care ghidează omenirea și natura.

Aceasta este realitatea progresului universal care defineste adecvat scopul „științei” și „artei” și efectele lor ca progres tehnologic, așa cum sunt exprimate în TOATE CULTURILE.

Explozia în creșterea populației nu este o dovadă că omenirea este un cancer așa cum vor să ne facă sa credem unii ecologisti moderni malthusieni, ci mai degrabă că suntem o specie de o perfectibilitate constantă.
Acest lucru a fost dovedit atunci când grecii Solon, Pitagora și Platon s-au aventurat în Africa de Nord pentru a afla cele mai mari descoperiri filozofice și științifice ale zilelor lor. Ei au avut curajul cunoasterii; noi de ce nu?

S-a dovedit din nou când cele mai mari idei dinspre India și China s-au polenizat încrucișat în timpul perioadei Gupta. S-a adeverit atunci când ideile și modurile de gândire africane/greacă au fost redescoperite și aplicate de savanții creștini, arabi și evrei care au organizat marea Alianță Ecumenica din secolul al VIII-lea a Imperiului Carolingian sub conducerea califului de la Bagdad și a lui Carol cel Mare.

A fost din nou o realitate renascentista atunci când dinastia Abbasidă și Renașterea andaluză de mai târziu lucrând cu savanți islamici precum Haroun Al-Rashid și Ibn Sina au adunat din nou cele mai mari lucrări poetice și științifice din est și vest pentru a reforma lumea islamică.

A fost, de asemenea, o adevărată renastere atunci când aceleași lucrări clasice grecești/africane/arabe au fost apoi transmise lumii creștine prin emigrantii bizantini, dupa caderea Constantinopolului, sub forma renașterii florentine din secolul al XV-lea. Iar aplicarea acestor lucrari a înregistrat cea mai mare creștere a densității potențiale a populației pe care umanitatea a experimentat-o vreodată.

Principiul renașterii, a cărui supunere legală si morală este atât de vitală pentru supraviețuirea cu succes a speciei umane, este exprimat în istoria fiecărei culturi majore în diferite perioade. Câțiva reprezentanți de frunte ai Moralei Universale sunt: cardinalul Nicolae de Cusa, rabinul Philo al Alexandriei, Ibn Sina, Confucius, Platon și liderul Imperiului Gupta Chandragupta I.

Noul Drum al Mătăsii de astazi se manifestă ca bază pentru o nouă renaștere globala. Astăzi, o nouă paradigmă a apărut prin procesul multicultural BRICS, Organizația de Cooperare din Shanghai și Noul Drum al Mătăsii. Aceasta sansa nu este doar o oferta pentru Sudul Global[3], această nouă paradigmă nu se bazează pe o coexistență pasivă a părților, deoarece acestea nu sunt gestionate de un leviatan hobbesian, ci mai degrabă pe angajamentul față de obiective și principii comune de progres la care aspiră toate culturile participante.

După cum a declarat clar președintele chinez Xi Jinping în discursul său din 6 noiembrie 2019 la Expozita Internationala din China:
„Dintre problemele cu care se confruntă economia mondială, niciuna nu poate fi rezolvată de o singură țară. Cu toții trebuie să punem pe primul loc binele comun al umanității, mai degrabă decât să punem propriul interes în fața tuturor…
Am încredere în perspectivele strălucitoare ale dezvoltării economice ale Chinei. Dezvoltarea Chinei, privită prin prisma istoriei, este o parte integrantă a cauzei înalte a progresului uman. Civilizația chineză a apreciat întotdeauna pacea sub cer și armonia între națiuni. Să lucrăm cu toții în acest spirit și să contribuim la o economie globală deschisă și la o comunitate cu un viitor comun pentru omenire.”

Aceasta nu este retorică, aceasta este starea naturală a omenirii ori de câte ori permitem rațiunii noastre creatoare să modeleze în mod activ experiența simțurilor noastre, mai degrabă decât să permitem simțurilor/emotiilor noastre oarbe să ne modeleze rațiunea.

Experiența colectivă a istoriei universale și a progresului uman mărturisește faptul că această viziune este modul natural în care ființele umane supraviețuiesc și cresc în universul al cărui Creator poate fi numit cu multe nume, dar a cărui lege a rațiunii morale și creatoare este aceeași.

Indiferent dacă unul este confucian, musulman, evreu, budist, hindus sau creștin, toti suntem absolut distincti de celelalte fiare vii datorită capacității noastre de a descoperi și de a fructifica principiile creației, de a ne indeplini misiunea pe pamant făcându-ne viața mai fericită, mai bine intenționată și asigurând o pace din ce în ce mai stabila și o securitate pentru generațiile care vor veni după noi.

NOTE:
1.Etnocentrismul este tendința de a privi lumea în primul rând din perspectiva propriei culturi. O parte a etnocentrismului este convingerea că rasa proprie, grupul etnic sau cultural este cel mai important sau că unele sau toate aspectele culturii sale sunt superioare celor ale altor grupuri. Unii oameni o vor numi pur și simplu ignoranță culturală. Etnocentrismul duce adesea la presupuneri incorecte despre comportamentul altora, bazate pe propriile norme, valori și credințe.
În cazuri extreme, un grup de indivizi poate vedea o altă cultură ca fiind greșită sau imorală și din această cauză poate încerca să convertească, uneori cu forța, grupul la propriile moduri de viață. Războiul și genocidul ar putea fi rezultatul devastator dacă un grup nu dorește să-și schimbe modurile de viață sau practicile culturale.

2. Relativismul cultural este punctul de vedere conform căruia standardele etice și sociale reflectă contextul cultural din care sunt derivate. Relativismul cultural este principiul de a privi și valorifica practicile unei culturi din punctul de vedere al acelei culturi.

3. Creat pentru prima dată de activistul social progresist Carl Oglesby în 1969, Sudul Global este un sinonim pentru termeni precum țările în curs de dezvoltare, țările cel mai puțin dezvoltate, țările subdezvoltate, economiile cu venituri mici sau țările defavorizate din lumea a treia. La fel ca acești termeni înrudiți, Sudul Global este folosit pentru a descrie țări ale căror economii nu sunt încă pe deplin dezvoltate și care se confruntă cu provocări precum venitul pe cap de locuitor scăzut, șomajul excesiv și lipsa de capital valoros.