Redir.: Evul intunecat , articol de Ioan Aurel Pop
Mesaje primite
|
x |
|
![]() |
![]() ![]() |
||
|
M.Miron
Firește, o biserică gotică nu seamănă cu un templu grecesc, dar nu pentru că oamenii din Evul Mediu nu știau să facă temple, cum s-a crezut o vreme, ci pentru că nu-i interesa acest lucru, pentru că aveau o altă sensibilitate, o altă concepție despre divinitate și despre creație. Ideea că între „Lumea veche” și „Lumea nouă” – imitație a celei vechi – se interpune una „mijlocie”, fără nicio personalitate, una întunecată, nepotrivită, ca un fel de accident al istoriei, s-a insinuat în unele scrieri, pentru ca apoi să se generalizeze. Această concepție a acționat în timp ca o sentință, ca un sigiliu aplicat cu forța și imposibil de îndepărtat.
Orice epocă trebuie apreciată în funcție de propriile realități și principii.
Lumea modernă, mai ales prin Marea Revoluție Franceză, a aruncat un oprobriu greu, apăsător, pe care romantismul a încercat, fără prea mare succes, să-l îndepărteze, poate și fiindcă a alunecat spre o imagine idealizată a Evului Mediu, din care proveneau doar ruine fascinante, cavaleri în turnir, onoare cavalerească, romane galante (l’amour courtois) sau poezii ale trubadurilor. De aceea, în ciuda lucrărilor foarte serioase ale istoricilor (din ultimul secol, de exemplu), în opinia publică a rămas o imagine superficială și deformată a Evului Mediu, în care ar fi trăit oameni stângaci și neîndemânatici, aspri și ignoranți, animați de barbarie, supuși unei crunte asupriri a feudalilor, perioadă în care o mână de aristocrați (dacă nu doar regele) decideau totul, în care unele femei erau considerate bune numai spre a fi lăudate în poezie, iar altele numai spre perpetuarea speciei, în care Biserica era atotputernică și îi ardea pe rug, prin intermediul Inchiziției, pe cei incomozi etc.
Astăzi, unele dintre aceste clișee au fost abolite, dar în prea mică măsură. Foarte puțină lume știe, de exemplu, câte inovații a adus omenirii Evul Mediu, de la cartea manuscrisă, numită codice (în antichitate erau rulouri, numite volumina, un fel de suluri), până la notele gamei muzicale și la muzica fondată pe ritm! Evul Mediu, judecat prin prisma idealurilor moderne de democrație, libertate, egalitate, drepturi ale minorităților etc., nu are nicio relevanță. Orice epocă trebuie apreciată în funcție de propriile realități și principii. Principiile Evului Mediu sunt credința, supunerea, ierarhia, privilegiul, onoarea cavalerească, munca tăcută, anonimatul etc. Nimic nu poate fi înțeles din Evul Mediu, dacă nu conștientizăm atașamentul nețărmurit al acelor oameni (în Europa) față de credința creștină și față de Biserică. Dacă judec omul medieval prin prisma abilității omului contemporan de a lucra la computer, atunci, firește, medievalul devine un primitiv. Dar câte abilități aveau oamenii de la anul 1000 (să zicem) pe care noi le-am pierdut?!
Surse de înţelepciune
Biserica a fost peste tot în Europa medievală „patroana” culturii. Nicio activitate culturală majoră nu se desfășura în afara Bisericii, fără oblăduirea ei. Chiar universitățile din Occident au fost creația Bisericii și a credinței. La noi, în lumea de tradiție bizantină și bizantino-slavă, în condițiile relației speciale și a simbiozei dintre puterea laică și cea religioasă, în sânul bisericilor și mănăstirilor, s-au născut cartea manuscrisă, miniatura de carte, broderia, școala, educația organizată, arhivele, bibliotecile, scrisul în românește, literatura teologică, juridică, beletristică, filosofică etc. Instruirea copiilor, învățarea buchilor, cititul și scrisul la noi nu au fost „inventate” și susținute de la început de stat, ci de biserică. Viețile sfinților, povestite simplu și pe înțelesul tuturor, au devenit adevărate pilde de viață și surse de înțelepciune, iar icoanele și frescele au ajuns să fie ilustrarea pentru popor a Cărții Sfinte, pe care puțini o puteau citi direct în acele vremuri.
Unii istorici sugerează că apartenența românilor la civilizația Bizanțului a fost o catastrofă națională.
Apartenența românilor la civilizația bizantină este o realitate și de aici trebuie să plecăm. Istoricii de profesie nu au voie – nu le permite deontologia – să se lanseze în speculații de genul „ce ar fi fost dacă nu ar fi fost…” (despre un fenomen, fapt, proces). Românii sunt, mai întâi, răsăriteni (în cadrul Europei clasice) prin geografie, nu prin istorie, adică prin locul în care sunt așezați de soartă. Trebuie știut că numele de Imperiul Bizantin este o ficțiune, o convenție a istoricilor, stabilită cam din secolul al XVII-lea încoace.
Numele oficial al statului statornicit de împăratul Constantin cel Mare cu centrul la Noua Romă la anul 330 a fost, până la căderea Constantinopolului de la 1453, acela de „Imperiul Roman”. Din punct de vedere legal, statul roman decăzut în vest a continuat să existe în est, chiar și după fondarea Imperiului Carolingian și apoi Ottonian. Ambele nu mai erau sub aspect etnic romane (unul era grec și altul german), dar duceau mai departe ideea romanității. Singurul popor din est care a continuat în chip vizibil tradiția romană și sub aspect etnic a fost poporul român. Acest fapt s-a întâmplat sub oblăduirea Bizanțului și apoi s-a perpetuat prin „Bizanțul după Bizanț”.
Unii istorici sugerează că apartenența românilor la civilizația Bizanțului a fost o catastrofă națională. Cum să poată fi o astfel de realitate generoasă „catastrofă națională”? Faptul că civilizația aceasta a Imperiului Roman din răsărit nu a reușit să se mențină drept civilizație-model (de succes) a Europei – cum a fost pentru câteva secole atunci când Occidentul era „barbar” și „barbarizat” – este o cu totul altă chestiune. Noi, însă, locului ne ținem: aparținem unei civilizații europene de mare anvergură pe care trebuie s-o cunoaștem și s-o studiem, nu s-o ignorăm și s-o disprețuim. Nu știm cum ar fi fost, dacă eram occidentali, dar știm ce soartă ne-a fost hărăzită aici, în sud-estul Europei și nu avem dreptul s-o hulim, ci să-i facem față cu demnitate.
Biserica a jucat rol esențial în fondarea și funcționarea spitalelor. Aproape toate spitalele de tradiție au nume de sfinți pentru că aceştia erau protectorii bolnavilor.
Pentru o biserică creștină tradițională, ajutorarea semenilor aflați în nevoie, bolnavi, bătrâni, neputincioși, sărmani, face parte din esența misiunii sale pe acest pământ. Biserica, „mireasa lui Iisus”, a ocrotit întotdeauna oamenii. Primul spital „modern” din România l-a făcut tot Biserica, prin mitropolitul Anastasie Crimca, la 1619. Spitalul Colțea din București, fondat la începutul anilor 1700, era în curtea mănăstirii omonime, construite de familia Cantacuzino. Toate sau aproape toate spitalele de tradiție au nume de sfinți veghetori și patroni, nu numai pentru că sfinții erau protectorii bolnavilor, dar și pentru că Biserica a jucat rolul esențial sau un anumit rol în fondarea și funcționarea lor. Dar, dincolo de spitale, Biserica a vegheat mereu la ajutorarea săracilor, la adăpostirea celor rămași ai nimănui, la ocrotirea și școlarizarea copiilor.
Fondatorul învățământului în limba română de la „Sfântul Sava”, considerat și părintele Politehnicii bucureștene, ardeleanul Gheorghe Lazăr, era arhidiacon și misiunea și-a îndeplinit-o pe un teren al Bisericii Țării Românești. Evident, Biserica Ortodoxă Română mai are multe de făcut pe tărâmul filantropiei. Cel care neagă cele făcute și cele care se fac sub ochii noștri este pus pe rele, e mânat de ură, nu de iubire.
Sunt țări occidentale unde închiderea bisericilor nu înseamnă nimic, fiindcă sunt ca și inexistente.
Sunt unii care susţin că ar fi anacronic să crezi în Dumnezeu și să mergi la biserică în veacul al XXI-lea. Sunt țări – mai ales cele nordice – unde bisericile sunt mai întotdeauna închise, fiindcă nu le trece nimeni pragul. La recensămintele din aceste țări, dacă 20-30% din populație se declară creștină, este mult. Chiar în apropierea noastră, Cehia, conform recensământului din 2011, are peste 79% din populație atee, agnostică, fără religie etc. În aceste țări, închiderea bisericilor, din varii motive, nu înseamnă nimic, fiindcă ele sunt oricum ca și inexistente.
România este și ea o țară europeană, moștenitoare a civilizației și culturii greco-latine, face parte din organisme europene și mondiale – ca Norvegia, Suedia sau Cehia – dar nu este întocmai ca ele. Una dintre cele mai izbitoare deosebiri se vede în domeniul religios.
Conform recensământului din 2011, 86,45% din populația României s-a declarat ca fiind de confesiune creștină ortodoxă. Ceilalți cetățeni români s-au declarat creștini de alte confesiuni: romano-catolici, protestanți, penticostali, uniți cu Roma, baptiști etc. Astfel, populația creștină din România reprezintă 99,5% din totalul populației țării.
Trebuie, însă, să fim convinși că nu acesta este adevărul, pentru că, dacă 99% dintre cetățenii români ar fi cu adevărat creștini și ar aplica preceptele creștine, România ar fi o țară edenică. Și nu este cazul!
Mulți români știu să cânte mai multe colinde decât alții, să plângă, seara, la lumina candelei, după morții și viii lor, aflați departe. Nu am văzut popoare occidentale să facă la fel.
Se poate obiecta că nu este vorba aici despre chestiuni de esență, dar, indiferent dacă sunt sau nu, ele jalonează viețile oamenilor. Și încă ceva: mulți români – după un obicei de când e lumea – își fac cruce când trec pe lângă biserică, înalță ochii și gândul către Domnul. Așa au învățat de la părinți și de la moși, ca „să fie primit”, ca să fie sufletul împăcat. Mulți români știu să asculte smeriți o priceasnă, să cânte mai multe colinde decât alții, să spună cu smerenie „Hristos a înviat!”, să facă „veșnica pomenire” a morților, să plângă, seara, la lumina candelei, după morții și viii lor, aflați departe, prea departe. Nu am văzut popoare occidentale să facă la fel.
Cine deține monopolul adevărului? Cine poate să certifice că drumul Occidentului, în privința credinței, este cel infailibil, că numai acest drum laicizant garantează succesul, prosperitatea socială, morală, spirituală?
Firește, față de cele evocate mai sus, sunt o mulțime de contraargumente și se pot aduce obiecții. Unele vor fi cu bună-credință, altele nu. Rânduri-rânduri, seculariștii, „progresiștii”, ateii, anticlericalii, agnosticii, neomarxiștii etc. le exhibă mereu – câteodată rațional și cuminte, alteori în mod agresiv, intolerant și jignitor. Intenționat nu vreau să amintesc acum despre mojicia unor români, despre blestemele și înjurăturile lor legate de Dumnezeu și de sfinți, de credință și de biserică. Nu vreau să dezvolt aici nici aspecte privind formalismul românilor, felul lor de a imita, dorința de a face exact invers decât se cere de către autorități etc.
Se va spune, din nou, că românii sunt înapoiați, că au rămas „în plin Ev Mediu”, că trăiesc prin eresuri și superstiții, că pun ritul înaintea dogmei, că nu și-au raționalizat credința și trăirile religioase etc. Le știu și le văd pe toate acestea, dar cine deține monopolul adevărului? Cine poate să certifice că drumul Occidentului, în privința credinței, este cel infailibil, că numai acest drum laicizant garantează succesul, prosperitatea socială, morală, spirituală?
Mi se va spune și că Biserica Ortodoxă nu are întotdeauna și peste tot cei mai potriviți preoți și ierarhi, că nici ei, clericii, nu știu constant să conducă bine turma, că fac ceremonii prea dese și prea lungi și că numai guvernanții laici decid în timpul stării de urgență. Este drept! Și ierarhii, și preoții sunt oameni, iar om fără greșeală nu există. Se poate ca nu toți slujitorii bisericii au înțeles cum să se poarte impecabil în aceste timpuri grele. Numai că societatea nu este un mecanism fără suflet și fără sentimente, iar deciziile trebuie pliate după lume, după felul românilor de a percepe viața și moartea, de a înțelege relația cu autoritatea constituită. Nu sunt oamenii chemați – oricât de grozavi ar fi ei – să decreteze că biserica şi credința sunt rele. Critica Bisericii se poate face în orice societate democratică, dar nu pornind de la principii malefice și nu cu „mânie proletară”, ca pe vremuri.
De două milenii anumite forțe se străduiesc să combată creștinismul, iar acesta iese mereu mai puternic din aceste confruntări.
Sunt şi indivizi, cu fețe congestionate și cu voci tunătoare, care nu critică, ci înfierează, condamnă… De două milenii anumite forțe se străduiesc să combată creștinismul, iar acesta iese mereu mai puternic din aceste confruntări. Se poate ca, statistic vorbind, românii să nu mai fie la fel de cucernici ca odinioară, se poate să mai fie unii care opun vehement știința și religia (cum o făcea la noi ateismul comunist), se poate să mai fie indivizi și grupuri care să admire necondiționat civilizația Occidentului laicizat și amenințat de fundamentalism, dar, dincolo de toate acestea, îi contrazice realitatea.
Nu sunt viitorolog și nu știu ce vor aduce deceniile și secolele următoare, dar constat ceea ce se întâmplă azi. Iar astăzi, românii cu preoții și cu praporii în frunte au reușit să scape de dictatură și speră într-un viitor mai bun, prin întărirea lor întru credință și prin încrederea în Biserică. De aceea, persoanele și instituțiile cu rol de conducere în societate trebuie să pornească de la această premisă când iau decizii care îi privesc pe români și care se referă la România.
Acad. dr. Ioan Aurel Pop
Eu nu am nimic comun nici cu zeolitul, notele muzicale sau ceva personal cu scrierile lui Culianu, in prea scurta lui viata! Insa sa arunci cu cerneala in ML si sa fii „un apropiat totusi” al Brigazilor Rosii deja spune cam mult!
Sa revenim totusi: indicati unui istoric cu staif sa citeasca probleme de istorie scrise de un lingvist, specializat in Istoria religiilor? Nu este nici rau, dar nici bine!
Misterele istoriei se vor elucida candva, timpul lucreaza, insa nu putem forta asa, pt a spune ca in timpul nostru totul a fost relevat; urmasii ce vor mai cerceta?
Fiecare are o specializare la care tine foarte mult, nu putem cere un istoric sa fie fie programator, la nivel de profesor universitar si nici invers!
Asa ca eu, respect pe toti si consider ca stiinta lumii este data de stiinta domeniilor/ramurilor stiintifice! Si dau credit specialistului!
La noi actorii, cantaretii si sportivii devin politicieni iar locul lasat liber este ocupat de amatori sau manelisti!
Se vor decanta toate, in timp.
Nu noi apartinem civilizatiei Europene, civilizatia Europeana este tributara civilizatiei Getice! Hai sa mai terminam cu liguseala Ocupantului, caci Occidentul a facut numai jaf si prapad. Sa ne amintim de Cruciada a IV-a si jaful si Furtul din Constantinopol facut de Occidentali. Sunt statui furate din Constantinopol la Venetia si alte orase…au furat inclusiv folia de aur ce acoperea Sf.Sofia….dar le-au tras-o Asanestii. Este cazul sa mai spunem si adevarul! Dle Prof. Coja, daca doriti un dialog direct sunt disponibil pe mail…corneliu.lucianm46@yahoo.com. Poate impreuna mai eliminam din erorile istorice si de gandire ale romanilor. Avem un imn national unde il glorificam pe ocupantul unei parti din Getia, si anume drumul spre aurul din Apuseni…de unde au furat la greu. Sarmisegetuza se traduce astfel: Sarimis e getu za, adica Sarmis(un supranume al lui Apollon) este Zeul GETILOR!Sf.Iona Gura de Aur s-a rertas in Getia? Oare de ce? Suntem multi-milenarii Europei. Aici a inceput totul si tot aici in Carpati va avea loc Revelatia. A propos de pledoaria dvs. dspre Gradina Maicii Domnului….Isus Christos era get, il gasim consemnat pe placutele de la Sinaia. Numele lui este Aesus Christeos=Fiul Zeilor Blonzi. Evident Maria, Maicuta Sfanta era tot de aici din Carpati asa cum erau si Apostolii, cre il sfatuiesc in textul din placute, sa nu plece in Iudeea. De atunci a ramas numele de Gradina Maici Domnului…..Vaticanul stie dar nu spune. Biblia a fost modificata de iudei…prin scrierile asa-zsisilor Apostoli iudei dar si prin homosexualul Origen si …altii. Papa Ioan al II-lea(Voicila dupa tata-romani goran din Carpatii Padurosi) a avut un discurs plin de cuvinte cheie despre rolul nostru in viitor….
Noi, rumunii, suntem multimilenarii Europei, singurii care nu ne-am parasit vatra stramoseasca. Rasa alba a plecat din Carpati, caci getii au roit in toata Europa si pana in N Indiei unde au infiinat civilizatia Vedia. Roit inseamna altceva decat migrat, respectiv, getii plecau cu miile de oi, cu familiile, cu sacerdotii si cu o mica oaste de aparare. Sanscrita-desavarsita, contine aprox 800 de cuvinte românesti actuale. Reminiscente vii din Europa: friulana-limba lui ce mai faci, romanda din M.Alpi. Iata primul vers Tatal Nostru in limba romansilor…Ba nost car est’n cer…Apoi trecem valea, trecem muntele, si gasim landina, transalpina, Occitana pana in Tara Galilor unde se vorbeste limba cymru-se pronunta cămrâi….care este 75% limba româna. Oare de ce? Doar n-au ajuns ciobanii din Carpat pe post de profesori de limba româna sa-i invete pe occitani si galezi limba româna, pardon limba latina.
„Adrian Bucurescu sustine pe buna dreptate, ca notele muzicale ÎN NUMĂR DE 8, cifră care îi reprezenta pe Gemenii Divini şi fraţii lor de lapte, au fost inventate si denumite de geti, ele reprezintă incantaţii magice adresate Gemenilor Divini. Astfel notele bizantine. PA, VU, GA, DI. KE, ZO, NI, PA, conţin următoarea formulă sacramentală: PA VUGA DI KEZO NIPA, adică „Fie slăviţi Cei Doi Copii ai Cerului!” Notele muzicale ale Europei catolice, EVIDENT TOT ÎN NUMĂR DE 8, extinse în toată lumea sunt: DO, RE, MI, FA, SOL, LA, SI, DO. Textul sacru este DO REMI FA SOL LA SIDO şi se traduce prin „Cei Doi Tineri să fie slăviţi de comunitate(templu)”. Fragment din modesta mea lucrare Schimbarea de Prafdigma. Cu tot respectul pt.Acad.Prof.Ioan Aurel Pop, are si el erori rezultate din istoriografia oficiala. Poate daca studia opera lui Culianu, mai rectifica pe ici pe colo despre Evul Timpuriu si Mediu, influenta majora a Bizantului asupra Renasterii,etc.Cine a fost autorul primulu Manual de Muzica? Hai popor apostolic, cine raspunde?