“NIȘTE NEBUNI” (II)

O să intru direct în problemă fiindcă este multă treabă.

Haideți să vedem cîteva nume celebre de legionari, doar cîteva, fiindcă nu le știu.nici eu pe toate.

Nicolae Constantin Paulescu (descoperitorul insulinei, membru post-mortem al Academiei Române).

Geograful Simion Mehedinți (academician).

Medicul Dimitrie Gerota (aromân, primul radiolog român, urolog, membru corespondent al Academiei Române, cel care în anul 1907 a înființat spitalul-sanatoriu care îi poartă numele),

Filologul Sextil Pușcariu (aromân, academician).

Teologul, scriitorul și ziaristul Nichifor Crainic (Ion Dobre, academician, exclus în 1945 și reconfirmat post-mortem în 1994, deținut politic).

Fizicianul George Manu (membru al Academiei de Stiințe din România, mort in temniță la Aiud)

Filozofii Nae Ionescu (ideologul Mișcării Legionare, deținut politic în timpul dictaturii carliste), Emil Cioran (membru post-mortem al Academiei Române), Mircea Eliade (membru post-mortem al Academiei Române, deținut politic în timpul dictaturii carliste), Petre Țuțea (deținut politic).

Economiștii Mihail Manoilescu (fost pentru scurt timp ministru de externe, mort în temniță la Sighet – lucrările sale de specialitate au fost considerate “Biblia industriașilor brazilieni”) și Constantin Papanace (aromân, subsecretar de stat la finanțe în guvernul legionar)

Poeții Vasile Militaru (mort în lagărul de la Ocnele Mari), Radu Gyr (Radu Demetrescu, deținut politic sub trei dictaturi), Virgil Carianopol (deținut politic), Aron Cotruș.

Arhimandriții Arsenie Papacioc, Iustin Pîrvu, Adrian Făgețeanu (cu toții deținuți politici)

Actorul Ernest Maftei (deținut politic) și actrița Marietta Sadova (de asemenea deținută politic).

Au făcut parte din Mișcarea Legionară și prinți: generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino-Grănicerul a fost cel mai important susținător al Mișcării, membru al Senatului legionar și președinte al partidului Totul pentru Țară, înființat după dizolvarea Gărzii de Fier, nepotul său, prințul Alexandru Cantacuzino, ucis în lagărul de la Rîmnicu Sărat în neagra zi de 22 sept. 1939, prințul Mihai Sturdza, ministrul afacerilor străine în prima parte a guvernării legionare, deținut politic în 1941 și condamnat la moarte în contumacie în 1946 (procesul „Marii Trădări Naționale” sau prințul Alexandru Ghica, director general al siguranței statului și polițiilor în timpul guvernării legionare, deținut politic între 1941-1964.

O dată cu prințul Alexandru Cantacuzino și alături de alți legionari, în aceeași zi de 22 sept. 1939 în lagărul de la Rîmnicu Sărat mai este ucis un legionar de geniu, aromânul Mihail Polihroniade.

Mai sunt unii scriitori despre care eu nu știu dacă au fost sau nu legionari. Că nu știu eu, nu este important – important este că nu știu nici cei care îi acuză!

De pildă, scriitorul Vintilă Horia (Vintilă Caftangioglu, condamnat în contumacie la 25 de ani de muncă silnică), laureat al premiului Goncourt pentru romanul său „Dumnezeu s-a născut în exil”, premiu pe care l-a refuzat, a fost sau nu legionar?

Dar poetul Ion Șiugariu (Ion Soreanu), a fost sau nu legionar? Șiugariu a murit la data de 1 februarie 1945 pe frontul de vest luptînd pentru eliberarea localității Brezno. În anul 2015 autoritățile slovace au vrut să-l omagieze pe eroul român și să dea numele acestuia unui pod. Diplomația română s-a opus, motivînd că Șiugariu a fost asociat Mișcării Legionare. Ulterior, MAE a dat un comunicat prin care recunoaște că a greșit. Cît de idioți, cît de iresponsabili sunt acești diplomați? Cum își permit să joace alba-neagra cu trecuta viață a unor români cu care ar trebui să ne mîndrim?

V-am dat un lung pomelnic de mari personalități legionare, ca să înțelegeți că legionarii nu au fost brutele analfabete pe care le prezenta cinematografia română.

X

Corneliu Zelea Codreanu a fost o personalitate fascinantă nu numai pentru cei care l-au cunoscut și urmat, dar și pentru scriitorii străini care i-au fost contemporani. Și am constatat că și in zilele noastre este un exemplu pentru tineri naționaliști din diferite zone ale globului.

O să încep partea bibliografică amintind unele cărți care se referă la Căpitan și la Mișcarea Legionară.

“L’Envoye de l’Archange” (1939) – frații Jean și Jerome Tharaud, membrii ai Academiei Franceze și laureați ai premiului Goncourt. Frații Tharaud au venit în România, au discutat atît cu Căpitanul cît și cu A. C. Cuza. Pînă să definitiveze cartea, a intervenit uciderea Căpitanului astfel încît a fost completată cu un ultim capitol în care este relatată această crimă.

“CODREANU L’homme de la foret” – Michel Gauvin, carte apărută în același an 1939, cu o prezentare elogioasă făcută Căpitanului: ”Cornéliu Zéléa Codréanu fut plus qu’un chef de parti génial et remarquablement courageux, il fut un saint, un poète, une espèce de Roland moderne, un héros à la fois mystique et homme d’action. Il apparaît dans l’Histoire roumaine, comme un chevalier médiéval ressuscité, monté sur un cheval blanc, portant dans une main une croix, dans l’autre une épée.”

Șerban Milcoveanu – “Cum am cunoscut și ce am înțeles de la Corneliu Zelea Codreanu”

Nicu Iancu – „Sub steagul lui Codreanu”.

Constantin Papanace (aromân) – ”Mișcarea Legionară și macedoromanii” și “Destinul unei generații”.

Ion Banea (ucis la Rîmnicu Sărat la data de 22 sept. 1939) – “Opere complete”

Filon Verca – “La răspîntie de destin”

Urmează cărțile în care legionarii își depănează amintirile din temniță…

Dumitru Bacu (aromân) – Pitești, centru de reeducare studențească (prima carte de acest fel, apărută în anul 1963 în Occident, unde please în exil după punerea în libertate).

Grigore Caraza – „Aiud însîngerat”.

Virgil Maxim – „Imn pentru crucea purtată”.

Traian Golea – „Pînă unde am ajuns”, „Amintiri – de ce am plecat de acasă” și alte multe cărți.

Traian Trifan – ”Mărturisesc…Robul 1038”.

Spiru Zechiu (aromân) – “Memorii octogenare”.

Ion Ioanid – „Inchisoarea noastra cea de toate zilele”.

… și cărțile despre lupta de rezistență.

Filon Verca – “Parasutați în România vîndută”.

Ion Gavrilă Ogoranu – “Brazii se frîng dar nu se îndoiesc”.

Nicolae Ciolacu (aromân) – “Haiducii Dobrogei”.

Ion V. Emilian – “Ordon: treceți Prutul!”.

În sfîrșit. trecînd peste memorialistică, asupra suferințelor legionarilor în temnițe s-au aplecat și contemporani mult mai tineri:

Vasilică Militaru – „Biserica din temniță”.

Dan Radovici – „Faptele noilor martiri ai României și lupta lor împotriva comunismului”.

Părintele Moise Iorgovan – „Sfîntul închisorilor” (despre Valeriu Gafencu).

Mănăstirea Petru Vodă – ”Sfinții închisorilor”.

Acestea sînt cărțile pe care le propun, deși unele sunt mai greu de găsit. Am dat de o listă mult mai amplă, discutabilă din cîteva puncte de vedere, în care sînt menționate și cărțile unor autori moderni, evident dușmani atît ai legionarilor, dar poate că și ai românilor (ca de pildă Radu Ioanid – actualul ambasador al României în Israel, Radu Florian – tatăl lui Alexandru Florian, Zigu Ornea sau Leon Volovici).

https://fr.metapedia.org/wiki/Bibliographie_l%C3%A9gionnaireon

x

În primul episod am trecut în revistă principalele patru categorii de deținuți politici: legionari, ofițeri, politicieni și luptătorii din munți (unde regăsim legionari și ofițeri, alături de țărani înstăriți, învățători și multe alte categorii, sprijiniți și binecuvîntați de preoți și stareți, dintre care unii le-au împărtășit soarta, adică glonțul sau temnița).

O să fac o paralelă între legionari și politicieni, subliniind diferențele.

În primul rind, legionarii au ajuns în temnițe pentru patriotismul lor în timp ce mulți dintre politicieni, indiferent de motivul oficial al condamnării, și-au meritat soarta pentru trădarea, corupția și/sau lașitatea lor.

În al doilea rînd, dintre legionarii veterani, eu nu am auzit de cineva care să fi fost racolat de securitate în timpul detenției (aceasta s-a întîmplat cu unii dintre cei tineri, elevi la data arestării, membri ai Frățiilor de Cruce), în timp ce politicienii au devenit informatori pe capete. Pleiada seniorilor liberali de la începutul anilor ’90 era cotropită de foști deținuți politici turnători, dintre care îi amintesc pe cei mai importanți și cunoscuți: Mircea Ionescu-Quintus, Dan Amedeo Lăzărescu, Alexandru Paleologu. Chiar dacă nu a fost deținut politic, îl adaug și pe academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, la un moment dat președintele senatului PNL, recrutat în 1974. Degeaba ești os boieresc, ai primit educație aleasă, vorbești limbi străine și știi să mînuiești corect tacîmurile la masă, dacă nu ai caracter.

Mai rudimentari de felul lor, și țărăniștii au ținut totuși pasul. Niculae Ionescu-Galbeni a ajuns președintele comisiei parlamentare de control a SRI – despre el, colegul și prietenul meu Ion Dinu, avocat, rănit de război, deținut politic, deputat PNȚ-cd, îmi spunea că a fost cel mai odios delator din lagărul de la Tîrgu Ocna. Un turnător numit să controleze SRI-ul! Un alt deputat PNȚ-cd, cunoscut ca informator notoriu în județul Argeș, a fost Barbu Pițigoi.

Un aspect aparent minor, dar semnificativ. Ion Puiu a fost șeful Frățiilor de Cruce din politehnica bucureșteană. După desființarea Mișcării Legionare, se înscrie în TUNȚ (tineretul universitar țărănist). A făcut 17 ani de închisoare. Despre el, Corneliu Coposu a spus: „Puiu nu a trădat niciodată”. Din aceste vorbe eu am tras concluzia că printre deținuții țărănăști trădarea era ceva curent, dar fostul legionar nu trăda niciodată. După revoluție, a ajuns vice-președinte al PNȚ-cd, dar în luna mai 1990, împreună cu Oprea Niță (deținut politic, trecut prin calvarul de la Pitești) au părăsit partidul și au înființat Partidul Național Democrat Creștin. Motivele plecării îmi sînt neclare, și neclare îmi vor rămîne. Oprea Niță (decedat și el) mi-a spus că au plecat ei, altcineva mi-a spus că a participat la ședința de excludere a lui Puiu. S-ar putea să fie adevărate amîndouă variantele, adică Puiu să fi plecat, iar partidul să îl fi exclus după aceasta. De ce a plecat? De ce a fost exclus? Nu știu, poate din cauză că nu a trădat niciodată!

La prima sa alegere în fruntea țării, Iohannis l-a decorat printre alții și pe Octav Bjoza, președintele AFDPR (cred că pe 21 dec. 2015, Bjoza fiind primul român decorat de Iohannis). În 2009, Bjoza declarase: “Nu sînt legionar, dar norocul meu a fost să fiu educat în temnițe de unii dintre ei.” Bjoza nu lăuda Mișcarea Legionară, lăuda cerbicia, tenacitatea, demnitatea legionarilor, care își purtau crucea fără să toarne, fără să trădeze.

Reacțiile au apărut imediat.

Deutsche Welle (cînd îl aud pe Robert Schwartz, cultivat foarte des de RRA care îl invită noaptea să îi ceară părerea, percep acest post de radio german ca fiind antiromânesc) l-a criticat pe Iohannis întrucît “și-a ratat startul la palatul Cotroceni după ce sfătuit rău a ales să-și înceapă cariera prezidențială decorînd un simpatizant legionar”.

Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (MCA România) sare și el și se declară dezamăgit de faptul că Iohannis “a acordat Steaua României unui deținut politic care se afișează public cu un partid susținător al Mișcării Naționale și al neo-nazismului”(?) MCA România, înființată în anul 2002 de Maximilian Marco Katz, despre care de ani de zile Vasile Zărnescu scrie (și nu am nici un motiv să nu îl cred) că este un infractor menajat de organele de urmărire penală (se referă la afacerile firmei EDF la magazinele duty-free din aeroportul Otopeni). MCA pretinde că monitorizează antisemitismul în România – în realitate, îl cultivă, îl dezvoltă (pentru asta primește fonduri din SUA). Poate o să am timp să comentez și rapoartele lui.

Mult tupeu au ăștia, și nici un oficial nu are curajul să îi pună la punct.

În al treilea rind, luptătorii din munți.

Haiducii Dobrogei, care luptau în special în munții Babadagului dar și în restul regiunii, conduși de Gogu Puiu ajutat de Nicolae Ciolacu, erau legionar aromâni.

Rezistența în munții Banatului a fost organizată de legionarul Filon Verca ajutat în primul rind de camarazii lui.

În rezistența din partea de nord a Făgărașilor îl găsim pe legionarul Ion Gavril Ogoranu.

Am dat cîteva exemple de legionari care au luptat în munți, cei pe care îi știu. Politicieni cu arma în mînă, nu știu.

Am cunoscut doi parlamentari PNȚ-cd în mandatul 1992-1996, senatorul Gheorghe Cătuneanu, luptător în munții Vrancei și deputatul Victor Ioan Pica, luptător în partea de nord a Făgărașilor, ambii foști deținuți politici – dar aceștia, cînd luptau în munți, nu erau politicieni.

În sfîrșit, în al patrulea rind, după 1990, legionarii nu știu să fi cerut statului roman să-i despăgubeasca pentru anii sau zecile de ani pe care i-au petrecut în temnițe sau lagăre pentru că și-au iubit țara. Politicienii, au făcut-o.

Țărănistul Ion Diaconescu, președinte al partidului după moartea lui Corneliu Coposu și președinte al Camerei Deputaților între 1996-2000, a cerut în instanță în anul 2009 (la 92 de ani) suma de 18 mil. euro daune morale pentru anii lui de temniță. A spus că banii nu sînt pentru el ci pentru partid. Tribunalul București i-a acordat 500.000 euro, dar Curtea de apel l-a lăsat fără ei. Victor Ciorbea, avocatul lui, a spus ca se va plînge la CEDO – nu știu dacă a făcut-o.

Liberalul Radu Ciuceanu (vicepreședinte al Camerei Deputaților în primul mandat, 1990-1992) se pare că a fost mai norocos – în martie 2010 instanța i-a acordat pentru detenția sa daune morale de 600.000 euro.

Deocamdată, pun punct. Mai sînt multe lucruri de scris. Nici nu am trecut la cele serioase.

Dan Cristian Ionescu