Mihai
902 aprobate
mihai@yahoo.com
82.77.237.108
Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte!
Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ
Documentul care mi-a parvenit și căruia, prin „mijloace specifice”, am avut posibilitatea să îi verific autenticitatea demonstrează, fără drept de apel, că Nicușor Dan, actualul candidat prezidențial, a fost recrutat ca informator, adică turnător al Securității, iar în 1988 făcea pur și simplu parte din ceea ce numim poliția politică. După ce a participat cu succes la un ciclu de instruire, s-a calificat pentru a-și turna colegii, blocându-le unora dintre ei posibilitatea de a merge în străinătate și de a concura la olimpiadele de matematică.
Culmea este că, de curând, CNSAS, plătit din bani grei de către cetățeni, a comunicat opiniei publice că i-a verificat pe toți candidații prezidențiali și că nu ar fi descoperit, în niciunul dintre cazuri, vreo colaborare cu Securitatea ca poliție politică. Și iată că iepurașul a sărit.
Pentru a lămuri contextul, nota informativă pe care o anexez reprezintă un document strict secret al Ministerului de Interne, emis de Securitatea Municipiului București, secția 1. Este un raport privind încadrarea informativă a cetățenilor care s-au deplasat în Australia, la Canberra, în perioada 9–21 iulie 1988, cu ocazia olimpiadei internaționale de matematică. Unul dintre aceștia era Dan Nicușor Daniel. Din delegație făceau parte șase concurenți nominalizați de Ministerul Învățământului, împreună cu cadrele didactice, respectiv Vasiu Adrian din Cluj-Napoca, Dan Nicușor Daniel din Făgăraș, Fărcășanu Octavian Petre din Craiova, Radulescu Banu Andrei, Moroianu Andrei (cumnatul Clotildei Armand – n.n.) și Belgun Florin din București.
Nicușor Dan fusese recrutat de Securitate într-o deplasare anterioară, tot în cadrul unei olimpiade, desfășurate în Cuba. Cu acea ocazie, ofițerul de Securitate i-a apreciat aptitudinile, precum și modul fără ezitare în care a acceptat să devină colaborator, chiar cu entuziasm, așa cum se specifică, el fiind „prelucrat conspirativ”.
Securitatea, studiindu-l pe Nicușor Dan, a apreciat aptitudinile acestuia ca informator, dar, în același timp, a identificat și a menționat, după cum reiese din nota informativă, și o trăsătură urâtă de caracter.
Acesta, fiind în concurență cu un alt elev olimpic, Vasiu Adrian, l-a turnat pe acesta, dar în mod calomnios, întrucât informațiile pe care le-a furnizat nu s-au confirmat. A intenționat pur și simplu să îl elimine dintre olimpici. În alte cazuri însă, mai multe, colaborarea sa cu Securitatea a fost apreciată, iar informațiile pe care le-a oferit au condus la retragerea vizelor de deplasare pentru alți elevi, unul dintre aceștia fiind Bercaru Mugurel Alexandru, elev în Craiova. La fel și în ceea ce îl privește pe un alt elev de la Liceul Industrial Negru Vodă din Făgăraș, Sorin Cocoradă. Nu mai intru în alte detalii. Ceea ce a făcut Nicușor Dan se încadrează perfect în definiția dată de legiuitor în ceea ce privește colaborarea cu Securitatea ca poliție politică.
În oglindă, Nicușor Dan a făcut exact ceea ce a făcut Traian Băsescu, sub numele de cod „Petrov”, în timpul studiilor sale liceale, când, prin notele informative pe care le-a dat, a compromis practic șansele unui coleg de a face carieră în domeniul naval pe care și-l alesese. E bine că aflăm acum ceea ce a făcut Nicușor Dan și nu după ce acesta, Doamne ferește, ar ajunge președinte al României și ne-ar reprezenta pe toți pe plan național și internațional. Pentru a nu exista niciun dubiu, așa cum am precizat de la început, public în facsimil nota informativă și solicit CNSAS ca, de urgență, să verifice acest document și să ne informeze oficial despre această pată neagră, murdară, a biografiei Primarului General al Capitalei, care încearcă, susținut fiind de statul subteran și de Republica Franceză, să ajungă Președinte al României. Atrag în mod insistent atenția asupra faptului că, la fel ca și în cazul lui Traian Băsescu, Nicușor Dan a dat o declarație pe proprie răspundere – sau chiar mai multe asemenea declarații – conform cărora el nu ar fi colaborat cu Securitatea. Declarația sau declarațiile constituie falsuri în acte publice, după care a urmat infracțiunea complementară, respectiv uzul de fals. Și, întrucât vorbim despre infracțiuni extrem de grave, dar și despre incompatibilitatea unui candidat prezidențial, mă simt obligat să reamintesc opiniei publice faptul că acest document a mai fost dat publicității și atunci când Nicușor Dan a candidat pentru Primăria Generală a Capitalei, fiind contestat de către acesta și considerat un fals, și că, în acest sens, Nicușor Dan, la data respectivă, a beneficiat chiar și de concursul unui membru CNSAS, care și el a contestat autenticitatea respectivului document. Cu atât mai mult se impune ca, de urgență, întregul dosar „Nicușor Dan” să fie cercetat de o echipă competentă a respectivei instituții.’’
https://www.activenews.ro/opinii/SRS-Nicusor-Dan-turnator-la-Securitate-cu-acte-Sorin-Rosca-Stanescu-publica-documentele.-NOTE-INFORMATIVE-de-POLITIE-POLITICA-196500
https://www.activenews.ro/documente/Nicusor%20Dan%20Nota%20informativa%20Securitate%20SMB%20CNSAS%20Politie%20Politica%201.jpg
https://www.activenews.ro/documente/Nicusor%20Dan%20Nota%20informativa%20Securitate%20SMB%20CNSAS%20Politie%20Politica%202.jpg
Mădălin Hodor, cercetătorul CNSAS, atac la adresa studenților trecuți prin experimentul Pitești: „Niște căcați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus”
-tziganu ala jegos trebuie blestemat intr-un fel special.
Nu’i mare surpriza, „Partidul e in toate”, infiltratii Serviciilor ce slujesc Partidului Colectiv[PSD+PNL+ UDMR+..] tradator din Romania, lucreaza puternic in politica. Toti politicienii care au ajuns in Parlament sau guverne au fost ajutati de Servicii, caci daca le vezi CV-urile adevarate iti vine sa plangi. Domnul profesor ar putea sa ne dea niste exemple mai particulare caci s-a invartit printre ei si le-a vazut valoarea.
se turnau INTRE EI!
(sa-l intrebatzi pe medelin tigan jegos hodor
daca nu se ocupa cu ingropaciunea vreunui purhadel
decedat din prea multe blesteme)
Mucusor este handicapat si taranii din satul Bucuresti nu au stiut, dar si daca ar afla adevarul despre Retardel Dan, sufragiii tot unul ca Retardel ar alege: dupa sac si petec !
Nu-i prost cine cere, este IDIOT = bucurestean cine da – votul !
Agamitza Dilimache corespunde intru totul cerintelor postului, conform criteriilor lui Jean Michel de Rothschild, Seful Clanului Rothschild – prezentat lumii ca „Brigitte Macron”, care este unchiul lui Poponel Manuel Macron.
El este copia fidela a Vanzatorului de copii Zoianus Retardatus Criminalus Maturatorus:
IDIOT, TUPEIST NESIMTZIT si SCLAV 1000/%.
Mortii de pe listele electorale sa traiasca !
SRI si STS stiu sa joace Alba-Neagra cu acesti morti, incat si Bideu Leguma daca ar candida pe nasalie ar obtine voturile necesare.
Daca numarul mortilor este mai mic decat necesarul de voturi, rezultatul se rectifica la CCR.
Nimic nu se pierde, totul se transforma !
„Daca votul nostru ar conta, nu am fi lasati sa votam” Mark Twain
Nicușor Dan suferă de TSA>>> tulburări din spectrul autist mai precis Sindrom Asperger! Cei cu sindrom Asperger suferă de deficit de concentrare și atenție, au limbaj și comportament repetitiv, au dificultăți de exprimare și vocabular restrâns, nu fixează cu privirea interlocutorul, au incoerență in exprimarea ideilor>>> toate acestea le regăsim in comportamentul lui Mucușor!
Oamenii care l-au ales in funcția de primar al Bucureștiului nu aveau această informație la momentul in care au votat!!! Acum, înainte de 18 mai, au această informație și trebuie să înțeleagă că un individ cu o afecțiune patologică de tip TSA nu trebuie votat pt funcția cea mai înaltă în stat respectiv președinte de țara! România are nevoie de un președinte sănătos fizic psihic și, mai ales, mintal, ceea ce Mucușor nu este!
Președintele României este cel care ne va reprezenta ca nație la cel mai înalt nivel, care presupune că va lua decizii de cea mai mare responsabilitate din toate punctele de vedere: politic, economic, militar și strategic, ori un om diagnosticat cu sindrom Asperger nu poate îndeplini sarcini și decizii care decurg din funcția de președinte al României!
Pe 18 Mai nu mai este vorba despre a vota oameni și partide sau alianțe de partid, ci este vorba despre România ca entitate statală și de existenta ei din toate punctele de vedere economic, politic, militar și strategic!!! Mucușor NU ESTE APT DPDV MEDICAL SA CONDUCĂ O ȚARĂ PT CA ARE O PATOLOGIE MEDICALĂ DE TIP AUTIST!!! Înțelegeți ca votându-l, veți pune in fruntea României un om bolnav!”
DAMIAN IULIANA – cadru medical
https://www.facebook.com/100000518895827/videos/nicu%C8%99or-dan-sufer%C4%83-de-tsa-tulbur%C4%83ri-din-spectrul-autist-mai-precis-sindrom-asper/1045119250820904/?rdid=BHTZ1skI5ZiPqJxW
Am primit aceasta informare pe WhatsUp promovata fiind de Dl. Constantin Rotaru presedintele PSR si copresedinte la Alianta Socialista.
Domnul Rotaru este om foarte serios care nu vorbeste fara sa fie bine documentat asupra unei probleme aflate in discutie.
==========
Ce știm până acum despre :
🇷🇴George Simion – botezat creștin ortodox din familie tradițională, a terminat Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București cu 9,6.
A absolvit o facultate de stat in cadrul Universitatii din Bucuresti licențiat cu nota maximă.
Vorbeste 3 limbi straine și românește impecabil gramatical.
Orientare politică DREAPTA, neo-ultra naționalistă cu speach’uri pro-România, pro-USA, pro-NATO cu deschidere spre „tradițional” și „creștinesc”
🇮🇱Nicușușor Dan – A văzut cineva diploma luminii olimpice de la liceul din Făgăraș? Pentru că vreau să înțeleg dezacordurile gramaticale din discursurile acestui individ încă primar al Bucureștiului.
Apropos: de ce nu ne arată și nouă acea foaie unde scrie ca este diagnosticat cu TSA ( Asperger tulburare de neurodezvoltare caracterizată prin dificultăți semnificative în interacțiunea socială și comunicarea nonverbală, împreună cu modele restrictive și repetitive de comportament)? E secreta?!
🔸Cele mai ciudate lucruri :
Nu este creștin ortodox ci de sectă zionistă evreiască , nu e căsatorit legal iar copiii lui nu sunt botezați.
De ce sustine politica identitații de gen și LGBTQ ?
Orientare politică CENTRU-DREAPTA pro-Europa, pro non-valori umane cu deschidere largă spre „modern” și „controversat”
Când vă veți pune ștampila pe buletine să nu uitați valorile fiecăruia dintre cei 2 și ceea ce promovează fiecare, pentru că vor reprezenta ceea ce simțiți și sunteți fiecare !!
E ușor să acuzi și să nu fii informat !
https://www.youtube.com/shorts/b1-B9GgKr6o
===============
Mie personal imi pare rau de baiat. E clar ca este handicapat si ca ar avea nevoie de un tratament medical de specialitate. Nu inteleg de ce cineva si-a batut joc de el promovindu-l aolo unde nu-i este locul; a vrut sa faca bascalie si de el si de noi.