”Legionarii erau totdeauna conștienți de marea diferență dintre ei, pe de o parte, și naziști sau fasciști, pe de altă parte. Unul dintre intelec­tualii lor de vârf, Mihail Polihroniade, explica: „fascismul proslăvea statul, nazismul, rasa și națiunea. Mișcarea noastră nădăjduiește nu nu­mai să îndeplinească destinul poporului român – noi vrem să-l înde­plinim mergând pe calea mântuirii”.” – NICOLAS M. NAGY-TALAVERA, istoric american de origine maghiară și evreiască (sefardă).

„Emisarul Arhanghelului

E bine să fii cinstit, dar totodată e foarte important să fii și drept

(Winston Churchill, vorbind despre Stanley Baldwin)

Deziluzionate de clișeele politicianismului, plictisite de promisiuni și programe, masele sperau că va veni un om care va fi în stare să unifice toate aceste năzuințe într-un singur curent creator, care să înlocuiască apatia maselor cu o putere nou găsită. (Goga, Mustul care fierbe, p. 28, „Politicianismul”)

Când Goga a scris aceste cuvinte, în 1925, se afla deja în formare o mișcare al cărei lider urma să devină conducătorul a milioane de oameni, o adevărată încarnare a lui Nemesis, care lua o atitudine dură față de tot ce constituia o adoptare superficială a ideilor Occidentului în România, a „formelor fără fond” transplantate în viața românească.

Numele lui era Corneliu Zelea Codreanu.

Deși foarte tânăr, în acele vremuri, autorul își amintește cu claritate zilele tulburi din toamna lui 1937, când au avut loc cele mai aprinse și contestate alegeri din Transilvania, în perioada interbelică. Fiind copil de opt ani, am vizitat, cu părinții mei, niște rude și prieteni de familie într-un sat ascuns în Munții Apuseni, inima Transilvaniei române, vatra moților si locul nașterii legendei lui Avram Iancu.

Seara, când intelectualii s-au adunat în salonul proprietarului joagărului din localitate (un evreu ungur), venerabilele matroane din „lumea bună” a satului discutau numai despre un singur subiect: apropiata vizită a lui Codreanu, temutul căpitan al Gărzii de Fier, care urma să aibă loc a doua zi. Nu exista nici o limită privind oroarea cu care discutau despre el acești unguri de credință creștină sau mozaică.

Una dintre doamne care îl văzuse la Târgu Mureș cu un an înainte, vorbea de el ca si cum or fi văzut monstrul pe care nu îndrăznea să-l descrie. Având spirit aventurier, am hotărât că trebuie, cu orice preț, să văd de aproape această făptură fabuloasă. A doua zi am pornit să-mi pun planul în aplicare.

Cel mai bun prieten al meu, fiul preotului ortodox din localitate, care era mai mare decât mine cu patru ani, mi-a dat un costum țărănesc și astfel, ca doi conspiratori, ne-am îndreptat spre curtea bisericii unde urma să aibă loc adunarea legionară.

Mica piață din fata bisericii era plină de țărani îmbrăcați cu hainele lor colorate, de duminică. Mulți dintre ei au venit pe jos de la distanțe de zeci de mile. Erau acolo mulți jandarmi de la circa de jandarmi din localitate. Chiar prea mulți.

Prefectul districtului Turda, așa cum procedează funcționarii unor regimuri ineficiente și corupte, i-a interzis lui Codreanu să vorbească mulțimii dar nu a declarat ilegală adunarea, deci a cauzat o mică problemă, fără a-i da o lovitură decisivă. Iar mulțimea formată din țărani simpli și săraci tot creștea, până ce curtea bisericii a devenit neîncăpătoare.

Deodată s-a produs o rumoare prin mulțime.

Un bărbat chipeș, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte, călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine.

N-am putut vedea nimic monstruos sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilăros sincer radia asupra mulțimii celor săraci si părea să fie una cu mulțimea și, totodată, în mod misterios, departe de ea.

Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forța stranie emanată de acest om.

Poate el aparținea pur și simplu pădurilor, munților si furtunilor de pe culmile Carpaților acoperite cu zăpadă, sau lacurilor și vânturilor. Si astfel stătea în mijlocul mulțimii în tăcere.

Nu era nevoie să vorbească. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească.

O țărancă bătrână cu părul alb si-a făcut cruce și a șoptit catre noi: „E trimis de Arhanghelul Mihail”.

Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată și slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu.

Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.”

Fragment extras din Capitolul IX al lucrării O ISTORIE A FASCISMULUI ÎN UNGARIA ȘI ROMÂNIA, publicată și de Editura Hasafer cu sprijinul Guvernului României și al Institutului Hoover, Stanford, California, USA

În imaginea de deschidere: Fotografie de la nunta Căpitanului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu (născut la 13 Septembrie 1899 și asasinat la 30 Noiembrie 1938), cu brăileanca Elena Ilinoiu, Focșani, 14 iunie 1925