denitsoc@gmail.com 66.71.243.131 |
Care genocid?
Daca nu a fost genocid in lagarele germane recunoscute, atunci cum putea avea loc genocid in Transnistria care nu era un lagar german? O EVALUAREA FACTUALĂ A „HOLOCAUSTULUI” DE CATRE CRUCEA ROȘIE INTERNATIONALA Există un studiu al problemei evreiești din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și al condițiilor din lagărele de concentrare ale Germaniei, care este aproape unic în onestitatea și obiectivitatea sa, Raportul în trei volume al Comitetului Internațional al Crucii Roșii privind activitățile sale în timpul celui de-al doilea. Războiul Mondial, Geneva, 1948. Această relatare cuprinzătoare dintr-o sursă complet neutră a încorporat și extins concluziile a două lucrări anterioare: Documents sur l’activité du CICR en faveur des civils détenus dans les camps de concentration en Allemagne 1939-1945 (Geneva, 1946) și Inter Arma Caritas : lucrarea CICR – Comitetului Internațional al Crucii Roșii – în timpul celui de-al doilea război mondial (Geneva, 1947). Echipa de autori, condusă de Frédéric Siordet, a explicat în primele pagini ale Raportului că scopul lor, în tradiția Crucii Roșii, a fost neutralitatea politică strictă și aici constă marea sa valoare. CICR a aplicat cu succes convenția militară de la Geneva din 1929 pentru a avea acces la internații civili deținuți în Europa Centrală și de Vest de autoritățile germane. În schimb, CICR nu a putut să obțină niciun acces la Uniunea Sovietică, care nu a ratificat Convenția. Milioanele de internați civili și militari deținuți în URSS, ale căror condiții erau cunoscute a fi de departe cele mai proaste, au fost complet separați de orice contact sau supraveghere internațională. Raportul Crucii Roșii are valoare prin faptul că clarifică mai întâi circumstanțele legitime în care evreii au fost deținuți în lagărele de concentrare, de exemplu. ca apatrizi inamici. În descrierea celor două categorii de internați civili, Raportul distinge cel de-al doilea tip ca fiind „civili deportați din motive administrative (în germană, „Schutzhäftlinge”), care au fost arestați din motive politice sau rasiale deoarece prezența lor era considerată un pericol pentru stat sau forțele de ocupație „(Vol. 111, p. 73). Aceste persoane, continuă, „au fost plasate pe același picior cu persoanele arestate sau întemnițate conform dreptului comun din motive de securitate”. (P.74). Raportul admite că germanii au fost la început reticenți în a permite supravegherea de către Crucea Roșie a persoanelor reținute din motive legate de securitate, dar până la sfârșitul anului 1942, CICR a obținut concesii importante din partea Germaniei. Li s-a permis să distribuie colete de alimente către marile lagăre de concentrare din Germania din august 1942, iar „din februarie 1943 încoace această concesiune a fost extinsă la toate celelalte lagăre și închisori” (Vol. 111, p. 78). CICR a stabilit curând contactul cu comandanții lagărelor și a lansat un program de ajutor alimentar care a continuat să funcționeze până în ultimele luni ale anului 1945, scrisori de mulțumire pentru care au venit de la internații evrei. Beneficiarii Crucii Roșii au fost evreii Raportul afirmă că „Au fost împachetate zilnic până la 9.000 de colete.> Din toamna anului 1943 până în mai 1945, aproximativ 1.112.000 de colete cu o greutate totală de 4.500 de tone au fost trimise în lagărele de concentrare” (Vol. III, p. 80). ). Pe lângă alimente, acestea conțineau îmbrăcăminte și consumabile farmaceutice. „Coletele au fost trimise la Dachau, Buchenwald, Sangerhausen, Sachsenhausen, Oranienburg, Flossenburg, Landsberg-am-Lech, Flöha, Ravensbrück, Hamburg-Neuengamme, Mauthausen, Theresienstadt, Auschwitz, Bergen-Belsen, în taberele de lângă Viena și în centrul și sudul Germania. Principalii destinatari au fost belgieni, olandezi, francezi, greci, italieni, norvegieni, polonezi și evrei apatrizi” (Vol. III, p. 83). În timpul războiului, „Comitetul a fost în măsură să transfere și să distribuie sub formă de provizii de ajutor peste douăzeci de milioane de franci elvețieni strânși de organizațiile de asistență socială evreiască din întreaga lume, în special de către Comitetul american de distribuție comun de la New York”. (Vol. I, p. 644). Această din urmă organizație a fost permisă de către guvernul german să mențină birouri la Berlin până la intrarea americană în război. CICR s-a plâns că obstrucționarea vastei lor operațiuni de ajutor pentru internații evrei nu a venit de la germani, ci de la blocarea strânsă a Aliaților din Europa. Majoritatea achizițiilor lor de alimente de ajutor au fost făcute în România, Ungaria și Slovacia. CICR a primit laude speciale pentru condițiile liberale care predominau la Theresienstadt până la momentul ultimelor lor vizite acolo, în aprilie 1945. Acest lagăr, „unde erau aproximativ 40.000 de evrei deportați din diferite țări era un ghetou relativ privilegiat” (Vol. III). , p. 75). Potrivit Raportului, „’Delegații Comitetului au putut să viziteze tabăra de la Theresienstadt (Terezin), care era folosită exclusiv pentru evrei și era guvernată de condiții speciale. Din informațiile adunate de Comitet, această tabără a fost începută ca un experiment de către anumiți conducători ai Reich-ului… Acești bărbați doreau să ofere evreilor mijloacele de a-și înființa o viață comunală într-un oraș aflat sub propria administrație și deținând autonomie aproape completă… doi delegați au putut vizita tabăra pe 6 aprilie, 1945. Au confirmat impresia favorabilă dobândită la prima vizită „(Vol. I, p. 642). CICR a primit, de asemenea, laude pentru regimul lui Ion Antonescu din România fascistă, unde Comitetul a putut acorda ajutor special pentru 183.000 de evrei români până în timpul ocupației sovietice. Ajutorul a încetat apoi, iar CICR s-a plâns cu amărăciune că nu a reușit niciodată „să trimită nimic în Rusia” (vol. II, p. 62). Aceeași situație s-a aplicat la multe dintre lagărele germane după „eliberarea” lor de către ruși. CICR a primit un flux voluminos de corespondență de la Auschwitz până în perioada ocupației sovietice, când mulți dintre internați au fost evacuați spre vest. Dar eforturile Crucii Roșii de a trimite ajutor internaților rămași la Auschwitz sub control sovietic au fost zadarnice. Cu toate acestea, pachetele de alimente au continuat să fie trimise foștilor deținuți de la Auschwitz, transferați în vest, în lagăre precum Buchenwald și Oranienburg. Nicio dovadă a genocidului În mod clar, autoritățile germane s-au străduit să amelioreze situația neplăcută în măsura în care au putut. Crucea Roșie este destul de explicită în declararea că aprovizionarea cu alimente a încetat în acest moment din cauza bombardamentelor aliate asupra transporturilor germane și, în interesul evreilor internați, ei au protestat la 15 martie 1944 împotriva „războiului aerian barbar al Aliaților” ( Inter Arma Caritas, p. 78). Tratând cu acest Raport cuprinzător, în trei volume, este important să subliniem că delegații Crucii Roșii Internaționale nu au găsit nicio dovadă în lagărele din Europa ocupată a Axei a unei politici deliberate de exterminare a evreilor. La fel ca reprezentanții Vaticanului cu care au lucrat, Crucea Roșie s-a trezit incapabil să se complaca în acuzațiile iresponsabile de genocid care devenise la ordinea zilei. În ceea ce privește rata reală a mortalității, Raportul subliniază că majoritatea medicilor evrei din lagăre erau folosiți pentru combaterea tifosului pe frontul de est, astfel încât nu erau disponibili atunci când epidemiile de tifos din 1945 au izbucnit în lagăre. (Vol. I, p. 204 și urm.) De altfel, se pretinde frecvent că execuțiile în masă au fost efectuate în camere de gazare deghizate cu viclenie în dușuri. Din nou, Raportul face un nonsens din această afirmație. „Nu numai spalatorii, ci si instalatiile pentru bai, dusuri si spalatorie au fost inspectate de catre delegati. Adesea au fost nevoiti sa ia masuri pentru a face corpurile mai putin primitive si pentru a le repara sau mari” (Vol. III, p. 594). ). Nu toți au fost internați În Slovacia, de exemplu, unde asistentul lui Eichmann, Dieter Wisliceny, era responsabil, Raportul afirmă că „O mare parte a minorității evreiești avea permisiunea de a rămâne în țară și, în anumite perioade, Slovacia era privită ca un paradis de refugiu pentru Evrei, în special pentru cei care veneau din Polonia.Cei care au rămas în Slovacia par să fi fost în siguranță comparativă până la sfârșitul lui august 1944, când a avut loc o răscoală împotriva forțelor germane. Deși este adevărat că legea din 15 mai 1942 a provocat internarea a câteva mii de evrei, acești oameni erau ținuți în lagăre în care condițiile de hrană și cazare erau tolerabile și unde internaților li se permitea să facă muncă remunerată în condiții aproape egale cu cele ale pieței libere a muncii” (Vol. . I, p. 646). Nu numai că un număr mare de aproximativ trei milioane de evrei europeni au evitat cu totul internarea, dar emigrarea evreilor a continuat pe tot parcursul războiului, în general prin Ungaria, România și Turcia. În mod ironic, emigrarea evreilor de după război din teritoriile ocupate de germani a fost facilitată și de Reich, ca în cazul evreilor polonezi care scăpaseră în Franța înainte de ocuparea acesteia. „Evreii din Polonia care, pe când se aflau în Franța, obțineau permise de intrare în Statele Unite au fost considerați cetățeni americani de către autoritățile de ocupare germane, care au fost de acord să recunoască în continuare valabilitatea a aproximativ trei mii de pașapoarte eliberate evreilor de către consulatele din Polonia. Țările din America de Sud „(Vol. I, p. 645). Ca viitori cetățeni S.U.A., acești evrei au fost ținuți în lagărul Vittel din sudul Franței pentru străinii americani. Emigrarea evreilor europeni din Ungaria a avut loc în special în timpul războiului, nestingherită de autoritățile germane. „Până în martie 1944”, spune. Raportul Crucii Roșii, „Evreii care aveau privilegiul de a obține vize pentru Palestina erau liberi să părăsească Ungaria” (vol. I, p. 648). Chiar și după înlocuirea Guvernului Horthy în 1944 (în urma încercării sale de armistițiu cu Uniunea Sovietică) cu un guvern mai dependent de autoritatea germană, emigrarea evreilor a continuat. Biedermann a fost de acord că, în cele nouăsprezece cazuri în care „Did Six Million Really Die?” citat din Raportul Comitetului Internațional al Crucii Roșii privind activitățile sale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și Inter Arma Caritas (aceasta include materialul de mai sus), a făcut acest lucru cu acuratețe. Un citat din Charles Biedermann (delegat al Comitetului Internațional al Crucii Roșii și director al Serviciului Internațional de urmărire al Crucii Roșii) sub jurământ la Procesul Zündel (9, 10, 11 și 12 februarie 1988). Cele de mai sus sunt din capitolul nouă din cartea „Did Six Million Really Die?” Pentru întreaga carte „Did Six Million Really Die?” – “Chiar au murit intradevar sase milioane?” – dați clic aici: Sursa: https://rense.com//general69/factua.htm Traducerea CD |
*
Nota redacției – Există și un raport al Crucii Roșii care a inspectat Transnistria: nici măcar o virgulă despre vreun genocid!
Ce altă dovadă a faptului că istoria e scrisă întodeauna de învingători. Dar asta nu scuză alte aspecte ale politicii celui de-al treilea reich din acei ani: împărțirea Poloniei, cadourile din 1940 în favoarea Urss, Ungariei și Bulgariei dintr-un teritoriu care nu le apartinea. Orice naș își găsește nașul dacă nu cumva există în omenire niște nași „mari” care cad mereu în picioare. Cel puțin până acum. Oricum genocidul general al acelui război încă se resimte peste tot. Cei care au tras și trag sforile încă n-au terminat de a-și încasa profiturile. Și poate că tot ei „gestionează” actuala criză/război. Dar oare va mai urma vreo „revenire” a umanității sau ne îndreptăm catre linia de …sosire, sau mai degrabă de ieșire: Genocidul total și ultim, poate cu ceva excepții „notabile” și bine alese, din diverse interese. Adevărul că am fost bine prostiți cu egalite/fraternite , conventia drepturilor omului, comunism/socialism/capitalism și alte isme din ăstea seismice care par a duce la extincția-nism, CINISM/CA(Â)INISM/CANIBALISM. Pentru a avea de ce ne căina și asta durează de ceva timp ce-i drept cu mici perioade de respiro. și apoi din nou la mască. Termen folosit de pre-romani pentru a desemna culoarea neagră Maska, ceva mai târziu vrăjitoare sau chiar demon sau spectru. Adică suntem sub imperiul vrăjilor sau al unei mari vrăjeli/ mascaradă.
Material exceptional !
Multumiri prodigioase !
Dlui Zărnescu îi datorăm nu numai o lucrare excepțională, ci și titlul ei, o mantră a adevărului: „Holocaustul, gogorița diabolică”.
Oare despre GENOCIDUL din vremea PANDEMIEI…PLANDEMIEI , va scrie ceva vreun raport al Crucii Rosii . Nu de alta dar in aceasta perioada au fost omorati milioane d e oameni fara vreo explicatie plauzibila , nu ca guvernelor le-ar trebuii justificari in fatza cetatzenilor lor dar , asa… ca chestie . NICI AZI NU STIM CINE-A FOST IN SPATELE ACESTUI GENOCID numit generic COVID 19 , COVID 20 si alte abrevieri . In WWII erau germanii si…sovieticii , iar sacrificati evreii si cateodata alte nationalitati …inclusiv tziganii , dar astazi , astazi n-avem vinovati sau mai bine zis , vinovatii sunt aceea ce inca traiesc dupa toate acele orori comparabile cu lagarele naziste sau sovietice . Fara suparare insa pe mine ma umple d e amaraciune si de necaz toate lucrurile astea . Vedem , comemoram si nu uitam victimele holocaustului petrecut cu shaptezeci de ani in urma dar uitam ce s-a petrecut in ograda fiecaruia in urma cu…mai putzin de trei ani . Crucea Rosie , OMS , astea ce raporteaza , doar mortii sau doar pe cei …disparuti in uitare ?