Nevoile Neamului Românesc(C)
Anti-românismul și anti-creștinismul
„Eu îmi apăr sărăcia, și nevoile, și Neamul!”
Așadar, îi facem pe evrei vinovații principali pentru strategiile anti-românești desfășurate în ultimele două secole pe teritoriul românesc. Aceste strategii sunt de două feluri: unele au ca țintă ființa și interesele neamului românesc, altele vizează în întregul ei rasa ariană, lumea creștină, față de care adversitatea iudaică este milenară. O găsim expusă ca ură rasială în preceptele Talmudului și în tradiția Vechiului Testament, precum și în politici recente mai mult sau mai puțin secrete, bine disimulate sau afișate cu ostentație!
Ura iudaică nu are în principal un fundament religios, chiar dacă așa zisa filosofie iudaică este diamentral opusă moralei creștine. Ținta obsedantă pentru evrei este rasa albă, ariană, indo-europeană, existența fizică a albilor. Calitățile rasiale ale albilor le creează evreilor complexe de inferioritate pe care încearcă să le depășească inventând mari personalități iudaice, cu realizări excepționale, vezi cazul Albert Einstein sau Sigmund Freud, vezi mulțimea de impostori evrei declarați premianți Nobel.
Performanțele albilor, ca autentici făuritori ai civilizației planetare, îi scoate din minți pe ideologii sionismului, preocupați să impună în conștiința omenirii modele iudaice ale unor impostori, performanțe închipuite, impuse prin propaganda făcută de mass media controlată de cunoscutul monopol sionist.
În mod direct, evreii au fost preocupați în primul rând de exterminarea fizică a creștinilor, a albilor, a arienilor! Ia exemplul slavilor din Rusia, al rușilor în mod deosebit, al milioanelor de ruși victime ale luptei de clasă instituită de bolșevicii evrei în toamna lui 1917. Vezi declarația lui Soljenițân și a altor martori de seamă, inclusiv evrei, despre prăpădul făcut de ideologia evreiască în Rusia și în țările care au cunoscut regimul comunist, iudeo-bolșevic!
Adaugă milioanele de albi care au murit în cele două războaie mondiale despre care se știe bine că au fost provocate de intrigi și manevre evreiești, prin guvernele obediente din Occident! Câți evrei au participat efectiv la cele două războaie mondiale?! Câți evrei au fost victimele războiului declanșat de „înțelepții Sionului”?
În lagărele naziste au murit câteva zeci de mii de evrei, din cauze medicale! Nu a existat un regim de exterminare a evreilor! Așa numitul holocaust nazist este o imensă minciună, o veritabilă insultă pentru rațiunea și logica omenirii! O sfidare a bunului simț!
Un regim de exterminare a funcționat în lagărele în care aliații i-au adunat pe prizonierii germani! Unii dintre ei, cei mai mulți, au fost capturați după capitularea Germaniei! Așa au murit câteva milioane de germani! Așa cum au murit zeci de mii de români făcuți prizonieri de ruși după trădarea de la 23 august 1944!
În momentul de față exterminarea fizică a arienilor, a creștinilor, continuă prin războiul din Ucraina, despre care Boštjan M. Zupančič, mereu informat corect, afirmă că a fost proiectat de aceiași lideri khazari! Printre victime și mulți români din zona Cernăuți!
Cele de mai sus sunt lucruri bine cunoscute din relatările a sute de comentatori, opiniile judecătorului sloven nu fac decât să aducă un plus de autoritate, de certitudine!
În ultimele decenii khazarii atentează la identitatea rasială a arienilor! La statutul lor biologic! Au conceput și declanșat un plan vast, desfășurat pe mai multe generații, prin care este urmărită metisarea albilor, corcirea lor prin amestecul rasial, în primul rând cu afro-asiatici. Migrația a milioane de afro-asiatici schimbă compoziția etnică a Occidentului. Ținta sioniștilor, responsabili de producerea invaziei afro-asiatice în Occident, este dispariția națiunilor, a statelor naționale europene! Vor să producă un melanj rasial și național care să ducă practic la dispariția albilor, a arienilor! Evreii nu-i pot suporta pe blonzi, pe germani și slavi în mod deosebit! Și mai ales nu pot suporta capacitatea de creație intelectuală a arienilor, faptul că civilizația omenirii este datorată în primul rând creativității arienilor!
Au lansat sintagma „civilizația iudeo-creștină” care este un mare fals, o diversiune care nu corespunde nici unei realități! Nu există valori „iudeo-creștine”! Este o contradicție în termeni. Ura evreilor față de albi, față de europeni este străveche, de pe vremea Romei antice! Când evreii alcătuiau la Roma un stat în stat și așa s-au organizat mereu, inclusiv azi, când comunitatea khazară este organizată în cea mai desăvârșită clandestinitate, fără urmă de transparență! Nimeni nu știe cum sunt organizați evreii, care sunt structurile lor organizatorice, care sunt regulile după care funcționează ierarhiile sioniste!
Planul instituirii unui guvern mondial obedient liderilor khazari este o țintă de maximă importanță pentru „înlepții Sionului”! Totuși, nu cred că se va materializa acest guvern, numit și „noua ordine mondială”! Sunt state puternice capabile să se opună cu succes nebuniei sioniste: Rusia, China, India, Iran și altele.
În schimb, planul khazar de distrugere a identității ariene s-ar putea să reușească, cel puțin parțial, în câteva țări occidentale importante! Deja s-au produs în Occident transformări ireversibile prin emigranții care au schimbat structura demografică a unor comunități ariene, creștine, reprezentative, care nu mai au nicio șansă de a-și recăpăta statutul de odinioară!
Situația este gravă mai ales prin lipsa de reacție a Occidentului. Nicio țară occidentală vizată de pericolul metisării cu milioanele de emigranți afro-asiatici nu a fost în stare să imagineze un răspuns, o replică la amenințările mortale reprezentate de numărul nefiresc de mare al emigranților de proastă calitate care continuă să penetreze granițele Occidentului. O veritabilă invazie! O invazie meticulos organizată de liderii khazari!
Dacă încerci să înțelegi resorturile sufletești ale acestei stăruințe în rău a khazarilor, te trezești cu vechea perplexitate: DE UNDE ATÂTA URĂ?!
Și, desigur, nu poate fi decât o singură concluzie, concluzia cristică: evreii ăștia nu sunt oameni, făpturi ale Domnului, ci sunt fiii Diavolului! Fiii minciunii! Diavolul le este părinte și mentor!
Altă explicație nu pot găsi răului pe care evreii îl fac omenirii de când au apărut în istorie! Nu cred că poate fi iertare sau înțelegere pentru crimele și păcatele lor.
Am zis!
ION COJA
”…ci sunt fiii Diavolului! Fiii minciunii! Diavolul le este părinte și mentor!…
G R E Ș I T
Dacă la vârsta (venerabilă) pe care o..ai, este grav(dar justificabil) că încă mai ești tributar dihotoniei ”domnul”( cu ale lui ABERAȚII, 10) față de Diavolul-aducătorul CUNOAȘTERII omenirii. Toată aberanta aia ”cartea că(că)rților” este un șir întreg de încălcări ale LEGILOR UNIVERSALE(Kibalyonului, CEI ȘAPTE ANI DE ACASĂ, ai Poporului Român) depășită doar de…tal…c.oc. Totul, ar trebui citit în…OGLINDĂ. Nu reușesc să-nțeleg, ce anume vă mai ține ÎNCREMENIT în dihotonii…vârsta, care ar trebui să fie… A ÎNȚELEPCIUNII, nu a plafonării. Am mai spus-o, ești un mare PĂCĂTOS, că ai ”mâncat” poate nu ..îndestulător, din ”pomul cunoașterii binelui și răului” că de nu …MÂNCAI, erai cu turmele de capre/oi/vaci….
Dacă TU, sau altcineva poate da jos(DESFIINȚA) cu ”spusele” EMINESCULUI….succes:
”…Religia – o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?…”
Mihai Eminescu Împărat şi proletar
Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.
Ah! – zise unul – spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.
Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.
Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.
În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeaţă,
Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă –
Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid.
Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebui să fie braţe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.
Şi flotele puternice ş-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ş-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Şi-s supte din sudoarea prostitului popor.
Religia – o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi…
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea –
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.
Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.
De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?
De ce boala şi moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă
Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?
De ce uitaţi că-n voi e şi număr şi putere?
Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
Nu le mai faceţi ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinşi de durere
Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.
Ei îngrădiţi de lege, plăcerilor se lasă,
Şi sucul cel mai dulce pământului i-l sug;
Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumseţile-ne tineri bătrânii lor distrug.
Şi de-ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri,
Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n ruşine…
Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!
De lege n-au nevoie – virtutea e uşoară
Când ai ce-ţi trebuieşte… Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici braţul teribilei nevoi.
Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!
Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!
Sfărmaţi statuia goală a Venerei antice,
Ardeţi acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfecţiei umane şi ele fac să pice
În ghearele uzurei copile din popor!
Sfărmaţi tot ce aţâţă inima lor bolnavă,
Sfărmaţi palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliţi statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până şi urma sclavă
Celor ce le urmează pân’ la al lumii fund!
Sfărmaţi tot ce arată mândrie şi avere,
O! dezbrăcaţi viaţa de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât –
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr’ de patimi trece în timpul nesfârşit.
Zidiţi din dărmăture gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ţi deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vândută, cu ochi vil şi viclean.
O! aduceţi potopul, destul voi aşteptarăţi
Ca să vedeţi ce bine prin bine o să ias’;
Nimic… Locul hienei îl luă cel vorbareţ,
Locul cruzimii vechie, cel lins şi pizmătareţ,
Formele se schimbară, dar răul a rămas.
Atunci vă veţi întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le şoptesc ades,
Plăcerile egale egal vor fi-mpărţite,
Chiar moartea când va stinge lampa vieţii finite
Vi s-a părea un înger cu părul blond şi des.
Atunci veţi muri lesne fără de-amar şi grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi aţi vieţuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul şi-a trăit.
Şi boale ce mizeria ş-averea nefirească
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va creşte tot ce-n lume este menit să crească,
Va bea pân-în fund cupa, pân’ va vrea s-o zdrobească,
Căci va muri când nu va avea la ce trăi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe malurile Senei, în faeton de gală,
Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
Al undelor greu vuiet, vuirea în granit
A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înşală;
Poporul loc îi face tăcut şi umilit.
Zâmbirea lui deşteaptă, adâncă şi tăcută,
Privirea-i ce citeşte în suflete-omeneşti,
Şi mâna-i care poartă destinele lumeşti,
Cea grupă zdrenţuită în cale-i o salută.
Mărirea-i e în taină legată de aceşti.
Convins ca voi el este-n nălţimea-i solitară
Lipsită de iubire, cum că principiul rău,
Nedreptul şi minciuna al lumii duce frâu;
Istoria umană în veci se desfăşoară,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.
Şi el – el vârful mândru al celor ce apasă –
Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.
De aţi lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă
De răsturnări măreţe, mărirea-i radioasă,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.
Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,
Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit,
Cu mintea de dreptate şi bine râzătoare,
Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,
La jugu-i el sileşte pe cei ce l-au urât.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,
Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt –
Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frământ,
Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă,
Evul e un cadavru, Paris – al lui mormânt.
Pe stradele-ncruşite de flăcări orbitoare,
Suiţi pe baricade de bulgări de granit,
Se mişc batalioane a plebei proletare,
Cu cuşme frigiene şi arme lucitoare,
Şi clopote de-alarmă răsună răguşit.
Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare,
Prin aerul cel roşu, femei trec cu-arme-n braţ,
Cu păr bogat şi negru ce pe-umeri se coboară
Şi sânii lor acopăr – e ură şi turbare
În ochii lor cei negri, adânci şi desperaţi.
O! luptă-te-nvălită în pletele-ţi bogate,
Eroic este astăzi copilul cel pierdut!
Căci flamura cea roşă cu umbra-i de dreptate
Sfinţeşte-a ta viaţă de tină şi păcate;
Nu! nu eşti tu de vină, ci cei ce te-au vândut!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Scânteie marea lină, şi placele ei sure
Se mişc una pe alta ca pături de cristal
Prin lunce prăvălite; din tainica pădure
Apare luna mare câmpiilor azure,
Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.
Pe undele încete îşi mişcă legănate
Corăbii învechite scheletele de lemn;
Trecând încet ca umbre – ţin pânzele umflate
În faţa lunei, care prin ele-atunci străbate,
Şi-n roată de foc galben stă faţa-i ca un semn.
Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării
Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat
Al salciei pletoase – şi-ntinse-a apei arii
În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării
A zefirului nopţii şi sună cadenţat.
Îi pare că prin aer în noaptea înstelată,
Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri,
Trecea cu barba albă – pe fruntea-ntunecată
Cununa cea de paie îi atârna uscată –
Moşneagul rege Lear.
Uimit privea Cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creţi ai cărei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieţii sclipitoare… A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:
„În orice om o lume îşi face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opinteşte-n van;
În orice minte lumea îşi pune întrebarea
Din nou: de unde vine şi unde merge floarea
Dorinţelor obscure sădite în noian?
Al lumii-ntregul sâmbur, dorinţa-i şi mărirea,
În inima oricărui i-ascuns şi trăitor,
Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.
Astfel umana roadă în calea ei îngheaţă,
Se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat,
Acoperind cu noime sărmana lui viaţă
Şi arătând la soare-a mizeriei lui faţă –
Faţa – căci înţelesul i-acelaşi la toţi dat.
În veci aceleaşi doruri mascate cu-altă haină,
Şi-n toată omenirea în veci acelaşi om –
În multe forme-apare a vieţii crudă taină,
Pe toţi ea îi înşală, la nime se distaină,
Dorinţi nemărginite plantând într-un atom.
Când ştii că visu-acesta cu moarte se sfârşeşte,
Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume – atunci te oboseşte
Eterna alergare… ş-un gând te-ademeneşte:
Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi.”
1874, 1 decembrie
Se pare că sunt FORȚAT să afișez, TOATĂ, ”BIBLIA HAZLIE” a lui Leo Taxil! :( dac-oi mai vedea….cre(Ș)tinism….
PRIVIȚI, în jurul vostru și veți vedea….Pasărea Phoenix…. :), se pare că …fără ”sânge, cenușă” :)
VIITORUL(la Români), (începe să) arată/e….tradițional :))
SUCCES, S-aveți.
”…se pare că …fără ”sânge, cenușă”…”
Chiar dacă ”Colectiv” și ”Crevedia” și nu numai, pare să mă …contrazică, DAR (că DAR-ul la Români, există) la nivel de Popor sunt mici ”scântei” de purificare :) unde EGO-ul nu știe(POATE) să moară …frumos.
Păcat…de sângele, vărsat :(