Efectul Charlie Kirk: Duhul “Israelul pe Primul Loc” a scăpat din sticlă
Publicat: Marţi, 23 septembrie 2025

Netanyahu va descoperi curând că a pierdut America – și, odată cu ea, tot restul lumii.

Un editorial de Alastair Crooke, publicat de Strategic Culture, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

„Gaza este în flăcări; statul evreu nu va ceda”, proclamă entuziasmat ministrul israelian al apărării, Katz: „Forțele Armate Israeliene lovesc cu un pumn de fier infrastructura teroristă”.

De fapt, în ultimele săptămâni, în afară de Gaza, Israelul a lovit „infrastructura” din Cisiordania, Iran, Siria, Liban, Yemen și Tunisia.

Așa-numitul proiect de„ordine bazată pe reguli” (dacă a existat vreodată cu adevărat dincolo de vorbe) a fost distrus în favoarea sionismului violent: genocid, atacuri lașe sub pretextul unor negocieri de pace în curs, asasinate și decapitarea liderilor politici.

Este un război fără limite. Fără reguli. Fără lege. Și în dispreț total față de Carta ONU. Limitele etice, în special, sunt respinse ca fiind nimic altceva decât „relativism moral”.

Ceva profund remodelează politica externă israeliană.

Transformarea trebuie înțeleasă ca o întoarcere spre miezul gândirii sioniste (o călătorie de la Ben Gurion la Kahane), după cum a scris Yossi Klein.

Strategia Israelului din ultimele decenii continuă să se bazeze pe speranța de a obține o „de-radicalizare” transformatoare și himerică atât a palestinienilor, cât și a regiunii în general – o de-radicalizare care să facă „Israelul sigur”.

Acest obiectiv a fost „Sfântul Graal” pentru sioniști încă de la înființarea Israelului.

Ministrul israelian al afacerilor strategice, Ron Dermer, susține că o astfel de mutație radicală a conștiinței se va produce numai prin bombardarea adversarilor până la supunerea lor totală. (Lecție pe care o trage din cel de-al Doilea Război Mondial).

Un aspect – politica externă a Israelului – este deci clar: acesta este un „Război al junglei”.

Dar există și un alt aspect, poate și mai îngrijorător: aceste norme și principii etice pe care Israelul încearcă în mod deschis să le distrugă sunt, în ultimă instanță, norme și valori proclamate de americani.

În mod surprinzător, Statele Unite și-au abandonat etica tradițională atunci când vine vorba de Israel. Și în loc să critice sau să încerce să limiteze utilizarea de către Israel a unor astfel de acțiuni militare care distrug normele, administrația Trump le imită – atacuri pe furiș sub pretextul discuțiilor de pace, încercări de decapitare și lovirea cu rachete a unor nave necunoscute în largul Venezuelei, spulberând echipajele.

Statele Unite fac acest lucru în mod deschis – intrând în coliziune, ca și Israelul, cu dreptul și convențiile internaționale.

Se pare că principalele componente ale establishmentului american favorizează din ce în ce mai mult strategiile militare ale Israelului și chiar trec de la etosul moral al unui „război drept”, să spunem, la unul mai apropiat de etosul ebraic al lui „Amalek”.

Ceea ce înseamnă o actualizare a „software-ului” moral occidental cu „justiția” alternativă a războiului absolut.

Are statul Israel un viitor? Israelul desfășoară acum o a doua Nakba în Gaza și în Cisiordania, societatea evreiască rămânând prinsă în represiune și negare – la fel ca în 1948.

Istoricul israelian Ilan Pappe a scris în 2006, în lucrarea sa fundamentală privind Nakba din 1948, despre importanța fundamentală a „recuperării [evenimentelor din 1948] din uitare”:

„Odată luată decizia [la 10 martie 1948], a fost nevoie de șase luni pentru a finaliza misiunea. La sfârșitul acesteia, mai mult de jumătate din populația nativă a Palestinei, aproape 800 000 de persoane, fusese dezrădăcinată, 531 de sate … distruse și unsprezece cartiere urbane golite de locuitorii lor.

„Planul … și, mai ales, punerea sa sistematică în aplicare în lunile care au urmat, a fost un caz clar de operațiune de purificare etnică, considerată astăzi, în conformitate cu dreptul internațional, drept o crimă împotriva umanității …

„Povestea anului 1948 nu este complicată … Este povestea simplă, dar îngrozitoare, a epurării etnice a Palestinei, o crimă împotriva umanității pe care Israelul a dorit să o nege și să o facă uitată de lume.

„Scoaterea ei din uitare ne revine nouă, nu doar ca un act de reconstrucție istoriografică sau ca o datorie profesională mult întârziată; este … o decizie morală, primul pas pe care trebuie să îl facem dacă vrem ca reconcilierea să aibă vreodată o șansă.”

Am scris recent despre modul în care controversatul documentar al regizoarei israeliene Neta Shoshani despreNakba din 1948 a arătat că limitele etice și juridice ale Israelului au fost șterse într-o perioadă de vărsare de sânge și violuri.

Potrivit lui Shoshani, pierderea absolută a eticii (nu a existat nicio tragere la răspundere sau justiție) a pus în pericol legitimitatea de atunci a proiectului fondator al statului.

Repetat a doua oară, războiul actual – avertizează ea – „ar putea fi cel care va pune capăt Israelului”.

Comentariile lui Shoshani fac aluzie la trauma resimțită de evreii liberali seculari care văd cum normele și stilul de viață al societății lor, în mare parte secular-liberale, sunt răsturnate de orientarea către obiectivele militariste și escatologice ale dreptei israeliene.

Ministrul de finanțe Smotrich a declarat recent că poporul evreu trăiește „procesul de răscumpărare și de întoarcere a prezenței divine în Sion – în timp ce se angajează în «cucerirea pământului»”.

Mulți evrei europeni au ajuns în noul stat israelian pentru a găsi siguranță și protecție, însă au venit și pentru a participa la proiectul sionist din Palestina.

Pentru moment, Netanyahu afirmă că are sprijinul „100%” al lui Trump și „credit nelimitat” pentru vârtejul dezlănțuit în regiune. După cum scrie Ben Caspit, citând un diplomat israelian de rang înalt:

„Faptul că Rubio a aterizat aici la doar câteva zile după atacul [de la Doha] și nu a exprimat aproape nicio critică – de fapt, dimpotrivă – dă un avânt operațiunii Israelului în Gaza…

„Israelul nu a primit o linie de credit atât de generoasă și de lungă de la nicio administrație americană”.

Iar Trump pare să se îndepărteze de apelativul de „pacificator global” pentru a se concentra mai mult pe demonstrarea „măreției excepționale” americane – prin tarife, sancțiuni sau operațiuni militare – demonstrând astfel o Americă, dacă nu Măreață, măcar dominatoare.

Cu toate acestea, problemele sunt mult prea evidente: în anii precedenți, Israelul era tratat ca un subiect secundar în cadrul Conferinței Naționale a Conservatorilor din SUA. De data aceasta, statul evreu și războaiele sale nu au putut fi evitate.

Cea mai recentă conferință a conservatorilor a degeneral într-un „război civil” între „realiștii” neo-con care susțin Israelul și cei care întreabă: „De ce sunt acestea războaiele noastre? De ce problemele nesfârșite ale Israelului sunt datoriile Americii? De ce ar trebui să acceptăm [Israelul ca făcând parte din] America pe Primul Loc?”, în timp ce editorul revistei The American Conservative a explodat: „Nu ar trebui, la naiba!”

Tensiunea din cadrul Partidului Republican este evidentă: susținătorii MAGA doresc să îl sprijine pe Trump, însă marii donatori și comentatori evrei, precum belicosul pro-israelian Max Abrahms, au ironizat la conferință „izolaționiștii MAGA” iubiți de Tucker Carlson, dar numiți „nebuni” pentru demersul lor de a se dezangaja din Orientul Mijlociu.

Trump l-a avertizat pe Netanyahu că genocidul din Gaza face ca Israelul să piardă sprijin în rândul republicanilor, în special al tinerilor.

Cu toate acestea, Trump nu și-a modificat sprijinul neclintit pentru Israel (oricare ar fi fost motivul), dar a luat act de „starea de spirit” din rândul bazei sale electorale.

Lui Netanyahu nici că-i pasă că Trump a observat această schimbarea. După cum relatează Amir Tibon în Haaretz:

„Dacă Trump crede că remarcile sale privind pierderea de către Israel a «controlului asupra Congresului» vor fi un semnal de alarmă pentru Netanyahu, se înșală. Israelienii nu au avut nevoie de Trump pentru a ști că țara lor pierde bătălia pentru câștigarea opiniei publice globale.

„Netanyahu și Ron Dermer … sunt împăcați cu pierderea sprijinului internațional al Israelului, cu izolarea sporită, cu amenințările cu sancțiuni la adresa sa și cu mandatele de arestare pentru liderii săi (inclusiv pentru Netanyahu însuși).

„Celor doi nu pare să le pese, iar motivul, în mod ironic, este chiar omul care trage semnalul de alarmă: Donald Trump.

„Din punctul de vedere al lui Netanyahu, atâta timp cât are sprijinul lui Trump, nimic din toate acestea nu contează”.

Ei bine, războaiele Israelului au pierdut o generație de tineri conservatori americani – și aceștia nu se mai întorc.

Oricare ar fi circumstanțele uciderii lui Charlie Kirk, moartea sa a făcut ca duhul dominației „Israel pe Primul Loc” în politica republicană să scape din sticlă.

Când Netanyahu se va trezi, va constata că Israelul a pierdut America. Și restul lumii, de asemenea.