La Bucureşti se construieşte o catedrală imensă, pe care Biserica Ortodoxă o numeşte „Catedrala Mântuirii Neamului“. Prin însuşi titlul acesta, Biserica Ortodoxă promite poporului român „mântuirea“. Ceea ce promite Biserica Ortodoxă este că în această catedrală ierarhii ortodocşi vor face slujbe, liturghii, acţiuni pline de „taine“, prin care vor „mântui“ poporul român.

Nimeni nu pare să aibă curiozitatea să întrebe: Ce promisiune este aceasta? Ce substanţă are ea? Cât adevăr conţine ea? Se solicită poporului român să doneze pentru această construcţie. Oficialităţile se grăbesc să doneze sume imense – din banii poporului, bineînţeles – pentru această construcţie. Dar, din nou, nimeni nu se opreşte să analizeze şi să explice promisiunea din titlul acestei catedrale şi să justifice această enormă cheltuială din banii naţiunii.

Este vremea să spargem această tăcere şi să provocăm discuţia de fond a acestei acţiuni atât de publice şi de centrale.

Despre ce „mântuire“ este vorba?

În creştinism, „mântuirea“ este opusul „pierzării“. Este eliberarea din robie. Este iertarea de păcate. Este împăcarea cu Dumnezeu.

Nici un om şi nici un popor nu se poate mântui pe sine. Dacă ai căzut într-o mlaştină, nu te poţi scoate singur din mâlul acela.

Nici o agenţie umană nu-ţi poate oferi mântuirea şi, dacă cineva ţi-o oferă, te minte, fiindcă îţi oferă ceea ce nu are.

Iată cum este efectuată mântuirea:

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea (întreaga omenire!) că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.“ (Evanghelia după Ioan, 3:16)

Şi iată condiţiile puse de Dumnezeu pentru mântuirea noastră:

1. Prima condiţie este formulată de Domnul Iisus Hristos: „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit. Cine nu va crede va fi osândit“ (Marcu 16:16).

2. A doua condiţie reiese din modul în care Iisus Însuşi îi explică Apostolului Pavel procesul mântuirii. „Te trimit (la toţi oamenii) să le deschizi ochii, să se întoarcă din întuneric la lumină, de sub puterea Satanei la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertarea de păcate…“ (Faptele apostolilor 26:18).

3. A treia condiţie este formulată în aceste cuvinte: „Căci harul (bunătatea) lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă să o rupem cu păgânătatea şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie“ (Tit 2:11-12).

Din tot ce citim în Sfânta Scriptură rezultă clar că mântuirea pe care ne-a procurat-o Dumnezeu trebuie să ne-o însuşim individual şi personal, direct de la Dumnezeu, fără nici o intermediere umană.

Tragedia de la noi

Cândva s-a strecurat la noi învăţătura ciudată că mântuirea efectuată pentru noi de Iisus Hristos a fost depozitată în Biserica Ortodoxă şi prin actul acesta Biserica Ortodoxă a devenit magazia sau depozitul harului mântuitor, iar patriarhul, mitropoliţii, episcopii şi preoţii, prin diferite liturghii, transmit această mântuire poporului român.

De aici vine şi ideea să se construiască o catedrală centrală în care ierarhii Bisericii Ortodoxe, prin slujbe grandioase, să transmită mântuirea către tot neamul românesc.

Să fim atenţi şi să înţelegem care este ideea de bază: indiferent cum trăieşte poporul, indiferent în câte păcate se complace, atâta vreme cât ierarhii Bisericii Ortodoxe cântă liturghiile, ei procură românilor iertarea de păcate şi-i dau neamului românesc mântuirea.

Un om politic, cunoscut pentru viaţa lui păcătoasă, a spus recent: „Dacă mă spovedesc şi mă cuminec, totul este în regulă“.

Este clar pentru oricine vrea să înţeleagă că, atâta vreme cât Biserica Ortodoxă îi garantează iertarea de toate păcatele, poporul român nu are nici o motivaţie să-şi schimbe felul de a trăi şi să devină corect şi integru.

Aşa încurajează Biserica Ortodoxă corupţia!

Biserica Ortodoxă pretinde că procură poporului mântuirea. Dar această promisiune este falsă! Mântuirea nu este în custodia Bisericii Ortodoxe!

Avem nevoie de Reforma religioasă

În Evul Mediu,Biserica Romano-Catolică a pretins şi ea că poate ierta păcatele şi a început să vândă iertarea prin indulgenţe. Martin Luther, un preot catolic, a scris cele 95 de argumente împotriva indulgenţelor şi le-a afişatpe uşa catedralei din Wittemberg.

Rezultatul a fost că poporul şi-a deschis ochii şi oamenii au decis să se lepede de minciună. Reforma religioasă pornită prin acţiunea lui Luther a schimbat faţa Europei. Popoare întregi, trecând la un creştinism biblic, au ieşit din întuneric spiritual şi moral şi au intrat astfel în civilizaţia modernă.

Chiar dacă o face cinci sute de ani mai târziu, poporul român trebuie să aibă curajul de a face şi el Reforma religioasă, de a ieşi din întuneric şi de a intra în lumina transformării spirituale şi morale pe care ne-o oferă Dumnezeu prin Iisus Hristos.

Suntem chemaţi să ieşim din izolarea noastră ortodoxă, obscurantistă, şi să intrăm în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Suntem chemaţi din întuneric la lumină!

Pentru noi toţi, chemarea este formulată de Dumnezeu Însuşi, prin proorocul Isaiia:

„Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani… De ce cântăriţi argint (adică, daţi bani) pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce daţi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu satură?… Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi şi veţi trăi!… Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.“ (Isaiia 55:1-3 şi 7)

Iosif Ţon a studiat teologia la Oxford şi a obţinut un doctorat la Facultatea de Teologie Evanghelică din Heverlee-Leuven

Nota redacției:

Am primit acest text din partea unui comentator al site-ului nostru. Probabil că să fie pus pe site textul, în replică la un text mai vechi al nostru în care ne arătam mulțumirea pentru ridicarea Catedralei Neamului. Cumva dl MC a vrut să testeze cât suntem de români, adică de imparțiali? Nu ne ferim de disputa de idei, iar în cazul de față publicăm acest text și pentru a ne întreba dacă nu cumva atacurile anonime la adresa Catedralei vin din această direcție. Vin ȘI din această direcție. A unor sectanți evangelici, emuli ai lui dr Josif  Țon…

Domnul autor, IOSIF ȚON, doctor în teologie evanghelică, a riscat mult prin acest text atunci când l-a pus în circulație. Să mă ierte co-religionarii săi, dar avem de-a face mai înainte de toate cu un text care păcătuiește grav față de mult prea îngăduitoarea noastră limbă românască. Impresia mea, ca specialist în texte, în redactarea textelor, este că textul dlui ȚON a fost tradus din altă limbă, tradus cu stângăcie, ceea ce face ca textul să sune atât de straniu, de ne-românește. Turnuri de frază precum „această acțiune atât de publică și de centrală”, „titlul acestei catedrale”, „nicio agenție umană nu-ți poate oferi mântuirea” și altele, inclusiv înseilări lipsite de logică: „chemarea este formulată de Dumnezeu Însuși, prin  proorocul Isaiia”, trădează lipsa de familiaritate a autorului cu „sunetul” limbii române! Dar și lipsa exercițiului mental: domnule doctor, dacă o chemare este formulată de însușiPopescu, nu se mai poate spune că o face prin cineva! Iar dacă este prin cineva, nu mai este formulată de însuși Popescu!… Ce să mai zic de „mântuirea pe care ne-a procurat-o(!!!)  Dumnezeu”!… Astea-s cuvintele prin care un român vorbește despre Dumnezeu?!… Nu mai zic nimic și trec la celelalte aspecte.

Bunăoară nivelul teologic al intervenției. Atât cât mă pricep și eu, ca orice creștin, mă mir de ideea nesigură ce o are domnul doctor depre Mântuire. Admit că s-o fi exprimat metaforic domnul evanghelic și n-o să-i caut cu lumînarea neputințele. Ar trebui să mă întind pe prea multe rânduri ale acestei foi. La noi, la ortodocși, lucrurile par mult mai clare: mântuirea, domnule Țon, este însăși ținta vieții, este încununarea vieții de pe pământ prin dobândirea vieții veșnice, abia aceea fiind viață adevărată! Cea de „dincolo”!

Ce sens are să spui că „niciun om nu se poate mântui pe sine”?! Păi tocmai acesta este sensul „pledoariei” christice: omul este liber să aleagă dacă merge pe calea mântuirii, a salvării sale, a sufletului său, sau dacă ia calea pierzaniei, trăind în păcat. Până la Iisus omul se considera sub stăpânirea Destinului, de care și zeii păgâni se temeau! Nimeni nu putea înfrânge voința Destinului! Vezi mitul lui Oedip, care această semnificație purta! Cu Destinul nu te poți pune, nu i te poți împotrivi!

Și vine Iisus, fiul Domnului, să ne dezvăluie sensul și ținta vieții celei pieritoare: Mântuirea, accesul la cele veșnice, acolo unde nu este durere și nici întristare! În Împărăția Lui Iisus Hristos… Nimeni nu e damnat de la naștere! Indiferent de cursul vieții sale! La fel, nimeni nu se naște hărăzit vieții veșnice, mântuirii! Ci aceasta se dobândește prin ascultarea Domnului, prin practicarea virtuților creștinești! De aceea se spune că această credință în Iisus este o teologie a Speranței, iar unul dintre cele mai mari păcate este pierderea speranței în Mântuire! Fără această speranță lași viața ta să se irosească fără niciun sens.

M-aș mira să fie așa cum spune dl doctor: „niciun om nu se poate mântui pe sine”… Eu zic că numai pe sine însuși se poate mântui fiecare dintre noi! Nu-l poți mântui pe altul! Nici măcar Dumnezeu – aș îndrăzni să spun, nu mântuie pe nimeni! Ci pe fiecare ne mântuie, ne salvează din întunericul de apoi, viața trăită în iubire și în adevăr.  Iar Dumnezeu este „numai” judecătorul infailibil care îi deosebește pe oameni în cele două cete: a drepților și a  celor pierduți, condamnați la întuneric și veșnică căință.

Nu insisit. Nu insist căci n-am cu ce… Îmi cunosc bine limitele.

Dar două vorbe mai pot și trebuie să le spun despre inepțiile agresive rostite de acest doctor cu privire la Biserica Ortodoxă: de exemplu, cum că „Biserica Ortodoxă pretinde că procură poporului mântuirea. Dar această promisiune este falsă”!… E mai rău decât inepție: este minciună! Desprinsă parcă dintr-un text de propagandă ateistă!… Măi, Țoane,unde, când, în ce text scris sau rostit s-a lăudat Biserica Ortodoxă că poate procura (!!!) așa ceva? De unde să procure?

Sau: „Să fim atenţi şi să înţelegem care este ideea de bază: indiferent cum trăieşte poporul, indiferent în câte păcate se complace, atâta vreme cât ierarhii Bisericii Ortodoxe cântă liturghiile, ei procură românilor iertarea de păcate şi-i dau neamului românesc mântuirea.” …De data aceasta mincinosul mai e și obraznic, lipsit de respect pentru Biserica Ortodoxă, ca și față de cea Catolică, la câteva rînduri distanță… Lipsit de respect față de Sfînta Liturghie!… De unde atâta insolență?!

Personal, ca ortodox, care știu că aparțin Bisericii majoritare și străvechi, față de celelalte culte religioase, inclusiv față de „secte”, am sentimentul că eu sunt gazdă, sunt mai vechi etc. Și încerc să mă port ca atare, cu musafirii noștri. Numai că dl doctor Iosif Țon este un musafir care nu-și cunoaște condiția, nu este conștient de obligațiile sale față de Celălalt, față de cel care-l găzduiește! Și comite cu nerușinare asemenea texte, care echivalează cu calomnia și lipsa de recunoștință cea mai urîtă.

Măi, caraghiosule, cum poți tu să spui că noi, creștinii ceilalți, ortodocși și catolici, trăim de două mii de ani în întuneric, iar numai voi, care l-ați urmat pe Luther, ați dobândit lumină?!

Auzi la el ce poate să spună: „Popoare întregi, trecând la un creştinism biblic, au ieşit din întuneric (s.n.) spiritual şi moral şi au intrat astfel în civilizaţia modernă.

Chiar dacă o face cinci sute de ani mai târziu, poporul român trebuie să aibă curajul de a face şi el Reforma religioasă, de a ieşi din întuneric şi de a intra în lumina transformării spirituale şi morale pe care ne-o oferă Dumnezeu prin Iisus Hristos.”

Așadar, până la Luther n-a fost nimic decât întuneric, a trăit lumea în afara lui Iisus!… Ce mare noroc pe Iisus și chiar pe bunul Dumnezeu că a apărut Luther și a aprins luminile credinței, ale Universului!… Nu Iisus, ci Luther!…

Luther însuși, săracul, te-ar trage de urechi pentru acest text prostănac și plin de răutate! Sper s-o facă vreun urmaș mai demn al lui Luther!…

Oare toți creștinii – îmi vine să zic „toți așa zișii creștini” evanghelici gândesc ca acest politruc reciclat la Oxford?!…

…Domnule MC, care mi l-ai băgat în casă pe individ: Vai, vouă,  dacă vă păstorește un om atât de puțin la minte și cu atâta venin în vorbe! Un fiu autentic al Minciunii și al Întunericului acest doctor în teologie. Dumnezeu să-l ierte!…

Ion Coja

POst Scriptum 18.11.2013 Același MC mă sâcâie cu acuzații grave pe care apoi le retrage, cică nu-s ale lui, le-a auzit pe la alții. Cu adresă mai exactă, cică am cam sărit calul în comentariul de mai sus, făcut pe marginea unui text semnat de un predicator IOSIF  ȚON. Citez: „în articolul “Nerușinatul Ton!” nu a existat o abordare imparțială a problemei, ci una pătimașă, ba chiar răutăcioasă,din partea domnului profesor”.

Cum-necum, am aflat despre domnul ȚON că a fost și informator al Securității. Nu cunosc detalii: în ce perioadă, era deja predicator, pe cine a turnat, cu ce consecințe pentru cei în cauză?

Nu-l condamn pe domnul ȚON pentru asta în chip automat, fără a accepta circumstanțe atenuante sau chiar total absolvitoare! Atât i-am spus dlui MC, că dacă aș fi făcut și eu Țării sau regimului comunist servicii de informator, nu aș mai fi deschis acest blog! Nu aș mai fi îndrăznit să pretind că-i pot învăța pe alții ceva, mai ales în plan spiritual, plan în care se desfășoară de regulă disputele pe acest blog.

Domnule MC, te invit să comentezi în termeni mai exacți articolul meu și să pui degetul pe sintagma sau fraza care denotă „subiectivitate, patimă, răutate etc.” din partea domnului profesor! Adică a mea!

Datorită insistenței dlui MC am urmărit o predică a dlui Iosif  Țon. Nu-i învață la rele pe tineri! Dar nu pomenesc nicio vorbă despre ce nu  mi-a plăcut. Deh, cum spuneam mai sus, mă simt gazdă răbdătoare pentru toți sectanții și trebuie să trec cu vedere. O dată, poate de două ori, dar nu mai mult!…

Același I.C.