Neînvinsul Tache Rodas ar fi împlinit 100 de ani

Neînvinsul Tache Rodas ar fi împlinit 100 de ani
Laurențiu Cosmoiu
13/11/2024

Unul dintre cei mai osteniți, dar și rezistenți bărbați ai temnițelor comuniste a fost Tache Rodas. Omul care a învins și transcens vremurile, cu atât mai mult nedreptățile, chinurile și torturile la care a fost supus aproape pe întreg parcursul vieții.

Condamnat de regimul antonescian încă de când era elev, apoi de alte trei ori, în regimul comunist. A executat în total 17 ani de muncă silnică, la Canal (Peninsula-Valea Neagră și Poarta Albă), Pitești, Gherla, Jilava, Brașov, Ploiești, Târgșor, Aiud, Văcărești și Slobozia. În acest itinerar al morții a fost martor și pătimitor al celor mai criminale reeducări: de la Pitești, Gherla și Aiud. Le-a supraviețuit remarcabil, necăzând psihic niciodată. Afirma adesea că Maica Domnului îl întărea, căci nu simțea nicio durere atunci când era bătut, înfometat și torturat, oricât de aspru.

Mulți chemați, puțini aleși
Nu doar o dată mi-a arătat sechelele de pe trupul lui. Avusese maxilarul rupt, dinții scoși din gură, coastele fracturate și niciodată sudate la loc, capul spart în mai multe locuri, palmele și tălpile deformate de la bătăile cu cozi de mătură și vână de bou. S-a opus cu vehemență ateismului și satanismului. Nu voia cu nici un chip să se lepede de credința lui în Hristos; indiferent de pedepsele la care a fost suspus.

Mulți au fost asemenea în temnițele comuniste, însă Tache Rodas parcă i-a surclasat pe toți. Avea cu el Har de la Dumnezeu, prin care părea mereu pregătit pentru ce e mai rău: torturi, umilințe, frig și foame. Caracterul său jertfelnic, nobil, pus în slujba celorlalți, i-a fost format de mic, prin îndrumarea sănătoasă pe care i-au dat-o părinții: tatăl grec, mama româncă. Se ruga zilnic cu de la el voință; postea și practica intens credința. Deținea o conștiință admirabilă, de o onestitate dezarmantă, dar și intolerantă cu apucăturile grosolane. Eu, cel puțin, așa l-am cunoscut. Pe de altă parte, evlavia lui la Maica Domnului era una de profunzime. Și nici Ea nu l-a lăsat la greu!

_DSC076609_1_rodas
palma dreapta in urma torturilorpalma stanga in urma torturilor
DSC_0343cropWhatsApp Image 2022-11-14 at 10.54.26
Încă din copilărie a fost atins de această sfințenie pe care foarte posibil a moștenit-o și de la fratele străbunicului său – Sfântul Mucenic Hrisostomos, Mitropolitul Smirnei, martirizat de turci în anul 1922. Așa se face că și Tache Rodas a început să pășească pe aceeași cale, aici în România, după 20 de ani. Pășind stăruitor, netulburat de rele, prin sumbrele temnițe comuniste.

Condamnat ca elev
Începând cu anul 1942, viața lui Constantin Rodas, un elev de clasa a 11-a, avea să se preschimbe în dulceața suferinței. Hristos îi auzise rugăciunile curate și pline de bunăcuviință. Sufletul său pesemne că era deja suficient de întremat, astfel încât să-și poată duce greaua cruce.

Pentru rezultatele foarte bune la învățătură, pentru credința pe care o practica, dar și pentru caracterul său jertfelnic, în anul 1940 a fost cooptat în Frățiile de Cruce. O organizație de elită a tineretului legionar. În scurt timp a devenit liderul organizației de la Liceul Economic din Ploiești. Întrucât, după cunoscuta rebeliune din ianuarie 1941, regimul Antonescu avea să aresteze toți liderii și chiar tinerii, inclusiv pe simpatizanții Mișcării Legionare, care se transformaseră peste noapte în „inamici publici”, Tache Rodas a fost arestat în mai 1942, chiar de la liceu și condamnat la 15 ani muncă silnică prin sentința penală a Tribunalului Curții Marțiale Ploiești nr. 4269 din 12.03.1943. A fost încarcerat la Târgșor și Ploiești, pendulând între acestea două până în august 1944, când a fost grațiat condiționat: „am fost eliberat printr-un decret de grațiere condiționată (în caz că mai continui, voi executa întreaga pedeapsă)”, afirma el într-un interviu. Anul 1945 îi aduce a doua arestare, ajungând în lagărul de muncă de la Slobozia, de unde în anul 1947 a evadat.

Pe data de 17 mai 1948 a fost din nou arestat. În decurs de câteva zile au avut loc cele mai numeroase arestări la nivel național pe care le-a cunoscut România vreodată. Zeci de mii de oameni: preoți, călugări, țărani, muncitori, intelectuali, studenți, elevi, au fost luați pe sus începând cu noaptea de 14 spre 15 mai 1948. A fost condamnat de Tribunalul Militar București, tot ca elev, întrucât i s-a reactivat pedeapsa din prima condamnare la 15 ani muncă silnică, prin sentința nr. 835 din 15 noiembrie 1949. La acea dată Tache Rodas avea 25 de ani.

Ascetul carcerelor
Trecut mai întâi pe la Canalul Morții a fost apoi strămutat via Văcărești, la Penitenciarul Pitești pe 9 februarie 1951, acolo unde avea loc deja infernul reeducării: „cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane”, cum avea s-o numească Alexandr Soljenițîn. A fost bătut și torturat cu demonică perseverență de cel mai aprig torționar: Eugen Țurcanu. În fiecare seară, deținuții primeau bătăi la palme și picioare cu cozi de mătură, până la sânge. Erau puși apoi să meargă pe saci uzi de cânepă: „Senzația era că ai fi călcat pe ace”, mărturisea bădia Tache. Pentru a suporta bătăile și umilințele, dar și foamea, se ruga permanent. Maica Domnului era cu el; acoperit lăuntric de Ea și nu simțea câtuși de puțin durere fizică. Tocmai asta îi înfuria și mai mult pe torționari. Însă oricât l-au bătut și jucat în picioare, nu a cedat niciodată reeducării.

Nici la Gherla nu a scăpat de torționarii cei mai atroce: Eugen Țurcanu, Popa Alexandru (Țanu), Juberian Constantin, Alexandru Mărtinuș, Mihai Livinski și Reck Ștefan. Bătut până la inconștiență și lăsat într-o baltă de sânge, după ce și-a revenit, a fost purtat și dat ca exemplu prin fiecare celulă, îngrozindu-i pe ceilalți deținuți, care nici nu l-au recunoscut. Din descrierea lor, avea capul umflat ca o minge de fotbal, picioarele îi tremurau convulsiv, iar trupul îi era plin de sânge amestecat cu puroi.

În anul 1956, întrucât avea cetățenie greacă, a fost eliberat după multe tergiversări ale Securității și intervenții ale avocaților prin Decretul 421/24.09.1955. Nu a durat prea mult această perioadă de pseudo-libertate, fiind sub urmărire permanentă. Pe 13 mai 1958 a fost din nou arestat și condamnat, pentru că la percheziția domiciliară i s-au găsit 31 de file cu poezii scrise de deținuții politic: Radu Gyr, Dumitru Bacu, Stelian Diaconescu și Dumitru Ciobanu. Anchetele de la Securitate au continuat în stare de arest prelungit, până la Sentința nr. 3/1960 pronunțată de Tribunalul Militar Regiunea a II-a Aiud, prin care a mai primit o pedeapsă de 20 de ani muncă silnică.

Aiudul a venit cu altfel de pedepse. Mai puțin prin bătăi violente, dar pentru că nu primea reeducarea cultural-educativă, așa cum o numeau comuniștii, era osândit prin lungi perioade de carceră la Zarcă. Comandantul închisorii Gheorghe Crăciun, dăduse ordin să fie băgat la carceră, pentru că Tache Rodas a avut curajul să-i spună în față că „el nu renunță la credința sa”. Celulele de carceră ale Zarcăi erau supranumite de deținuți „frigidere”, sau „ghețării”, pentru că pereții erau permanent acoperiți cu gheață.

În Zarcă, Tache Rodas alături de alți deținuți, fie preoți, fie mireni, au desfășurat în paralel cu reeducarea care avea loc „la Club” (sală unde aveau loc ședințele de reeducare cu deținuții), o activitate religioasă deosebită. Deși frigul, mizeria, întunericul și lipsa apei și mâncării erau la ordinea zilei, Bădia Tache urma un program riguros de rugăciune. Tocmai prin această viață aparent chinuită și opacă, avea să primească de la Dumnezeu neînchipuite daruri duhovnicești, astfel încât să nu simtă nici foamea, nici setea, nici frigul, devenind intangibil reeducării. Știa pe dinafară Paraclisul Maicii Domnului numeroși Psalmi și Acatiste.

Eliberarea de la Aiud s-a produs în ultima zi, pe 1 august 1964, alături de ultimul lot, cel mai nereeducat. Însă viața lui Tache Rodas era departe de a-și fi epuizat amarul și persecuțiile primite de la comuniști. Securitatea îl supraveghea permanent și astăzi există suficiente dovezi în acest sens, prin cele 46 de dosare identificate la C.N.S.A.S. pe numele lui.

Pentru o casă pe care o dobândise cu ajutorul unui unchi de-al său și pe care comuniștii i-o confiscaseră în 1960, avea să-și piardă mama în anul 1984, cel mai probabil asasinată.

Nici după 1989, viața sa nu a devenit mai tihnită, întrucât lui și celor ca el nu li s-au recunoscut meritele de luptători împotriva comunismului mai bine de 10 ani.

Pe 14 noiembrie anul acesta Tache Rodas ar fi împlinit un secol de la naștere. Și câtă nevoie am fi avut de el printre noi! Însă nu a mai zăbovit, căci „zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani; Iar de vor fi în putere optzeci de ani și ce este mai mult decât aceștia osteneală și durere” (Ps. 89:10-11). Mutarea sa la Domnul totuși, nădăjduiesc cu toată fibra, că a adăugat încă un intens rugător la tronul lui Hristos, pentru neam și țară.

Veșnica lui pomenire!