O SCRISOARE

Stimate Domnule Adrian Păunescu

Am citit, recitit şi răscitit, textul semnat de dl. Ioan Coja despre „Mişcarea Legionară”, „Dincolo de Nürnberg” – text pe care revista „Dilema” a refuzat să-l publice. Această lucrare a apărut în ziarul „Vremea” nr. 816/25-26 V 1996.

Cunoşteam de mai înainte rezoluţia Tribunalului de la Nürnberg de a scoate din culpă Mişcarea legionară, stabilind că aceasta n-a fost o organizaţie criminală săvîrşitoare de crime de război, drept care legionarii întemniţaţi în lagărele naziste au fost eliberaţi.

Textul scris de dl. I. Coja şi publicat de dvs. în „Vremea” m-a mîngîiat sufleteşte şi mi-a pansat rănile provocate mie şi la mulţi alţii, de semeni răuvoitori (lapidatori), care acuză pe legionari de crimele cele mai oribile, de terorism fascist şi de acţiuni mai mult decît condamnabile.

Stau şi mă întreb: de ce Legiunea Arhanghelul Mihail trebuie să fie înverşunat condamnată şi chiar făcută celebră prin „răul” ei? De ce oare au existat şi mai există concetăţeni, care vor să asocieze Garda de Fier la toate epitetele „răului”?

Mă introspectez astăzi, să descopăr cît rău am săvîrşit eu în trecut ca legionar, cît rău mi-a mai rămas în prezent şi cît rău să mai fi rămas a săvîrşi în viitor?

Declar sub stare de jurămînt, că nu-mi găsesc să fi provocat neamului meu şi aproapelui meu nici un rău, am săvîrşit numai binele aşa cum m-a învăţat şi mă învaţă Evangheliile. Dacă a rămas ceva din procesul introspectiv, au rămas urmele neşterse ale unei suferinţe îngrozitor de nedrepte, ca urmare a aplicării unei prigoane infame, nemeritată, criminală asupra noastră.

Există însă o explicaţiune, de ce noi trebuie să suferim acţiunea răului exterior? Însemnătatea şi temporalitatea legionarismului constă în existenţa şi coexistenţa lui „cu” şi „în” suferinţa naţională, de a fi obiect de atac duşmănos şi crud pe linia sa creştină.

Finititudinea noastră în suferinţă ne oferă exemplul cel mai cutremurător în martiriul lui C.Z.Codreanu – Arheul României şi Căpitanul nostru. Nu pot să mă transform într-un membru fondator al uitării, căci mă copleşeşte aducerea aminte şi anume data de 30 nov.1938 (noaptea Sf. Andrei), cînd nelegiuiţii au stins o lumină din firmamentul românesc (asasinarea Căpitanului) şi apoi în continuare au început stingerea multor alte stele luminoase, adică au asasinat pe cei mai buni din căpeteniile legionare.

Se naşte întrebarea: de ce nu se satură îngerul negru şi exterminator al românismului cu numărul victimelor nevinovate ucise, ci şi astăzi continuă prigoana prin mijloace mai ocolite, mai perfide.

Ultima din probele peremtorii că aşa stau lucrurile este şi atitudinea revistei „Dilema” recte Andrei Pleşu, de a refuza publicarea materialului lui I. Coja, text care a găsit ospitalitate în „Vremea”, recte A. Păunescu. Se constată că „Minima Moralia” afişată cu ostentaţie de A.Pleşu în lucrarea sa, acelaşi autor a transformat-o în „Nulla Moralia”. Ce păcat că pomul numit Andrei Pleşu, ce se pretinde a avea roade zemoase, nu se găseşte în el decît roade găunoase!

Mulţumim din inimă A.Păunescu! Mulţumim din inimă I.Coja! (…)

Neculai Vasile Lungu

Bul. Bucureştii Noi nr.76,Bl.A12, sc.B, et.4, ap.63

Bucureşti, sectorul 1

Din volumul Legionarii noștri 

Nota redacției: Când l-am cunoscut pe Vasile Lungu, pe la 1990, era angajat la Filarmonica de Stat, se ocupa cu acordajul pianelor. O bogăție de om…