Părintele Aldea: Suntem singurul stat atât de dement încât să-şi vândă pământul către străini
Într-un interviu acordat revistei Atitudini, editată de Mănăstirea Petru-Vodă, părintele Mihai Aldea vorbește despre politică, societate, relații internaționale, economie și istorie.
Părintele Aldea despre implicarea României în război:
„Da, suntem în război! Și ar fi bine să înțelegem asta înainte să fie prea târziu. În primul rând, a fost și va fi totdeauna în această lume un război al răului împotriva omului. Dacă nu înțelegem acest lucru și ne culcăm pe o ureche cum că e pace, sigur ne pierdem. Cu totul!
În al doilea rând, suntem, ca țară, în război. Am fost în război cu Irakul, am fost în război cu Serbia, suntem în război cu Siria. Chiar dacă implicarea țării noastre este una marginală, incompetentă, aș putea spune chiar lașă, după tiparul clasei politice. Dar atâta vreme cât aliații noștri din NATO sunt implicați, ba chiar oferim spațiu aerian și terestru, ba chiar trimitem și trupe, este absurd să pretinzi că nu suntem în război. Doar că este un altfel de război decât cele vechi, unul mult mai viclean și mult mai complet.[…]
Ori acum a început deja al patrulea război mondial! Pe de-o parte sunt așa-numitele țări NATO și sateliții lor de pe alte continente, de cealaltă parte BRICS-ul cu țările sale. Așa că, parte a NATO fiind România, a fost deja târâtă în război, oricât de mult ne-am dori să ne ferim de asta. Întrebarea care se pune este dacă și când vor ajunge confruntările armate și pe teritoriul României. Aceasta este de fapt temerea multora și pe bună dreptate. Să ne apere Dumnezeu de această încercare!”

Părintele Aldea despre politica de alianțe a României: cu SUA sau cu Rusia?
„Cred că este bine să fim cu România. Cu Țara, vreau să spun, nu cu mizeria de stat care își zice român, dar care oprimă poporul și distruge țara.
Din păcate, în situația în care ne-a târât clasa politică nu prea avem de ales. Îi pasă cuiva de popor? Îi pasă cuiva de ce vor oamenii? Politicienii vorbesc în numele nostru, dar nu le pasă decât de ce pot stoarce de la noi. Vorbe goale! Că să fim cu Rusia, că să fim cu SUA, că să fim neutri… Depinde oare de noi?
Dar, ca să nu credeți că nu răspund la întrebare: să fim cu cel care ne dă mai mult! Să vedem care este interesul național și pe acela să îl urmăm. Ce credeți, când Germania și Italia au sprijinit Ungaria să pună cizma pe Ardeal nu știau ce nedreptate fac? Ba o știau foarte bine! Au spus-o fățiș! Și totuși au făcut-o, pentru că era în interesul lor. Așa se face politica, dragii mei. Rece, ba chiar cinic. Idealismul își are în politică locul lui: să îți iubești țara, să îți iubești poporul și să poți să faci orice pentru el. Mai mult decât atât este greu să gândească până și cel mai bun politician. Doar sfinți ca Ștefan al Moldovei, Iustinian sau Constantin cel Mare și alții asemenea au putut merge mai departe, la o concepție morală, creștină a statului și a politicii internaționale. Astăzi așa ceva nu prea există.
Deci eu nu vreau să mergem cu Rusia, pentru că nu am încredere în ea. Dar dacă am avea politicieni români – nu incompetenții și trădătorii de acum, nu politicienii infractori de acum, ci români, dacă nu creștini adevărați, măcar patrioți… Dacă am avea asemenea politicieni, ar fi în stare, și fără sfaturile mele de om mărunt, să ne lege de China în primul rând, de India, de Africa de Sud și de alte țări, astfel încât să avem garanții suplimentare față de Rusia. Pentru că, este adevărat, astăzi Rusia vine către români. Da, chiar vine, zâmbește către popor, chiar dacă la politicienii noștri, care sunt din tabăra opusă, se răstește. Dar, iată, Rusia a deschis la Moscova școli în limba română pentru românii de acolo. Jalnic este că a făcut asta la cererea Republicii Moldova, pentru că Statul zis român un deget nu a mișcat pentru românii din Rusia, Kazahstan sau Caucaz… Rusia scoate cărți în limba română, despre istorie, despre credință, în care spune adevăruri pe care cândva le ascundea, le nega. Recunoaște, pentru prima dată după secole, vechimea noastră pe acest pământ. Sunt semne bune, dar nu de ajuns. Politica ocupației din Transnistria, care este o ocupație rusească, este încă puternic antiromânească, dușmănoasă. Vocile antiromânești de origine rusă din Republica Moldova și din alte părți se aud încă puternic. Iar istoria modernă stă mărturie cum rușii, ca aliați, ne pot face mult rău, așa cum au făcut la Turtucaia și în alte bătălii hotărâtoare din primul război mondial. Bătălii pierdute numai și numai prin manevre trădătoare ale trupelor aliate rusești. Ca urmare, în ciuda unei mișcări rusești către România, în sensul bun al cuvântului, eu sunt foarte suspicios. Totuși există o anumită mișcare de apropiere, ceea ce înseamnă că avem de unde negocia.
Dar ce avem de negociat cu SUA? Nimic, politicienii noștri dau totul pe gratis acestei puteri! Vedeți, eu nu vorbesc aici despre simpatii sau antipatii și alte copilării d-astea. Politica se face pe interes, iar politica cinstită pe interesul național, al poporului, al celor care te-au ales… Ori acum România ar trebui să negocieze și să renegocieze cu SUA. Să spună: noi nu vrem exploatări de gaze de șist, nici de către voi, nici de către alții; noi nu vrem exploatări miniere uriașe, cu atât mai mult cu cianuri; noi nu vrem organisme modificate genetic, nici propaganda perversiunilor; noi vrem energie ecologică, agricultură ecologică, o viață morală, sănătoasă, demnă. Vă sprijinim în cercetare, dar centrele de cercetare să fie aici, să ne rămână copiii și nepoții în țară. Și tot așa! Dar politicienii noștri sunt foarte proști. Nici măcar comisioanele nu și le negociază bine. Sunt atât de proști încât înlătură orice opoziție reală, uitând că fără o asemenea opoziție nu mai au ce negocia, că ei sunt deja antamați! Și dacă nici la nivelul acesta, de șmecherie de cartier, politicienii nu se descurcă, ce să facă ei în fața unor diplomați de profesie și a unor puteri reale? Așa că noi degeaba vorbim dacă să fim cu SUA ori cu BRICS ori mai știu eu cu cine! Vânzătorii care ne conduc ne-au vândut și pe noi, și pământul nostru, și pădurile noastre, până și organele noastre, totul.”

Părintele Aldea despre naționalizarea resurselor
„Suntem chiar atât de lipsiți de discernământ? Statul actual a avut în mână, din ianuarie 1990, toate resursele țării. Toate! Ape, pământ, subsol, aer, energie, oameni, cultură, credință, tot, tot, tot! Și a vândut sau a distrus tot! Și voi vreți să dați din nou acestui Stat, acestei clase politice, tot ceea ce a vândut deja cel puțin odată, ca să le vândă iar! Dar nu vedeți că singurele lucruri pe care Statul nu le-a vândut au fost cele din proprietatea oamenilor?
Da, pentru că au urmat exemplul și îndemnul Statului, pentru că au făcut ceea ce Statul i-a învățat și i-a pus să facă. Suntem singurul Stat atât de dement – vă rog să spuneți așa, „dement”, căci asta este demență – încât să își vândă pământul către străini. Și asta este o hoție și o infracțiune și o trădare națională. Constituția interzice colonizarea de populații străine pe teritoriul României, dar ei dau voie la vânzarea imobilelor către străini, ceea ce înseamnă că România poate fi colonizată în voie. Este o lege anticonstituțională, dar nimeni nu a sesizat până astăzi acest lucru. Nici n-am mai spus că Legea Românească – și orice Constituție ar trebui să țină seama de rânduielile noastre străbune – Legea Românească nu dă voie niciodată să se vândă pământ unui străin, sub niciun cuvânt. De fapt și vânzările de acum sunt ilegale, pentru că sunt făcute sub o lege neconstituțională. Și vor fi anulate, aceste vânzări, mai devreme sau mai târziu, iar pământul va redeveni românesc. Într-o Românie demnă niciun cetățean străin și nicio firmă străină nu pot deține proprietăți sau imobile. Pot să le închirieze sau arendeze, dar nu să le dețină.
Oricum, ca să revenim la întrebare, cred că este o greșeală uriașă să se lupte cineva pentru naționalizarea resurselor naționale. Asta înseamnă să le dăm iarăși Statului. Păi un oarecare prim-ministru a vândut resursele platoului continental încă înainte să-l obțină la Haga! Vă dați seama ce fericiți sunt politicienii de asemenea inițiative cetățenești?”

Părintele Aldea despre schimbarea sistemului politic
„Să schimbăm clasa politică. Să interzicem toate partidele politice și să impunem votul nominal. Să interzicem reclamele electorale. Campania electorală să fie doar prezentarea programului politic și atât. Fără cântecele, dansatoare, daruri, afișe. O prezentare clară, asumată sub semnătură autentificată la notariat. Și oricare cetățean să-l poată da în judecată pentru escrocherie pe acel politician care nu și-a respectat programul asumat. Atunci am avea oameni politici liberi de robia finanțelor electorale, care ar răspunde penal pentru încălcarea voită a programului asumat. Am scăpa de iubirile electorale și alte asemenea manipulări. Lipsa partidelor politice – care sunt doar grupări de influență pentru obținerea puterii în Stat – ar limita puternic orice manevre electorale nedemne, orice mascare a corupției și alte asemenea practici. Dar nu o să avem așa ceva până când românii nu se trezesc”.
Părintele Aldea despre Ungaria
„Uitați-vă la Ungaria de astăzi! Stă împotriva puternicilor NATO, împotriva puternicilor UE și merge mai departe. Este o pildă bună. Așa cum a fost o pildă rea în timpul hortismului și în alte clipe, acum este o pildă bună. Are nu doar curaj, ci și pricepere. A știut să joace și cartea chinezească, și cartea rusească, și cartea americană, și cartea europeană. A negociat în toate părțile. Și chiar dacă nu a câștigat cât ar fi vrut – că ar fi vrut și Slovacia, și Croația, și Transilvania, și Banatul ș.a.m.d. – totuși a câștigat îndeajuns cât să stea mai bine ca România, deși este mult mai mică. Deci, iată, se poate.”
Pai si de ce o vindeti ?
Toate „pacatele” atribuite Rusiei, sant apa de ploaie,fara de dezastrul provocat de minciuna, inselaciunea, jaful occidentului imperialist sub masca vicleana, diabolica a drepturilor omului, a libertatilor, a statului de „drept” , privatizari, liberalizari, investitori…distrugerea traditiei, a culturii, a familiei, a omeniei, transformarea poporului in populatie, manipulare si spalare de creier cu „paine si circ”, control total, economic, financiar prin card si cip…
intotdeauna politica occidentului apostat, iudeomason a fost de a denigra, de a ridica steaguri false, provocari….de a radicaliza pe fanaticii mahomedani, si a incita la ura impotriva crestinilor, de a lansa ideia ca islamul se afla in razboi cu crestinismul, ceea ce este total fals : imoralitatea occidentului globalizata, nu are de-a face cu crestinismul, deci islamistii fanatici nu sant provocati de crestini, insa sant folositi ca si cozi de topor impotriva crestinilor. in acelasi cliseu vedem provocarea, ridicarea steagului fals in ceea ce priveste Rusia : ca ne ocupa, ca sant rai…chiar asa? pai Sf. Vv Stefan cel Mare a incheiat aliante politice si matrimoniale atit cu Rusia Kieveana, cat si cu Rusia Moskovita si nu ia fost frica( probabil ca la acea vreme propaganda occidentului impotriva Rusiei nu avea prea mare efect….) am beneficiat sute de ani de influenta slava, limba slava fiind limba oficiala de cancelarie si nu ne-a pierdut identitatea nationala, oare de ce? pai raspunsul e simplu : avem legatura de suflet, avem legatura de credinta. : Orthodoxia ! altul e insa efectul, cand te ocupa un strain de suflet, el cauta sa te jefuiasca si de aur si de suflet, aici e tragedia ! pentru ca aur se mai gaseste, e valoare desarta, materiala, insa sufletul e unic, e vesnic, daca l-am pierdut, am pierdut tot !
ca….. rusii ca ne-a „luat” Basarabia….da, dar trebuie sa tinem cont ca era vorba de razboaiele ruso-turce, (in dorinta Rusiei de a ocupa Orasul crestin : Constantinopol, de a alunga pe turci din Europa, si de a proteja pe crestinii din Balcani aflati sub ocupatie pagana) si in acest context a fost „luata”, iar de dat inapoi nu putea fi vorba pentru ca nu aveau cui ! intrasem la scurt timp sub ocupatia imperiului occidental, (cu „rege”de-al lor, strain de interesele neamului românesc)
imediat dupa ce tot rusii de ne-au ajutat la castigarea independentei in 1877, am intrat imediat in urmatoarea secunda, sub ocupatia imperiului occidental iudeomasonic ! pentru ca occidentul apostat iudeomason a avut grija ca popoarele ortodoxe sa nu fie unite, sa le dezbine, ba ca noi santem „latini” si trebuie musai sa fim si catolici, ba ca rusii sant imperialisti fara sa vada barna din ochii lor, occidentul, stand astfel impotriva intereselor crestinilor ortodocsi, cu orice ocazie : razboiul Crimeii, alianta lor cu paganii turci demonstreaza adevarata fata a occidentului inca din acest sec 19.
Cum oare sa nu constientizam viclenia occidentului si plecam urechea la bau-baul de serviciu rusesc scos de ei din palarie, cand vedem clar ce se intampla in lumea contemporana si ar fi suficient sa ne dumirim, fara a mai face apel la istorie : cine provoaca „primaveri” arabe, „revolutii” portocalii, euromaidane ? cine a infiintat in inima Europei statul islamic Kosovo-provincie istorica a Serbiei, bombardand Serbia ortodoxa in ziua de Pasti cu bombe pe care scria „Paste Fericit”? Cine invita acum iresponsabil mii de asa zisi de „refugiati” in Europa pentru distrugerea crestinismului, a traditie a familiei, a culturii europene ??? chiar atit de orbi sa fim ?
tezaurul de asemenea, se cunoaste ca deja la un an de la „revolutia” bolsevica, comunista, impusa prin forta armelor in 1917 in Rusia, atunci cand primul guvern bolsevic era format in proportie de 85% din evrei, tezaurul a luat calea occidentului Paris, via Berlin. iar comunistii bolsevici care numai rusi nu erau, care au ucis la ei in Rusia zeci de milioane, nu puteau sa se de-a in laturi si la noi, la crimele, si jaful savarsit in perioada comunista! deci noi nu avem nimic cu rusii ca popor, care e fratele nostru in credinta si in suferinta ! oare nimic nu ne spune credinta Pelerinului Rus, a zeci de milioane de rusi ortodocsi ucisi de comunisti(asta da holocaust !) credinta sfintilor rusi : Ambrozie de la Optina, Amfilohie de la Poceaev, Antonie al Peșterilor Kievului, Ciprian al Moscovei, Gherman din Alaska, Gurie de Kazan, Ignatie Briancianinov, Inochentie de Alaska, Ioan din Kronstadt, Ioan Maximovici, Macarie de la Optina, Nil Sorski, Serafim din Sarov, Serafim din Virița, Serghie de Radonej, Teodosie al Peșterilor Kievului, Tihon al Moscovei, Tihon din Zadonsk, Xenia din St. Petersburg… nu pe acestia nu-i vedem pentru ca avem ochii mintii si ai sufletului intunecati de atita amar de propaganda si asuprire sufleteasca occidentala iudeomasonica…..
Am gasit un film interesant pe care il recomand tuturor. Facut de englezi despre Uniune Europeana.
https://www.youtube.com/watch?v=jvMmMt_PjlI
Romania nu se vinde…se doneaza.
Domn’ profesor si stimati cititori ai acestui site va invit sa vedeti un film extraordinar care rescrie istoria celui de-al doilea razboi mondial. De vazut neaparat! Realizat de rusi. Subtitrat in romaneste!
https://www.youtube.com/watch?v=BjBIu67zhaU
Romania este in burta monstrului euro-atlantic . Singura nu are nici o sansa sa iasa . Poporul este ignorant si refuza sa faca eforturi de iluminare spirituala .Elitele sint vindute …..Al de sus cu mila !
Cind esti in burta monstrului, scoti tepii si moare monstrul.
Daca te papa pestele mare, tre sa fii asa:
http://editors.admin.scribol.com/wp-content/uploads/sites/default/files/images/3616596911_96a4be1a23_z.jpg
Monstrul are si el anticorpii lui . Prostimea locala .Ce crezi ca vor veni americanii sa impuna noua tiranie in Romania ..nu ,nici vorba . O vor face romanii insisi . Pe romanii care critica starea actuala de lucruri si care sint patrioti ,care vor binele tarii si al comunitatii ,ii vor omori fratii lor , vecinii lor ,compatriotii lor ….la fel cum l-au ucis jandarmii pe Codreanu . Pentru ca romanii nu se iubesc unul pe celalalt .Roman da in cap la roman cu mare usurinta ,mai ales cind i se ofera ceva privilegii ,uniforma ,bani ,hrana ..omoara si tat-sau si pe ma-sa .
Uitati-va la jandarmii aia redusi mintal ,cu casti si scuturi care apar pe la diferite demonstratii ,sau la aia care i-au batut pe tarani la Pungesti ….bateau fara mila ,chiar se delectau si se mindreau dupa ce i-au batut ,…ca ordinul e ordin si lege e lege etc etc .Romanii vor omorii romani fara nici o ezitare .
Asa s-a intamplat din totdeauna. Si cand am avut marii domnitori, tot din cauze interne si-au sfarsit viata incapand cu Burebista, Mihai Viteazul, etc.
nu. eu cred ca din cauza externa in primul rand. din cauza strainilor care ocupa invadeaza si corup. mai ales cand se imbraca ca lupii in blana de oaie si intra parsiv in institutiile statului si le ocupa ! atunci face ravagii !
deci cine e de vina coruptul sau corupatorul? cine e de vina, ocupantul, invadatorul care jefuieste si isi bate joc, ori poporul umilit si obidit? daca nu ar exista corupatorul nu ar exista nici coruptul, tradatorul, coada de topor ! daca nu ar exista ocupantul, invadatorul, nu ar exista popor jefuit, umilit si obidit ! si atunci se pune intrebarea de ce exista corupatorul? de ce exista ocupantul, invadatorul ? sau altfel : DE CE PERMITEM SA EXISTE CORUPATORUL, OCUPANTUL, INVADATORUL ? raspunsul ar fi destul de simplu : pentru ca exista pacatul, lacomia, setea de avere, de putere, desfraul…..pentru ca permitem pacatului sa existe in sufletul nostru….
asadar, totul porneste de la fiecare dintre noi, de la sufletul omului, daca este corupt de pacat, de lacomie, de destrau, sufletul este pierdut, este inlantuit, este sclav !
daca sufletul nu primeste pacatul si practica virtutea, toata fapta buna, in numele lui Iisus Hristos, atunci sufletul este liber, este in forma lui fireasca, normala !
acum, sa ne punem alte intrebari :
– cine, sau de unde, din ce directie se promoveaza pacatul ca norma de viata, prin politica de stat, lacomia, dictatura banului, lacomia de avere, setea de putere…. din spatiul oriental ortodox, sau din spatiul occidental ?
– si….de ce este atacata sistematic ortodoxia ?
sa raspundem cinstit la aceste intrebari, si ne vom dumiri de toate….inclusiv la intrebarea fireasca : cum de ridica dna-ul justitia „independenta” numai pe corupti, pe tradatori, pe cozile de topor, iar pe corupatori nu-i deranjeaza cu nimic, pe straini nu-i ating cu un fir de pai ?
deci, concluzia este ca strainii sant cei care corup, care jefuiesc, din lacomie si sete de putere ! si bineinteles ca vor gasi intodeauna cozi de topor ! pentru ca, da….avem si noi pacatele noastre. coruptii nostri. hotii nostri. uscaturile noastre…. trebuie sa mai imprumutam sa mai luam modele din alta parte de la straini ??? nu ! nu trebuie ! sa fim lasati in pace cu ale noastre, balcanici, bizantini, primitiv cum santem noi, nu avem nevoie de sfaturile antiumane, invataturile anticrestine, ideologiile diabolice si parteneriatele parsive ale strainilor !
Bineinteles ca strainii sunt capul rautatilor, dar fara tradatorii din interior pe care i-au corupt, nu ne-ar fi putut face nimic.
STRAINII, UE, USA, OCCIDENTUL IUDEOMASON LACOM SI PARSIV, IMPREUNA CU COZILE DE TOPOR NE DESFIINTEAZA CA NATIUNE SI CA OAMENI !!!
Am avut economie, industrie, fabrici, combinate….am facut si altora sonde si uzine…prin Libia, Irak….avem forta, oameni capabili, muncitori…DAR, NU NOI NE-AM DISTRUS TARA ! NU NOI NEVINDEM TARA ! cum putea românul adevarat, patriot sa-si distruga singur, din initiativa lui, industria fabrici si uzine, resursele, aur, argint, gaze, petrol, padurile, pamantul stramosesc udat cu sange, sa fie oferite strainilor, sa incapa pe mana strainilor tot ???
CUM PUTEAM NOI CA POPOR SA NE FACEM RAUL ACESTA SINGURI, SA NE AUTODISTRUGEM ??? NU !!! NU PUTEAM NOI SA NE FACEM RAU SINGURI !
cum putea un român adevarat care a muncit pentru tara lui, pentru poporul lui sa zica : „industria noastra e un morman de fier vechi”! NU PUTEA! UN ROMÂN ADEVARAT NU PUTEA SA ZICA O ASEMENEA MINCIUNA ! A ZIS-O UN STRAIN ! UN STRAIN DE NEAMUL ROMANESC, CARE NE-A DORIT RAUL !
CUM PUTEM NOI SA NE VIDEM. LA STRAINI PAMANTUL NATAL,UDAT CU SANGELE STRAMOSILOR LA POSADA, ROVINE, CALUGARENI, VASLUI, PLEVNA, VIDIN, MARASESTI, OITUZ…..CUM SA FACEM NOI UN ASTFEL DE SACRILEGIU DE BUNA VOIE ???
ASADAR, STRAINII CARE L-AU SAPAT PE CEAUSESCU DIN INTERIOR, CU MULT TIMP INAINTE(cand zaceau toata iarna containere intregi de marfa din import in portul Constanta-portocale, banane, dar in piata in magazine nu ajungea nimic, doar foarte putin, iar in primavara erau aruncate) SI CU SPRIJIN DIN EXTERIOR CU AL IUDEOMASONILOR DIN KGB SI CIA, AU DETURNAT „REVOLUTIA” DIN 89, IN LOVITURA DE STAT, ACEIA AU OCUPAT INSTITUTIILE STATULUI PANA IN ZIUA DE AZI, SI NE SAPA IN CONTINUARE, NE SUBMINEAZA IN CONTINUARE EXISTENA NEAMULUI, A NATIUNII, SUVERANITATEA SI INDEPENDENTA !!!
toata lumea a vazut, o celebra fotografie in ianuarie 90, cu doi indivizi malefici brucan si soros discutand jovial, dar nu se intreaba, ce sant cu ei, ce pun la cale !!! pai aflam daca studiem legea 15/1990, supranumita legea brucan, care a stat la baza distrugerii economiei si vanzarii la straini !!!
Sa,,multumim,, lui emil constantinescu,,kazbici,,sub indrumarea lui si altor alogeni a fost mosita legea ce permite vanzarea pamantului ROMANIEI ! pungasul,ne mintea ca e oltean……nascut in Moldova ,,ruseasca,, !!!
NE VINDEM SPIRITUL!!!
Spirit, Soul, Physical, The Grand Illusion & The Essence of You
https://www.youtube.com/watch?v=Zcal76ORT2g
Nivelul cel mai de sus e Forta/Energia/Chi-ul/Campul Cosmic General/Divinitate/etc. Denumire variaza, dar tot aia e. Tot acolo se intoarce tot ce are manifestare sub forma de materie.
Ca sa se intoarca la Sursa orice fiinta trebuie sa fie trezita spiritual. Majoritatea revin la vietile si dimensiunile inferioare sau superioare deoarece nu si-au atins inca potentialul spiritual. Explicatiile din video sunt aroape de Adevar. Succes!
Potențialul spiritual. Ainștain spunea că folosim doar 3%. Era generos. Eu spun sub 1%. Cu indulgență.
De mai multi ani sustinem ca Romania este in razboi. Un altfel de razboi, mult mai viclean decat razboiul clasic, cu sabia, pusca si tunul. Un razboi prin infiltrare. O combinatie diabolica intre cei infiltrati in interior, care ocupa pozitii cheie in aparatul de stat si nu numai, si intre cei dinafara, care le dicteaza ce si cum celor din interior. ROMANIA SE AFLA SUB OCUPATIE ALOGENA.
Corect.
Așa este, foarte bună observație, dar asta se spune aici de ani de zile. Și eu am repetat-o de multe ori. I-am și numit pe alogeni: ovrei, hunguri, țagani, minoritari, etc. Românii sînt conduși la ei acasă. Dl Coja a lansat destule articole pe subiect. Nu ai de unde să știi pentru că ești nou aici. Nu mi-o lua în nume de rău, dar răsfoiește articolele cu România ocupată!
ai 31 de comentarii față de veteranul Dec cu 1657 sau radu Stefan cu 1101, de exemplu, la ora actuală. I-am ales în viteză, poate mai sînt și alți comentatori cu palmares mare! Îmi cer scuze dacă n-am verificat pe toată lumea.