Pe cine propuneți să candideze la preșidenția Țării?

 

 

Deschidem o discuție la care îi invităm pe toți vizitatorii site-ului nostru. Subiectul: alegerile prezidențiale de peste un an.

 

Ne întrebăm, mai presus de orice, dacă există persoane cât de cât publice pe care să le identificăm ca posibili președinți de ispravă, în locul fantoșelor iresponsabile, de până acum! Ne simțim îndemnați la acest demers deoarece candidaturile anunțate de clasa politică vor coborî și mai jos nivelul intelectual și moral al „chiriașului de la Cotoceni”!

 

Cine dintre cititorii acestor rânduri are de făcut vreo propunere să se pronunțe, însoțind propunerea sa de o scurtă motivare, din care să rezulte seriozitatea și temeiurile candidaturii propuse.

 

De asemenea, îi invităm pe colaboratorii acestui site să se pronunțe și asupra candidaturilor anunțate, prezentând în primul fapte ale candidaților, fapte verificabile, reale, care au tangență cu candidatura respectivă.

 

Ca inițator al acestei dezbateri, trebuie să mărturisesc că am și eu o propunere, de care sunt foarte sigur că este foarte bună, pur și simplu salvatoare pentru Țară. Dar nu exclud să apară o propunere și mai bună. Nu pot anunța propunerea mea deocamdată, ca să nu descurajez alte propuneri. Daca propunerea mea ar întruni cvasi-unanimitatea susținerilor – așa cum s-ar putea să se întâmple, dezbaterea propusă s-ar închide înainte de a căpăta anvergura la care trag nădejde. Și asta deoarece rostul acestei dezbateri este să identifice un număr cât mai mare de persoane demne și capabile să ocupe funcția cea mai înaltă din stat, în vederea stimulării acestor persoane (1) să se implice mai mult în viața publică. Și (2) să se constituie într-un corpus de elită, pe care viitorul președinte, de va fi unul cu bune gânduri pentru Neam și Țară, să se poată sprijini la nevoie!

 

E bine ca propunerile să menționeze dacă persoana vizată a fost atenționată că va face obiectul unei astfel de propuneri, dacă și-a exprimat vreo opinie. Faptul că persoana avută în vedere nu se arată dispusă să candideze sau se află chiar în imposibilitatea de a candida nu este un motiv ca propunerea să nu ajungă la public, la electorat, pe site. Cum spuneam mai sus, rostul acestor propuneri nu se limitează la aflarea celui mai valabil candidat pentru Cotroceni! Dacă vom reuși să găsim un candidat valabil, acesta, foarte probabil, nu aparține clasei politice actuale, nu este vreunul dintre liderii acestor partide atât de compromise!

 

Iar dacă un asemenea candidat „fără partid” reușește să câștige alegerile, el va avea nevoie de oameni de calitate de care să se înconjoare, pe care să-i folosească pentru a-și impune proiectele! Lista noastră, a candidaților propuși pe acest site, s-ar putea să fie de o mare utilitate pentru viitorul președinte, oricare ar fi acela, dar mai ales dacă va fi unul propulsat de pe lista noastră.

 

Am spus mai sus că m-a luminat Dumnezeu și am identificat, printre românii cei mai cunoscuți, pe cel care ar putea să ne conducă pe toți în următorii 10 ani. Să ne re-aducă pe calea demnității și prosperității naționale. Se deduce din asta că eu nu mă gândesc să mai candidez. Am avut câteva încercări, nereușite, se pare că este Cineva care îmi dă alt rost în viața publică. Vorba Poetului: „bucuroși le-om duce toate!”

 

Doamne, ajută!

 

 

Duminică, 15 decembrie 2013

 

Ion  Coja

 

 

 

 

 

 

Interviu din 2009, oareșicât actual și azi

 

      Pentru mine riscul este că aş putea câştiga!

Candidez numai dacă nu se iveşte între timp un candidat mai valabil;

În România sunt câteva mii de oameni care sunt mai potriviţi pentru funcţia de preşedinte decât actualii candidaţi;

M-am bătut pentru adevăr cum puţini alţii au făcut-o;

Voi încerca să fiu convingător numai în limitele adevărului;

„Bă, musiu, tu ce ai făcut până acum pentru ceilalţi, pentru binele comunitar, naţional?!”

Partea neplăcută pentru mine este că va trebui să mă laud. Partea bună este că am cu ce să mă laud;

Nu accept să tac atunci când consider că am dreptate şi că adevărul este ascuns de cineva;

Voinţa este motorul istoriei. Voinţa aduce putinţa. Politicienilor noştri le lipseşte voinţa de a acţiona în folosul celorlalţi, al Neamului;

Oamenii cinstiţi şi responsabili n-au dispărut din Ţara Româneasacă;

Constituţia, atent citită şi interpretată, nu-l împiedică pe preşedintele ales să fie un preşedinte autoritar;

Ţara are nevoie de un preşedinte autoritar ca de aer!


Pentru un preşedinte care vrea să fie al tuturor românilor, care vrea să facă treabă pentru Ţară, partidul politic care l-a susţinut în campanie devine o piedică imposibil de înlăturat.

Obiectivul unirii cu Basarabia trebuie înscris în Constituţie;

În condiţiile globalizării, este vital pentru Neamul românesc ca românii din jurul României şi din diasporă să fie integraţi în societatea românească;

    Nu voi minţi!

 

 

 

 

 

Domnule profesor, veţi candida aşadar la alegerile prezidenţiale din toamnă?
Da, dar voi candida numai dacă nu se iveşte între timp un candidat valabil sau mai valabil, pe care să-l sprijin şi să-l votez şi eu din tot sufletul.

Cu alte cuvinte, sunteţi dezamăgit de oferta electorală din momentul acesta?
Arătaţi-mi românul întreg la minte care este mulţumit de candidaţii care s-au anunţat! Repet, dacă ar exista un candidat care să corespundă standardului minim, nu m-aş mai aventura să risc!

Care este riscul?
Riscul este că aş putea câştiga alegerile din toamnă, ceea ce ar însemna ca următorii cinci ani să nu-mi mai aparţină şi cinci ani de zile, ca preşedinte al României, să fiu obligat să fac multe lucruri neplăcute mie! Funcţia de preşedinte este o funcţie de sacrificiu!

Ce nu vă place la postura de preşedinte?
Timpul pierdut! Nu aş putea suporta ineficienţa mea! Nu aş putea să mă suport să nu fac mai nimic, aidoma preşedinţilor de până acum! Care au dat vina pe Constituţie sau pe sistem ca să-şi justifice ineficienţa, lipsa rezultatelor. De aceea, dacă se va ivi un candidat mai bun decât mine, îi voi mulţumi lui Dumnezeu şi mă voi retrage din competiţie, iar pe acel candidat îl voi susţine cu toate puterile mele. Mi-ar conveni mult mai mult.

În felul acesta ar fi să procedaţi ca Sfîntul Ioan Botezătorul!

Să nu spunem vorbe mari!… De ani de zile aşteptăm cu toţii un candidat ca lumea!

Iar dacă acest candidat nu se iveşte înseamnă că vă consideraţi singura sau cea mai potrivită persoană pentru funcţia de preşedinte al României?

Nici vorbă! În România sunt câteva mii de români mai potriviţi pentru funcţia de preşedinte decât candidaţii care s-au anunţat sau care au mai candidat la alegerile trecute. Numai eu cunosc vreo sută de persoane, dintre care vreo zece, cinşpe, îmi sunt buni prieteni!

E interesant ce spuneţi! Vreau detalii! Vreau argumente!
Atunci o luăm mai de departe… Domnule, unui candidat îi trebuie anumite calităţi (1) ca să câştige o luptă electorală, cea pentru preşidenţie, în cazul nostru, iar (2) ca să fii un bun preşedinte îţi trebuie cu totul alte însuşiri! În primul caz, ca să câştigi alegerile, îţi trebuie abilităţi de negustor, de PR cum ziceţi voi, care ştie să vrăjească lumea, s-o îmbrobodească, s-o mintă chiar. Pe scurt, care ştie să facă „reclama produsului”, ştie să ambaleze frumos marfa, indiferent de calitatea acesteia, şi s-o vândă la suprapreţ.

În al doilea caz, în exerciţiul efectiv al funcţiei de preşedinte, îţi trebuie cu totul altceva: să fii un bun gospodar, cu o viziune inspirată asupra viitorului, să fii om de cuvînt, dar să fii omul faptei, iar nu al vorbelor goale! Şi altele! Ei bine, eu cunosc mulţi români care ar putea onora cu brio funcţia de preşedinte. Fireşte, mai sunt alţii, foarte mulţi, pe care eu nu-i cunosc!… La ei mă gândesc cu sentimentul şi speranţa că mă număr şi eu printre ei! Repet, aceşti români sunt foarte mulţi! Oricare dintre ei pus la Cotroceni ar face treabă foarte bună, mai bună decât un Băsescu sau Constantinescu!…

Din păcate, sau, mai bine zis, spre onoarea lor, aceşti oameni de ispravă nu au nici una dintre însuşirile cerute în lupta electorală! Traian Băsescu este un bun exemplu: a avut calităţile necesare în lupta electorală cu adversarii, a ştiut „să păcălească” electoratul, dar o dată ajuns preşedinte nu a ştiut ce să facă cu funcţia de preşedinte! S-a plictisit de moarte la Cotroceni!

Să înţeleg că dumneavoastră aveţi atât calităţile necesare unui bun preşedinte, cât şi pe cele ale unui luptător în arena politică? Că vă pricepeţi să „vrăjiţi” lumea?

Eu ştiu ce este de făcut pentru binele românilor, al Ţării şi al Neamului! Eu ştiu cu cine să mă sfătuiesc în acest scop! Mulţi dintre posibilii mei consilieri sunt oameni foarte tineri, dar cu un instinct naţional foarte viu! Ştiu cu ce oameni să mă înconjor ca să am în permanenţă o percepţie corectă a realităţii sociale şi politice. Deci mi-e clar ce ar avea de făcut preşedintele de care avem azi atâta nevoie. Cât priveşte lupta electorală, mă va ajuta un defect care mi-a adus multe necazuri de-a lungul timpului: nu pot să tac atunci când ştiu sau mi se pare că am dreptate. Nu pot să trec cu vederea nimănui, nici mie, în primul rând.

Iată, dacă eu i-aş fi refuzat pe cei care au venit la mine să mă îndemne să candidez, apoi până la sfârşitul zilelor mele mi-aş fi reproşat că am refuzat din comoditate, din laşitate, de frică etc. Or, acest „defect”, defectul de a nu şti să-mi ţin gura, m-a făcut încă dinainte de 1990 să ies în faţă ca să spun adevărul şi, atât cât se putea, să le dau peste nas mincinoşilor şi impostorilor. Ca profesor, ca sindicalist, ca membru PCR sau ca scriitor, rareori am tăcut înainte de 1990, de regulă am spus-o pe a dreaptă. Nu mi-am ascuns gândurile sau poziţia naţionalistă! M-am bătut pentru adevăr cum puţini alţii au făcut-o! Am aşadar o experienţă a „ieşirii în public”, care mă poate ajuta să fiu convingător, să trezesc interesul celor care mă ascultă. Catedra de la care am predat peste patruzeci de ani mă ajută şi ea.

Dar ştiu bine un lucru: voi încerca să fiu convingător numai şi numai în limitele adevărului! Nu voi minţi! Numai fără voia şi fără ca eu să-mi dau seama s-ar putea să spun vreun ne-adevăr! Negreşit că voi greşi de multe ori! Greşeala şi păcatul nu ocoleşte nicio fiinţă omenească! Dar dacă cineva mă va trage de mânecă, sunt gata să-mi fac mea culpa şi să retractez! Să dau înapoi tot ce am obţinut prin acel ne-adevăr!

Promisiunile neonorate sunt tot minciuni?

Bună întrebare. Toţi candidaţii fac promisiuni. Voi face şi eu promisiuni. Sper să pot însă demonstra că promisiunile mele sunt realiste, că va sta în puterea cuiva, a mea dacă voi fi ales, ca acele promisiuni să fie onorate, realizate. Pentru mine problema cea mai greu de depăşit este blocajul mediatic. Presa şi mai ales televiziunile vor ascunde mesajul meu, îl vor trece sub tăcere! Ca şi până acum!

Prin ce vă deosebiţi de preşedinţii de după 1990?
Prin voinţa de a face ce trebuie făcut! Voi promite că voi face multe lucruri pe care ceilalţi preşedinţi nu le-au făcut nu atât pentru că domniile lor nu au fost în stare, cât pentru că le-a lipsit voinţa de a le face! Căci înainte de a putea, trebuie să vrei! Să vrei cu tot dinadinsul, cu toate puterile tale sufleteşti! Voinţa este motorul istoriei! Voinţa aduce putinţa! Politicienilor noştri le lipseşte voinţa de a acţiona întru binele comunitar, naţional. Toată viaţa lor au trăit numai pentru interesul lor, de persoană sau de partid. A trăi şi a acţiona pentru binele altora, al „celorlalţi”, este o atitudine pe care dacă nu ai dovedit-o până la 30 de ani prin gesturi publice, inechivoce, care pot fi constatate sau demonstrate, nu ai ce căuta în politică.

Eu sper că presa se va pricepe să-l chestioneze pe fiecare candidat pe acest subiect: „bă, musiu, ce anume ai făcut până acum pentru „celălalt”, pentru binele comunitar, naţional?” Iar cel mai convingător va fi candidatul care va putea demonstra că a făcut aşa ceva şi a mai şi plătit, relativ scump, pentru gestul său, căci atunci când chiar faci ceva spre binele comunităţii, al Neamului, deranjezi şi superi multe persoane sau grupuri!

Să înţeleg că Dumneavoastră puteţi demonstra că aţi acţionat vreodată sau de mai multe ori spre binele comunitar, naţional?

Dacă mă înscriu în competiţia electorală, nu am încotro şi sunt obligat, faţă de electorat, să le dau oamenilor toate informaţiile despre mine. Sunt deci obligat să renunţ la modestia care, cred eu, mă caracterizează, şi să nu las deoparte informaţiile care i-ar putea determina pe alegători să mă voteze. Aşadar, când mi se va pune această întrebare: ce am făcut până acum din spirit de solidaritate cu ceilalţi?, slavă Domnului, am ce răspunde!

Pot să vă pun eu această întrebare? Ce aţi făcut până acum pentru români, domnule Coja?
Poţi să întrebi, bineînţeles, dar nu acum. Răspunsul este prea lung!

Mi-aţi dat un răspuns plin de modestie!

Tocmai asta este partea neplăcută pentru mine a luptei electorale: va trebui „să mă laud”. Dar n-am încotro, sunt dator şi obligat să mă laud pentru ca electoratul să fie corect informat. Însă repet: o să mă laud numai „în limitele adevărului”. Iar vestea bună este că am cu ce să mă laud!

Asta rămâne de văzut. Spuneţi-mi, ce partid vă susţine?
Candidez independent! Dacă reuşesc să ajung la Cotroceni, nu vreau să am vreo obligaţie faţă de vreun partid sau altul, faţă de clientela acestora. Pentru lichidarea sau măcar diminuarea clientelismului politic este nevoie de un preşedinte independent politic, care să nu lucreze în solda unui partid, ci numai şi numai în beneficiul Ţării, al tuturor românilor. S-ar putea să mă susţină câteva partide neparlamentare. Nu le voi refuza sprijinul, căci m-ar onora. Dar nu voi accepta să facem vreun târg electoral. În niciun caz vreun protocol secret!

Dar sunt convins că dacă partidele parlamentare vor avea candidaţi cu puternică susţinere financiară şi logistică, dar fără niciun merit personal deosebit, mulţi dintre membrii acestor partide vor vota totuşi cu mine, nu vor vota cu candidatul partidului nedemn de funcţia prezidenţială! Căci oamenii cinstiţi şi responsabili n-au dispărut din ţara asta. Cei mai mulţi nu sunt în niciun partid. Dar există şi printre membrii partidelor parlamentare oameni normali, incapabili să-şi dea votul fără să cumpănească bine ce fac!

Aveţi 66 de ani. Nu sunteţi prea în vârstă pentru lupta politică? Pentru exigenţele funcţiei supreme în stat?
Vârsta nu se măsoară în ani! Mai sunt şi alte criterii. Eu aş măsura-o în zile. Câte zile ai petrecut în spital sau prin sanatorii? Am 66 de ani şi nici măcar o zi de spitalizare! Bat în lemn… Iar analizele medicale sunt de cosmonaut!

Întrebarea întrebărilor: Ce veţi putea face mai mult decât au făcut ceilalţi trei preşedinţi în condiţiile în care Constituţia limitează atât de mult puterea preşedintelui de a decide în marile probleme ale Ţării?
Constituţia este un text. Ca orice text, Constituţia se pretează la mai multe interpretări. Bunăoară, una din propoziţiile cheie ale Constituţiei României este următoarea: „Preşedintele veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.” În temeiul acestei propoziţii din articolul 80 al Constituţiei voi cere în mod imperativ „să veghez” la tot ce face guvernul şi celelalte autorităţi publice, inclusiv Parlamentul. Îi voi trimite pe domnii parlamentari la Dicţionarul limbii române să vadă ce înseamnă a veghea, şi voi acţiona în consecinţă. Ca să vegheze la buna funcţionare a autorităţilor publice preşedintele trebuie să aibe el însuşi putere de natură executivă, legislativă şi juridică. Veţi vedea că pot fi suficient de mari aceste puteri conferite de Constituţie pentru ca preşedintele Ţării să fie elementul cel mai dinamic, decisiv chiar, în primenirea societăţii româneşti, a vieţii nostre.

E ştiut că toată suflarea românească aşteaptă un preşedinte autoritar. Or, Constituţia, citită atent şi interpretată în folosul Neamului românesc, al societăţii româneşti, nu-l împiedică pe preşedintele ales să fie un preşedinte autoritar. Pe preşedinţii de până acum numai propriul partid i-a împiedicat să-şi impună autoritatea. Partidul politic este un sprijin important pentru un candidat. Dar pentru un preşedinte care vrea să fie al tuturor românilor, care vrea să facă treabă pentru Ţară, partidul politic care l-a susţinut devine o povară, o piedică imposibil de depăşit. E timpul ca România să aibă un preşedinte independent!

Nu ar fi mai simplu să purcedeţi la modificarea Constituţiei, toată lumea îi găseşte Constituţiei o mulţime de defecte.

Modificarea Constituţiei este imperios necesară, dar în cel mai bun caz acest proces ar dura vreo doi ani. Asta nu înseamnă că vreme de doi ani preşedintele ales la toamnă trebuie să se complacă în a fi mai departe la fel de ineficient ca şi predecesorii săi. Dacă la toamnă va fi să fie desemnat altcineva preşedinte, eu voi insista pe lângă acesta să dea articolului 80 şi altor prevederi constituţionale interpretarea pe care aş da-o eu! E singura soluţie pentru cine vrea să fie într-adevăr un „preşedinte jucător”, iar nu o piesă de mobilier viu la Palatul Cotroceni.

Aşadar vă oferiţi serviciile de consultant gratuit, voluntar, pentru viitorul preşedinte?
O puteţi lua şi aşa! Dar numai dacă acesta va vrea să fie preşedintele autoritar de care Ţara are nevoie ca de aer! Repet: voinţa politică este hotărîtoare!

Spuneţi-mi la ce modificare a Constituţiei ţineţi cel mai mult?
Este imperios necesar să se introducă funcţia de vicepreşedinte al României, cu atribuţii exclusive în domeniul relaţiilor statului român cu românii extranei, din jurul României şi din diasporă. Avem mult de recuperat, aceşti români au fost sistematic neglijaţi după 1944, iar acum, în condiţiile globalizării, este vital pentru noi toţi ca pe aceşti români să-i integrăm, pe deasupra graniţelor, în societatea românească. Să-i păstrăm la sînul Patriei. Iar unirea cu Basarabia trebuie şi ea înscrisă în Constituţie, la fel cum în Constituţia RFG era înscris obiectivul unificării cu RDG.

Aceste idei nu sunt cumva momeli electorale, ad hoc imaginate?
Vedeţi cum mă obligaţi să mă laud?… Eu am scris un proiect de constituţie, intitulat Constituţia Organică a României, publicat în 2003. Îl găsiţi și pe site-ul meu, www.ioncoja.ro, unde puteţi găsi şi alte texte lămuritoare cu privire la ideile pentru care am militat până azi. Parte din ele cred că ar merita să devină realitate. Citiţi aceste texte şi veţi înţelege că nu candidez doar aşa, ca să mă aflu întreabă! Mă împing de la spate o serie de proiecte la care am lucrat o viaţă întreagă. Cei cinci ani de mandat prezidenţial nu-mi ajung pentru câte sunt de făcut. Dar măcar începutul şi stabilirea direcţiei bune vă garantez că sunt capabil să le înfăptuiesc. Mă simt pregătit pentru asta!

Cu banii cum staţi?

Deocamdată mizez pe banii din buzunar şi ce-or să-mi mai dea fraţii mei. Sper că vor apărea şi ceva donaţii, sponsori. Am bani daţi cu împrumut, o să-i iau inapoi, mai vând vreun tablou, nişte cărţi… Convingerea mea este că o campanie electorală costă scump pentru că în partidul care susţine o campanie electorală cei mai mulţi bani sunt furaţi de echipa care se ocupă de alegeri. Eu mă bazez foarte mult pe voluntari, pe tineretul naţionalist, care la asemenea ocazii nu întreabă cu cât va fi plătit, ci întreabă „noi ce avem de făcut?” Tineretul nostru este capabil de minuni. Dacă voi reuşi, reuşita va fi a lor în primul rând!

O ultimă întrebare: ce şanse vă acordaţi?
Dumneavoastră ce şanse îmi acordaţi?

Nicio şansă!
Aveţi dreptate. N-am nicio şansă dacă alegerile s-ar ţine mâine. Dar până-n noiembrie…

Da, până-n noiembrie e timp pentru toată lumea să se dumirească cine este, ce vrea şi ce poate Ion Coja, candidat independent la funcţia de preşedinte al României! Succes!
Doamne, ajută!

A consemnat NICHITA VANCEA

 

Post scriptum 2013:

Domnule profesor, în 2009, inclusiv prin interviul de mai sus, ați făcut apel la alegători să vă susțină financiar, prin donații etc. Care a fost ecoul acestui apel?

Da, am fost căutat de un tînâr din Craiova, domnul IONEL IORGA, care mi-a înmânat un plic cu contribuția sa. O contribuție emoționantă!

Atât?

Atât!

Restul cheltuielilor cum le-ați acoperit?

Citește interviul! Am impresia că nu l-ai citit! …Îmi pare bine că m-ai făcut să pomenesc numele dlui IONEL IORGA. Poate mă caută din nou, să-i dau niște cărți, să bem o bere împreună…

A consemnat Petre Burlacu.