Am cunoscut-o pe Doamna ANCA PETRESCU pe vremea când eram senator. Am încercat să o ajut, cu sentimentul net că nu e vorba de o persoană, ci de un interes național. Doamna ANCA PETRESCU se lupta cu o gașcă de hoți și impostori aflați sub oblăduirea lui Adrian Năsatase care își făceau de cap la CASA POPORULUI, furând ce se putea fura, dar și stricând, intervenind anapoda cu soluții arhitectonice sau decorative în faza de finalizare a lucrărilor de la vestita construcție. Se plângea de Năstase că are veleități de ctitor, impunând sau încercând să impună idei tembele, complet inadecvate, prin care modifica proiectul după care se lucrase la CASĂ de ani de zile.

Cred că am făcut o interpelare în Senat pe această temă. Ce știu bine este că mi-a plăcut mult de persoana, de omul aflat în spatele privirilor piezișe, dar ferme ale unei femei din stirpea Vitoriei Lipan.

Când a fost să fie blamată contruirea CASEI, toți dădeau vina pe ANCA PETRESCU. Când laudele au început să se îndesească, mai ales din partea străinilor, meritele ANCĂI PETRESCU au început să fie diminuate, contestate, uitate…

Știu bine că o asemenea construcție nu poate avea un singur autor. Și alături de numele doamnei ANCA PETRESCU trebuie amintite – iar ea însăși le amintea, numele unor colegi, prin care Școala Românească de Arhitectură își binemerită renumele.

Nu mi-a vorbit de rău despre Nicolae Ceaușescu. Dimpotrivă. După 1990 am început să cunosc oameni care au avut de-a face direct cu Ceaușescu, oameni pe care Ceaușescu i-a remarcat și le-a cerut părerea, concursul. Ultima oară am discutat acest subiect cu dl George Vultur, inginer de la IMGB. Povestea cu „cizmarul”ignorant și atoate cunoscător nu se verifică. Iar una peste alta, în cazul de față, esențialul este că de pe urma celor doi noi am rămas să ne folosim și să ne mândrim cu cel mai mare edificiu din lume. Repet: CASA POPORULUI este cea mai mare clădire din lume! 

Cei cărora le stă pe inimă, înnegrindu-le-o, faptul că noi, românii, am reușit această performanță, au scornit că Pentagonul ar fi ceva mai mare! Fals! Pentagonul are cea mai mare suprafață utilă incorporată în construcția respectivă. Etajele Pentagonului au o înălțime mult mai mică și așa se face că „suprafața locuibilă” este mai mare! Dar mărimea se măsoară prin volum, în metri cubi, iar volumul întregii CASE A POPORULUI este mult, mult mai mare decât al Pentagonului.

În plus, Pentagonul nu este o operă de arhitectură, este o construcție utilitară, concepută să încapă în ea cât mai multe dulapuri, birouri și fișete, pe când CASA POPORULUI ROMÂN incorporează gândire și inspirație arhitectonică, incorporează geniu și talent! Artă! Trebuie să fii stupid de pătimaș ca să nu recunoști măcar atâta lui Ceaușescu: opera de reconstrucție a centrului civic din București! Mi-aduc aminte bine de tot ce am resimțit la cutremur, privind frumusețe de blocuri de pe Magheru, din „centru”, ce jalnic arătau: stâlpii de beton care se frânseseră erau ca niște bețigașe, te mirai că rezistaseră și până atunci. Au urmat ani demenți, când centrul Bucureștiului a fost făcut numai gropi și șanțuri, era o problemă să treci Dâmbovița, băgată și ea la „reciclare”. Se vorbea de sinucideri, ale celor care fuseseră evacuați din casele ce intrau la demolare! …Dar știu că au fost și mulți cei care, înghesuiți în două-trei cămăruțe, după demolare au primit în locul unei coșmelii cu „umblătoarea” în curte două sau trei apartamente, pe care apoi le-au mai și cumăpărat pe mai nimica!

În 1984, când am reușit să văd Occidentul la el acasă, Parisul mai ales, am priceput și ce se întâmpla la București: Parisul nu arăta așa de copleșitor  decât datorită unor proiecte care  nu putuseră nici ele ocoli demolări masive, inclusiv de biserici! Era prea severă, pătimașă, stupid pătimașă, critica ce se făcea la București vastei opere de modernizare urbanistică și arhitectonică a Capitalei României.

Scenă trăită la restaurantul Bumbești, unde se mânca cel mai bine pe vremea aceea. O masă de ingineri și arhitecți, la care eu ajunsesem dus de bunul, neuitatul meu prieten Valentin Carp! Ce om…

La un moment dat discuția se centrează pe unul dintre cei aflați la masă: inginer, lucra la CASA POPORULUI, și fusese retrogradat dintr-o funcție de conducere deoarece sora sa plecase în Occident… Și de aici potop de înjurături pe adresa binecunoscută a celui mai iubit fiu!  A existat și un moment culminant, când cel în cauză, inginerul rămas orfan de soră, a făcut cunoscută și isprava cea mai proaspătă a „mult iubitului”. O nouă culme a absurdităților de care aveam parte aproape zilnic din partea …omului. A lui Nea Puiu. Sau Ceașcă. Ori Ghelase, cum îi zicea Florin Pucă! Numiri conspirative sau cum să le zicem?… Și inginerul nostru ne povesti că Nicolae Ceaușescu a trimis o delegație în Coreea de Nord, la nu știu ce aniversare de-a lui Kim Ir Sem, cu scopul tainic de a face niște măsurători: auzise el că se construise  în Coreea o clădire, un fel de Casa Poporului, care era cea mai mare din clădire din lume. Mai mare decât Casa Poporului din România. Delegația s-a întors confirmând bănuiala: Clădirea construită de coreeni era mai mare decât cea construită la București de omologul lui Kim!… Și ce credeeți că a decis omologul?, ne întreabă bietul inginer, victimă a luptei de clasă din România! Nebunul, zice acesta, nebunul de Ceaușescu, ne-a pus acum să mai ridicăm două etaje, ca să fie sigur că CASA POPORULUI va fi cea mai mare clădire din lume!…

Au urmat comentariile de specialitate ale inginerilor și arhitecților adunați în jurul platoului de mici și măduvioare de la Bumbești: Ceaușescu e nebun, ignorant, nu are habar de ce înseamnă să adaugi un etaj sau două la o clădire cu temelia calculată pentru alt număr de etaje, se strică proporțiile clădirii etc., etc.

Domnilor, am zis eu, când am reușit să capăt rând la vorbă… Domnilor, dacă Ceaușescu are ambiția ca CASA POPORULUI să fie cea mai mare clădire din lume, eu îi iert toate păcatele!… Păi, domnilor, sunteți nebuni?! Cum să-i reproșăm noi, ca români, că face în Romnia cea mai mare clădire din lume?! Totul e să iasă ca lumea!… Dar deja faptul că e cea mai mare mie îmi face mare plăcere! Mie, ca român!…

Trebuie să recunosc că Valentin Carp mi-a dat imediat dreptate, până la urmă toți, inclusiv retrogradatul!

Nota bene: CASA POPORULUI este de asemenea opera inginerească teribilă a constructorilor români. Am uitat – niciodată n-am avut o memorie bună, numele inginerului care a fost șef de șantier peste toată lucrarea, având în subordine zeci de mii de angajați!… Mi s-a explicat de către Mac Popescu ce performanță inginerească deosebită a însemnat construcția centrului civic, a CASEI!

Tuturor celor care au participat, de voie, de nevoie, la această performață extraordinară, recunoștința noastră! Cu un gând în plus pentru ANCA PETRESCU. Dumnezeu s-o odihnească! Sit tibi terra levis, domina noastra!…

…Sper ca ANCA PETRESCU să se cunoască pe lumea cealaltă cu PETRE ȚUȚEA și să afle din gura acestuia elogiile pe care le-am auzit eu atunci când l-am dus să vadă CASA, în toamna lui 1989… Am dat  roată cu mașina întregului ansamblu, de câteva ori ne-am oprit. Eu, mai cârcotaș, am făcut pe nemulțumitul, privind stilul fațadelor de pe bulevard, ale blocurilor. „Ce stil o mai fi și ăsta?! Că nu-i nici neoclasic, nici brâncovenesc, nici modernist…!”

„Este stil Nicolea Ceaușescu”!, a decretat PETRE ȚUȚEA, de parcă ar fi spus Louis Quinze… Nu știam, nu auzisem niciunul de ANCA PETRESCU… Așa că ȚUȚEA și-a direcționat toate laudele spre NICALAI, cum îi zicea lui Ceaușescu atunci când nu-l înjura, ci îl lăuda. N-a făcut-o de puține ori!

Pe toți trei, odihnește-i, Doamne, în pace!

 

Ion Coja