Deriva feudală anti-democratică a statului global

Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea  03 Martie 2021

Statele suverane naționale au fost înlocuite cu ghilde

Lumea „nouă”, post-modernă, pare a se fi întors la stilul medieval de organizare a comerțului, a religiei, a politicii și a societății, în general, și la frica irațională care controla acea societate „întunecată” – o societate care inspiră narațiuni eroice, cărți, filme, benzi desenate și jocuri video, ba chiar o întreagă lume virtuală în care (vrem să) evadăm, pentru că o considerăm preferabilă realității factuale, coliviei din care nu mai știm să zburăm. Dincolo de simulație și fantezie, realitatea factuală a neo-feudalismului este la vedere – suzeranii și corsarii minunatei lumi noi nici nu mai fac eforturi pentru a camufla deriva feudală și anti-democratică a satului global.Statele suverane, naționale, cu legi proprii, aplicate nediscriminatoriu tuturor cetățenilor, sunt înlocuite cu ghilde (hanse, bresle, corporații), conduse de câte un staroste și de consilierii săi. Suntem din nou captivi, ba chiar mai mult decât atât: frica ne face să acceptăm captivitatea, dar nu fatalist, ca strămoșii noștri temători de foamete, pandemii și Dumnezeu, ci cu zâmbetul pe buze, ca niște practicanți ai filosofiei zen care au descoperit fericirea în ceașca de capucino gratis de la biroul Head-Quarter-ului corporației.

Neo-feudalismulîși pot derula în liniște „termenii și condițiile” și planurile eugenice

În marea liberă nu există legi suverane – corsarii și pirații își fac propriile legi. La fel și corsarii spațiului „liber” virtual și neo-feudalii globali – contractele pre-formulate de ei sunt a-naționale, nesupuse vreunei legi internaționale, iar legile și tratatele internaționale sunt înlocuite cu „valorile și standardele comunității”. La adăpost de responsabilitățile legale și etice ratașate de lege și morală fiecărui cetățean obișnuit sau fiecărei companii normale, exponenții globali ai neo-feudalismului își pot derula în liniște „termenii și condițiile” contractuale sau planurile eugenice, fără a se mai preocupa de aparențe – tot ce nu convine strategiilor lor țicnite de remodelare alchimică a omului și a lumii este interzis și cenzurat, iobagii nefiind doar legați de glie, ci și reținuți la vorbă, gând și credință, intimidații fiind de absolutul control și generala stăpânire care se intinde ca o neagră plasa asupra întregii lumi.

Exemple de organizare socială supra sau parastatală după principiile corporatiste

– Ghilda bancherilor, sfânta imperiului global al supravegherii, pentru salvarea căreia chiar și depozitele și economiile populației pot fi confiscate, este condusă de un staroste și este împănată cu elite ale ghildei meșteșugarilor, ale ghildei negustorilor, ale ghildei parohiale, ale ghildei politice etc. Evident, este pusă sub controlul strict al ghildei securiste, starostele însuși fiind vechi colaborator al ghildei securiste.

– Ghildele de negustori sunt împănate cu securiști și masoni, bazându-se pe înțelegeri orizontale – camere de comerț bilaterale, cluburi închise și semi-secrete de elite exclusiviste, consorții semi-transparente de câștigat licitații sau afaceri publice directe, la adăpost de concurența unor nepoftiți, totul ghidonat cu mână de fier, cinică, de neo-sekuritate, care face afaceri fie direct, fie prin firme acoperite. Există și ghilde ale magistraților.

Reactualizarea fobiilor tipice Evului Mediu

În afară de O.N.G.-urile militante de magistrați activiști și de O.N.G.-urile care au orgoliul sociopat de a crede că fac, în mod glorios, munca organelor de stat anti-corupție, există C.S.M. care, din pacate, s-a transformat în ghildă supremă a magistraților. Și nu este vorba doar de România. În Italia și Franța este la fel. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de asemenea, este o instituție captivă a acestei ghilde. Există, desigur, și ghilde ale politicienilor și ghilde ale meșteșugarilor (tehnocrați, birocrați). Dar aceștia sunt mai puțin importanți. Ei sunt instrumente sau țapi ispășitori. Este sarcastic și chiar amuzant, dar există și menestreli – analiști, influenceri, povestași, P.R.-iști, consultanți etc. În clasa consultanților, organizarea pe ghilde este chiar expresă, la vedere. Cel mai grav este că s-au format și accentuat bule de internet și comunități de „valori” pe paginile de socializare, care cultivă incredibile fobii, tipice Evului Mediu – xenofobia (teama de străini), antropofobia (teama de atingerea umană), agorafobia (teama de mulțime), teama de persoane bolnave, ipohondira și chiar iatrofobia (teama de medici). Totul este pus sub controlul serviciilor secrete, ele însele ierarhizate și polarizate după sferele de influență ale puterilor suzerane.

Puțini, bogați, cinici și sociopați își vor cumpăra chiar și amortalitatea

Afacerile și schimbul de idei sunt strict controlate de acest sistem piramidal. Rentele, privilegiile și monopolurile au redevenit modelele economice dominante la nivel global. Realitatea din romanele despre Evul Mediu este cu mult depășită de era post-adevărului, pe care o trăim, ca într-un vis lucid infinit.

Niciodată libertatea, egalitatea și fraternitatea nu au sunat mai inadecvat.

Niciodată, deciziile, achizițiile și opțiunile politice nu au fost mai iraționale și mai dominate de captivitatea impusă de super-puterea economică a unui număr atât de redus de stăpâni. Plutocrația pe care au promovat-o și organizat-o i-a făcut atât de puțini, bogați, cinici și sociopați încât, curând, își vor cumpăra chiar și amortalitatea – și atunci da, vor fi „Stâlpii Pământului”, într-o „Lume a lor fără de sfârșit”. Din motive nazistoide de „igienă socială”, noi vom fi marginalizați sau excluși, captivii lor urmând a juca rolul lucrătorilor voioși ai stupului.