RECENZII ŞI CONSEMNĂRI

CUVÎNT DESPRE O ANTOLOGIE A LIRICII DE DETENŢIE
ANTICOMUNISTĂ DIN SPAŢIUL ROMÂNESC

Nu a trecut mult timp după oribilele experimente şi fărădelegi, săvîrşite de autorităţile comuniste din România în marile centre de exterminare, în centrele de „reeducare prin tortură”, în închisorile de exterminare, în spitalele de psihiatrie, în lagărele de exterminare şi de deportare, că – după numeroase cercetări şi studii pe această tematică – a apărut, prin contribuţia neobositului profesor universitar dr. ing. Ilie Popa, o noutate editorială deosebită: Antologia liricii de detenţie anticomunistă din spaţiul românesc (Bucureşti, 2016)1. Volumul a fost tipărit cu sprijinul financiar al domnului profesor universitar dr. Cornel Constantinescu de la Şcoala (Universitatea) Politehnică din Zürich, Elveţia. Creaţiile poetice, ale unor dintre cei care au trecut la vremea dată prin aceste instituţii diabolice ale statului comunizat, au apărut şi mai înainte în diverse volume şi ediţii periodice, dar prezenta Antologie este o premieră în spaţiul românesc, deoarece între coperţile ei au încăput peste 1300 de poezii a 167 de autori (fără cei neidentificaţi, necunoscuţi) din România şi fostele provincii ale ei – Basarabia şi Nordul Bucovinei.
Prof. univ. dr. ing. Ilie Popa (n. 1949) de la Universitatea din Piteşti, Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare (în prezent pensionat), este un cercetător şi publicist remarcabil din ţară, deţine funcţia de preşedinte al Fundaţiei Culturale „Memoria” – Filiala Argeş, de la înfiinţarea acesteia. A absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare în 1972, iar întreaga activitate şi-a desfăşurat-o în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi învăţămîntului superior. Este preşedinte al celor 16 ediţii ale Simpozionului internaţional Experimentul Piteşti şi editor coordonator al tuturor lucrărilor publicate de Filiala Argeş a Fundaţiei Culturale „Memoria”. A coordonat peste 35 de proiecte de cercetare-dezvoltare şi a publicat peste 400 de lucrări ştiinţifice, tehnice şi de cultură (cărţi, cursuri universitare, studii, articole, invenţii şi inovaţii). Este membru în mai multe societăţi ştiinţifice şi profesionale ca American-Romanian Academy. 
Ideea editării unei antologii a liricii de detenţie din spaţiul românesc – după cum menţionează I. Popa în nota ce deschide volumul – a apărut în anul 2011, în cadrul Simpozionului internaţional Experimentul Piteşti. Antologatorul a plasat ca motto al acestui valoros volum următoarele cuvinte: „În amintirea tuturor acelora care, în numele libertăţii, au plătit cu viaţa sau cu ani lungi şi grei de detenţie sub diverse forme. Prin suferinţele şi cu lacrimile şi sîngele lor s-au scris cele mai cutremurătoare pagini din lunga istorie a mult încercatului şi pătimitului neam românesc. Fie ca amintirea lor să rămînă veşnic vie şi trează pentru a veghea la respectul libertăţii şi vieţii omului.” Îi continuă gîndul C. Constantinescu: „Muntele de suferinţe al crîncenelor temniţe comuniste a produs sfinţi, martiri şi poezii geniale. Şi foarte multe poezii, scrise de mulţi autori, dedicate multor teme: speranţa în Dumnezeu, groaznicele chinuri din închisori, colegii de închisoare morţi, mai bine zis asasinaţi de administraţia închisorii. Ei vor fi îngropaţi fără nume, în locuri neştiute de nimeni şi vor deveni martirii menţionaţi de Radu Gyr în celebrele versuri: «Aţi luminat cu jertfe sfinte / Pămîntul pînă-n temelii, / Căci arde ţara de morminte / Cum arde cerul de făclii.»”
Antologia liricii de detenţie anticomunistă din spaţiul românesc de I. Popa constituie un omagiu adus oamenilor care, prin patriotismul şi curajul lor, şi-au jertfit viaţa, sănătatea pentru viitorul nostru luminos. Ei nu se gîndeau la sine, ci la soarta României, a Basarabiei şi a Nordului Bucovinei care gemeau sub cizma ocupantului de la Răsărit. Avem posibilitatea de a reciti sau de a lua cunoştinţă de unele creaţii literare noi ce exprimă trăirile şi simţurile autorilor care şi-au petrecut o lungă perioadă din viaţă în condiţii neomeneşti, suferind chinuri insuportabile în urma acţiunilor criminale ale autorităţilor.
Poeziile au fost scrise de unii deţinuţi politici aflîndu-se în închisori, lagăre de muncă forţată, domicilii obligatorii de deportare, iar de alţii în gulagurile sovietice, unde îşi ispăşeau „vina” reprezentanţi ai provinciilor româneşti ocupate de imperiul sovietic. Volumul cuprinde o gamă întreagă a liricii de detenţie din spaţiul spiritual românesc, dar, desigur, nu poate include întreaga creaţie carcerală din perioada dictaturilor comuniste, ceea ce este foarte greu de realizat. Cititorii vor găsi pe paginile Antologiei… şi creaţii ale poeţilor mari, şi dintre cele ce reprezintă, de fapt, doar o valoare documentară, care reflectă starea de lucruri în instituţiile penitenciare (şi nu numai) din ţară la acea vreme.
Selecţia poeziilor pentru Antologie… a fost realizată, în principal, din următoarele tipărituri, colecţii, arhive: 1) cinci volume Poeţi după gratii (coordonator Constantin Aurel Dragodan, 1993-1997); 2) Poezii din închisori (alcătuitor Zahu Pană, 1982); 3) Poeţi după gratii (ediţie a Mănăstirii Petru Vodă, 2010); 4) Antologia poeziei carcerale (alcătuitoare Ioana Cistelecan, 2006); 5) alte volume de autor sau colecţii apărute în ţară şi în străinătate; 6) arhiva personală a regretatului Cicerone Ioniţoiu din Paris; 7) poezii prezentate aparte la diferite ediţii ale Simpozionului internaţional Experimentul Piteşti. Fiecare autor inclus în volumul antologic (exceptînd doar cîţiva) este însoţit de o scurtă biobibliografie sau biografie.
Partea principală a volumului se deschide cu un studiu introductiv al antologatorului, urmat de un omagiu creaţiei lirice carcerale, intitulat Oratoriu creativităţii de prof. univ. dr. Victor Grecu, şi cinci capitole după cum urmează: I. Poezia închisorilor comuniste din România în creaţia deţinuţilor politici, autori consacraţi înainte de detenţie; II. Poezia închisorilor comuniste din România în creaţia deţinuţilor politici, autori debutanţi în detenţie; III. Lirica detenţiei în creaţia deţinuţilor politici deportaţi; IV. Poezia închisorilor comuniste din România în creaţia deţinuţilor politici tătari; V. Poezia închisorilor comuniste din România în creaţia deţinuţilor politici neidentificaţi şi necunoscuţi.
Studiul introductiv ne prezintă atmosfera (condiţiile istorice, politice şi socioeconomice) în care s-a aflat România de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial pînă la evenimentele revoluţionare din decembrie 1989.
Trebuie să menţionăm că pierderile teritoriale din anul 1940 (Basarabia şi Nordul Bucovinei, Transilvania de Nord, Cadrilaterul dobrogean) au marcat profund situaţia României pe plan intern şi internaţional. România devine subordonată politic, economic şi militar Germaniei hitleriste. Pe 22 iunie 1941, Armata Română, alături de trupele germane, trece Prutul şi în scurt timp eliberează Basarabia şi Nordul Bucovinei de sub ocupaţia sovietică. În anii următori Germania şi aliaţii săi suferă înfrîngeri, începînd cu ofensiva armatei sovietice de la Stalingrad. După 23 august 1944, cînd România a trecut de partea Aliaţilor în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, ţara a fost invadată de sute de mii de militari şi „specialişti” civili sovietici care au ţinut populaţia în teroare timp de circa un deceniu şi jumătate. În primăvara anului 1945, Stalin, prin trimisul său special A. Vîşinski, a impus României un guvern comunist condus de Petru Groza, chiar dacă Partidul Comunist din România avea în acel moment mai puţin de o mie de membri, în majoritate absolută neromâni. Îndată au început represiunile prin arestarea cadrelor didactice cu vederi liberale, a ofiţerilor patrioţi din Armata Română care au luptat împotriva Uniunii Sovietice pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, provincii ocupate de Armata Roşie în anul 1940. La 30 decembrie 1947, comuniştii au forţat abdicarea Regelui Mihai, ultimul obstacol anticomunist.
Curînd în România bolşevizată s-a introdus cenzura şi sistemul sovietic de învăţămînt. Religia a fost scoasă din priorităţile statului, iar limbile de circulaţie internaţională au fost reduse, locul lor ocupîndu-l rusa. Kremlinul – prin mii de consilieri sovietici – dirija principalele instituţii şi întreprinderi de pe întreg teritoriul ţării aplicînd întocmai cele 45 de directive expuse într-un document secret, emis de NKVD. Astfel, au apărut ca ciupercile după ploaie sute de închisori, lagăre de muncă, aziluri psihiatrice şi altele de felul acesta în capitală şi într-un şir de localităţi din provinciile ţării. Circa un milion de români care s-au opus făţiş sau discret bolşevizării României, au fost arestaţi sau deportaţi, iar peste o sută de mii dintre ei au fost exterminaţi.
În închisorile din România s-au aplicat cele mai barbare metode de tortură şi s-au comis cele mai oribile crime. Acestea au început în decembrie 1949 la închisoarea din Piteşti, unde majoritatea covîrşitoare a deţinuţilor politici erau studenţi şi elevi. Aşa numita „reeducare prin tortură” cunoscută sub numele de „Experimentul Piteşti” (aplicată pentru prima dată de pedagogul sovietic Anton Makarenko în Uniunea Sovietică pe deţinuţi de drept comun) a constat în recrutarea unor deţinuţi politici, ei înşişi în prealabil torturaţi, cărora li se promitea eliberarea şi încadrarea cu grade în securitatea română, în schimbul smulgerii de la ceilalţi deţinuţi politici a tuturor informaţiilor ce nu fuseseră declarate în anchete. Pentru aceasta, ei aplicau metode oribile de tortură non-stop, greu de imaginat (apreciate de marele scriitor rus Aleksandr Soljeniţin ca „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”) care adesea, au condus la exterminarea fizică a multor deţinuţi. „Experimentul Piteşti” în scurt timp a fost extins şi la alte puşcării de deţinuţi din România. Pretutindeni, în timpul detenţiei, se aplicau metode perfide de tortură fizică şi psihică, se formau condiţii de exterminare prin muncă istovitoare, condamnaţii (mari oameni de cultură, profesori universitari, savanţi, scriitori, artişti plastici, actori, politicieni etc.) îndurau foamete, frig…
Creaţiile lirice concentraţionare au devenit un mod de rezistenţă aproape generalizat în toate locurile de detenţie, transmiţîndu-se de la poeţi deja consacraţi la începători ai scrisului prin diverse metode. Astfel, poeziile sau compunerile literare au devenit – alături de credinţa în Dumnezeu şi puţinele lecţii de filosofie, istorie, drept, limbi străine etc. – un sprijin moral şi o componentă importantă a vieţii spirituale a celor ţinuţi sub stare de arest, în pofida faptului că orice creaţie scrisă era prigonită, autorul putea fi maltratat, traumatizat fizic şi psihic, ţinut fără raţia de mîncare sau încarcerat zile întregi. În acţiunea de respingere a comunismului „acest cancer care a afectat major peste o jumătate de secol fiinţa naţională a poporului român” rezistenţa personalităţilor din toate domeniile culturii române a constituit unul din cele mai grele tributuri plătite de poporul român împotriva comunizării şi sovietizării ţării. 
În genere, creaţia deţinuţilor politici evocă credinţa în Dumnezeu, condiţiile grele de viaţă, traumatismele, tulburările psihice, şocurile emoţionale violente, dorul de cei apropiaţi, deoarece nu exista legătura cu exteriorul locului de detenţie… „În mod fericit, meşteşugul scrisului se acordă cu acel dat nativ, talentul, care este forţa şi necesitatea creatoare. Spaţiul liricii detenţiei politice este cel al unei interiorităţi intens seismizată de conştiinţa tragismului şi absurdităţii vieţii, în acord cu sensibilitatea modernă, care cere ca spaţiul în artă să nu fie doar deschis, ci trăit! Sufletul creatorului ei se încorporează în acea poezie de adîncime, cu bogate rezonanţe interioare, simplă, neliniştită, aspră şi energică, dură şi realistă, o autodefinire (specifică), caracteristică. Opera poetică este cartea unei învăţături despre viaţă, lucruri, iubire, oameni şi suferinţă, despre cuvînt şi tăcere. […] Armoniile spre care aspiră poeţii devin orizonturi concentrice înşelătoare, surse de incertitudine şi anxietate, viziuni de coşmar, obsesii tanatologice, frison al morţii. Destinul îi pune pe poeţi să opteze tragic. […] Prin intensitatea trăirilor se situează dincolo de sfera obişnuită a existenţei de viaţă, unde elanul se converteşte în dezamăgire, bucuria în tristeţe şi suferinţă, descoperind o zonă a negativităţii în vecinătatea morţii. Trecînd prin cele mai grele încercări ale vieţii şi sacrificîndu-se, au trăit viaţa cu mare intensitate, preconizînd să o salveze prin creaţie, sacrificiul luînd forma libertăţii tragice”, menţionează V. Grecu în Oratoriu creativităţii.
În capitolul I al Antologiei… este prezentată poezia închisorilor comuniste din România în creaţia deţinuţilor politici, autori consacraţi înainte de detenţie. Printre cei 32 de poeţi se numără Radu Gyr (cu poeziile Zăbrele, Rugăciune din celulă, Foamea, As’ noapte Iisus, Sîngele temniţei, Vecinul care-a murit, Cîntec din mlaştină, Întuneric, Program zilnic, Lanţuri, Libertate, Toamna în temniţă, Spital penitenciar, Cîntec de ură, 281, Halucinaţii, Cimitir de deţinuţi, Noi nu am avut tinereţe ş.a.), Nichifor Crainic (Unde sînt cei care nu mai sînt, Cîntec de după gratii, Flămînd, Cînrec de bejenie, Dezrădăcinat, Moartea înţeleaptă); Andrei Ciurunga (Brigada morţii, Marş forţat, Rugăciune pentru osîndiţii căzuţi, Răzbim din adîncuri adînci, Nu-s vinovat faţă de Ţara mea); Vasile Voiculescu (Povara, Îngerului durerii); Ion Caraion (Morţii); Vasile Militaru (Imnul Neamului, Măgarul comunist); Sergiu Grossu (Să ştii să suferi, Lanţul); Zorica Laţcu (În cătuşe, Noi nu sîntem morţi); Mircea Vulcănescu (Colind sărac, suflet sărac); Mircae Ionescu-Quintus (La Jilava, Temnicerul, Zăvoarele) ş.a.
În capitolului II au fost incluşi 113 autori, care au debutat în detenţie (Constantin Aurel Dragodan, Ioan Victor Pica, Zahu Pană, Sergiu Aurel Mandinescu, Constantin Oprişan, Ştefan Vlădoianu ş.a.), iar capitolul III conţine poezii scrise de autori deportaţi şi cu domiciliul obligatoriu – atît din România, cît şi din Basarabia şi Nordul Bucovinei (Niculina Mihalache, Mihai Maxim Leancă, Vasile Leviţchi, Simion Plămădeală ş.a.). Capitolul IV include patru autori tătari din Dobrogea, foşti deţinuţi politici anticomunişti, iar ultimul capitol conţine 55 de poezii de autori neidentificaţi sau necunoscuţi. Volumul se încheie cu indexul poeţilor deţinuţi şi nota biografică a autorului prezentei antologii.
Poezia deţinuţilor politici din România reprezintă un fenomen unic în lume. Sumarul Antologiei liricii de detenţie anticomunistă din spaţiul românesc conţine poezii de valoare literară diferită – de la texte bine cunoscute şi apreciate de toată lumea ale poeţilor consacraţi pînă la simple versificaţii ale unor autori începători. Chinuiţi şi istoviţi fizic şi psihic, autorii – prin creaţiile lor – evadau din celulele temniţelor sau din locurile domiciliului obligatoriu făcînd – cel mai des – legătura cu Dumnezeu: „Sărac sînt, Doamne, sărac… / Sărac în celulă, sărac întru toate. / Sărac sînt, Doamne, sărac, / Şi bucuriile Tale-s bogate” (Sărac sînt, Doamne… de Radu Gyr); „Slavă Ţie, Doamne, pentru-această noapte. / Somnul meu în unda lunii s-a scăldat, / Din abisul păcii somnului i-ai dat / Dezlegări de taine prin năluci de şoapte, / Slavă Ţie, Doamne, pentru-această noapte” (Rugăciune pentru pace de Nichifor Crainic); „A venit şi sfînta noapte de Crăciun, / Să ne-aducă Leru-i Doamne în surghiun. / Picură printre zăbrele-un colţ de stea / Miruind cu raza-i blîndă viaţa mea” (Colind din robie de Gheorghe Popescu-Vâlcea); „Te-am ales pe Tine-n sînge şi durere, / Te-am urmat prin jurămînt şi vot, / Ia-ne acum ca miei de junghiere: / Jertfe sfinte: ardere de tot!” (Rugăciune pentru martiriu de Ioan Andrei); „Unde eşti, Doame, unde / Ţi-ai putut lumina feţii ascunde? / Din anii cînd mă-nfiora orice gînd şi taină, / Noi nu Ţi-am mai văzut a strălucirii haină” (Rugăciune de Ion Golea).
Unii autori descriau condiţiile precare în care erau nevoiţi să trăiască: „Ne tăvălim de nu ştiu cîte nopţi / Pe rogojini murdare şi pe scînduri, / Mai treji în amintire şi mai copţi / Pentru revolta care fierbe-n gînduri. // Simţim în gură gust de vis amar, / Urlăm ca lupii între patru muchii, / Am vrut să biruim văzduhul – dar / Ne-au biruit, în închisori, păduchii” (Penitenciarul Brăila de Andrei Ciurunga); „Celula mea-i toată de trei paşi în lung / Şi fără ferestre-n afară, / Cu braţele-ntinse pereţii-i-ajung – / E camera mea mortuară” (Celula mea de Ioan Andrei); „Tînjim aici, închişi într-o cetate / În care larma vieţii nu răzbate. // Ne înconjoară zidul gros de ură / Cu lacăte la uşă şi la gură. // Ce-i bun pe lume, e de noi departe / N-avem o cruce, nu vedem o carte” (Clopotele din Aiud de Petre Strihan); „Aiud! Cetate păgînă cu paznici pigmei, / Aiud! Aiud, ţintirimul anilor mei!” (Aiudul de Vasile Blănaru); „Jilavă, Jilavă! / ziduri de piatră / lipite / cu otravă! / De ce nu v-aţi dărîmat / de-atîtea suspine? / de atîta urlat?” (Fortul 13 de Dorina Ienciu); „Pereţi mucegăiţi, murdari de vreme / Şi plini de semne, amintiri şi rugi, / Un ochi de geam e văruit de-un secol, / Tavanul plînge, la fereastră drugi” (În celulă de Zahu Pană); „Un coridor îngust şi nu prelung, / În care patru paşi ori cinci, ajung / Ca să-l străbaţi pînă la cap şi este / Rece şi gol, cavou fără ferestre, / Din care poţi să ieşi nevătămat, / Dacă te mişti mereu, neîncetat” (Izolare de Fronea Bădulescu); „Ce beznă, ce ceaţă, ce grea vijelie, / Ce beznă ne prinse, ce neagră urgie! / Ce zgură, ce ceaţă, ce noapte amară, / Ce noapte căzut-a pe glie, pe ţară!” (Iad de Ion Nijloveanu).
Alţii îşi descriau chipul sau starea sănătăţii pe care au pierdut-o după gratii: „Azi, mi-am văzut figura în tinetă… / Cu părul tuns, cu ochii adîncaţi, / Cu-obrajii văruiţi şi subţiaţi / …De parcă-aş fi ieşit din eprubetă!” (Portret într-o tinetă de Gabriel Ţepelea); „Mînaţi cu zor în poartă, ostatecii betegi / Ori schilodiţi de piatră, ce-n cîrgi mai stau întregi, / Sau schilodiţi sub dîmburi – plămînii-n ei fierbinţi – / Par chipuri coborîte din zugrăveli de sfinţi” (Alai de înmormîntare de Virgil Vasiliu); „Scos din celulă, muribund, pe targă, / Ajuns-am la spitalul închisorii. / Afară toamnă şi plecau cocorii, / O tuse mă-neca pieptul să-mi spargă” (Scos din celulă, muribund, pe targă de Dumitru Oniga); „M-au zidit între pereţi / Ca pe-a lui Manole Ana, / Prins în gheare de ereţi, / Nu am trup, am numai rană” (Carcera de ciment de Nicolae Caratană).
Foarte chinuitoare era starea de foame: „Mi-i pîntecul bezmetic, o jivină, / Mă rod guzganii, mă sfredelesc săgeţi, / De foame scurm, mă fulgeră lumină / Şi-n oase par că-mi furnică scaieţi” (Foamea de Petru C. Baciu).
Întîlnim poezii dedicate fiinţelor dragi – părinţilor (mamelor, taţilor), fraţilor, surorilor, copiilor, soţiilor, iubitelor: „Şi tu / ai fost cu mine în temniţă. / Cînd mă înjurau gardienii / îţi auzeam plînsul. / Loviturile lor îţi frigeau carnea / foame mea ţi-a sfîşiat măruntaiele, / lanţurile mele ţi-au ros glezna / şi aveai răni de cătuşe la mîini. / Lacrimile tale, / cădeau în fiecare seară / În blidul meu cu arpacaş / şi în fiertura cu varză / de la amiază. / În nopţile cu insomnii / îmi închideai pleoapele, / îmi picurai pe buze arse / stropi de apă vie / şi mă înveleai cu broboada ta veche” (O, mamă! de Nicolae Călinescu); „Priveşti, cu ochii-nlăcrimaţi, / Şi nopţi, şi zilele senine. / Înlături anii sfărîmaţi / Şi te gîndeşti la mine” (Tatălui meu de Corneliu Deneşan); „Iubită mamă, soră şi nevastă, / Pămînt întors de plugul meu spre soare, / Simţit-am dulcea ta înfiorare, / Cum mă cuprinde limpede şi castă” (Soţie de Luca Dumitrescu); „Frate, / sub şapte lăcate / urîte şi groase, / ca nişte broaşte ţestoase, / ne ţin slugile Moscovei spurcate!” (Strigăt din temniţa Aiud de Ionel Zeană); „M-a încolţit bezna / şi nu pot să strig. / Jocul copiilor mei acum e trist / şi mîncarea amestecară cu lacrimi. / Ei trebuie să crească / şi eu sînt aici / la capătul lumii, / în bezna humii, în ocnele pustii, / în groapă pînă la umeri,/ în ochi cu două făclii” (Veniţi, copiii mei de Eugenia Adams Mureşeanu); „Copil dorit, copilul tatei, / Prin noapte dorul meu te cere / Spre închisoarea-mi fără gratii, / Împresurată de tăcere” (Murmure de Alexandru Grigore Neagu); „Copila mea! Copila mea! / Scrisoarea ta m-a mîngîiat, / M-a bucurat cînd am primit-o, / M-a întristat cînd am citi-o” (Scrisoare din Bărăgan de Ion Florescu); „Spre ochii tăi, cu ape-adînci ca marea, / Călătoream: năierul trist, pribeagul. / În licăr stins îşi risipea şiragul / De ametiste pure, înserarea” (Cîntec pentru sirenă de Constantin Aurel Dragodan); „Sună singuraticul flaut, / Pe vînt aleargă elegia… / Cu vîntul, cu cîntul te caut, / Maria, Maria, Maria” (Maria de Constantin Oprişan).
Prezintă interes şi poeziile despre anchetatori, temniceri şi alţi administratori: „Rostim o rugă şi pentru călăi, / Căci şi ei, Doamne, sînt copiii Tăi, / Dar sînt nebuni, orbi, ticăloşi şi răi / Şi ne tîrăsc tot mai afund în hău, / Desfigurînd sălbatic chipul Tău” (Rugă pentru călăi de Ionel Zeană); „Simţind înfiorare omenească, / Maimuţa coborî uşor din pom / Şi în curînd deprinse să vorbească. Dar încă n-a ajuns să fie Om!” (Temnicerul de Mircea Ionescu-Quintus); „Nimic sonor – / neant integru; / în cap – păun multicolor, / în suflet ură, taur negru!” (Suflet de călău de Sergiu Aurel Mandinescu).
Aflăm şi în ce mod se năşteau creaţiile literare ale deţinuţilor: „Fără creion, fără hîrtie / Doar cu speranţă şi credinţă, / În cea mai neagră suferinţă, / Aşa făcut-am poezie. // Cu mîinile prinse-n cătuşe, / În bezna rece şi pustie, Aşa făcut-am poezie, / Pîndit de diavol după uşă. // În foame, frig şi încordare, / În a satanei nebunie, / Aşa făcut-am poezie, / În gemete şi disperare. // În chinuite-nsîngerări, / Călăi voind să mă sfîşie, / Aşa făcut-am poezie, / În nesfîrşite-ndurerări” (Fără creion, fără hîrtie de Costin Dacus Florescu); „Nu sînt poet, dar cîte-odată, / Cînd flăcările mă cuprind, / Cuvinte multe laolaltă / Din cugetu-mi mi se desprind” (Nu sînt poet de Aurel Baghiu).
Poezia inspirată din spaţiul concentraţionar reprezintă un segment deosebit deopotrivă în istoria, în cultura şi în literatura unui popor. Poeţii deţinuţi politici au scris sincer ce au simţit şi au gîndit pe parcursul anilor de detenţie. În fiecare vers ne-a rămas o părticică din viaţa fiecărui osîndit de regimul comunist autoritar. Prof. univ. dr. Ilie Popa a depus o muncă enormă, s-a implicat şi s-a dedicat total pentru a ne pune la dispoziţie acest volum – Antologia liricii de detenţie anticomunistă din spaţiul românesc – pentru ca să rămînă în istorie creaţia spirituală a celor care au fost lipsiţi pe nedrept de libertate şi care, în cele din urmă, au contribuit la zidirea unui viitor mai luminos al ţării lor. Avem în faţă o carte extrem de bine realizată, cu bun gust şi rafinament. Desigur, cercetările, documentarea pe tema dată vor continua şi filele cărţii se vor înmulţi cu timpul, dar merită să fie menţionat în mod deosebit începutul acestei munci specifice de a aduna şi a colecta valori scînteietoare ce au întreţinut suflul vieţii unui număr mare de concetăţeni ai noştri care s-au aflat ani în şir în împrejurări dificile nu din vrerea lor.
Socotim că apariţia Antologiei liricii de detenţie anticomunistă din spaţiul românesc (cu toată harta spirituală posibilă) este un eveniment editorial deosebit de important ce reprezintă un tablou de epocă pe care trebuie să îl cunoască orice om de bună-credinţă şi cu simţămîntul patriotic în sufletul său. Realizată printr-un autentic efort documentar, prezenta culegere de poezii ale deţinuţilor politici este un excelent instrument de lucru pentru studenţi, profesori, masteranzi, doctoranzi, pentru toţi cei pasionaţi de istoria literaturii române, dar şi de istorie românilor, în genere, deoarece au căpătat o bază solidă de material faptic, care trebuie să fie fructificat deplin şi cît mai repede.
Remarcînd încă o dată cuprinderea impresionantă a antologiei – ceea ce o face să fie prin excelenţă provocatoare –, recomandăm ca volumul dat să fie căutat cu insistenţă şi citit cu înţelegerea faptelor, a evenimentelor evocate. Cu siguranţă, multe poezii din volum vor produce diverse emoţii, dar – după momente de meditaţie – vă vor fi de învăţătură pentru activitatea zilnică, pentru viaţă, în genere (în condiţii de trai normal). Să ne rugăm la Domnul să ferească pe viitor ţara de tragediile ce s-au întîmplat întru-un trecut nu atît de îndepărtat.

Valeriu RAŢĂ,
Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Chişinău

Se va publica în revista BiblioPolis nr. 1 din 2017