Moș Crăciune, Moș Crăciune…

Anul trecut dl. Dan Cristian Ionescu vă scria:
„Domnule Coja, poezia lui Vasile Militaru pe care v-am trimis-o ieri mi-a readus in memorie un lucru pe care il uitasem. Am citit ca atunci cind a fost arestat Vasile Militaru, securitatea a distrus ultimele poezii pe care le scrisese si care au fost gasite la pechezitie in casa lui. Nu este adevarat. In dosarul numit „lotul Vasile Militaru” a fost condamnat si unchiul meu Hristu Vulcan (nascut in anul 1900 in Moloviste). La mijlocul anilor ’90, cind era ultimul supravietuitor al lotului, am studiat dosarul incercind sa obtin declansarea unei cai extraordinare de atac pentru a-l scapa de o condamnare nedeapta (a fost condamnat pentru faptul ca avind un aparat de radio, seara se stringeau la el mai multi batrinei care ascultau BBC si posturile grecesti, comentind intre ei ce auzeau – asta a fost tot). Din nepasarea noii puteri, unchiul meu a murit cu condamnarea in spinare. Dar studiind dosarul, am gasit la final ultimele poezii scrise de Vasile Militaru (din cite imi amintesc erau 5), superbe si ramase nepublicate. Nu am avut posibilitatea sa le copiez. Daca dvs. gasiti aceasta posibilitate, ar fi un lucru minunat – ele ar trebui restituite romanilor. In prezent, dosarul initial s-ar putea sa fie in continuare atasat la dos. nr. 31/1994 al fostei Curti Supreme de Justitie – Sectiile Unite. Va urez pe mai departe zile fericite de Craciun.”
(http://ioncoja.ro/pentru-salvarea-ultimelor-poezii-ale-lui-vasile-militaru/)
Iar subsemnatul comenta următoarele(nu au apărut pe site că au fost considerate spam, mai încerc o dată):
S-ar putea ca dl. Dan Cristian Ionescu să aibă dreptate. Organele nu aveau interesul să distrugă acele poezii, care de altfel au servit la inculparea marelui poet. Am vazut recent o filă bătută la maşina cu poezia Crăciun 1951, pe care poetul a fost nevoit să scrie „8 Ianuarie 1959 găsit la mine” şi semnătura.
Documentul este disponibil în ziarul Lumina în articolul Poeziile arestate ale lui Vasile Militaru de Adrian Nicolae Petcu, fiind reprodusă şi poezia care este mai mare decât articolul propriu-zis.
(http://ziarullumina.ro/poeziile-arestate-ale-lui-vasile-militaru-87695.html)
Acesta este articolul:
La 8 ianuarie 1959, poetul Vasile Militaru era arestat din nou de Securitate. La percheziţia care i s-a făcut la domiciliu, Securitatea i-a găsit mai multe înscrisuri, printre care poezii religioase, precum: „Psalm“, „Crăciun 1951“ sau „Sub lanţuri“. Acestea fuseseră scrise în timpul primei detenţii, la Jilava sau în colonia de muncă de la Fundulea (1951-1952), apoi, după eliberare, bătute la maşina de scris. Astfel de exemplare ale poeziilor, dactilografiate, au fost confiscate de Securitate şi considerate corpuri delicte. Cu astfel de probe, Vasile Militaru a fost anchetat la Securitatea din Piteşti, torturat şi obligat să semneze declaraţii care să-l incrimineze ca un conspirator împotriva regimului democrat-popular. La puţin timp după condamnare, la 8 iulie 1959, deţinut în Penitenciarul Ocnele Mari, poetul Vasile Militaru avea să treacă la cele veşnice. Mai jos reproducem poemul „Crăciun 1951“, scris de Vasile Militaru, se pare, în lagărul de la Fundulea. (Adrian Nicolae Petcu)
Iar poezia este:
Crăciun 1951
Vasile Militaru

Crăciun o mie nouă sute cincizeci şi unu,
Crăciun amar cum încă nu mi-a fost dat nici unu,
De ce-ai venit în viaţă-mi, ăst an, atât de trist,
Tu, zi a bucuriei cu naşterea lui Christ?

Au pentru ce păcate ce nu mi le ştiu încă
Vru soarta-mi să mă afli în temniţă adâncă?
Cine-a fost scris ca astăzi tu, Sărbătoare înaltă,
Să mă găseşti în lanţuri cu-atâţia laolaltă?
Şi către cine glasul să mă ridic să strig
Că-n ocna mea e foame, şi lacrimă, şi frig?

Cine mi-a scris osânda şi pentru care vină:
Din Steaua-ţi luminoasă acum să n-am lumină?
Să n-am nici o fereastră la care să-mi stea
Colindători cu marea şi luminoasa Stea,
Vestindu-ne ca-n anii trecutului frumos
Că azi, în ieslea sfântă, ni s-a născut Hristos?…

De ce azi, fără stele ne-a fost sortit să vii
Să ne găseşti sub lanţuri cu zecile de mii,
Flămânzi, cu gene ude, prin ocne-ntunecoase,
Cu frig hain de moarte în suflete şi-n oase?…

Ce vânt ne-a smuls de-acasă pe toţi, ce duh nebun,
Să nu ne mai găsească la vetre „Moş Crăciun“,
Ci muţi, cu jalea-n inimi, prin hrube negre-foarte
Şi despărţiţi de lume ca nişte duşi în moarte?

O, „Moş Crăciune“, iată, eu mi te văd, stingher,
Cum trist la toţi închişii priveşti dintr-un ungher,
Cu lacrimile-n gene că eşti aşa sărac
Şi n-ai adus la nimeni măcar câte-un colac!

Dar ce văd, Moş Crăciune? Au te-ai luptat cu vântul,
Sau lupi turbaţi de foame ţi-au sfâşiat veştmântul?!
În spate, plin de daruri, tu nu-ţi mai ai desagul
Şi, prefăcut în cârjă, abia-ţi mai porţi toiagul!
Eşti plin de sânge, iată! Au ce neam fără lege
Putu să jefuiască desaga ta, moşnege?…

Ce ticălos din lume, cu inimă aspidă,
A tăbărât asupra-ţi şi-a vrut să te ucidă?!
Au nu cumva-i aevea ce văd, făr-a fi vis:
La fel cu noi închişii eşti şi tu închis?
Dar nu!… Mărire Celui Născut spre-a fi dat Crucii,
Tu-n veci nu poţi fi-n ocnă închis cum vor năucii!…

Ci-ntocmai ca un înger ce-n lume când vrea vine,
Vezi şi pe cei din ocne, vezi şi-n a lor cămine:
Cu-a lacrimilor ceaţă în ochii plini de vis,
Îi vezi pe-ai lor şi-auzi-i vorbind de cel închis…
Îl tot mereu aşteaptă, cu sufletu-n risipă,

Ca el s-apese clanţa să intre-n orice clipă,
Dar în zadar aşteaptă să li se umple pragul,
Că nici azi de la ocnă nu li se-ntoarce dragul,
Iar pentru el paharul cumva de se ridică,
În vinul dus la gură, şi lacrămile pică!
Ai vrea, cu-ai lui la masă, ca alte dăţi să stai,

Dar tu n-ai nici desagă, nici daruri să le dai…
Te-ar întreba micuţii de-nchişii lor părinţi,
Iar tu, fiindu-ţi milă, ar trebui să-i minţi,
Spunând lor că: „tăticul veni-va… poate mâine
De unde-i dus s-aducă micuţilor lui pâine“,
Când ştii că mulţi din pruncii cu viaţa-nfometată
N-or mai putea să-şi vadă „tăticul“ niciodată!…

Apoi cobori în ocne sub jalea ce te-apasă…
Îl vezi pe fiecare gândind la cei de-acasă,
Că fiecare vede cum dornici îl adastă:
Măicuţa lui, copiii, sărmana lui nevastă,
Şi nu ştii, Moş Crăciune, sărac fără colaci,
Nici tu nu ştii, mai bine cam cum ar fi să faci:
Să fugi în noapte-afară?, la-nchişi să mai rămâi?,
Că nu poţi pe nici unul măcar să mai mângâi…

Au adormit sărmanii, şi-acum în miez de noapte,
Visând, ei nume scumpe rostesc cu drag în şoapte
Şi-ntind ale lor braţe în gol, ca să-şi agaţe
De gâtul lor pe dragii ce li se aruncă-n braţe,
La mângâieri doar visul mai dându-le azi dreptul,
Pe când de dor, aevea, la toţi le geme pieptul!…

Şi ieşi tiptil ca hoţii din hruba fără soare
A celor fără vină ce zac în închisoare,
Ca hohotele tale să ţi le poarte vântul
Pe-aproape jumătate din cât e tot pământul…

https://uploads.disquscdn.com/images/519e09fab407f36131b8ad558899d94dbc823526de0267c7a1b72937180d55a2.jpg https://uploads.disquscdn.com/images/4ab1ac5c152e71072c20d084333c323d3daa5b351933cf12ac4675254e85025e.jpg

Pentru ca să se înțeleagă cine a fost Vasile Militaru, vă rog să vă aduceți aminte de poezia „Mama”, elaborată de acest poet talentat, în anii ’30, transformată într-o romanță de succes și dedicată compozitorului George Enescu. Ulterior, s-a atribuit această poezie lui George Coșbuc. Redau mai jos, o strofă din această minunată poezie:
„A venit aseară mama, din sătucul de departe,
Ca să-și vadă pe feciorul, astăzi Domn, cu multă carte !
A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire și de drag” …
Ceauşescu ştia că este versurile sunt ale lui Vasile Militaru şi cerea în mod expres artiştilor ca să îi cînte „A venit aseară mama..“
Prin anii ’80, poeziile lui Vasile Militaru se citeau la televizor (în diferite ocazii – surpriză !), de către unii actori români, oarecum ca o formă de protest.
Mai rămăseseră destule exemplare tipărite în oerioada interbelică, perioada în care poetul era aşa de cunoscut, încât circula vorba că dacă un român are o singură carte în casă, aceea este a poetului Vasile Militaru !
Iar părinţii le citeau copiilor, textele fiind întrutotul educative.
Poetul trebuie recuperat şi introducerea sa în manualele şcolare(din Romania !) trebuie făcută fără întârziere.
Poezia „Am vorbit cu Moş Crăciun” a apărut în volumul „Stropi de rouă”, Editura „Cartea Românească”, București, 1934, p. 134. şi lăsată aşa cum a fost ea editată în trecut:arată în felul următor:
Moș Crăciune, Moș Crăciune, – vrăjitor cu barba albă,
Ce te-arăți la toți copiii în a visurilor salbă, –
Câtă sfântă bucurie mi-aduceai, – la toate leac, –
Când veneai, luptând prin vifor, mai acum un sfert de veac!

Te-am văzut în vis și-azinoapte, Moș Crăciune bun și sfânt:
Se făcea că, – eu, căruntul, – tot copil ca-n vremuri sânt,
Însă, trist eșind în cale-ți și de doruri mari pătruns,
Tu m-ai întrebat, moșnege, de ce-s trist, – și ți-am răspuns:

„Moș Crăciune, Moș Crăciune, – vesel nu mai pot să fiu,
Fiindcă azi, – nu știu de unde, – știu atâtea câte știu:
azi, anume, știu, moșnege, că, în tolba ce-ai în spate,
Tu duci daruri la copiii fericiți de prin palate;

Duci acelor cari în lume sunt în adevăr bogați, –
Ce-n căminuri mângâioase au și mame, au și tați, –
Însă uiți mereu orfanii aruncați de nenoroc
În coliba fără pâine, în bordeiul fără foc!…

azi-astfel, sfinte Moș Crăciune, – pe când unii veseli cântă, –
Încărcați de-atâtea daruri ce le-aduci în tolba sfântă, –
Alții, triști, cu frigu-n oase, lunecând pe-al morții iaz,
Plâng în umbră și le-ngheață lacrimile pe obraz!…”
(a se vedea http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=6729 )
Vasile Militaru este cel mai mare poet creştin şi cel mai mare fabulist al românilor.