Căderea Kabulului și decăderea Vestului

Presa americană compară retragerea americană din Afganistan și scenele
dramatice de pe aeroportul din Kabul cu căderea Saigonului, în 1975.
Este însă mai rău decât în Vietnam. Atunci, armata SUA s-a retras din
fața unei forțe puternice si organizate, susținută de China si URSS, iar la asta se adăuga mișcarea antirăzboi din țară. Acum, SUA s-au retras din fața talibanilor, o forță de 70.000 de oameni lipsiți de antrenamente speciale și susținuți cel mult de recompensele Rusiei pentru uciderea unor militari americani (o informație ”pe surse” a presei din SUA ce era menită să mai reducă din procentele electorale ale lui Donald Trump).

”Dați-mi o bună politică internă ca să pot face o bună politică externă”, spunea Nicolae Titulescu. Richard Haass, actualul președinte
al Council on Foreign Relations, extrem de influentul think-tank  de la
Washington, a scris un volum intitulat ”Politica externă începe acasă”.
Formula a fost împrumutată de la bancherul James Warburg, apropiat al
lui Franklin Delano Roosevelt, care atrăgea atenția, în 1944, că
dominatia americană nu va rezista dacă Washingtonul nu se va concentra
și pe frontul intern.

Or, acasă, în America și în Occident, avem de-a face cu atleți laureați olimpici care întorc spatele drapelului ce stă și pe uniformele militarilor, se adoptă legi care definesc femeile drept „persoanele care nasc”, epidemia drogurilor este mult mai periculoasă decât pandemia de covid-19, un procent îngrijorător dintre tineri nu  au prieteni, statuile sunt dărâmate, numele străzilor schimbate, istoria rescrisă cu sprijinul trusturilor de presa progresiste.

Umilința din Afganistan este  produsul confuziei interne din SUA, al limitelor politicii americane, rezultatul neîncrederii Vestului în propriul său proiect și în propriile  sale valori”.
Umilința din Afganistan pleacă și de la un eșec al serviciilor secrete
americane. Poate de la greșelile șefului CIA din Pakistan care a fost păcălit de ISI, serviciul de informații pakistanez, care i-a susținut mereu pe talibani, poate de la erorile agenților CIA din Afganistan, păcăliți de sursele lor de încredere, care au sesizat însă încotro bate
vântul și au încercat să le dea o mână de ajutor talibanilor în speranța ca vor scăpa de răzbunarea lor. Umilința din Afganistan este și un esec al celei mai puternice și mai bine finanțate armate din lume, prezentă de 20 de ani în Afganistan. Este și un eșec politic de proporții, câtă vreme actuala administrație SUA a avut încredere în promisiunile talibanilor de a respecta acordul semnat cu administrația Trump.

”Însă, dincolo de incoerența politică și militară a imperiului american, avem o dinamică culturală corozivă. Acesta ar putea fi cel mai important factor al umilinței americane din Afganistan – faptul că SUA, și Vestul în general, nu au resursele culturale necesare pentru o ciocnire a civilizațiilor. Nu a fost doar o luptă pentru un teritoriu.
A fost o bătălie culturală. A fost un război între o tabără care are o credință puternică și care este mai pregătită să-și dea viața pentru această credință și o tabără care nu mai știe pentru ce luptă și ar prefera să nu-și riște viața, dacă este posibil. Vă las să decideți care este tabăra talibană și care este tabăra americană”, scrie Brendan O’Neill pentru Spiked.

La începutul acestui an, președintele Joe Biden a emis un memorandum de Securitate națională intitulat ”Promovarrea drepturilor persoanelor LGBTQI  în întreaga lume”. O lună mai târziu, în martie, Pentagonul  a venit cu un memorandum care trasează liniile de acțiune ale Armatei SUA pentru promovarea drepturilor LGBT în America și în restul lumii. Tot anul acesta, CIA a lansat pe rețelele sociale un clip de recrutare în care o agentă CIA spune că este „intersecțională”, „diagnosticată cu sindrom de anxietate generalizată și cu sindromul impostorului”. Era o modalitate de a arăta grija CIA pentru minoritățile de toate felurile. Tot anul acesta, Pentagonul și-a găsit timp să anunțe cu mândrie că are primul echipaj de elicopter format exclusiv din homosexuali.
Iar în iunie, cu nici două luni înainte de retragerea dezastruoasă, Ambasada SUA la Kabul posta pe contul Twitter o imagine cu steagul LGBT și susținea drepturile minorităților sexuale, atunci când ar fi trebuit să lucreze zi și noapte la scenariile retragerii și evacuării personalului.

”Să nu credeți că talibanii nu au speculat această potemkinadă nu numai a guvernului afgan, ci și a civilizației vestice. Talibanii au văzut cum puternica armată americană s-a împotmolit în discuții despre teoria critică a raselor și despre ”furia albă”. Ei știu că Vestul se pune singur cu spatele la zid și că Vestului îi este rușine de propria istorie și de valorile civilizației sale, că Vestul nu știe cum să-și transforme tinerii tot mai fragili în luptători. Talibanii au înțeles că devotamentul lor față de legea islamică este opusul evoluțiilor din Occident. Știu că este o ciocnire a culturilor, nu numai o înfruntare militară, și că ei sunt mai puternici pe acest front”, scrie Spiked.

”În Afganistan, Vestului i-a lipsit încrederea în valorile pe care trebuia să le aducă în această țară. Oficialii occidentali spuneau că le vor scăpa pe femeile afgane de burqa. Însă nu cumva asta ar fi o dovadă de islamofobie? Elitele noastre au insistat ani de zile că a critica orice aspect al credinței musulmane înseamnă islamofobie. Vestul le-a promis afganilor că le vor înlocui sistemul islamist intolerant cu o societate  civilă proiectată de niște profesori foarte inteligenți. Însă a susține implicit că democrația occidentală este superioara teocrației islamice nu ar fi oare o dovadă de rasism, o ofensă adusă ideologiei multi-culturalismului?
Războaiele duse de Occident după 11 septembrie 2001 au fost subminate de căderea aceluiași Occident în relativismul moral. Cum poți oare să impui autoritatea civilizațională a Vestului când întregul sistem universitar nu face decât să pună sub semnul întrebării civilizația occidentală? Nu poți intra într-o luptă a civilizațiilor câtă vreme îți
detești propria civilizație”, scrie Spiked.

”Adevărul este că America și aliații vestici sunt prea absorbiți de progresism pentru a mai putea duce o luptă militară și morală pentru valorile lor. Cei 20 de ani în Afganistan și umilința cu care s-au încheiat sunt varianta modernă a cântatului la harpă în timp ce Roma
arde. O armată de islamiști intoleranți devenea tot mai puternică și își planifica revenirea la putere, în timp ce armatele americană și britanică erau obsedate de cum să devină tot mai deschise pentru transsexuali, transgenderi etc, de cum să folosească pronumele, de cum
să fie mai grijulii cu inamicii. Când un pușcaș marin a scris pe o bombă destinată talibanilor ”Deturnați asta, poponarilor!”, în armata SUA s-a dezlănțuit iadul. Un contraamiral a spus atunci că așa ceva este inacceptabil. Talibanii luptau până la ultima suflare pentru viziunea lor teocratică, în timp ce Vestul se certa din cauza cuvintelor ofensatoare de pe front”, mai scrie Brendan O’Neill.

Într-un articol publicat de Un Herd, eseistul Paul Kingsworth scrie următoarele:
”Vestul înseamnă creștinism. Credința aceasta a definit toate aspectele vieții: organizarea săptămânii de muncă, ciclul sărbătorilor, zilele de odihnă, plata taxelor, obligațiile morale ale indivizilor, atitudinea față de vecini și față de străini, structura familiei, reprezentarea universului și a locului nostru în univers. Vestul este creștinătatea. Însă creștinătatea moare. Dacă trăiți în Vest acum, trăiți printre ruine. Multe sunt încă frumoase – catedralele și concertele de Bach – însă tot ruine sunt. Iar când o asemenea cultură suferă, consecințele se simt la toate nivelurile societății și s-au observat și pe front, inclusiv în Afganistan”.