Comisia Ogoranu

Comunism şi Anti-comunism la români

– proiect –

Din iniţiativa mai multor persoane şi asociaţii culturale, care speră şi încearcă să fie reprezentative pentru un segment cât mai semnificativ din societatea românească, se constituie

Comisia Comunism şi Anti-Comunism la români, pentru cercetarea faptelor, evenimentelor şi stărilor pe care le-a generat în România şi printre români comunismul. Gestul nostru se justifică în primul rând prin neîncrederea pe care ne-o stârneşte comisia înfiinţată din iniţiativa preşedintelui României, dl Traian Băsescu, pentru cercetarea „crimelor regimului comunist” în România. Avem serioase motive să considerăm că persoana dlui Vladimir Tismăneanu este total nepotrivită să capete răspunderile morale multiple care îi revin, din principiu, celui care va fi în fruntea unei asemenea comisii. Declaraţiile domniei sale cu privire la activitatea acestei comisii, obiectivele pe care şi le-a propus, precum şi modul preconizat de abordare a acestora, ne determină să fim convinşi că dl Tismăneanu nu a înţeles în ce măsură şi în ce fel cercetarea trecutului nostru comunist ar putea şi trebuie să contribuie la reaşezarea societăţii româneşti.

Principala noastră obiecţie vizează perioada care va fi supusă cercetării: noiembrie 1945 – decembrie 1989. Este insuficientă pentru a face inventarul total al crimelor comuniste, al prejudiciilor aduse intereselor naţionale româneşti cele mai legitime, mai fireşti. De asemenea, credem că o cercetare a crimelor comise de un regim politic impus românilor cu forţa, de marile puteri internaţionale, este incompletă şi vinovată de cele mai grave omisiuni dacă nu va cerceta deopotrivă activităţile şi acţiunile româneşti de rezistenţă la comunism. Cea mai sumară cercetare a anti-comunismului românesc va scoate la iveală, pentru orice istoriograf de bună credinţă, poziţia de excepţie a românilor în cadrul a ceea ce poate fi numit frontul european anti-comunist. Este trist să constatăm că nici măcar după 1990 acest subiect nu a fost abordat cum se cuvine. Este un motiv în plus ca să considerăm că anul 1990 nu reprezintă limita de timp în care regimul comunist şi comunismul, în general, a produs victime nevinovate în România. Ne propunem, aşadar, să studiem nu numai crimele şi gravele prejudicii pe care ideea şi regimul comunist le-au adus societăţii româneşti, poporului român, ci şi anti-comunismul românilor, actele de rezistenţă a românilor faţă de răul adus în lume de bolşevism. Avem toate motivele şi dovezile pentru a consemna (1)luciditatea cu care românii, la toate nivelurile societăţii, au perceput ideea comunistă şi realitatea celor ce se petreceau în URSS, precum şi (2)disponibilitatea românilor, a multor rpmâni, de a nu precupeţi nimic, nici un efort, chiar nici un sacrificiu, pentru a împiedica proliferarea modelului comunist, pentru a-i curma existenţa.

De asemenea, suntem îngrijoraţi de reluarea, prin comisia Tismăneanu, a ideii exprimate în primele zile ale aşa zisei revoluţii din decembrie 1989, când liderii acesteia, pe lângă minciuna cu teroriştii, au încercat să acrediteze şi teza, la fel de mincinoasă şi de nocivă, cum că numai în ultimii 25 de ani, adică în perioada 1964-89, s-au petrecut lucruri pentru care comuniştii ar avea de dat socoteală dinaintea justiţiei şi a istoriei. Or, dimpotrivă, perioada 1964-89 se caracterizează prin abaterea în sens pozitiv de la modelul comunist importat cu sila din URSS. În ultimii ani de «domnie» a lui Gheorghiu Dej şi «sub» Nicolae Ceauşescu, comunismul din România a încercat să arate o faţă «mai» umană, să abandoneze teza criminală a luptei de clasă şi s-o înlocuiască cu preeminenţa interesului naţional, cu teza construirii unei societăţi noi în concordanţă cu specificul naţional al fiecărei ţări comuniste. În condiţiile date, această poziţie într-adevăr «a întinat idealurile» pentru care au minţit toată viaţa lor un Silviu Brucan, un Ion Iliescu, dar a însemnat de fapt şi singura posibilitate de a împiedica aceste «idealuri» false, aceste proiecte criminale, de inspiraţie cominternistă, moscovită, să se împlinească. Caracterul benefic al devierii de la linia Moscovei pe care a produs-o «epoca Ceauşescu» a fost recunoscut la vremea respectivă de cei mai avizaţi comentatori politici, de oamenii politici occidentali cei mai importanţi. Nu există nici un motiv serios ca această apreciere să fie azi abandonată. Există în schimb interesul celor care au organizat lovitura de stat din decembrie 1989 de a-l discredita total pe Nicolae Ceauşescu şi mai ales de a discredita astfel politica interesului naţional pe care acesta a încercat s-o practice, aşa cum s-a priceput el. Fireşte, şi în cazul lui Ceauşescu, distanţa de la intenţie la fapte, de la teoria «comunismului naţional» la realitatea trăită de români în «epoca de aur» a fost mare. Deseori intenţiile au rămas la stadiul de texte propagandistice. Deseori aceste intenţii au compromis autenticul naţionalism. Deseori, dar nu totdeauna. De aceea credem că un proces al comunismului, extrem de util pentru reaşezarea trainică a societăţii româneşti, va trebui să fie şi un examen al capacităţii noastre de a judeca lucrurile cu obiectivitate. Ceauşescu are dreptul, la 16 ani de la asasinarea sa, de un proces cinstit. Avem motive să ne temem însă că numita comisie Tismăneanu va ajunge la condamnarea nu a comunismului, ci a aşa zisului «comunism naţionalist», bun pretext pentru a se da în fapt o nouă lovitură naţionalismului autentic, naţionalism în care cominterniştii au avut dintotdeauna adversarul cel mai redutabil. Un proces corect al comunismului cominternist din România va trebui să consemneze motivele pentru care este cazul şi momentul potrivit să schimbăm percepţia oficială asupra naţionalismului românesc. Această percepţie, după 60 de ani de comunism şi neocomunism cominternist, încă este prea tributară propagandei anti-naţionaliste, anti-româneşti, desfăşurată de comintern şi de substituţii actuali ai acestuia.

De un proces corect, cinstit, au nevoie şi ceilalţi români, atât de mulţi, care au fost condamnaţi pentru vina de a fi acţionat împotriva regimului comunist, împotriva Uniunii Sovietice : mareşalul Ion Antonescu şi întreg «lotul» său, deţinuţii politici arestaţi şi condamnaţi după instaurarea regimului comunist, mulţi dintre ei pierzându-şi viaţa în temniţele comuniste. Condamnarea comunismului, ca doctrină şi regim politic, asumată ca atare de autorităţi şi de societatea românească, va trebui să aibă drept consecinţă logică, încă din clipa de faţă, anularea imediată a tuturor actelor juridice sau de altă natură, prin care au fost condamnaţi, juridic sau moral, persoane şi grupări politice acuzate cu ani în urmă pentru atitudini şi activităţi anticomuniste şi antisovietice. În mod specific şi cel mai urgent se impune reabilitarea celor care au iniţiat şi condus războiul împotriva Uniunii Sovietice, război care a fost nu numai un război drept, de Întregire a Neamului şi a hotarelor, ci a fost şi un război politic, ideologic, îndreptat împotriva sistemului comunist. În mod oficial, acest război pe bună dreptate s-a numit şi a fost o cruciadă, Cruciada împotriva comunismului… Evident, spre deosebire de comisia Tismăneanu, noi nu concepem un inventar al crimelor comuniste din care să lipsească cel mai dureros capitol : românii de dincolo de Prut. Suferinţele şi crimele din Basarabia şi Bucovuna, din Siberiile în care au fost deportaţi pentru a fi exterminaţi sute de mii de români.

Exoneraţi de acuzaţiile atât de grave şi de stupide care li s-au adus trebuie să fie şi legionarii. (1)Prin faptul că Mişcarea Legionară a fost primul partid anti-comunist din Europa, din lume, înfiinţat ad hoc, pentru a contracara extinderea diversiunii comuniste, (2)prin sacrificiile neprecupeţite pe care legionarii le-au făcut pe frontul anti-comunist, (3)prin modelul de comportament politic al lui Corneliu Zelea Codreanu, România binemerită de la întreaga planetă. Noi, românii, prin legionari am conturat soluţia cea mai adecvată la pericolul cominternist. Represiunea sălbatică abătută asupra legionarilor din partea comuniştilor internaţionalişti şi a forţelor politice subordonate acestora ne impune ca azi, când ne pregătim să punem comunismul la stâlpul infamiei, să declarăm public că legionarii au dreptul la recunoştinţa neamului românesc şi nu numai a noastră!

Grupul de iniţiativă propune să facem piatră de hotar din anul 1964, când au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici, iar alte arestări politice, în perioada următoare, 1964-89, au fost incomparabil mai puţine. E drept, represiunea a continuat în toată «epoca Ceauşescu» , dar nici pe departe nu se poate spune că a atins cotele de sălbăticie şi brutalitate din perioada cominternistă. Măcar pentru acest motiv se impune o judecată bizuită pe fapte, capabilă să distingă între rău şi bine, între ce a fost într-adevăr de natură malefică, diabolică – şi au fost destule, şi ce a fost, sub aparenţa comunismului, sub masca acestuia, reacţie de distanţare salutară sau chiar de opoziţie la comunism, reacţie produsă în înseşi structurile partidului comunist. Cazul lui Nicolae Ceauşescu este, probabil, cel mai elocvent, şi nu este exclus să se înscrie, prin caracterul său anticominternist, în istoria anti-comunismului românesc. Aşa se şi explică asasinarea sa în decembrie 1989 de către vechii şi noii cominternişti, grupaţi în FSN.

În acest scop, al unei judecăţi drepte, îi invităm să facă parte din comisie sau să colaboreze cu noi pe cei ce se simt capabili să pună umărul şi mintea la efortul nostru de a afla adevărul privind confruntarea dintre lumea românească şi comunism. Divergenţele de opinii între membrii comisiei sunt un lucru firesc, la care ne aşteptăm, ca semn al stării de normalitate în care se vor desfăşura lucrările comisiei. Vom face invitaţii personalizate, adresate unor cercetători care deja au produs lucrări de referinţă legate de subiectul anchetei noastre, dar ştim că nu-i putem identifica pe toţi cei care ne pot fi de folos, aşa că vom primi orice ofertă de colaborare, din partea oricui, indiferent de poziţia afirmată. Vom organiza dezbateri publice pe temele care vor suscita controverse mai adânci. Îi vom invita să-şi facă cunoscută poziţia pe toţi cei implicaţi, inclusiv pe cei care vor fi consideraţi vinovaţi cu ceva faţă de poporul român. Le vom oferi tuturor şanse egale de a acuza şi de a se apăra. Ne vom feri astfel să perpetuăm modelul cominternist, bolşevic, prin care a fost viciat procesul de aflare a adevărului. Principiul audiatur et altera pars ni-l asumăm fără excepţie şi fără ezitare.

Din această perspectivă ne îngrijorează deosebit de tare felul în care a lucrat comisia Wiesel: în cel mai autentic stil cominternist. Dar şi mai grav este că societatea civilă românească, precum şi lumea academică, au tolerat ca prin procedeele cele mai incorecte comisia Wiesel să aducă atât de mari prejudicii spiritului cercetării ştiinţifice, adevărului istoric. Îndeosebi lipsa de reacţie a cercurilor intelectuale, a mediului universitar, ni se pare de rău augur pentru viitor. Ne este teamă că nici comisia Tismăneanu nu va proceda în alt fel. Deja unii membri ai comisiei Tismăneanu au afirmat că văd în comisia Wiesel un model. Evident, procesul comunismului are tangenţe cu procesul holocaustului, de aceea comisia noastră nu va ezita să reia discuţia despre holocaust în acest context mai larg. În felul acesta se va putea valorifica cel mai bine fondul de documente şi de expertize pe care l-a produs Comisia anti-Wiesel organizată de Uniunea Vatra Românească în urmă cu câţiva ani.

Aşteptăm sugestii, recomandări şi sprijin din partea oricui se simte capabil s-o facă. În mod deosebit ne interesează identificarea faptelor şi evenimentelor care pot fi contabilizate în beneficiul ideii de “anti-comunism la români”. Ca ipoteză de lucru, pornim de la ideea că primele manifestări ale anti-comunismului românesc s-au produs imediat după noiembrie 1917, pe frontul de răsărit, când singuri ostaşii români au refuzat să participe la bolşevizarea războiului, a frontului de Est. Această atitudine a fost încununată prin campania militară istorică din 1919, când intervenţia energică a românilor, guvernanţi şi armată, a stopat exportul de revoluţie bolşevică înspre Vest, în Ungaria. Lipseşte din istoriografia lumii o apreciere corectă a importanţei pe care a avut-o campania românească de la Budapesta. Aşa cum din istoriografia română lipseşte relatarea şi interpretarea corectă a momentului atât de simbolic în care la atelierele Niculina din Iaşi a fost dat jos drapelul roşu arborat de grevişti, iar în locul acestuia un grup de tineri naţionalişti au repus tricolorul românesc… Panait Istrati este şi el un capitol din istoria anticomunismului şi va trebui să-l punem în lumina sa cea adevărată prin contrast cu intelectualitate occidentală orbită sau cumpărată de propaganda comunistă, sovietică. Nici pactul Molotov – Ribbentrop nu ne este permis să nu-l inventariem printre crimele comunismului. Succesiunea de fapte, atitudini şi sacrificii româneşti pe frontul anti-comunist( mai corect spus : anti-cominternist) a continuat până în zilele noastre şi include, pe lângă altele, rezistenţa partizanilor din munţi(fenomen istoric unic în lagărul comunist din Europa), activitatea în exil a unor români anticomunişti, mişcarea Paul Goma, Lupeni 1977, Braşov 1987, 17-22 Decembrie 1989, Piaţa Universităţii, septembrie 1991 etc.

Moment de referinţă planetar : la Bucureşti, în martie 1990,când statuia lui Lenin a fost pentru prima oară în lume demolată şi batjocorită cum merită orice statuie a lui Lenin… Organizatorii fesenişti ai loviturii de stat cominterniste nu avuseseră nicicum în intenţie aşa ceva ! Acel act spontan al bucureştenilor, pe care guvernanţii postdecembrişti încearcă să-l facă uitat, este emblematic pentru confruntarea pe teritoriul României dintre diversiunea cominternistă anti-românească, adversară spiritului de conservare a fiinţei naţionale, şi instinctul naţional al românilor. Acesta este subiectul de care trebuia să se ocupe comisia Tismăneanu şi orice altă cercetare a comunismului din România : reacţia românească la comunism, în toată complexitatea, singularitatea şi autenticitatea ei. Căci nu a existat un comunism românesc autentic, ci numai un comunism al altora, impus şi menţinut în România prin forţa armată, dar şi prin trădarea Occidentului şi a unor aşa zişi compatrioţi. În schimb a existat o rezistenţă la comunism autentic românească, eminamente românească, cum nu se putea «mai» românească !… Pe care unii nu vor s-o vadă. Împotriva acestora se constituie comisia noastră !

Acesta este deci punctul nostru de plecare. Dacă este greşit, suntem gata să luăm aminte la orice obiecţie şi să ne îndreptăm. Dacă perspectiva propusă de noi vi se pare cât de cât corectă, aşteptăm sprijinul şi concursul dumneavoastră. Persoană de contact : Ion Coja

Adresa :oficiul poştal 41, c.p. 30, Bucureşti, sector 1

sau ionzcoja@yahoo.com

1 mai 2006

GRUPUL DE INIŢIATIVA

Post scriptum : Iniţial am anunţat că funcţia de preşedinte de onoare al comisiei noastre îi va fi oferită lui IOAN GAVRILA OGORANU, din motive lesne de înţeles. Din păcate, marele român s-a stins din viaţă înainte de a apuca să ne răspundă. Am primit acceptul camarazilor săi, invitaţi să facă parte din comisie, ca numele lui IOAN GAVRILA OGORANU să tuteleze şi să personifice comisia noastră, comisia OGORANU.

**********

Uniunea VATRA ROMANEASCA

filiala Bucureşti

Către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România

– cabinet –

Stimaţi domni,

Bănuim că vă este cunoscută cât de cât activitatea pe care Uniunea VATRA ROMANEASCA o susţine, printr-o comisie proprie, de cercetare a crimelor săvârşite de regimul mareşalului Ion Antonescu împotriva evreilor. Aşa cum ne-am angajat de la bun început, documentarea poziţiei şi a concluziilor la care vom ajunge dorim s-o facem în proporţie cât mai mare bazându-ne pe surse evreieşti dintre cele mai autorizate. Cercetările noastre ne-au relevat faptul deosebit de important, decisiv pentru aflarea adevărului, că instituţia evreiască cea mai importantă, cea mai serioasă, mai autoritară şi mai credibilă, adică predecesorii dumneavoastră cei mai avizaţi pe plan atât intern, cât şi mondial – ne referim la Congresul Mondial Evreiesc, au avut în 1946, imediat după încheierea războiului, ideea fericită şi logică de a face un veritabil recensămînt al «suferinţelor evreieşti» îndurate de evreii din România pe teritoriul României sau în alte locuri. Drept care fiecare familie evreiască a primit în 1946 spre completare un chestionar cu circa 80 de întrebări judicios gândite, intitulat Dosarul suferinţelor unei familii evreieşti. În felul acesta ştim că s-a strâns o arhivă, cea mai bogată, practic exhaustivă, asupra suferinţelor evreieşti, provocate de români evreilor. Despre existenţa acestei arhive ştim şi de la autori evrei importanţi, care au consultat-o şi au citat-o. Considerăm că ne-ar fi extrem de util dacă cercetători din comisia noastră ar putea consulta această arhivă. Aşadar, obiectul acestei adrese îl constituie rugămintea respectuoasă şi colegială de a ni se permite accesul la fondul Dosarul suferinţelor unei familii evreieşti, în care noi vedem în fapt Dosarul complet al suferinţelor evreilor din România.

Sperăm că vom găsi înţelegerea Domniilor Voastre şi în cel mai scurt timp posibil ne veţi comunica în ce condiţii ne veţi îngădui accesul la preţiosul fond de documente. În acest context vă facem cunoscută disponibilitatea noastră de a susţine material publicarea integrală a acestui veritabil tezaur de informaţii «la prima mână», provenite de la sursa cea mai autorizată : înseşi victimele represiunii.

Deşi considerăm că este inutil, vă amintim totuşi că prezenta cerere o facem în conformitate cu legile Ţării, cu Legea Informaţiei în mod deosebit, legi care asigură accesul liber la informaţiile de interes public. Or, cunoaşterea în cele mai mici detalii a răspunderii cu care societatea românescă trebuie să se simtă datoare faţă de comunitatea evreilor din România şi de pretutindeni, este nu numai un drept al publicului românesc, ci şi o obligaţie. Sperăm să avem toată înţelegerea Domniilor Voastre, sperăm să ne ajutaţi în strădania noastră de a conştientiza de-o manieră exhaustivă şi pe înţelesul tuturor românilor, inclusiv al acelora care neagă holocaustul sau scad dimensiunile catastrofice ale holocaustului din România, adevărul tragic despre «suferinţele evreieşti». Pentru a fi mai operativi, ataşăm prezentei cereri copia xerox a unui exemplar din fondul documentar amintit, exemplar parvenit nouă, prin împrumut, de la un membru distins şi onorabil al Comunităţii Evreieşti.

Profităm de această ocazie pentru a reînnoi invitaţia de a organiza împreună, sub orice auspicii agreaţi, o întâlnire între specialiştii şi cercetătorii dumneavoastră şi ai noştri care s-au ocupat de subiectul amintit mai sus : suferinţele evreilor din România pricinuite de autorităţile româneşti, de români.

Cu asigurări privind buna noastră credinţă şi cu urări de bine la tot neamul evreiesc, în numele colegilor mei şi al meu personal,

Ion Coja

Preşedintele filialei Bucureşti a

Uniunii Vatra Românească

Bucureşti, 7 mai 2006

Post scriptum Aşteptăm răspunsul la adresa

Uniunea Vatra Românească, Piaţa Valter Mărăcineanu 1-3, sector 1 Loco

Tel. 0744 90 38 90