Moment de normalitate la Timișoara

Vineri, 15 februarie 2013, în mijlocul unei audienţe numeroase (în rândul căreia se numărau personalităţi ale scrisului şi presei bănăţene, precum şi numeroşi iubitori de literatură), reunită în Sala cu lambriuri a revistei „Orizont” şi a Filialei Timiş a USR, a avut loc o pasionantă dezbatere în jurul volumului de eseuri critice al Simonei-Grazia Dima (Ed. Ideea Europeană, 2011), incitant intitulat ”Blândeţea scorpionului”. Întâlnirea a fost moderată de criticul Cornel Ungureanu, preşedintele filialei. Au vorbit Cornel Ungureanu, Viorel Marineasa, Adrian Dinu Rachieru, Lucian Alexiu, Ion Marin Almăjan, Eugen Bunaru, Tudor Creţu, Gheorghe Secheşan, Ştefan Ehling.

La începutul manifestării a fost ţinut un moment de reculegere pentru tatăl autoarei, Simion Dima (1930–2012), prestigiosul om de cultură timișorean, care, prin activitatea sa de jurnalist, editor şi scriitor, s-a numărat printre aceia care au „făcut istorie în viaţa intelectuală şi spirituală a Banatului” (Cornel Ungureanu); „ca absolvent al Universităţii din Bucureşti, a lucrat la revista „Contemporanul”, vreme de trei ani, înainte de a reveni în zona de vest, la Timişoara, unde, având o excelentă pregătire culturală, mult peste ceea ce se cerea de la un ziarist în acele ingrate vremuri ideologizate, nu a promovat literatura pe criterii politice, ci conform principiilor axiologice, nu ca pe o sarcină de serviciu, ci ca pe o vocaţie, devenind o personalitate culturală importantă a oraşului” (Ion Marin Almăjan). S-a bucurat de o atenţie specială şi activitatea excepţională de prozator, reporter şi redactor la revista „Orizont”, a scriitoarei şi jurnalistei Valentina Dima, soţia lui Simion Dima şi mamă a Simonei-Grazia Dima, colegă de revistă a multor scriitori timişoreni importanţi, om de mare caracter şi de inubliabilă charismă, care, deşi invitată la această întâlnire, nu a putut fi prezentă, în schimb a trimis o emoţionantă scrisoare, citită public de criticul Marian Odangiu.,

Au fost relevate calităţile de critic ale Simonei-Grazia Dima, „unul dintre cei mai activi scriitori de azi, poetă, critic literar, traducătoare” (Cornel Ungureanu), care, în viziunea aceluiaşi critic, „asemenea multor optzecişti reprezentativi, a dovedit că este dotată nu doar pentru poezie, ci şi pentru critică; citeşte până la capăt o carte, cu seriozitate, iar formulările ei sunt întotdeauna exacte şi la obiect, niciodată bombastice ori emfatice”. S-a remarcat faptul că volumul include şi scriitori timişoreni şi bănăţeni, priviţi şi analizaţi în context naţional, printre care se numără şi trei poeţi dispăruţi, Ion Chichere, Ion Monoran, Ioan Crăciun. „Opiniile critice ale S-GD despre Ion Monoran sunt printre cele mai frumoase pagini ce s-au scris despre el şi nu se va putea niciodată face abstracţie de ele” (Viorel Marineasa). Criticul Lucian Alexiu considerăArgumentul autoarei drept „nu numai un text excelent în sine, de o limpezime clasică, ci şi unul dintre cele mai puţin formaliste profesiuni de credinţă ale unui critic, menţionate într-un volum propriu; dar Simona-Grazia Dima rămâne în primul rând o poetă importantă, care are ce arăta – o operă şi merită astfel să se bucure de o mult mai mare atenţie din partea criticii”. Tudor Creţu relevă rolul jucat de autoare în cadrul cenaclului Euridice în anii 2000, unde, prezent fiind, a remarcat că „opiniile ei critice aveau greutate”; tânărului poet şi cărturar demersul autoarei i se pare asemănător „trasului cu puşca simultan pe două ţevi, având ca rezultat o dublă reverberaţie şi un amplu ecou multiplu, presupunând o cultură organic însuşită, vădită simultan în poezia şi critica S.-G. D; un volum de poeme ca Ultimul etrusc este dovada vizibilă a acestei înclinaţii duale, aceea de a alătura poeziei de autentică factură unei incursiuni bine fundamentate în trecutul cultural al umanităţii”; I. M Almăjan consideră titlul cărţii drept o formulă problematică, dezvoltând o teorie a scorpionului „ce nu poate fi blând, ci doar o întruchipare a răzbunării gratuite”, la care Viorel Marineasa citeşte şi comentează pasaje din cuvântul-înainte la volum, ce definesc scorpionul „ca pe un simbol al trăirii în paradox şi, deopotrivă, ca pe o emblemă a criticului, doar aparent aspru şi numai dintr-o iubire superioară, cea faţă de literatură; în această introducere, un text important pentru S.-G. D, ea explică sensul, pentru ea, ocupat de literatură în existenţa sa, precum şi formaţia ei culturală, evocând şi aportul unor maeştri spirituali, precum Eugen Todoran, o personalitate esenţială şi pentru mine, Daniel Vighi, ori pentru mulţi alţii din aceeaşi generaţie nu neapărat de vârstă, ci stilistică”; Adrian Dinu Rachieru o consideră pe „S.-G. D. o poetă importantă, despre care totuşi se scrie mult şi constant, iar scorpionul ei critic nu este eminamente blând, ci face loc, cu egală îndreptăţire, acolo unde consideră că este cazul, şi unor accente critice ferme”. Textele S.-G. D pot fi însă privite şi ca texte literare în sine, „ca o proză foarte bine scrisă, deseori mă întrebam ce citesc, critică sau pur şi simplu o creaţie complexă, poezie în proză ori proză de calitate, fluentă, învăluită şi în misterul poeziei, conţinând formulări memorabile; autoarea este foarte dotată şi pentru proză” (Viorel Marineasa). „Aşa cum relevă, în prezentările lor de pe coperta a patra, Livius Ciocârlie şi Daniel Cristea-Enache, S.-G. D are atuul de a fi poetă, creator şi, astfel, de a-i înţelege pe confraţi din unghiul procesului de creaţie; remarcabil mi s-a părut eseul dedicat Henriettei Yvonne Stahl, o prozatoare prea puţin studiată la noi, care, fără a fi creat numai capodopere, are o carură şi un ambitus europene” (Eugen Bunaru); Gheorghe Secheşan evidenţiază „complexitatea textelor Simonei-Grazia Dima, care se aseamănă unor straturi geologice suprapuse, lectura părând, după dezvelirea succesivă a fiecărui strat în parte, să nu se epuizeze niciodată, semn al artei autentice”. Prozatorul Ştefan Ehling este de părere că „autoarea are o formaţie culturală axată pe erudiţie, pe cunoaşterea marilor texte, iar critica pe care o face este reflectarea formaţiei sale în acest spirit”. Lucian Alexiu: „ceea ce face S.-G. D, lectura ei răbdătoare, serioasă, colegială, ni se pare un fapt de excepţie, când ea reprezintă de fapt normalitatea; văd în S.-G. D o reprezentantă a normalităţii în viaţa noastră literară, în sensul că ea promovează un climat pozitiv de atenţie colegială”.

În final, autoarea a rememorat cu emoţie traseul său intelectual şi spiritual, relaţia specială cu părinţii, rolul jucat în structurarea profilului ei creator de formaţia sa culturală timişoreană.