[Arhiva Românilor] William Totok. Securitatea şi legionarii
Mesaje primite
30 noimebrie , 2011
Securitatea şi legionarii
Radio Free Europe, 30.11. 2011
Securitatea şi legionarii
Filă din dosarul Securității (sursă: CNSAS)
30.11.2011
William Totok
Scrierea legionarului N.S. Govora, „Transilvania Românească”, (Editura Carpaţii din Madrid), redactată sub îndrumarea poliţiei politice din România şi avizată de Secţia de Propagandă a C.C. al P.C.R.
Odată cu deschiderea arhivelor fostei Securităţi comuniste din România ies la iveală tot mai multe detalii legate de operaţiunile de subminare informativă a exilului. Cazul halucinant al lui Silviu Crăciunaş, care fusese pregătit într-o complicată acţiune legendată pentru a spiona şi influenţa exilul, a fost documentat în anul 2008 în volumul „Urme pierdute, urme regăsite”.
În revista fostului Institut Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Caietele Inmer (nr. 14 şi 15, 2009), cercetătorul Sorin Gabriel Ioniţă sintetizează informaţiile din cîteva dosare ale unor exilaţi români care au jucat un rol de influenţare a exilului, acceptînd să colaboreze în acest sens cu Securitatea.
Unul din dosarele Securității (sursă: CNSAS)
Operaţiunile de influenţare a exilului s-au intensificat odată cu impunerea cultului personalităţii dedicat lui Ceauşescu, prezentat în propaganda de partid ca exponent eminent al naţiunii şi continuator al tradiţiilor naţionale. În acest context al amplificării unui discurs xenofob şi naţionalist, operaţiunile Securităţii vizau două aspecte. În primul rînd se impunea ideea creării imaginii unui duşman intern, care atentează la unitatea naţională. Astfel, minoritatea maghiară devenise o ţintă predilectă. (A se vedea campaniile sistematice de demascare a presupusului iredentism şi exagerările propagandistice, de exemplu „Operaţiunea Bolyai”.
Securitatea n-avea scrupule ideologice chiar şi atunci cînd era vorba să se folosească de persoane cunoscute pentru convingerile lor legionare. Contactele cu unii reprezentanţi ai legionarilor exilaţi s-au derulat în conformitate cu planuri de măsuri în care miza principală o constituia naţionalismul celor vizaţi.
Un exemplu tipic pentru atragerea reuşită a unui
Filă din Dosarul N.S. Govora al Securității (sursă: CNSAS)
legionar influent în rîndurile exilului este Nicolae Ştefănescu (1912-1999), autor de poezii şi publicist, cunoscut mai bine sub numele său de împrumut: N. S. Govora. Printre miile de pagini întocmite de Securitate se află şi un document din 1981 (vezi textul integral în addenda) în care se raportează încheierea cu succes a influenţării lui Ştefănescu, autorul unei scrieri cu iz naţional-patriotic, intitulată: „Transilvania Românească”. Scrierea respectivă a apărut la editura „Carpaţii“ din Madrid, controlată de către legionari şi de către comandantul din exil, Horia Sima. Editura fusese fondată de Traian Popescu, însărcinat în timpul existenţei „statului naţional-legionar” „cu organizarea Serviciului Comisiilor de Românizare”.
Din documentul redactat de către Securitate rezultă că Nicolae Ştefănescu (alias N.S. Govora) a avut contacte cu poliţia secretă din România, care a avut un aport important în decursul procesului de redactare a scrierii „Transilvania Românească”. Operaţiunea este considerată drept un succes al poliţiei politice, iar agenţia Agerpres a fost însărcinată s-o folosească în vederea răspîndirii ideilor şi informaţiilor cuprinse în carte.
Addenda:
[4 iulie 1981. Raportul Securităţii privind rezultatele influenţării legionarului N.S. Govora, autorul lucrării „Transilvania Românească” publicată la Madrid la editura Carpaţii, fondată de Traian Popescu, însărcinat în timpul existenței „statului naţional-legionar” cu organizarea Serviciului Comisiilor de Românizare”]
STRICT SECRET [1]
Ex. nr. 1
NOTĂ
Raportăm că, în cadrul măsurilor iniţiate pe linia promovării în străinătate a adevărului istoric privind Transilvania şi a contracarării propagandei iredentiste maghiare, organele noastre au asigurat apariţia, în editura “CARPAŢII” [2] din Madrid, a cărţii “TRANSILVANIA ROMÂNEASCĂ”.
– Lucrarea este scrisă în limba engleză sub semnătura publicistului N.S. GOVORA, originar din ţara noastră, iar conţinutul ei a fost aprobat de Secţia de propagandă a C.C. al P.C.R.
– În cuprinsul volumului, autorul combate netemeinicia şi falsitatea teoriilor iredentiştilor maghiari şi reliefează adevărul istoric privind continuitatea poporului român în spaţiul geografic în care trăieşte.
– Legitimitatea apartenenţei Transilvaniei la România este dovedită cu argumente istorice, etnografice şi lingvistice, extrase inclusiv din izvoare ungare şi lucrări aparţinînd unor istorici promaghiari.
– În lucrare sînt descrise, totodată, aspecte din timpul ocupaţiei vremelnice a Transilvaniei de Nord, în urma Dictatului de la Viena, respectiv, regimul de teroare instituit de armata horthystă, internările în lagăre şi închisori, expulzările şi masacrele în masă comise de aceasta.
– În partea finală, autorul prezintă în mod argumentat situaţia actuală a naţionalităţii conlocuitoare maghiare din România, drepturile şi libertăţile acesteia în toate domeniile vieţii social-politice, economice şi culturale.
– În context, N.S. GOVORA atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă propaganda iredentiştilor maghiari în problema Transilvaniei şi face apel la românii de pretutindeni să ia atitudine hotărîtă împotriva acestora.
– Cartea “TRANSILVANIA ROMÂNEASCĂ” a fost tipărită într-un tiraj de 600 exemplare şi difuzată, prin posibilităţi specifice, în rîndurile emigraţiei române, a unor personalităţi influente din principalele ţări occidentale, precum şi unor delegaţii participante la reuniunea de la Madrid.
– Un exemplar al lucrării, împreună cu o notă de prezentare a conţinutului acesteia, a fost trimis la Agerpres, pentru a fi preluat spre publicare.
– Raportăm că, prin mijloacele de care dispunem, acţionăm pentru tipărirea cărţii lui N.S. GOVORA, de către aceeaşi editură, şi în limbile franceză, spaniolă şi română.
– Totodată, întreprindem măsuri pentru asigurarea prezentării cărţii şi preluării unor pasaje din ea de către presa emigraţiei române şi diferite publicaţii occidentale.
Nr. 00379
4 iulie 1981
SI/ PM – 3 ex.
ACNSAS, D 13340, vol. 3, ff. 80-80v
–––––
[1] Document dactilografiat. Transcriere realizată de Elena-Irina Macovei.
[2] Traian Popescu este şi fondatorul revistei „Carpaţii” care începînd cu anul 1954 a apărut la Madrid sub direcţia lui Aron Cotruş. Printre colaboratorii acestei reviste legionare de exil care a apărut şi în versiuni editate în limba franceză şi engleză s-au aflat N. S. Govora, Faust Brădescu, Filon Verca, Ana-Maria Marin, Radu Budişteanu, Pamfil Şeicaru („Vlad“), Vintilă Horia ş.a.
Surse bibliografice:
Ioniţă, Sorin Gabriel: „Publicaţiile «Curentul», «Carpaţii» şi «Stindardul» în ahivele Securităţii (1975-1989)”, partea I: în: Caietele Inmer, anul VI, nr. 14, martie 2009, pp. 70-74; partea a II-a, în: Caietele Inmer, anul VI, nr. 15, iulie 2009, pp. 18-27.
*
Nota redacției – William Totok a pus în circulație textul de mai sus, care dezvăluie un moment neașteptat, momentul în care Securitatea a apelat la un legionar și camarazii acestuia pentru a dezvolta o acțiune căreia, eu, personal nu-i văd niciun cusur, dimpotrivă, îi onorează pe cei care au participat la ea. Este un gest pe care trebuie să-l apreciem: inițiativa Securității de a lua atitudine față de politica revizionistă a Budapestei și a diasporei maghiare, inițiativă care a apelat la câțiva legionari sprea fi dusă până la capăt. Cinste lor și recunoștința noastră totală.
Reluăm argumentația prezentată de „organul” de securitate:
Raportăm că, în cadrul măsurilor iniţiate pe linia promovării în străinătate a adevărului istoric privind Transilvania şi a contracarării propagandei iredentiste maghiare, organele noastre au asigurat apariţia, în editura “CARPAŢII” [2] din Madrid, a cărţii “TRANSILVANIA ROMÂNEASCĂ”.
– Lucrarea este scrisă în limba engleză sub semnătura publicistului N.S. GOVORA, originar din ţara noastră, iar conţinutul ei a fost aprobat de Secţia de propagandă a C.C. al P.C.R.
– În cuprinsul volumului, autorul combate netemeinicia şi falsitatea teoriilor iredentiştilor maghiari şi reliefează adevărul istoric privind continuitatea poporului român în spaţiul geografic în care trăieşte.
– Legitimitatea apartenenţei Transilvaniei la România este dovedită cu argumente istorice, etnografice şi lingvistice, extrase inclusiv din izvoare ungare şi lucrări aparţinînd unor istorici promaghiari.
– În lucrare sînt descrise, totodată, aspecte din timpul ocupaţiei vremelnice a Transilvaniei de Nord, în urma Dictatului de la Viena, respectiv, regimul de teroare instituit de armata horthystă, internările în lagăre şi închisori, expulzările şi masacrele în masă comise de aceasta.
– În partea finală, autorul prezintă în mod argumentat situaţia actuală a naţionalităţii conlocuitoare maghiare din România, drepturile şi libertăţile acesteia în toate domeniile vieţii social-politice, economice şi culturale.
– În context, N.S. GOVORA atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă propaganda iredentiştilor maghiari în problema Transilvaniei şi face apel la românii de pretutindeni să ia atitudine hotărîtă împotriva acestora.
– Cartea “TRANSILVANIA ROMÂNEASCĂ” a fost tipărită într-un tiraj de 600 exemplare şi difuzată, prin posibilităţi specifice, în rîndurile emigraţiei române, a unor personalităţi influente din principalele ţări occidentale, precum şi unor delegaţii participante la reuniunea de la Madrid.
– Un exemplar al lucrării, împreună cu o notă de prezentare a conţinutului acesteia, a fost trimis la Agerpres, pentru a fi preluat spre publicare.
– Raportăm că, prin mijloacele de care dispunem, acţionăm pentru tipărirea cărţii lui N.S. GOVORA, de către aceeaşi editură, şi în limbile franceză, spaniolă şi română.
– Totodată, întreprindem măsuri pentru asigurarea prezentării cărţii şi preluării unor pasaje din ea de către presa emigraţiei române şi diferite publicaţii occidentale.
Nu avem nimic de reproșat odioasei Securități. În cadrul ei a funcționat o secție dedicată combaterii revizionismului ungar. Am aflat de existența acestui serviciu abia după 1990, când a fost desființată din structura SIE și SIE…
Cum scriam după 1990: au ezitat mai multe Securități, printre care și una naționalistă, alături de o securitate trădătoare și bișnițară…
ion coja
Sef in Securitate pe anii 50: ,,In 1955 generalul Alexandru Roman seful Directiei de Graniceri se ascundea inttr-o unitate militara de frica sa nu fie lichidat de securisti sau de legionari pentru tradare de tara. Am trecut prin trei filtre si controale corporale ca sa ajung la el: la intrarea in unitatea militara, la intrarea in cladire si la intrarea in birou.”
De ce se ascunda seful Directiei de Graniceri intr-o unitate militara de frica legionarilor si nu numaai de frica scuristilor national comunisti ? Aveau posibilitatea legionarii sa execute pe seful Directiei de Graniceri? Avea informatii ca se pregata lichidarea lui sau legionarii planificau in 1955 lichidarea lui?
Vorbea de un ordin de retragere pentru trupele de graniceri care il trimiteau pe Alexandru Roman direct la tradare de tara intr-o incercare de dezintegrare sovietica…
Din 1951 sefii Securitatii evrei au incercat sa dezintegreze Romania si se cenzureaza totul. Stiau legionarii in 1955 de tradarea si de conspiratiile sefilor Securitatii evrei pentru dezintegrarea Romaniei? Legionarii in atacul legatiei din Berna au dovedit ca sunt in stare sa puna la punct o operatiune complicata si inlocuirea ofiterului Setu a fost efectuata chiar de catre generalul Alexandru Roman … La inlocuirea lui Setu a avut loc o revolta a ofiterilor din directiile militare in care zece ofiteri au refuzat postul constienti ca acceptarea postului reprezenta tradare de tara.
Toti stiau ca a accepta postul reprezenta tradare de tara si ca vor raspunde pentru tradare de tara. Discutiile dintre fostii si noii ofiteri nu au fost lipsite de cuvinte dure in care fiecare incerca sa dovedeasca ca nu si-a tradat tara. Si nu o data…
aici e caz de „boala la cap”.
(masturbare la creieri)
DEMOCRAŢIA
De CD
Motto:
„Democrația este acum definită în Europa ca „o țară condusă de evrei”. ~ Ezra Pound, circa 1940
În mod remarcabil, există mai multe presupuneri care aruncă o lumină cu totul nouă asupra iubitei noastre și „sacre” democrații. De o importanță specifică sunt patru ipoteze, toate fiind false. Acestea sunt:
• De fapt avem democrație.
• Democrația este un lucru bun.
• Singura alternativă la democrație este autoritarismul.
• „Democrația” este un concept clar și evident.
Democrația este bună pentru cei care profită direct de ea: elita, bogații, vedetele, vedetele pop si alti inepti si incapabilii pusi la butoanele puterii de elita talmudică. Dar pentru marea majoritate a oamenilor din așa-numitele națiuni democratice, costul/efortul pentru bunăstarea lor este extraordinar de mare – și în mare parte nerecunoscut.
Există, de fapt, mai multe alternative la democrație, dintre care cele mai multe sunt superioare acesteia – cel puțin, dacă îi credem pe cei mai înțelepți gânditori ai noștri în această chestiune. Chiar și la prima vedere, democrația, ca „o regulă a poporului”, este de fapt o guvernare în masă, sau o guvernare a Mafiei; și toată lumea știe că nivelul intelectual și moral al masei este într-adevăr foarte scăzut. O analiză de bază a oricărui discurs de campanie electorală confirmă oricand acest punct.
„Democraţia este o înduioșătoare credintă în înţelepciunea colectivă a ignoranţei individuale ” ~ H. L. Menken.
Dacă in antichitate filozofii ereu cei care căutau solutii cat mai fericite pentru organizarea social-politică a oraselor state, mai tarziu dupa perioada Renasterii si a Reformei in perioada Iluminismului Rationalist apar oameni de stiintă, matematicieni si economisti cu interes pentru binele social, pentru a asigura umanitătii conditiile optime unei dezvoltări glorioase.
Preocuparile lor stiintifice au dus la concluzia că democratia, asa cum se incerca a fi aplicată, cu sistemul său de alegeri democratice, nu era un sistem care să reflecte o grijă generală pentru toti membrii societătii. Dihotomia socială a celor majoritari invingători deasupra minoritătii invinse ce trebuia să se supună total majoritătii nu era formula cea mai fericită de a intretine un echilibru sănătos intr-o societate.
Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet (17 septembrie 1743 – 29 martie 1794), cunoscut economist și matematician francez. Despre care s-a spus că ideile sale, inclusiv sprijinul pentru piețele libere, educația publică, guvernarea constituțională și drepturi egale pentru femei și oameni de toate rasele întruchipează stralucit idealurile Epocii Iluminismului, drept care el a fost numit „ultimul martor”, al raționalismului iluminist.
Condorcet a lucrat cu Leonhard Euler și Benjamin Franklin. El a devenit curând membru de onoare al multor academii și societăți filozofice străine, inclusiv Societatea Filozofică Americană (1775), Academia Regală Suedeză de Științe (1785), Academia Americană de Arte și Științe (1792)și la felt în Prusia şi Rusia.
La 25 februarie 1769, a fost ales în Académie royale des Sciences, apoi Condorcet a continuat să primească numiri prestigioase: în 1777, devine secretar permanent al Académie des Sciences, deținând postul până la desființarea Académiei în 1793; și, în 1782, secretar al Academiei Franceze.
Cartea lui Condorcet “Schiță pentru o imagine istorică a progresului minții umane” a fost publicată abia după moartea sa de către soția sa Sophie de Grouchy in 1795. Acesta Schiță s-a ocupat de gândirea teoretică privind perfecționarea minții umane și analiza istoriei intelectuale bazată pe aritmetica socială.
Cartea lui Thomas Malthus “Un eseu despre principiul populației” (1798) a fost scrisă ca răspuns la opiniile lui Condorcet despre „perfectibilitatea societății”.
Schița lui Condorcet a fost poate cea mai influentă formulare a ideii de progres scrisă vreodată. A făcut din Ideea de Progres o preocupare centrală a gândirii iluministe. El a susținut că extinderea cunoștințelor în științele naturale și sociale ar duce la o lume tot mai justă a libertății individuale, a prosperității materiale și a compasiunii morale.
El a susținut trei idei generale:
– că trecutul dezvăluie mereu o ordine care ar putea fi înțeleasă în termenii dezvoltării progresive a capacităților umane, arătând că „starea prezentă a umanității și cele prin care a trecut, sunt o constituție necesară a compoziției morale. al omenirii”;
– că progresul ştiinţelor naturii trebuie să fie urmat de progresul în ştiinţele morale şi politice;
– că relele sociale sunt mai degrabă rezultatul ignoranței și erorii decât o consecință inevitabilă a naturii umane.
El a fost inovator în a sugera că medicina științifică ar putea în viitor extinde semnificativ durata vieții umane, poate chiar la infinit, astfel încât viitorii oameni să moară doar din accident, crimă și sinucidere, mai degrabă decât pur și simplu bătrânețe sau boală. Nick Bostrom, un filozof contemporan bine cunoscut pentru opera sa despre riscul existențial, principiul antropic, etica îmbunătățirii umane, emularea întregului creier, riscurile superinteligenței și testul de inversare. l-a descris pe Condorcet drept un transumanist timpuriu.
În 1785, Condorcet a publicat una dintre cele mai importante lucrări ale sale, “Essai sur l’application de l’analyse à la probabilité des décisions rendues à la pluralité des voix” – “Eseu despre aplicarea analizei la probabilitatea deciziilor majoritare”
Metoda Condorcet, concepută pentru a simula alegeri în perechi între toți candidații într-o alegere.
El nu a fost de acord cu metoda alternativă de agregare a preferințelor propusă de Jean-Charles de Borda, bazată pe clasamentele însumate ale alternativelor. Condorcet a fost unul dintre primii care au aplicat sistematic matematica în științele sociale.
La alegerile Condorcet alegătorul clasează lista candidaților în ordinea preferințelor. Dacă se folosește un buletin de vot clasat, alegătorul acordă un „1” primei preferințe, un „2” a doua preferință și așa mai departe. Unele metode Condorcet permit alegătorilor să clasifice mai mult de un candidat în mod egal, astfel încât alegătorul să-și poată exprima două preferințe mai degrabă decât doar una.
Dacă se folosește un buletin de vot cu punctaj, alegătorii evaluează sau punctează candidații pe o scară, de exemplu așa cum se utilizează în Votarea cu punctaj, cu o evaluare mai mare indicând o preferință mai mare. Când un alegător nu oferă o listă completă de preferințe, se presupune de obicei că preferă candidații pe care i-a clasat față de toți candidații care nu au fost clasați și că nu există preferințe între candidații care au fost lăsați neclasați. Unele alegeri Condorcet permit înscrierea candidaților.
Metodele de vot Condorcet sunt numite după matematicianul și filozoful francez, marchizul de Condorcet, care a susținut astfel de sisteme. Cu toate acestea, este Ramon Llull cel care a conceput cea mai veche metodă tip Condorcet cunoscută încă din 1299. Aceasta metoda a fost echivalentă cu metoda lui Copeland.
O alta personalitate a stiintei care a fost si el preocupat de sistemul de alegeri este Duncan Black, (23 mai 1908 – 14 ianuarie 1991) un economist scoțian care a pus bazele teoriei alegerii sociale. În special, el a fost responsabil pentru descoperirea muncii multor politologi timpurii, inclusiv Charles Lutwidge Dodgson, și a fost responsabil pentru sistemul electoral Black, o metodă de tip Condorcet care, combină metoda Condorcet cu metode Borda.
Dupa matematicieni economistii sunt ce care sunt atrasi să perfecteze metodele de alegeri. Printre ei este si Kenneth Joseph Arrow (23 august 1921 – 21 februarie 2017) un economist, matematician, scriitor și teoretician politic american. Împreună cu John Hicks, a câștigat Premiul Nobel pentru Științe Economice în 1972.
În economie, Arrow a fost o figură majoră în teoria economică neoclasică de după cel de-al Doilea Război Mondial. Mulți dintre foștii săi studenți absolvenți au câștigat ei înșiși Premiul Nobel Memorial. Contribuțiile sale la teoria alegerii sociale, în special „Teorema imposibilității lui Arrow” și munca sa privind analiza echilibrului general sunt semnificative. El a oferit, de asemenea, lucrări de bază în multe alte domenii ale economiei, inclusiv teoria creșterii endogene și economia informației.
Monografia lui Arrow “Alegerea socială și valorile individuale” se ocupă de posibilitatea unor comparații interpersonale de utilitate, cand singurele metode de trecere de la gusturile individuale la preferințele sociale, vor fi satisfăcătoare și care vor fi definite pentru o gamă largă de seturi de ordonări individuale ce sunt fie impuse, fie dictatoriale.
Teorema are implicații pentru economia bunăstării și teoriile justiției și pentru teoria votului (extinde paradoxul Condorcet).
Urmând cadrul logic al lui Arrow, Amartya Sen a formulat paradoxul liberal care susţinea că având în vedere un statut de „Libertate Minimă” nu exista nicio modalitate de a obţine optimitatea Pareto, nici de a evita problema alegerii sociale a rezultatelor neutre, dar inegale.
Intorcandu-ne la antici putem analiza mai indeaproape obstacolele pe care le prezenta sistemul democratic la acea vreme, obstacole care se intalnesc si astăzi, căci societatea nu a evoluat asa cum au vizionat filozofii antici si ne găsim in aceiasi groapă a ignorantei sociale.
Treptele evolutiei politice dupa Confucius nu trebue neapărat s ăse suceadă in ordinea dată, mai ales cand se repetă si cand deja există sisteme ce pot influenta si ajuta cultural si economic.
De-a lungul istoriei, au existat multe variante ale modelului democratic, deci a spune despre „democrație” că este unică si clară, este ridicol.
Aproape toți cei care folosesc termenul astăzi, și cu siguranță cei de la putere, nu au nicio idee reală despre ce este teoria democratiei.
Dar punctul central aici este că, mai presus de toate, democrația este un mijloc prin care o mică minoritate invazivă – evreii – s-a dovedit capabilă să-și asume puterea, să dobândească o vastă bogăție și să-și impună în mare măsură voința unei majorități non-evreiești – goym, păstrând aceste fapte în mare măsură ascunse vederii. „Democrația”, sau conducerea poporului, este acum un cuvânt de cod pentru „Iudeocrație” sau conducerea evreilor.
Când personajele noastre de frunte vorbesc despre democrație, nu este clar ce vor să spună – și nici nu cred că știu ei înșiși ce vor să spună. Este inutil să vorbim despre lucruri dacă nici măcar nu înțelegem cuvintele pe care le folosim.
Democratia a fost deformată in asa fel incat să slujească scopurilor globaliste si lumea ocidentală acum nu mai poate gandi că pot exista si alte sisteme politico-sociale viabile si eficiente in afara Democratiei, desi ele exist ape harta politică a globului. Occidentalii au impărtit lumea in doua sisteme artificiale si false: Democratia si Autocratia si nimic intre ele.
Faptul că elita khazară foloseste acum instrumentele de manipulare in masă ale bolsevicilor(evreii care au adus la fiinta URSS-ul), „cine nu’i cu noi este impotriva noastră”, arată limitarea gandirii elitelor.
Lumea este insă mai diversa decat gandirea ingustă care ni se propune/bagată pe gat, iar etichetarile sunt si ele fortate si grosolan de false.
Un lucru trebuia să dea lumii de gandit, disparitia Moralei, a Eticii din discutii si din practica de zi cu zi, din exercitiul social.
In fapt lupta globalistilor impotriva credintei in general si a Crestinismului in special, este o luptă care deteriorează urzeala spirituală a omului pe care se brodează Morala sănătoasă.
Asta este lumea in care trăim si nimeni nu manifestă ingrijorare de degradarea spirituală si morală spre care suntem impinsi prin lipsa de educatie si instructiune ce se aplică asupra noastră.
Unii dintre noi, mai rebeli, s-au autoeducat in afara sistemului de invatamant(egal cu zero) si au descoperit că aproape tot ce am invătat in scoală este fals sau lipsit de relevantă in procesul social ce il parcurgem in viata noastră.
Democrația reală, originală, a fost inventată în jurul anului 550 î.Hr. de către vechiul legiuitor grec Cleisthenes, când a decis că „poporul” (deme sau demos) ar trebui să fie puterea supremă de conducere (kratos) în orașul-stat Atena. Astfel, cetățenii adulți de sex masculin – nu femeile, nici cei născuți în străinătate – se întruneau în mod regulat pe un deal din Atena pentru a dezbate problemele zilei și pentru a vota direct diverse propuneri, mari și mici; au făcut-o în mod deschis, gratis și public.
Oamenii nu au votat pentru lideri individuali; aproape toate funcțiile de conducere, inclusiv liderul Adunării care era președintele de facto al polis-ului, au fost alese prin tragere la sorți, la întâmplare, dintr-un grup de cetățeni voluntari.
Imaginează-ți asta: președintele tău ales prin tragere la sorți!
Fără campanii, fără reclame, fără mită, fără comisioane, fără promisiuni lipsite de sens – doar scoateți un nume dintr-o pălărie. Și a funcționat o vreme.
Dar, pe măsură ce Atena a crescut în dimensiune și putere, și pe măsură ce străinii și sclavii creșteau în număr, problemele au devenit mai complexe, procesul democratic a devenit mai greu de gestionat și democrația simplă și directă a avut dificultăți de adaptare. Astfel, gânditori de seamă precum Platon și, mai târziu, Aristotel, au început să examineze alternative. Mai bine decât democrația, spunea Platon, era oligarhia: guvernarea de către cei (bogați) puțini. S-ar putea să fie niște bani tentanti, dar cel puțin aveau niște abilități de management și un interes personal în apărarea si înflorirea națiunii.
Mai bine era timocrația sau guvernarea de către cei care caută Onoare si nu imbogatire. În loc să se străduiască să construiască bogăție, așa cum ar face oligarhii, timocrații ar sublinia onoarea și gloria orașului-stat; aceasta ar fi fost o variantă foarte bună. Dar cel mai bine, spunea Platon, era o aristocrație: stăpânire de către cei mai buni, adică cel mai înțelept sau cel mai drept.
Confucius este insa si mai précis, ca să poti allege conducatori talentati si dedicati comunitătii trebuie să-i educi mai intai pe copiii comunitatii largi, să-i inveti si instructezi cum să obtină valorile maxime morale, singura tintă care merită să fie atinsă de aristocratia educată in acest spirit si care provine din randurile largi ale cetătenilor.
La greci o aristocrație poate fi un grup mic de înțelepți sau poate fi un singur individ înțelept; acest lucru a fost în mare parte irelevant. Ceea ce a fost important a fost că au educat și instruit pe cei mai înțelepți oameni dintre toti și apoi i-au lăsat să conducă. Și asta, a spus Platon, este cel mai bun lucru pe care oamenii îl pot avea – regele filozof .
Primele trei tipuri de Minte discutate de Platon în cadrul Republicii sale sunt:
1 Mintea DEMOCRATĂ a cetatenilor – a orasenilor este centrată pe căutarea compulsivă a plăcerilor simțurilor și a inevitabilelor lor omologi, durerile, de asemenea, afinități tribale și lex talionis – legea talionului: dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, viată pentru viață, în perpetuitate.[a se remarca ca evreii inca practica legea talionului, a razbunarii eterne, fara iertare; vezi Gaza]
2 Mintea Plutocrată este centrată pe căutarea compulsivă a profiturilor, bogăției și puterii de dragul lor și nu ca instrumente simple de putere pentru scopuri comunitare, mai înalte.
3 Falsa Minte Timocratică – a Sofistului, magicianului și orasenilor este centrată pe realizarea compulsivă a unei Justiții false prin consens social; o justiție aparentă cu justificările ei elaborate și inselătoare.
A se vedea si articolul Sofistii: https://ioncoja.ro/sofistii
În dialogul lui Platon numit Phaedo, Socrate le-a spus amabil tuturor că ceva rămâne neclintit prezent în toate experiențele corporale, conceptuale și emoționale prin care am trecut în viață. Acel ceva este Prezența Conștientizării, prezență strălucitoare, neclintită, eternă, o lumină călăuzitoare niciodată inselătoare.
Când acea Prezență se află în centrul vieții mentale și nu se pierde niciodată în toate împrejurările, cineva este înălțat la Realitatea Atemporală, în timp ce trăiește în Timp și aceasta este singura Eternitate acordată unui Om Mortal. Există un cuvânt grecesc pentru această tranziție: „metanoia”- convertire.
Adevărata convertire nu este convertirea la budism, islam, hinduism, iudaism, jainism, confucianism, creștinism sau orice altă religie sau doctrină. Adevărata convertire este atunci când privirea interioară este Spontan și Natural centrată neclintit pe Prezența Conștientizării în viața noastră de zi cu zi.
4 Mintea Timocratică – a oamenilor cetatii – orasenii, ea este concentrată conștient pe Ideea, Forma Atemporală a frumuseții, întrupată ca fiind motivată de o adevărată Justiție, Onoare, Glorie. Timocratia – formă de guvernământ antică în care posesia proprietății este necesară pentru a ocupa o funcție de guvernare.
Proprietatea presupune Capabilitate si Responsabilitate.
5 Mintea Aristocrată a cetatenilor este concentrată conștient pe Ideea, Forma Atemporală a Bunății, întruchipată ca fiind condusă de Valoare și Umanitate și motivată de descoperire, inventivitate, creativitate, explorare jucăușă/aleatoare.
Aici avem aristocratii gandirii si justei guvernari.
6 Mintea Filozofă și cetatenii este concentrată conștient pe Ideea, Forma Atemporală a Adevărului, cu o existență trăită ca fiind înălțată de Înțelepciune și motivată de crearea oamenilor timocrați și a oamenilor aristocrați.
Aici avem Regii Filozofi.
In Orient, Ideea axială adică „Istoric recurentă, in buclă ciclică” este, fără îndoială, o prezentare realistă și practică asupra supravegherii birocratice sistematice numite imperiale, promovată de-a lungul istoriei chinezești și provine din viziunea legală a lumii. ~ „Principii și practici de stat și administrație; versiunea mai scurtă este „Arta domnitorului”.
„Bărbații puternici creează vremuri bune,
Vremurile bune creează oameni slabi,
Bărbații slabi creează vremuri rele și
Vremurile rele creează bărbați puternici.” ~ Edward Dutton & J.O.A. Rayner-Hilles – „Trecutul este o țară viitoare. Viitoarea revoluție demografică conservatoare”
Democrația modernă, se pare, este practic concepută pentru a produce lideri mediocri sau incompetenți si tocmai asta obținem.
Dar pentru a încheia ideea: „democrația” modernă nu seamănă cu nimic cu originalul atenian. „Democrația” este marcată de o serie de caracteristici care ar fi fost îngrozitoare pentru greci: are drept de vot universal (femeile, minoritățile și cei născuți în străinătate pot vota); este un sistem reprezentativ, nu direct (votam pentru senatori si reprezentanti, care la randul lor voteaza pe probleme); votăm persoane fizice, inclusiv președintele; iar banii corupți țâșnesc prin sistem ca un torent – în primul rând bani evreiesti, după cum se dovedește.
Oare toți politicienii înțeleg diferența aici?
Desigur că nu. Au studiat ei teoria politică?
Puțin probabil, l-au citit pe Platon sau pe Aristotel? Nu.
Când astfel de oameni folosesc cuvântul „democrație”, ei literalmente nu știu despre ce vorbesc. În mod clar, „democrația” noastră modernă este ceva foarte diferit, ceva care e mutat față de idealul nobil grecesc, păstrând doar numele. Mai rău, a devenit mai mult în detrimentul bunăstării naționale.
Din nou, democrația este prezentată fără îndoială ca fiind bună și pozitivă. Singura sa alternativă, autoritarismul, este înfățișată ca negativă și diabolică și asociată cu cuvântul înclinat tendentios „regim”.
Orice mișcare către autoritarism este un „declin” sau „degradare” și orice mișcare către o democrație deplină este o „îmbunătățire”.
Economist Intelligence Unit – EIU este o instituție complet evreiască. Este condusă de Economist Group, o companie media britanică deținută în principal de Exor și familia Rothschild. Exor este un holding olandez al cărui director general este evreul John Elkann. Putem înțelege astfel cum fixarea și evaluarea morală a democrației în întreaga lume; pentru evrei, este o problemă extrem de importantă.
Deci, cum se potrivesc evreii în această imagine? Aici avem nevoie de mai multă istorie. Evreii au ajuns să devină proeminente printre structurile de putere occidentale în timpul Imperiului Roman; au migrat la Roma, au făcut prozelitism și și-au făcut loc în poziții de influență.
Încă din 59 î.Hr., Cicero a remarcat „cât de influenți sunt în adunările informale”. În 35 î.Hr., Horațiu, într-una dintre satirele sale, încearcă să convingă cititorul de un anumit punct: „și dacă nu vrei să cedezi, atunci… la fel ca evreii, te vom obliga să cedezi mulțimii noastre”. Evident, puterea lor de „persuasiune” era notabilă chiar și pe atunci – gloata manipulată.
Împăratul Tiberiu i-a alungat din Roma în anul 19 d.Hr., iar în anul 41, Claudius a emis o scrisoare Alexandrienilor, învinuind evreii „pentru că au fomentat o ciumă generală care infestează întreaga lume”. El avea să-i alunge din Roma, încă o dată, în 49.
Pe măsură ce Roma a căzut și creștinismul a ajuns la putere, evreii au fost din nou excluși din sălile puterii. Dar, ei au fost „aleșii” lui Dumnezeu și da, Vechiul lor Testament a fost privit ca o parte legitimă a cuvântului lui Dumnezeu; desi evreii au negat așa-numitele revelații ale lui Hristos, au negat divinitatea Lui și chiar au fost implicați, poate în mod direct, în crucificarea lui.
Evreii puteau dobândi avere prin cămătă și finanțare și puteau manipula nobilii prin împrumuturi și favoruri financiare, dar căile lor către puterea politică erau încă blocate în mare măsură.
Câțiva „conversos” sau cripto-evrei – evrei etnici care s-au convertit (cinstit sau altfel) la creștinism, și-au făcut drum spre poziții de putere si discret, din acele poziții, i-au ajutat si pe ceilalți sa acceadă în orice circumstanțe s-au ivit.
Parlamentele moderne, democratice au apărut pentru prima dată în anii 1200 în Anglia și Scoția și acestea ar fi fost cu siguranță corupte de influența evreiască, dacă evreii britanici nu ar fi fost expulzați de Edward I în anul 1290.
Anglia a rămas apoi în esență liberă de evrei timp de aproape 400 de ani, până când Cromwell a anulat edictul de expulzare în 1656.
În acele secole proto-democratice, libere de evrei, Anglia a obținut multe dintre cele mai mari triumfuri ale ei, atât în ceea ce privește cultura, cât și influența mondială.
În Statele Unite, crearea țării în 1776 și ratificarea Constituției în 1788 au stabilit democrația acolo, dar erau puțini evrei – poate doar 3.000 sau cam așa ceva – și astfel nu puteau exercita niciun efect real, în afară de faptul că erau comercianți de frunte cu sclavi.
Dar numărul lor a crescut constant, iar până în 1855 erau în jur de 50.000 de evrei, reprezentând aproximativ 0,2% din total. Acest lucru poate părea mic și pentru orice altă minoritate ar fi lipsit de importanță, dar odată ce evreii depășesc chiar și 0,1% dintr-o anumită populație, corupția începe să se instaleze masiv. Și într-adevăr, în acest moment, America avea primul său reprezentant evreu, Lewis Levin și primul său senator evreu, David Yulee; Evreii își făceau deja simțită prezența la Washington.
În zorii Revoluției din 1789, în Franța erau aproximativ 40.000 de evrei, sau aproximativ 0,1% din total – tocmai la acel prag de la care încep problemele serioase. După năvălirea Bastiliei și formarea noii Adunări Naționale democratice, au existat dezbateri aprinse cu privire la ce ai face cu evreii din Franța. Apărătorii evreilor precum Stanislas Clermont-Tonnerre și Henri Gregoire au făcut lobby în numele lor și, datorită presiunii exercitate de evrei francezi bogați precum Herz Cerfbeer, Adunarea a fost în cele din urmă de acord să acorde evreilor drepturi civile depline și egale la 27 septembrie 1791. Ludovic al XVI-lea a semnat decretul în lege a doua zi.
Înarmați, pentru prima dată, cu drepturi civile depline, evreii francezi au decis evident că pot acționa acum cu impunitate și cu o adevărată fervoare revoluționară. „Pentru prima dată, un nou arhetip, care existase întotdeauna sub formă embrionară, a început să iasă din umbră: evreul revoluționar. …
În 1793–1794, iacobinii evrei au instituit un regim revoluționar în Saint Esprit, suburbia evreiască din Bayonne.
Încă o dată, ca și în timpul Reformei, tradiționaliștii au văzut o legătură sinistră între Tora [adică Vechiul Testament] și subversiune.
Și într-adevăr, nu va trece mult până la venirea Regatului Terorii – o perioadă de un an de represalii deosebit de sângeroase, care a durat din vara 1793 până în vara 1794. Cifrele victimelor variază, dar între 15.000 și 45.000 de oameni și-au pierdut viața în acel an, multe în ghilotină. Iar iacobinii influențați de evrei au condus acuzațiile. Marchizul de Condocet a fost si el victim lor, a murit in anchisoare.
Mulți francezi ai zilei credeau sincer că, acordând evreilor drepturi civile depline, ei vor înceta să mai opereze ca națiune evreiască și vor trăi ca adevărații francezi. Aceasta, din păcate, a fost o viziune naiv greșită.
Napoleon a ajuns la putere în 1799 ca primul mare conducător al tinerei republici și a învățat rapid o lecție grea: „acea bunăvoință față de evrei nu îi face mai tratabili”.
Istoricul militar rus Aleksandr Nechvolodov a descris situația astfel:
“Încă din primii ani ai Imperiului, Napoleon I devenise foarte îngrijorat de monopolul evreiesc din Franța și de izolarea în care trăiau în mijlocul celorlalți cetățeni, deși primiseră cetățenia. Rapoartele departamentelor arătau într-o lumină foarte proastă activitatea evreilor:
„Peste tot sunt declarații false către autoritățile civile; tații declară că fiii care li s-au născut sunt fiice. … Din nou, există evrei care au dat un exemplu de neascultare față de legile conscripției; din 69 de evrei care, în decurs de șase ani, ar fi trebuit să facă parte din contingentul Moselle, niciunul nu a intrat în armată.”
În 1805, Napoleon s-a săturat de evrei si a emis această mustrare înfiorătoare în discursul Consiliului de Stat din 30 aprilie:
“Guvernul francez nu poate privi cu indiferență cum o națiune ticăloasă, degradată, capabilă de orice nelegiuire, ia în posesia exclusivă două frumoase departamente ale Alsaciei; trebuie să-i considerăm pe evrei ca pe o națiune și nu ca pe o sectă religioasă. Este o națiune în interiorul unei națiuni; i-aș priva, măcar pentru o vreme, de dreptul de a contracta ipoteci, căci este prea umilitor ca națiunea franceză să se găsească la cheremul celei mai josnice națiuni.
Unele sate întregi au fost expropriate de evrei; au înlocuit feudalismul. …
Ar fi periculos să lăsăm cheile Franței, Strasbourgului și Alsaciei să cadă în mâinile unei populații de spioni care nu sunt deloc atașați de țară.”
Toate acestea, deci, ca o lecție clasică de manipulare evreiască a drepturilor și privilegiilor democratice. Privind în urmă cu beneficiul retroviziunii și al unei perspective istorice, scriitorul francez Edouard Drumont a scris în 1886 că „singurul grup pe care Revoluția l-a protejat sunt evreii”.
În toată Europa democratică, evreii și-au folosit averea pentru:
a-și influența politicienii,
pentru a-și cumpăra influență,
pentru a dobândi mass-media și
pentru a ocupa direct poziții de putere, prin alegeri populare.
Până în timpul războaielor napoleoniene dintre Anglia și Franța (circa 1810), firma bancară Rothschild finanța și profita de ambele părți ale războiului. Până în 1850, Anglia avea aproximativ 40.000 de evrei și tocmai trecea pragul critic de 0,1%; în 1868, ei au avut primul lor prim-ministru evreu în Benjamin Disraeli.
În 1869, compozitorul Richard Wagner se plângea de o presă europeană „în întregime regizată de evrei”.
Până în 1873, scriitorul Frederick Millingen scrie în mod semnificativ și concret despre „cucerirea lumii de către evrei”.
Aceasta este ceea ce a însemnat democrația modernă pentru evrei: bogăție vastă și dominație globală – minunat pentru ei, dezastruos pentru toți ceilalți.
„America Democrată” era un adevărat paradis evreiesc până în 1900. Populația evreiască depășise 1 milion, în drum spre 2 milioane până în 1910 și 3,5 milioane până în 1920.
Până în decembrie 1911, evreii americani aveau o asemenea stăpânire asupra Congresului, încât au trecut prin abrogarea pactului comercial de lungă durată dintre SUA și Rusia, depășind amenințarea de veto a presedintelui Taft.
Și în 1912, „omul lor” Woodrow Wilson avea să devină președinte, promovând interesele evreiești pe mai multe fronturi. Un bun exemplu este aparitia Federal Reserve o banca cu cinci membri, cinci familii evreiesti.
Nu ar trebui să uităm niciodată cuvintele fatidice ale lui Wilson, rostite la aruncarea Americii în Primul Război Mondial în aprilie 1917: „Lumea trebuie făcută sigură pentru democrație”. Într-adevăr, pentru „democrația” puterii evreiești.
Cei 300.000 de evrei din Germania se agitaseră împotriva împăratului de ani de zile și erau cu siguranță nerăbdători să pună în aplicare reformele „democratice” care au dus la un succes fabulos evreiesc în alte națiuni. În timpul Primului Război Mondial, revoluționarii evrei au luptat pentru răsturnarea kaiserului; Activiști de seamă au fost Rosa Luxemburg, Hugo Haase, Karl Liebknecht și Karl Radek în nord, iar Kurt Eisner, Ernst Toller și Eugen Levine în sud.
La capitularea Germaniei și la abdicarea kaiserului, alți evrei, precum Paul Levi, Otto Landesberg și Walter Rathenau, au preluat conducerea și au creat noul regim „democratic”, Republica de la Weimar.
Astfel au început 15 ani de stăpânire evreiască în Germania.
O astfel de întorsătură a lovit rău un număr de germani, inclusiv pe un Adolf Hitler, care era un tânăr de 29 de ani, tocmai ieșit din tranșee, când evreii au preluat controlul.
Din anii petrecuți in copilarie în Viena plină de evrei, el știa deja direct de efectul pernicios al evreilor asupra societății, dar acum îl vedea jucat la cele mai înalte niveluri – în capacitatea de a înlătura kaiserul, de a impune înfrângerea națiunii germane și de ai lua puterea.
În trei ani, inflația a început să distrugă economia germană, iar hiperinflația din 1922 și 1923 a șters toate economiile personale și a făcut viața de zi cu zi imposibilă.
Dar cel puțin Germania era o democrație (evreiască).
În Mein Kampf, scris în 1924 și 1925, Hitler a oferit o critică remarcabil de perspicace a democrației. Dintr-o viziune inițial inocentă asupra bunătății democrației, a început să studieze sistemul parlamentar de la Viena și a fost îngrozit de ceea ce a văzut. Ideea oficialilor aleși în masă, care sunt, în cel mai bun caz, cunoscători în unul sau două domenii relevante, sunt chemați să ia decizii în toate domeniile de interes guvernamental.
Mai rău, datorită „regulii majorității”, parlamentarii se pot ascunde în spatele deciziilor majorității și astfel pot evita responsabilitatea personală.
La un moment dat în text, Hitler leagă chiar relele democrației cu cele ale marxismului:
“Democrația occidentală, așa cum este practicată astăzi, este precursorul marxismului. De fapt, cel din urmă ar fi de neconceput fără primul. Democrația este terenul de reproducere în care bacilii dăunătorului Marxism mondial se pot dezvolta și răspândi. Prin introducerea parlamentarismului, democrația a produs o urâciune a murdăriei politice, al cărei foc creator, totuși, pare să se fi stins.
Atât democrația (modernă), cât și marxismul reflectă fenomene evreiești care sunt favorabile puterii evreiești:; ambele sunt materialiste și agnostice sau aspirituale; ambele ridică oameni mediocri sau rău intenționați în poziții de putere: ambele sunt „universale” în sensul că nu sunt bazate pe anumite popoare sau națiuni specifice; și ambele sunt distructive pentru bunăstarea umană.
Mai exact, printr-o formă parlamentară reprezentativă de democrație, forțele externe, în special indivizi și organizații bogate pot interveni și influența puternic cine este ales sau modul în care aceștia acţionează. În orice caz, democrația devine „un instrument în mâna” intereselor grupului evreiesc și chiar mai bine, evreimea poate face acest lucru din fundal, ascunsă, ferită de vedere, „evitând lumina deschisă”, a spus Hitler.
„Democrația a devenit un instrument în mâna acelei rase evreiești care, din cauza obiectivelor sale interioare, trebuie să evite lumina deschisă – așa cum a făcut și va face întotdeauna. Numai evreul poate lăuda o instituție care este la fel de coruptă și falsă ca și el.” ~ Adolf Hitler, Mein Kampf, 1924
Poetul american Ezra Pound nu a fost departe de reper când a scris „Democrația este acum definită în Europa ca „o țară condusă de evrei”.
După victoria lor în al Doilea Război Mondial, evreii democrați au călărit valul succesului, consolidându-și controlul și acumulând și mai multă bogăție. Prin structurile economice stabilite în 1944 la Bretton Woods, evreii americani precum Harry Dexter White, Jacob Viner și Henry Morgenthau, Jr. au reușit să treacă printr-un sistem de control economic global bazat pe dolarul american și susținut de instituții noi precum Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.
Iar inovațiile evreiești ulterioare – cum ar fi „reducerea cantitativă” care permite tipărirea practic nelimitată a banilor – aduce în esență numerar nelimitat în mâinile evreilor. „America Democrată” este acum mijlocul de a exercita controlul evreiesc asupra regiunilor vaste ale lumii.
Trebuie să luăm în considerare cu seriozitate opțiunile nedemocratice, inclusiv temutul „autoritarism”. În prezent, nimic nu este mai periculos pentru America, pentru Occident și pentru lume decât iudeo-democrația; prin urmare, nicio sarcină nu este mai urgentă decât subminarea ei și înlocuirea ei cu altceva.
Iudeo-democrația a devenit o tiranie evreiască și nimic – nimic nu este mai rău decât asta.
Orice alternativă ar fi o îmbunătățire, iar unele opțiuni – precum formele puternice de naționalism etnic combinate cu un socialism blând – ar reprezenta îmbunătățiri vaste.
Când ești la fundul butoiului, orice drum duce sus.
Grecii antici au lăsat oamenii să decidă! Și, voturile ar trebui să fie din nou o chestiune publică nu secretă; acest lucru ar pune capăt tuturor încercărilor de fraudare a voturilor și de „furt” de alegeri.
„Democrația este o credință patetică în înțelepciunea colectivă a ignoranței individuale. Nimeni din această lume, din câte știu – și am cercetat înregistrările ani de zile și am angajat agenți care să mă ajute – nu a pierdut vreodată bani prin subestimarea inteligenței maselor mari de oameni simpli. Nimeni nu și-a pierdut vreodată funcția publică prin aceasta.” ~ H.L. Mencken, Notes on Democracy
Indiferent de ceea ce știi în prezent despre puterea evreiască, indiferent cât de rea crezi că este situația, este mai rău decât știi. Lumea se află în pragul mai multor războaie multinaționale, datorită agresiunii de inspirație evreiască. Corupția evreiască contaminează practic fiecare aspect al vieții moderne: economie, guvern, mediul academic, cultură, mediu, educație. Totul este degradat; nimic nu rămâne neatins.
Gândiți-vă la ceea ce Henry Ford a spus despre această situație în 1921: „Dacă ai putea pune o etichetă marcată „evreu” pe fiecare parte a vieții tale care este controlată de evrei, ai fi uimit de spectacol.”Asta în 1921.
Cu atât mai rău astăzi, 100 de ani mai târziu!
Esecul din Gaza ii face pe evrei sa renunte la tacticile democratice de inselaciune si vor sa treaca la violenta pe fată pentru a-si pastra cu disperare hegemonia.
„Este timpul ca evreii să fie de temut!” a declarat recent rabinul Shmuley. Evreii care nu au reușit să depășească antisemitismul încercând să fie iubiți, respectați sau admirați, trebuie acum să se facă temuti.
Acesta este noul cuvânt de ordine al democrariei.
NOTE:
Citat din Mein Kampf (2022; T. Dalton, ed.), Clemens & Blair.
Pentru o lucrare citată pe scară largă din 2014, a se vedea „Testing theories of American politics” de doi academicieni evrei, M. Gilens și B. Page (Perspectives on Politics, 12(3): 564-581).
Vezi Republica Platon, Cărțile 8 și 9.
Jay Berkovitz, „Revoluția franceză și evreii”, AJS Review 20(1), 1995
A se vedea si: Democrația, cea mai periculoasă religie E-Book
https://www.bluemoonofshanghai.com/politics/romanian-romana
Atlanta 29.03.2024
Tatal meu a fost sef in Securitatea anilor 50 si inainte de moarte a facut mai multe marturisiri mai mult decat socante. Nu exista oficial la CNSAS si nici un istoric nu are curajul sa-i pronunte numele…
La inceputul anilor 50 a blocat o seri de incercari de dezintegrare sovietice declansate pentru pierderea Buceacului si a Basarabiei – intrarea la gurile Dunarii. A luat parte si a pus la punct o serie de planuri de razboi in care sa mobilizeze miscarea legionara in armata romana pentru integritatea Romaniei ca o solutie de salvare . Planurile pentru mobilizara miscarii legionare in armata romana au venit in acelasi timp cu planurile sovietice pentru blocarea mobilizarii armatei romane in care executiile legionarilor parasutati aveau rolul de psihologie militara si se stia asa ceva de dinainte de parasutarea lor, di seara de dinainte pntru care avea si o vorba: ,,eram la disperare si nu stiam ce sa mai fac, pierdeam Banatul si pierdeam si Transilvania in acelasi timp”. Pentru a bloca operatiunile psihologice sovietice a blocat capturarea legionarilor pana la arestare si pana la executia colegilor lui in fata lui de cate un consilier sovietic.
Pana in 1953 era constient ca procesele si executiile intrau la tradare de tara pentru ca aveau rolul dezintegrarii Romaniei. Toate incercarile de dezintegrare au fost cenzurate de CNSAS si pentru asa ceva am avut amenintari cu moartea si trec prin presiuni la nivel de crima ca sa pastrez tacerea. Presiunile se continua si astazi .