Modelul Pechea, apreciat și promovat de europarlamentarii din mai multe țări europene | FOTO
12 noiembrie 20240 7.718
Facebook Twitter LinkedIn Tumblr Pinterest Reddit VKontakte Skype tipărește
Casele pe care le construiesc alături de colegii din AUR pentru sinistrații din județul Galați, comuna Pechea, se apropie de final. Așa cum am anunțat, am mers la finalul săptămânii trecute cu 16 europarlamentari și consilieri străini din 7 țări europene, pentru a vedea amploarea dezastrului creat de inundații, dar și ce am reușit să facem în două luni de zile pentru acești oameni chinuiți de soartă, uitați de Guvern și autorități.
Concluzia vizitei de studiu a fost aceeași: Uniunea Europeană trebuie să acorde mai mult sprijin statelor afectate de aceste dezastre naturale, precum inundațiile din Galați sau Valencia, Spania.
„Problemele sunt evidente de zeci de ani în acele zone și nu s-a făcut nimic. Este simplu. Pentru că dacă, încă o dată, alegi aceiași oameni, care nu fac nimic, care nu au făcut nimic, pentru că nu le pasă, asta nu va schimba nimic”, a spus prietenul nostru polonez Patryk Tomasz Jaki (ECR), la finalul vizitei.
Am arătat întregii lumi că, din opoziție, am reușit să facem bine, atunci când cei aflați la putere au întors spatele. Iar reacțiile nu au întârziat să apară. Prietenii noștri europarlamentari din Spania, Franța, Italia, Portugalia, Letonia, dar și Polonia și-au arătat solidaritatea față de situația de la Pechea. M-au încurajat să continui lupta împotriva sistemului corupt în interesul cetățenilor români, așa cum ei continuă să se lupte în țara lor cu globaliștii care încearcă să facă monopol pe putere.
„Am venit aici pentru a ne arăta solidaritatea cu România și românii care au suferit de pe urma inundațiilor. Suntem împreună. Azi, mâine și tot așa. Doresc poporului român să aibă, în urma acestor alegeri, un președinte cât mai bun. Îți doresc, George, cât mai mult succes pentru România!”, este mesajul europarlamentarului polonez, Ryszard Czarnecki (ECR), mesaj care îmi dă curajul de care am nevoie să îmi duc misiunea până la capăt: să fiu președintele de care România are cea mai mare nevoie în prezent. Un președinte care să readucă la viață fabricile închise, un președinte care să recupereze resursele naturale din mâna străinilor. Un președinte al vostru, al tuturor!
Le mulțumesc prietenilor noștri din Parlamentul European că au avut disponibilitatea să vină în România și să fie solidari cu sinistrații, mai ales în contextul în care spaniolii trec zilele acestea prin aceeași situație tragică, în urma inundațiilor devastatoare.
Mă bucură faptul că ajutorul pe care l-am acordat la Pechea a devenit un model apreciat și promovat de europarlamentari din șapte țări europene.
„Țările din Europa Centrală și de Est se confruntă cu inundații grave de câteva săptămâni, rezultând chiar și decese, ca aici, în Pechea. În Parlamentul European, Grupul ECR a votat în favoarea ajutorului pentru comunitățile afectate. Suntem alături de ei”, este postarea lui Nicholas Bay, chiar din timpul vizitei la Pechea.
Îi mulțumesc lui Nicholas Bay pentru încrederea pe care mi-o acordă în alegerile electorale:
”Dragă George, îți mulțumesc foarte mult pentru că ai împărtășit aceste două zile cu noi. Apreciem cu adevărat întreaga ta echipă, aleșii tăi și partidul tău. Succes pentru prima parte a campaniei și vă doresc tot succesul pe care îl meritați pe 24 noiembrie și mai ales pe 8 decembrie! Cu stima, Nicolas”
Patryk Tomasz Jaki (ECR, Polonia), Isabella Tovaglieri (Patriots for Europe, Italia), Antonio Tanger Correa (Patriots for Europe, Cehia), Kosma Zlotowski (ECR, Polonia), Bogdan Rzonca (ECR, polonia), Paolo Inselvini (ECR, Italia) au făcut parte din delegația de europarlamentari prezenți la Pechea. Aceștia mi-au trimis mesaje de încurajare să continui lupta pe care o duc pentru ca românii să fie stăpâni în țara lor:
”Salut George,
multumesc mult pentru ospitalitate. Tu și echipa ta ai fost foarte amabili. Faceți o treabă grozavă și sper cu adevărat să obțineți rezultatul pe care îl meritați.
Ne vedem curând!!!”
”Aliatul nostru George Simion se va califca în turul 2 împotriva ”stângii”, conform institutelor de sondare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie.
Un om cu convingere și curaj, dedicat slujirii poporului său: Îi doresc toate cele bune și succes!”
”Viitoarele alegeri prezidențiale deschid pentru #România șansa pe care #Polonia a folosit-o în 2015 – să se îndepărteze de marasmul postcomunist și să pășească pe drumul dezvoltării, investițiilor și creșterii economice de care vor beneficia cetățenii.
Mulțumesc George Simion pentru invitația la #Pechea, care a fost afectată de tragicul potop. Nu guvernul, ci angajamentul Alianța pentru Unirea Românilor – AUR a permis reconstruirea caselor locuitorilor.
Aceasta este o lecție valoroasă despre cum ar trebui să arate politica reală de angajament și eficiență. O lecție, pe care Prawo i Sprawiedliwość ar trebui să o facă încă o dată înainte de bătăliile electorale care ne așteaptă în Polonia.”
”Portugalia și România, împreună pentru o Europă mai bună”
”Astăzi în România la invitația partidului lui George Simion, AUR, pentru verificarea pagubelor provocate de inundațiile din acest an. Acesta a fost singurul partid romanesc cu actiuni concrete de dragul populatiei din aceasta zona, Pechea”
Comenteaza