Modelul basarabean și Proclamația de la Alba Iulia. Cum au salvat militarii români Austria de la bolșevizare. Preliminariile glorioase ale lui 1 Decembrie 1918.

Ce frumos incep sarbatorile de iarna cu ziua noastra nationala! Va spun si eu La Multi ani!

Cateva consideratii gasite care ar trebui sa le dea de gandit ungurilor:

„Tarziu noaptea (30 noiembrie, in plan sedinta de constituire a proiectului pe care delegatii urmau sa-l supuna a doua zi-1 Decembrie 1918- Adunarii Nationale), cand discutiile in jurul proiectului se purtau infierbantate, au intrat in sala delegatii voluntarilor din armata romana si a corpului voluntarilor din Rusia, sositi din Moldova…Ei au aratat ca zecile de mii de voluntari au cerut si au hotarat unirea fara nici o conditie, considerand ca prin unitatea nationala se vor rezolva toate problemele Transilvaniei. Au infatisat adunarii intelesul manifestului-proclamatie de la Darnita, in care voluntarii, manifestandu-si vointa de unire, s-au angajat in fata istoriei si a omenirei, sa moara pentru unitatea nationala si mii de voluntari au cazut pentreu acest ideal supreme, fara targuiala….natiunea romana nu poate umbri cel mai stralucit eveniment din istoria sa prin deziderate principiale…”Nu uitati ca masele populare care v-au trimis asteapta afara hotararea, v-au imputernicit sa savarsiti aici o singura fapta mare: Unirea, numai unirea!”

In conditiile in care negocierile cu delegatii guvernului ungar esuasera, Consiliul National Central de la Arad “asteptand ajutorul intregului neam romanesc”, dupa cum declara intr-un manifest, trimite doua delegatii, una de la Oradea, alta de la Sibiu, la Iasi sa informeze guvernul roman asupra situatiei din Trasilvania si sa ceara ajutor armat. Seful Statului major al armatei, generalul Prezan comunica direct ca armata romana va trece pentru a doua oara Carpatii. In 23 noiembrie pleaca de la Bacau un avion care aterizeaza direct pe Campia libertatii de la Blaj. “Prezenta solului Moldovei in inima Transilvaniei, a prilejuit manifestari entuziaste ale populatiei Blajului si a taranimei de pe Tarnave, agitata de febra revolutiei. “Ziarului Unirea din Blaj scria: toata lumea s-a grabit intr-acolo, sa stranga mana fratilor ce ne-au adus solia mantuirii” A doua zi, la plecarea avionului “cetatenii Blajului au cerut in scris locotenentului Nicluescu (pilotul avionului) sa duca „fratilor nostri dragi, toata caldura sufletului – du-le chemarea noastra”

(Elia Bufnea-“Revolutia de eliberare nationala a Transilvaniei-Unirea”)

“…revoluţia făcea prăpăd prin Viena şi împrejurimi. Regimentele austriece s-au descompus şi prădau oraşul şi depozitele. În întreaga capitală a Imperiului Habsburgic nu exista nicio trupă disciplinată care putea impune ordinea. Până şi jandarmeria şi poliţia se bolşevizase. În situaţia dată, ameninţat cu o totală anarhie, guvernul austriac intervine pe lângă Iuliu Maniu să asigure ordinea. Iuliu Maniu acceptă, cu condiţia asigurării de către comandamentul austriac, punând la dispoziţia Sfatului militar român, toate alimentele necesare trupelor române, întreaga tabără militară de la Wiener Neustadt şi trenurile necesare pentru transport. Guvernul acceptă fără rezerve.

Au fost câteva zile, aproape două săptămâni, când ordinea publică în Viena a fost păstrată exclusiv de Regimetul românesc 64 Orăştie. În cazărmile Vienei se aflau cam 15.000-20.000 de români, iar în Wiener Neustadt 30.000-40.000 care, instruiţi, cu jurământul depus pe steagul românesc, erau expediaţi acasă, în Ardeal, pentru a întări gărzile naţionale române abia formate. Plebea vieneză recalcitrantă, turbulenţii, au fost liniştiţi şi reduşi la tăcere de patrulele româneşti ce traversau zilnic străzile sub flamura tricoloră cântând „Deşteaptă-te române”. Viena a fost ferită de pericolul bolşevizării de aceşti tineri români care au impus ordinea, singura trupă disciplinată şi organizată, gata să intervină împotriva haosului ce se prefigura”