„Modelele – pietre de temelie”
Magda Ursache, scriitor 07 Mai 2025

De ce toți cei care apără interesul neamului sunt discriminați de „Institutul Wiesel”?

S-a întâmplat ca, în cadrul unui interviu recent, George Motroc să mă întrebe care sunt modelele mele umane și culturale. Am răspuns de-atâtea ori, de-atâtea ori la întrebarea asta. Totu-i să găsesc cuvinte noi, că opiniile, convingerile mele sunt aceleași. Modelele sunt temelia, pietre de temelie. Cum să construiești pe nisip? Și câți nihilautori, fără înaintași declară că n-au nevoie de modele! Oare ei n-or să aibă nevoie de recunoaștere dinspre urmași? „Ce ne-am face fără repere?”, întreabă și răspunde A. D. Rachieru.

Cum scriam în „Universitatea care ucide”, după ’89 am aflat că Goga a fost lichea și Călinescu tinichea, Nae Ionescu plagiator, Noica structură stalinistă, Preda sadic și corupt, pe deasupra. Mie nu mi-ar ajunge spațiul unei reviste pentru a-mi enumera modelele. Mai exact spus, reperele. Sunt și eu o sapiensă acum, dar tot am nevoie acută de repere. Vechi și noi.

Încep cu primul model uman: tatăl meu, Alexandru Marinescu, un avocat de elită, multilingv, zvârlit din baroul bucureștean la judecătoria de ocol din Pârscov. Norocul meu a fost că acolo viețuia, atunci, martirul V. Voiculescu. Aducea a sfânt, cu pletele lui albe, cu barba albă. Poetul mi-a dăruit poveștile Reginei Maria, pe care am făcut imprudența să le duc la școală. Ce huiet, ce zbucium! Cât pe ce să fiu exmatriculată. Și tot la Pârscov, în casa-muzeu, am primit Premiul „V. Voiculescu”, pentru mine cel mai important dintre toate.

Tata mi-a pus în mâini cărțile care trebuiau citite. Da, am făcut ocolul pământului în o mie de cărți. De la el mi se trage ideea că binomul bellus-bonus se impune ca un criteriu al judecății estetice. Că modelul implică statutul clasicist: armonie, proporție, măsură.

Evenimentul cel mai important a fost când Petru Ursache a intrat în viața mea. Și-i singurul eveniment de neschimbat. Petru e motivul pentru a fi recunoscătoare lui Dumnezeu. Este stabilo-podul meu etic și estetic. Ca și el, nu consider „total depășit” nici etnicul, nici eticul, nici esteticul […].

Mai greu decât să-ți scrii opera este să-ți „scrii” biografia. Nu-mi plac autorii fără măduvă spinală, chiar geniali fiind, în grația celor 9 muze la un loc. Și sunt mulți oameni de apă, care iau forma vasului în care sunt turnați. Nu pot și nu vor să-și păstreze forma. Or fi având talent după talent, dar nu și alt- ceva, cum ar fi caracter. Reperele mele sunt scriitorii cu spatele drept ca firul de plumb, cu postură impecabilă în fața politicienilor […].

În aceste „zile nevrednice” (e sintagma lui Iorga), trebuie să avem urechi deschise pentru cuvinte înalte. Din păcate, Nicolae Iorga e pamfletat în stilul lui I. Ludo, declarat „hârb”, „iresponsabil”, luptând pentru „o tradiție inventată”. Și câți bâlbâiți fără cuviința cuvântului nu-i critică pe Pârvan, pe Const. Rădulescu-Motru, pe Ion Petrovici, ca țărăniști conservatori, „distrugători de civilizație”.

În mod curent, se pun între ghilimele simțul istoric și tradiția, ca să ne distanțăm de ele. Const. Rădulescu-Motru e acuzat că se ocupă obsesiv de specificul național, ghilimetat și el. Or, specificul e consubstanțial unității stilistice a culturii românești, ritos negată de alții și alții. Mircea Eliade, Cioran, Daniil Sandu Tudor, Nichifor Crainic, D. Stăniloae, Ernest Bernea deranjează. La fel, Steinhardt, Comarnescu, Vladimir Streinu, Sergiu Al.-George, Dinu Pillat, discreditați pentru credința că modernitatea nu trebuie să disprețuiască forța tradiției. La fel, George Uscătescu, D. Vatamaniuc, Anton Dumitriu. Un publicist a crezut că trage un gol în poarta lui Anton Dumitriu scriind „Pa, Toni!”. N-a fost decât autogol.

„Galaxia Grama”, cum o numea D.R.P., se pare că a dat ordin de luptă: „Jos cu oamenii mari, cu luminătorii de neam!”. E o boală asebia (gr. asebeia) asta, însemnând impietate, lipsă de respect față de marii înaintași. Cineva l-a scos „fundamentalist”-„totalitarist” pe V. Voiculescu. Enervează la culme așa-zisul său catehism în vederea regenerării poporului român. Și mai tare irită cererea lui Motru de construcții organice, nu de forme fără fond, de import. Blaga (și nu numai) mi-ar fi spus că trebuie să fiu optimistă, câtă vreme păstrez nedegradat spațiul interior. Este decisiv, dar deloc ușor. E și opinia lui C.D. Zeletin. Ador specialul său modus-essendi.

Noul canon nu-i suportă nici pe eroi, nici pe martiri. În școală, nu se învață intenționat, de bunăvoie, despre eroi. Eroare, dacă nu oroare. Să fie cultul eroilor vânare de vânt și rezistența națională greșeală aberantă, inutilă? Eu nu cred asta. De ce toți cei care apără interesul neamului sunt discriminați de I.S.N.H.R.-„E.W.”? Mai marele peste acest institut îi face, ciclic, rasiști, fasciști, extremiști pe Valeriu Gafencu, cel mai profund uman teolog, pe Țuțea, pe Mircea Vulcănescu, conștiințe intens naționale, ca și Gyr, ca și Crainic… O sintagmă acut actuală este „deromânizarea românilor” a lui Nichifor Crainic. I-am reeditat, după ’89, Puncte cardinale în haos, în1996, ca să nu ne pierdem punctele cardinale în haosul actual. Petru Ursache spunea că sunt ruguri aprinse, în sens taboric, cărțile lui Crainic.

Ca antisemit e incriminat eminentul scriitor Dan Culcer. „Denunțul” (e vocabula sa) l-a făcut Andrei Cornea, precizând că acest denunț este „datorie nu doar culturală, ci și civică”. I s-a pus pe masa de Crăciun acuza asta, pentru că și-a spus opinia critică despre Felix Culpa a lui Norman Manea. A suflat Manea vreun cuvânt despre opera inegalabilă a lui Mircea Eliade? Nu. Și de ce este „manieră dezgustătoare” să-l aperi pe Eliade pentru o vină inexistentă, cum a făcut Dan Culcer?

Repet și repet, că trebuie: „antisemitismul” e boală psihică, dar antiromânismul e deopotrivă boală psihică. Și ce ușor este să distrugi valorile și miturile celuilalt!

Notă – Extras din „Modelele – pietre de temelie”.
Sursa – „Certitudinea”, Anul 9, Nr. 186/2025